| A | B | C | D | E | F | G | H | I | J | K | L | M | N | O | P | Q | R | S | T | U | V | W | Y | Z |

ANTONESEI, LIVIU

(n.1953)

S-a născut la 25 aprilie 1953 la Vlădeni, jud. Iași. În 1976 a absolvit Facultatea de Psihologie-Sociologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași.
A fost profesor de liceu, cercetător, este doctor în științe sociale și politice din 2001, iar din 2005 este profesor universitar la catedra de științele educației a universității ieșene.
A fost redactor-șef al revistei Opinia Studențească și colaborator al revistei Dialog, apoi redactor-șef adjunct la Convorbiri literare, în prezent este director al revistei Timpul.
A debutat editorial în 1988, cu cartea de eseuri Semnele timpului, Editura Junimea. A publicat volume științifice, de versuri, de eseuri, de proză. A fost tradus în antologii de poezie şi în reviste din Ungaria, SUA, Grecia, Italia, Germania, Rusia, Franţa etc.
Are publicate trei volume electronice, la Editura Liternet: Check Point Charlie (2004), Despre dragoste. Anatomia unui sentiment (2004), Semnele timpului (opinii, dialoguri) (2006).

Blog: @ntonesei’s blog

BARVINSCHI, ADINA

(n.1981)

Adina Barvinschi s-a născut la 4 decembrie 1981.

A studiat Științe Politice.

Este din Timișoara.

Blog personal: Blog de cărți.

.

.

BIRO, ARON

(n.1977)

Originar din Bistrița, a absolvit Facultatea de Științe Economice la Cluj Napoca, dedicându-se apoi publicisticii și antropologiei culturale. În timpul studenției a activat în cadrul Cenaclului SF “Victor Papilian”, pe care l-a și închis în urma sa la finele anilor 90, când literatura SF dădea semne că ar dispărea din spațiul românesc – și la figurat, dar și la propriu, având în vedere emigrarea în masă a membrilor cenaclului. Mai trece din când în când pe la fostul sediu, uitându-se nostalgic pe geam la sala ocupată acum de un cenaclu de poezie, triumf dureros al mainstreamului asupra SFului. Inspirat de modele consacrate precum Hunter S. Thompson, la începutul secolului XXI se orientează spre o carieră de jurnalist gonzo dedicat contraculturii, nișelor și experimentelor culturale, considerând această sferă o lacună majoră a ethosului românesc. Din această perspectivă a publicat cronici muzicale, literare sau de film în Dilema Veche, Nautilus, Galileo, Muzici Si Faze, Liternet și pe propriul blog. Este autorul primului (discutabil) eseu despre zombie din istoria publicisticii românești mainstream (Dilemateca, nr. 54). A debutat electronic cu „Povestea dihorului şi a găinilor” în revista Nautilus, nr.1/2008, iar pe hârtie cu “Valori familiale” (în volumul “Dansând pe Marte și alte povestiri fantastice”, Millennium Press, 2009, editor Michael Haulică). Cu poezie a debutat în paginile antologiei “Steampunk: A doua revoluție”, Millennium Books, 2011, editor Adrian Crăciun. În prezent lucrează la un volum retrospectivă de carieră și la o piesă de teatru horror. Este întreținut de soție.

Blog: Aron Biro: The Deleted Scenes

BUZDUGAN, ADRIAN

(n.1971)

După ce debutul anunţat la Editura Junimea (1992) nu se mai produce, alege să renunţe la scris şi urmează cursurile Facultăţii de Filosofie din Iaşi. În 2001 se stabileşte în Brăila unde devine profesor de ştiinţe sociale. Din 2007 începe să publice proză scurtă, pamflet, poezie, eseuri, recenzii de carte şi cronică de film în „Viaţa Românească”, „Vatra”, „Familia”, „Dacia literară”, „Luceafărul de dimineaţă”, „Apostrof”, „Poezia”, „Helion”, „Nautilus”, „Oglinda literară”, „Dominus”, „Litere”, „Obiectiv-Vocea Brăilei” etc.

Pînă acum povestirile i-au adus Marele Premiu la Concursul Naţional de Creaţie Literară „Vasile Voiculescu” – 2009, Premiul Naţional „Moştenirea Văcăreştilor” – 2009, Premiile „Helion” II şi III în 2008, respectiv 2009 şi Marele Premiu pentru secţiunea Proză scurtă la Concursul de Debut Literar UniCredit, 2010. În toamna acestui îi va apărea la Editura Humanitas volumul CAPELA EXCOMUNICAŢILOR.

