2. Philip K. Dick şi cea de-a şaptea artă
(Partea a II-a)

Am vorbit în prima parte despre ecranizările propriu-zise după opera lui Philip K. Dick. Influenţa lui se simte însă mai departe de atît: nu numai în urmări la filmele făcute direct după lucrările sale, ci şi în filme care aparent n-au nici o legătură cu acestea.

Din categoria urmărilor face parte Screamers: The Haunting, lansat în 2009. Un grup de salvatori este trimis pe Sirius 6B în urma unui semnal venit de pe planeta crezută pustie pentru a salva eventualii supravieţuitori, înainte ca o furtună cosmică devastatoare să distrugă orice urmă de viaţă. Armele inteligente denumite screamers sînt însă mai primejdioase şi mai înşelătoare ca niciodată, şi nu poţi să ştii dacă ai în faţă un om sau un screamer care imită perfect un om, din toate punctele de vedere… Premisele sînt interesante, atmosfera aminteşte destul de bine de primul Screamers, dar scenariul alunecă într-un film de acţiune cu tentă horror, extrem de previzibil şi, pînă la urmă, banal. Regia este semnată de Sheldon Wilson, scenariul îi aparține lui Miguel Tejada-Flores (evident inspirat de povestirea lui Dick „Second Variety“), iar din distribuție fac parte Gina Holden, Lance Henriksen, Jana Pallaske, Greg Bryk și alții.

Tot un fel de urmare este şi serialul Total Recall 2070 (1999), cuprinzînd douăzeci şi două de episoade inspirate de filmul cu acelaşi nume din 1995 – un serial poliţist într-un decor marţian amintind mai mult de Blade Runner. De altfel, şi acţiunea face trimitere mai curînd la acest din urmă film, explorînd relaţia dintre androizi şi oameni, iar compania Rekall, departe de a mai fi o mică firmă de divertisment, seamănă mai mult cu Corporaţia Tyrell. Eroii serialului, detectivii David Hume (fiinţă umană) şi Ian Favre (primul exemplar din cel mai nou model de androizi), rezolvă diverse cazuri, dar multe dintre ele reprezintă doar fundalul pentru adevăratele probleme şi dileme pe care le pune serialul, şi fiecare episod adaugă noi detalii la portretele personajelor şi la tabloul lumii în care trăiesc acestea, o lume sumbră, distopică, influenţată pînă la urmă mai mult de cărţile lui Dick decît de filmele făcute după ele.

Acest serial, difuzat prima oară la televiziunea canadiană, iar apoi în Statele Unite, pe un canal fără prea mare audienţă, şi poate cam dificil pentru telespectatorul mediu, nu s-a bucurat de atenţia pe care o merita şi a fost întrerupt după un singur sezon. Episodul pilot, numit Total Recall 2070: Machine Dreams a fost difuzat ca un lung-metraj regizat de Mario Azzopardi (cunoscut pentru realizările sale din alte seriale de succes precum The Outer Limits, Stargate SG-1 sau Stargate Atlantis) și scris în marea majoritate de Art Monterastelli, care este și producătorul executiv. Între actorii din rolurile principale se numără Michael Easton, Karl Pruner, Cynthia Preston, Michael Rawlins, Judith Krant și Nick Mancuso.

Unul dintre filmele care a trezit în mintea spectatorilor amintirea lui Philip K. Dick este Abre los ojos (Open Your Eyes), din 1997, în regia lui Alejandro Amenábar, cu Penélope Cruz în rolul principal feminin, rol pe care l-a menținut și în remake-ul american din 2001 Vanilla Sky, regizat de Cameron Crowe, film mult mai cunoscut şi datorită vedetei masculine, Tom Cruise (în Abre los ojos, rolul respectiv este interpretat – foarte bine, de altfel – de Eduardo Noriega). Personajul lui Cruise, un tînăr bogat, chipeş şi plin de succes (inclusiv la femei), se îndrăgosteşte de o femeie misterioasă, dar o fostă iubită furioasă provoacă un accident de maşină. Eroul se trezeşte la spital, desfigurat, şi din acest moment jocul dintre realitate şi iluzie, dintre amintire şi vis capătă accente foarte dickiene, inspirate din celebra expresie „Eu sînt viu, voi sînteți morți” prezentă în romanul Ubik. O comparație foarte interesantă între Abre los ojos și Vanilla Sky găsiți pe blogul The Lucid Nightmare – One’s Man Obsession With Film, postată pe data de 26 martie 2010. Merită citită, sînt multe lucruri interesante spuse acolo.