CĂRĂȘEL, AUREL

(n.1959)

Aurel Cărăşel s-a născut la 15.03.1959 în Craiova, a absolvit Facultatea de Filologie (Craiova, 1984) şi Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (Bucureşti, 1994). A fost profesor şi ziarist.
În domeniul SF activează din 1980, înfiinţînd şi conducînd mai multe cenacluri la Craiova şi Cernavoda. Este unul dintre iniţiatorii taberei Atlantykron (1990). A fost preşedinte al Asociaţiei Creatorilor de SF (Craiova). Redactor la mai multe reviste, fanzine şi suplimente SF, redactor-şef al revistei Anticipaţia.
A debutat în 1981 în revista Ştiinţă şi tehnică, cu povestirea “Stelara Fata Morgana” şi a publicat proză scurtă în Convorbiri Literare – Supliment SF, Anticipaţia, Star Trafic SF, Magazin, Jurnalul SF, Strict Secret, Curierul Naţional, Almanahul Ramuri, Almanahul Rebus, Almanahul Anticipaţia. A tradus volume de Murray Leinster, Robert Silverberg, David Brin.
Este prezent în antologiile Cronici microelectronice, Avertisment pentru liniştea planetei, Beta SF, Nemira ’95.
A obţinut mai multe premii, printre care: Premiul pentru roman al Ed. Nemira pentru romanul La capătul spaţiului (1997), Premiul pentru roman al Ed. Nemira pentru Lumile Curcubeului (1999) şi Premiul de încurajare al Asociaţiei Europene de SF (1999).
Bibliografie selectivă: Vînătoare de noapte (1995 – cu pseudonimul Harry T. Francis), La capătul spaţiului (1997, ed. Nemira), Războinicii Curcubeului (1996 – povestiri şi nuvele). Non-fiction: OZN – Trecut, prezent, viitor (1995 – în colaborare cu Dan N. Mihăilescu), Mic Dicţionar de autori SF (1996), O istorie tematică a literaturii SF (2006).

CIOCÂRLIE, TUDOR

(n.1979)


Tudor Ciocârlie s-a născut în 29 noiembrie 1979 la Timişoara. Copilăria i-a fost o utopie pînă a descoperit Colecţia de Povestiri Științifico-Fantastice a unui prieten. Atunci a învăţat că există şi alte utopii, iar zilele de boală pot să fie zile fericite.
În 1991 mama i-a cumpărat Oraşul și stelele. Iar de atunci nimic nu a mai fost la fel.
Printre lecturi a terminat Facultatea de Medicină din Timişoara, iar acum trăieşte distopia rezidenţiatului în cardiologie între două clicuri ale cititorului electronic de cărţi.

COMAN, MARIAN

(n.1977)

S-a născut la 21 mai 1977, în Mangalia. Este absolvent al Facultăţii de Psihologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Petre Andrei, Iaşi. Ziarist, a lucrat la mai multe ziare din Brăila şi Galaţi, în prezent ocupă funcţia de redactor-şef al cotidianului Obiectiv – Vocea Brăilei.
În perioada 2002 – 2007 a realizat suplimentele SF săptămînale, Monitorul SF (în Monitorul de Galaţi şi Monitorul de Brăila) şi Literatura şi artele imaginarului (în Obiectiv – Vocea Brăilei).
A debutat în suplimentul Supernova nr.64/1995 cu povestirea „Drumul spre iad“.
Este prezent cu texte în antologiile România SF 2001 (2001), Quasar 001 (2001), Noesis (2002 – în format electronic), Liternet 2002, vol. 3 (2002 – în format electronic), Alte lumi, alte legende (2002), AtelierKult. Povestiri fantastice (2005), Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri (2006), Millennium Est. Cinq histoires fantastiques (2007, în limba franceză), Poezie şi proză la Dunărea de jos (2008), Millennium. Fantasy&Science Fiction (2009).
Volume publicate: Nopţi albe, zile negre (2005 – Premiul KULT 2005), proză scurtă; Testamentul de ciocolată (2007), roman; Teoria flegmei. Apel la mitocănie (2008), publicistică.
Premii: RomCon 2003 categoria mass media (Monitorul SF), RomCon 2004 categoria mass media (Literatura şi artele imaginarului), Dan Merişca 2004, KULT 2005 pentru volum individual (Nopţi albe, zile negre), KULT 2006 pentru calitate literară de excepţie, Cititor SF 2007 pentru cel mai bun roman românesc (Testamentul de ciocolată).

Blog: Marian Coman: Viața mea, poveștile mele

DOCTOROW, CORY

(n.1971)

A urmat cursurile unor şcoli alternative din Toronto şi a fost angajatul celebrei librării Bakka Books, specializată în comercializarea exclusivă a cărţilor F/SF. A renunţat la studii la 17 ani şi, pentru scurtă vreme, s-a mutat în Mexic, cu intenţia de a se dedica scrisului. N-a mers. În următorii ani, a urmat cursurile a patru universităţi, pe care le-a abandonat fără a finaliza vreo licenţă. A lucrat ca programator, ca website designer, ca voluntar în America Centrală, la o companie cinematografică şi o agenţie de publicitate, a întemeiat o companie producătoare de software şi, în cele din urmă, a devenit director de comunicare la Electronic Frontier Foundation, o organizaţie non-guvernamentală ce are drept scop protejarea drepturilor civile, cu accent pe utilizarea noilor tehnologii. A publicat prima povestire într-un semiprozin la vîrsta de 17 ani, iar „Craphound”, prima sa povestire publicată într-o publicaţie profesionistă, a apărut în 1998, în Science Fiction Age. A urmat cursurile „fabricii de scriitori” Clarion în 1992, iar în 2005 a fost invitat să ţină un curs în cadrul acesteia. A cîştigat premiul Campbell pentru cel mai bun scriitor debutant în 1999, iar nuveleta „0wnz0red” a fost nominalizată la Premiile Nebula în 2004. În colaborare cu Karl Schroeder a publicat THE COMPLETE IDIOT’S GUIDE TO PUBLISHING SCIENCE FICTION (2000). Prima sa culegere de povestiri, A PLACE SO FOREIGN AND EIGHT MORE (2003), a cîştigat Premiul Sunburst în acelaşi an, iar romanul său de debut, DOWN AND OUT IN THE MAGIC KINGDOM (2003), i-a adus un Premiu Locus, fiind urmat de EASTERN STANDARD TRIBE (2004) şi de fantezia urbană SOMEONE COMES TO TOWN, SOMEONE LEAVES TOWN (apărută în ianuarie 2006 şi într-o ediţie limitată în limba engleză publicată sub licenţă Creative Commons, la Millennium Press). La începutul anului 2007 a publicat un nou volum de povestiri, OVERCLOCKED, care cuprinde şase texte noi. A colaborat cu Charles Stross la mai multe povestiri, între care se numără „Unwirer” (publicată pe măsura scrierii ei într-un weblog de mare succes), „Flowers from Al” şi „Jury Service”, care a avut parte şi de o urmare, „Appeals Court” (cele două nuvele fiind publicate laolaltă într-un supliment al revistei Argosy sub titlul THE RAPTURE OF THE NERDS). Nuvela „Themepunks” (2006) a apărut în traducere românească ca un volum individual, sub titlul UN MILIARD DE ŞANSE (Millennium Press, 2007). În 2008 a publicat romanul LITTLE BROTHER, destinat în principal publicului tînăr; romanul i-a adus o nominalizare la Hugo şi premiile Prometheus, Sunburst şi Campbell Memorial. În 2009 apare MAKERS, o dezvoltare romanescă a nuvelei „Themepunks”, iar în 2010 un nou roman YA, FOR THE WIN.

Bloguri: Craphound, Boing Boing.

FRUNZĂ, LAURA

(n.1980)

S-a născut la Iași, a absolvit Facultatea de Litere, secția Limbi Străine, în 2003 și de atunci s-a stabilit în București, începînd o carieră de zi în resurse umane și una de noapte în traduceri.
A tradus și publicat peste zece volume, printre care cele patru romane din seria Amurg, de Stephenie Meyer.

Blog: Idei pentru mămici și copii

GENESCU, ANTUZA

(n.1968)

S-a născut la 14 ianuarie 1968 la Lugoj. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie, secția română-engleză, a Universității de Vest din Timișoara.
A debutat în Paradox, cu povestirea „Poiana sufletelor“, în 1986. A publicat povestri în Paradox, Helion, Orient Latin.
Deține o rubrică SF în Paralela 45, suplimentul literar al ziarului Renașterea bănățeană.
A tradus volume de Gene Wolfe, Anne Rice, Ken Grimwood, Jack McDevitt, Robin Hobb, Vernor Vinge etc.
Este prezentă în antologiile: Pangaia (2010), Venus (2011).
Antologii editate: Venus (Eagle/SRSFF, 2011)

GHIDOVEANU, CRISTINA

(n.1967)

S-a născut la 13 aprilie 1967. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Filosofie a Universității „Spiru Haret“ din București.
A publicat povestiri (sub numele Cristina Săvescu) în Supernova, Dependent SF, Oglinda literară, Almanahul Nautilus, antologia Experimentul Focșani (2008) și articole.
Din 1998 este colaboratoare a emisiunii Exploratorii lumii de mîine, care, în prezent, se difuzează pe Radio România Cultural.
Ca traducator, alături de Ștefan Ghidoveanu a tradus volume de Brian Herbert și Kevin J. Anderson, Ursula K. Le Guin, David Marusek (romanul Vînătoarea de capete a fost votat drept cea mai bună traducere a anului 2008 pe Cititor SF).

GHIDOVEANU, ȘTEFAN

(n.1955)

S-a născut la 19 aprilie 1955 la Bîrlad. A absolvit ASE București, Facultatea de Comerț, secția Relații economice internaționale. Economist (profesie abandonată în 1990), scriitor, traducător, critic, eseist, editor, redactor mass-media SF din 1990.
A debutat în SF în 1982, în ziarul Tribuna Sibiului cu povestirea „O colecție de artă“.
Este prezent în volumele colective Avertisment pentru liniștea planetei (1990) și La orizont această constelație (1990). A publicat în Almanahul Anticipația, almanahurile Tribuna și România Literară, suplimentul revistei Convorbiri literare, CPSF Anticipația, Jurnalul SF, Biblioteca Nova, Almanahul Astronomia 2001. În 2006 apare, cu singurul text SF, în antologia Experimentul Focșani, realizată de editura Muzeul Literaturii Române și Biblioteca Județeană Vrancea.
În 1997 a fost îngrijitor de ediție și colaborator la volumul Istoria SF-ului modern (1911-1984) de Jacques Sadoul, apărut la editura Vremea. În calitate de editor, a publicat fanzinul Contact între civilizații (1983), antologiile Cronici microelectronice (1990) și Cronici metagalactice (1990), revista Nautilus (nr. 1-3), Almanahul Astronomia 2001, Almanahul Nautilus 2001.
A coordonat colecția Nautilus a editurii Nemira (1992-1993), colecția Cyborg a editurii Pygmalion (1994-1995), colecția Fahrenheit a editurii RAO (1995-1997), colecția editurii Z (1998).
În 1997, a susținut rubrica de informații SF din revista Săptămîna și rubrica „Lumea pestriță a science-fictionului“ din revista Magazin Internațional, iar în 1998, rubrica „Salut, prieteni ai anticipației!“ din revista Radio România.
În calitate de traducător, a tradus și publicat romane și culegeri de povestiri de Philip K. Dick, Gerard Klein, Ursula K. LeGuin, Roger Zelazny, John Brunner (în colaborare), David Marusek (în colaborare cu Cristina Ghidoveanu), Brian Herbert & Kevin J. Anderson (șase volume în colaborare cu Cristina Ghidoveanu) și Eu sînt viu, voi sînteti morți, de Emmanuel Carrere (1998), în colaborare cu Liviu Radu.
Din 1983, a început colaborarea la emisiunea radio „Exploratorii lumii de mîine“, al cărei redactor este din 1990.
Premii: Premiul ziarului Tribuna Sibiului, pentru povestire, 1982; Premiul revistei Tribuna, pentru povestire, 1983; Premiul III la categoria eseu, Romcon, București, 1983; Premiul I pe municipiul București, pentru povestire SF, la festivalul Cîntarea României, 1983; Premiul pentru eseu la festivalul Mihail Sadoveanu, Piatra Neamț, 1984.

HAULICĂ, MICHAEL

(n.1955)

Este autorul volumelor de povestiri MADIA MANGALENA (1999) şi SINGURĂTATE ŞI ÎNGERI (2001) şi al romanului AŞTEPTÎND-O PE SARA (2005).  În 2010 a publicat POVESTIRI FANTASTICE (Millennium Press), o selecţie a celor mai valoroase povestiri ale sale, completată cu texte inedite. Povestirile sale au fost traduse în engleză, franceză, maghiară, bulgară şi daneză şi i-au adus numeroase premii şi prezenţe în antologii. În calitate de editor a publicat volumele de debut ale lui Marian Coman, Roxana Brînceanu, Victor Dragomir, Ciprian Mitoceanu etc. şi a editat antologiile ATELIERKULT: POVESTIRI FANTASTICE (2005), MILLENNIUM FANTASY & SCIENCE FICTION (2009), DANSÎND PE MARTE ŞI ALTE POVESTIRI FANTASTICE: A DOUA ANTOLOGIE ATELIERKULT (2009). A fondat revistele Alternativ SF (pornită iniţial ca supliment al unui cotidian), Lumi virtuale şi Fiction.ro. Are o activitate publicistică prodigioasă, susţinînd rubrici despre literatura F&SF în Ziarul Financiar, Observator Cultural şi Dilemateca. O primă selecţie de publicistică i-a fost publicată în 2007 sub titlul NU SÎNT GURU, la editura Tritonic. Este  senior-editor la Millennium Press şi redactor-şef al e-zinului Galileo Online.

Blog: Colierul de perle al bunicii.

LUCA, MARCEL

(n.1946)

Marcel Luca s-a născut la 1 iulie 1946, la Ianova, judeţul Timiş. După studiile liceale a funcţionat ca tehnician la Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Timişoara pînă în anul 1995, cînd devine editorialist la revista cu profil agricol “Anotimpuri”, pînă în anul 2005. În prezent este pensionar.
Este unul dintre membri de început ai cenaclului “H.G.Wells” din Timişoara (1969), al cărui secretar literar a fost între anii 1970-1978, fiind (împreună cu Cornel Secu) editorul primului fanzin tipărit din România, “Paradox” (nov. 1972). Debutează în Colecţia “Povestiri ştiinţifico-fantastice” nr. 382/1970. Publică proză, eseuri, recenzii şi bibliografii în “Paradox”, “Helion”, “Biblioteca Nova”, “Omicron”, “Amfiteatru”, “Vatra”, Almanahul “Anticipaţia”, Almanahul SF “Helion”, “Forum studenţesc”, “Renaşterea bănăţeană”, “Paralela 45″, “Timişoara”, “Orient latin”, “Jurnalul de Timiş”, “Telegraful” (Neamţ), “Banatul”, “Romániai Magyar Szo”, “Luceafărul copiilor”, “Curierul naţional magazin”, “Atac de Banat”, “Anotimpuri”, “Drapelul roşu”, “Vestul”, “Ecologistul”, “Foaia bănăţenilor”, “Alfa Magazin (Arad), “Agricultura Banatului”. Proză SF în antologiile: “Alpha – O antologie a literaturii de anticipaţie romîneşti” (Ed. “Scrisul romîneasc”, Craiova, 1983), “Avertisment pentru liniştea planetei – o antologie de literatură de anticipaţie romînească” (Ed. “Albatros”, Bucureşti, 1985), “Robu, Cornel – Timpul este umbra noastră – o antologie a anticipaţiei romaneşti” (Ed. “Dacia”, Cluj-Napoca, 1991), “La orizont această constelaţie” (Ed. “Albatros”, Bucureşti, 1990, “Anatomia unei secunde” (Ed. “Facla”, Timişoara, 1990).
Este distins cu numeroase premii la Convenţiile naţionale ale cenaclurilor SF, de ziarul “Scînteia tineretului”, cu “Premio Europa” pentru scenariu b.d. (ilustraţii Sandu Florea), la Stresa, Italia, 1980.
Este întemeietorul “Fundaţiei Europene, Fictive şi Aeriene Marcel Luca şi ciracii lui”, care de aproape două decenii este prezentă la toate manifestările festive ale sefiştilor timişoreni precum Trăznălioanele şi Revelioanele SF.
Volume publicate: “Vreau să fiu cosmonaut”, versuri (Ed. “Sport-turism”, Bucureşti, 1973), “Tică automobilist”, versuri (Ed. “Sport-turism”, Bucureşti, 1975), “Tactică şi strategie”, povestiri SF (Ed. “Marineasa”, Timişoara,1998 şi pe site-ul clubului H.G. Wells), “Ghin a lu’ Lunghin şi dilemele Tranziţiei”, poezii în grai bănăţean (Ed. “Marineasa”, Timişoara, 1998 şi pe site-ul Bibliotecii Județene Timiș), “Fascinaţia calendarului – Jurnal eclectic”, eseuri jurnalistice (Ed. “Marineasa”, 2000), “Coctail cvasisatiric în stihuri şi proză” (Ed. “Marineasa”, 2000), “Panoptic al comunelor bănăţene din perspectivă pedologică”, în colab. cu Dorin Ţărău, lucrare ştiinţifică (Ed. “Marineasa”, 2002 şi, secvenţial, pe Internet).

MUNTEANU, NINA

Scriitoarea canadiană – cu origini paterne româneşti – Nina Munteanu a debutat în 1995 cu un articol ecologist publicat în Shared Vision Magazine. Ulterior a publicat numeroase povestiri; dintre acestea se cuvine a fi menţionată „Virtually Yours” apărută în 2002 în Hadrosaur Tales, fiind apoi reluată în traducere în Neo-Opsis Science Fiction Magazine (2004), Nowa Fantastyka, Bli-Panika (2006) şi în antologia The Best of Neo-Opsis (2009); povestirea a fost nominalizată la mai multe premii, între care şi Aurora (cea mai importantă distincţie canadiană în domeniul SF).
Consacrarea a venit după publicarea primului său roman, Colision with Paradise (2005), un SF romantic. Cel de-al doilea roman, The Cypol (2006), este un thriller SF sumbru, nominalizat la Ecata Reviewer’s Choice Award. Darwin’s Paradox (2007) şi Angel of Chaos (2010) alcătuiesc un diptic ambiţios, care i-a adus o nouă nominalizare la premiul Aurora şi numeroase distincţii din partea cititorilor, precum şi aprecierea lui Robert J. Sawyer, care scria: „o carte plină de suspans, care te provoacă să gîndeşti şi îţi atinge coardele sensibile ale inimii”.
Primul roman al trilogiei space opera Splintered Universe va fi lansat în toamna aceasta, iar coperta volumului este semnată de Costi Gurgu.
Nina Munteanu a mai publicat şi un volum foarte util aspiranţilor la gloria literară, The Fiction Writer: Get Published, Write Now! (2009) care i-a adus o nouă nominalizare la premiul Aurora. Volumul a constituit baza mai multor cursuri de creative writing, în universităţi prestigioase de pe teritoriul Canadei şi Statelor Unite.

Site: www.ninamunteanu.com, The Passionate Writer

NIŢĂ, DODO

(n.1964)

A absolvit Facultatea de Științe Economice în 1987.
Din 1988 pînă astăzi a publicat mai multe sute de articole, în principal despre benzi desenate, în paginile a numeroase reviste și ziare din România (Argonaut/Fergonaut, Ah, BD!, Orion, Mini Azi, Strip Top, La Lettre de Walonie-Bruxelles a Bucarest, Autograf MGM, Vineri, supliment al revistei Dilema, Cultura, Secolul 21, Time Out, Universul Școlii, revista 2000 Plus, Magazin de Cartofilie, Filatelie și Numismatică, Jurnalul de Dolj, Gazeta de Sud, Curierul Național, Jurnalul Național, Magazin Exploziv, revista 467, Anticipația, Ficțiuni, Fiction.ro, Magazin Fantastic, Jurnalul SF, Nautilus, Pro-Scris etc.), dar și din Franța, Belgia, Italia, Portugalia, Cehia, Serbia, Danemarca, Suedia și Finlanda.
Este autorul urmatoarelor cărți consacrate celei de-a noua arte: Istoria Benzii Desenate Românesti (ed. SFVA, Craiova, 1992), Dicționarul Benzii Desenate din România (ed. Aius, Craiova, 1996, ediția a doua la ed. MJM, Craiova, 2005), Europa Benzilor Desenate (ed. Pol Media, București, 2001), Tintin en Roumanie (ed. MJM, Craiova, 2003, ediția a doua în 2007), Vîrsta de aur a benzii desenate românești (ed. MJM, Craiova, 2004) precum și al capitolului despre BD din România din BD GUIDE 2005 – Encyclopedie de la Bande Dessinée Internationale (ed. Omnibus, Paris, 2004).
De asemenea, a tradus din limba franceză mai multe benzi desenate de Juillard & Cothias, Morris, Louis Cance. A semnat volumul «Extravagantul» Vlad Mușatescu (ed. MJM, Craiova, 2002).
A scris prefața la romanul Obsedatul, de San-Antonio (ed. Forum, 1999) postfața la romanul Fundația, de Isaac Asimov (ed. Nemira, 1993) și capitolul despre benzi desenate din Dicționarul SF coordonat de Dan Pavelescu (ed. Nemira, 1999).
Pentru contribuția sa la promovarea limbii și culturii franceze în România, Dodo Niță a primit în 2001 titlul de Cavaler al Ordinului Les Palmes Academiques (Franta), iar în 2006 pe cel de Cavaler al Ordinului Leopold al II-lea (Belgia).

PETCU, OVIDIU

(n.1955)

S-a născut la 30 septembrie 1955 în Căzăneşti, judeţul Ialomiţa. În 1997 a absovit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității Ecologice București. Este medic rezident, specialitatea Psihiatrie, şi locuieşte în Bucureşti.
A fost „contaminat” cu SF de la vîrsta de 4 ani, iar la 12 ani şi-a propus ca, în viitor, să scrie literatură SF. În 1977 s-a stabilit în Slobozia şi cinci ani mai tîrziu a luat startul ca autor cu povestirea „A-5772“ (concursul AVERTISMENT PENTRU LINIŞTEA PLANETEI).
În aprilie 1986 a devenit membru al cenaclului CLUB XXI (Slobozia). A iniţiat Tabăra de Creaţie SF Amara, desfăşurată în 1989 şi 1990. A fost prezent în tabăra Atlantykron de la prima ediţie (1990). Se numară printre membrii fondatori ai ARSFAN (1992). În perioada facultăţii şi în anii următori a frecventat mai multe cenacluri bucureştene (Planetar, ProspectArt, Imaginarium, Wolf’s Pack).
A debutat în februarie 1990, în CPSF Anticipaţia,cu povestirea „Domnului Frankenstein, cu dragoste“. A publicat proză în Quasar, Dependent SF, Helion, String, România Literară, Nordlitera, Nautilus, SRSFF etc.
A cîştigat 16 premii literare, printre care premiul pentru proză la concursul craiovean de mainstream „Traian Demetrescu” (1989), un premiu al Editurii Nemira (Atlantykron 1994), un premiu pentru un ciclul de 10 poezii SF (Zilele QUASAR, Iaşi, 1996) şi un premiu pentru eseu (Călăraşi, 1999).
Pasionat de modelism SF, a participat la mai multe expoziţii realizate cu prilejul diverselor manifestări din fandom: PLOCON (Ploieşti, 1993), EUROCON (Timişoara, 1994), Zilele QUASAR (Iaşi, 1996), Sesiunea HELION (Timişoara, 1996), Săptămîna SF (Timişoara, 2003). Pentru această activitate a obţinut două premii (Atlantykron 1996 şi 1997).

Volume publicate: Chipul Pămîntului * Oameni în spațiu (Ed. Carminis, 1999).

PÎTEA, FLORIN

(n.1971)

A absolvit în 1996 Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti, secţia de engleză, iar în 1997 a obţinut titlul de magister/master în literatură de expresie engleză din cadrul aceleiaşi facultăţi.
Începînd din 1996 predă la Universitatea “Spiru Haret”, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, unde în perioada 1999-2001 a moderat cenaclul „Hinterland”. A predat cursuri opţionale despre literatura cyberpunk (2002-2003), despre literatura britanică F şi SF a secolului al XX-lea (2004-2007) şi despre literatura americană F şi SF a secolului al XX-lea (2005-2007). În prezent este lector şi predă un curs obligatoriu despre proza britanică şi americană a secolului al XX-lea.
A debutat în CPSF Anticipaţia nr. 489/1992. A mai publicat povestiri, traduceri, articole, recenzii, eseuri în Almanahul Anticipaţia, Jurnalul SF, Ficţiuni, String, Lumi Virtuale.
A obţinut premiul ARSFan doi ani la rînd pentru cea mai bună proză scurtă publicată în 1994, respectiv 1995, iar în 1999 a primit premiul I pentru nuvelă la Consfătuirea Naţională de Science Fiction de la Călăraşi. În 2006, la decernarea Premiilor Vladimir Colin, a primit premiul al treilea pentru volumele Necropolis şi An/Organic.
A fost coordonatorul colecţiei de F&SF a editurii Amaltea în perioada 2003-2006.
Volume publicate: Necropolis (2001; 2004), An/Organic (2004), Gangland (2006), An Introduction to Twentieth-Century British and American Fiction (2008).

Blog: Țesătorul

RADU, LIVIU

(n.1948)

A absolvit Facultatea de Automatică a Politehnicii din București, secţia calculatoare.
A debutat cu povestirea „Faţa reală a planetei Marte“ în revista Quasar nr.5/1992. A publicat proză scurtă, romane, recenzii, eseuri și a tradus peste 40 de cărţi. A obţinut numeroase premii, cel mai important dintre ele fiind cel al Convenţiei Europene de SF din 2000 (Gdansk, Polonia).
A publicat romanele: TRIP-TIC (1999), OPȚIUNEA (2004), SPAIME (2004), WALDEMAR (2007), BLOCUL CÎȘ (208), O DUPĂ-AMIAZĂ CU BERE ȘI ZÎNE (2009) și volumele de proză scurtă SPRE IERUSALIM (2000), CONSTANȚA 1919 (2000), BABL (2004), CIFRELE SÎNT RECI, NUMERELE-S CALDE (2006), POVESTIRI FANTASTICE (2008), MODIFICATORII (2010), GHICIT DE SEARĂ (2010). Non-ficţiune: MANIPULAREA MASELOR – CAZURI CELEBRE DIN ULTIMUL MILENIU (2005). Volum omnibus: LUMEA LUI WALDEMAR (2010).
Este prezent în antologiile: NEMIRA ’96, PLAJA NUDIȘTILORr (1999), DON QUIJOTE, PROSTITUATA ȘI ALTE PERSONAJE (2000), TIMPUL EROILOR (2001), ROMÂNIA SF 2001, ALTE LUMI, ALTE LEGENDE (2002), ATELIERKULT: POVESTIRI FANTASTICE (2005), MILLENNIUM FANTASY & SCIENCE FICTION (2009), DANSÎND PE MARTE ŞI ALTE POVESTIRI FANTASTICE: A DOUA ANTOLOGIE ATELIERKULT (2009).

TIDHAR, LAVIE

Lavie Tidhar s-a născut şi a crescut într-un kibbutz din Israel şi, de-a lungul vieţii, a locuit în Marea Britanie, Africa de Sud, Asia şi în arhipelagul Vanuatu. A debutat cu un volum de poezii intitulat Remnants of God şi, ulterior, a publicat numeroase povestiri în publicaţii precum Strange Horizons, Clarkesworld Magazine, Postscripts şi Interzone. În volum i-au apărut pînă în prezent nuvela An Occupation of Angels, culegerea de povestiri Hebrew Punk şi un scurt roman intitulat The Tel Aviv Dossier (în colaborare cu Nir Yaniv). În calitate de editor a publicat o bibliografie adnotată a scriitorului Michael Marshall Smith şi două antologii. Primul său roman, The Bookman, a apărut în ianuarie la Angry Robot Books, iar urmarea acestuia, Camera Obscura, va fi publicat în noiembrie la aceeaşi editură. În 2003 a cîştigat cea dintîi competiţie de literatură SF Clarke-Bradbury, sponsorizată de Agenţia Spaţială Europeană. A fost nominalizat la premiile Writers of the Future şi Geffen.

Blog: Lavie Tidhar; World SF Blog

TODORAN, Ioan

(n.1987)

Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, promoţia 2009.

Lucrează în IT/Quallity Assurance.

Deşi a avut în timpul liceului bucăţi de proză publicate în cîteva reviste şi antologii, renunţă o vreme la scris pînă la apariţia site-ului Final Frontier unde a scris recenzii SF/F/H.

După închiderea FF a continuat să scrie recenzii de cărţi pentru Bookblog.

TRUȚĂ, MARIAN

(n.1960)

S-a născut la 24 aprilie 1960 în București.
A debutat în 1985. Sub numele lui sau sub pseudonimul Rudi Kvala a publicat povestiri în revistele CPSF Anticipația, Lumi Virtuale, Helion, în almanahurile Anticipația și Helion.
A tradus romanul Războiul bătrînilor, de John Scalzi (Ed. Millennium Press, 2008).
Este prezent în antologiile Az osszerobbanas (Ed. Kriterion, Bucureşti, 1987), Alte ţărmuri (Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy, 2009).
În prezent este editor-cordonator al revistei Nautilus.
Volume publicate: Vremea renunțării (Ed. Bastion, 2008).
Site/Blog: www.mariantruta.ro

URSU, HORIA NICOLA

(n.1969)

Lucrează în domeniul editorial din 1995, după o relativ scurtă, dar intensă carieră de jurnalist. În calitate de editor a „năşit” debutul mai multor scriitori români de marcă  (Ladislau Daradici, Liviu Radu, Ona Frantz, Bogdan Bucheru etc.) şi a condus colecţii de F&SF la editurile Dacia, Fahrenheit, OmniBooks şi Millennium Press. Între 1997 şi 2003 a editat revista Ficţiuni şi, ca traducător, a transpus în româneşte volume semnate de Anne Rice, Robert A. Heinlein, Fred Hoyle, Norman Spinrad, Greg Egan, Joëlle Wintrebert, John Grisham, Ian Fleming, Tom Clancy etc. În 2005 a fondat Millennium Press, împreună cu Bogdan Tudor-Bucheru.
În 2006 a publicat la Tritonic antologia TRANSFORMAREA LUI MARTIN LAKE ŞI ALTE POVESTIRI, iar în 2007 a co-editat cu Jeff VanderMeer antologia MILLENNIUM EST. În 2009 au apărut primele două volume ale seriei de antologii MILLENNIUM, cel dintîi fiind co-editat împreună cu Michael Haulică, iar cel de-al doilea, subintitulat ŞASE ANI DE FICŢIUNI, fiind o retrospectivă a prozelor de autori români apărute în revista Ficţiuni. A publicat proză scurtă în revista ArtPanorama editată de Dan-Silviu Boerescu şi în antologiile ROMÂNIA SF 2001 (editor: Dan-Silviu Boerescu) şi VREMEA DEMONILOR (editor: Costi Gurgu).

Blog: Însemnări din colţul hărţii.

 

11 Responses to Autori

  1. [...] Adrian Buzdugan   If you enjoyed this article, please consider sharing it! [...]

  2. [...] Adrian Buzdugan   If you enjoyed this article, please consider sharing it! [...]

  3. [...] Dodo Niţă   If you enjoyed this article, please consider sharing it! [...]

  4. [...] Ioan Todoran   If you enjoyed this article, please consider sharing it! [...]

  5. [...] Tudor Ciocîrlie   If you enjoyed this article, please consider sharing it! [...]

  6. [...] Tudor Ciocârlie [...]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Set your Twitter account name in your settings to use the TwitterBar Section.