Plecînd probabil tot de la expresia amintită mai sus, interesantul şi controversatul regizor M. Night Shyamalan a realizat în 1999 o altă peliculă în care graniţa dintre realitate şi iluzie — şi pînă la urmă între viaţă şi moarte (sau viaţa de dincolo) — este foarte subţire: The Sixth Sense (Al șaselea simț). Un băieţel capabil să comunice cu spiritele care nu ştiu că sînt moarte (interpretat de Haley Joel Osmond) caută ajutorul unui psihiatru pentru copii (Bruce Willis). Dar care dintre ei are de fapt nevoie de ajutorul celuilalt? Sîntem între oglinzi paralele, exact ca în cărţile lui Philip K. Dick…

Un film grecesc foarte greu de găsit, Proini peripolos (Morning Patrol) (1987), îl citează printre sursele sale de inspiraţie şi pe Philip K. Dick, alături de Ramond Chandler şi Daphne Du Maurier (!!!). Într-un viitor post-apocaliptic de coşmar, în care au rămas doar cîţiva oameni care rătăcesc fără ţintă, o femeie nu doreşte decît să meargă spre apus, către mare, unde s-ar putea s-o aştepte un viitor mai bun, deşi nimeni nu s-a mai întors de acolo ca să povestească dacă e adevărat. Însă pentru asta ea trebuie să treacă mai întîi prin zona interzisă, un oraş-fantomă păzit de Patrula de dimineaţă. Mai întîi singură, apoi avînd un ajutor, femeia înfruntă pericolele din ce în ce mai mari. Este o peliculă foarte diferită de cele de la Hollywood – artistică, lentă, adevărata ei forţă constînd în peisajele sumbre, izolate, dar şi în muzica de atmosferă.

Inspiraţia după opera lui Dick poate fi găsită deseori în episoade de seriale SF. De pildă, Out of This World, un serial britanic din 1962, cuprinde paisprezece episoade, dintre care unele ecranizează povestiri de mari scriitori de SF, printre care se află John Wyndham, Isaac Asimov, Tom Godwin, Raymond F. Jones, Clifford D. Simak, Katerine MacLean și… Philip K. Dick! Pentru episodul al cincilea este folosită povestirea „Imposter“ („Impostorul“), care a devenit ulterior mult mai cunoscută după ecranizarea pentru marele ecran, din 2002, despre care am vorbit mai pe larg în episodul precedent.

Influenţe mai puţin directe pot fi găsite pretutindeni și în alte seriale SF, cum ar fi The Outer Limits (La limita imposibilului) (vezi episodul 9 din sezonul 3, Tempests, recent difuzat și de AXN), Battlestar Galactica și Lost - aici e vorba chiar de ansamblul creațiilor respective – dar, spre surprinderea noastră, apar şi în unele seriale care nu au nimic de-a face cu science fictionul. Un exemplu ar fi House M.D. (Doctor House): în episodul 24 din sezonul al doilea, No Reason, doctorul House este împuşcat de un pacient furios, şi ne trezim prinşi între realitate şi tribulaţiile lui House de pe patul de spital, pentru a ne da seama în final că totul s-a petrecut doar în mintea simpaticului și cinicului doctor. Tipic pentru Dick, nu-i aşa? La fel se întîmplă și în episodul 7 din sezonul al doilea al altui serial foarte cunoscut, Third Watch (Schimbul trei), episod intitulat After Hours, de asemenea difuzat nu cu mult timp în urmă de același post de televiziune, AXN. Amănunte despre subiectul acestor episoade puteți găsi pe site-ul www.tv.com, dedicat integral serialelor TV din toate timpurile.

Există și o serie de documentare dedicate lui Philip K. Dick, cele mai cunoscute fiind: The Gospel According To Philip K. Dick (2001 – regia: Mark Steensland; cu Paul Williams, Robert Anton Wilson, Jay Kinney și Ray Nelson); Remembering The Future: Paycheck & The Worlds Of Philip K. Dick (2004 – scenariu și producție: Dane McMaster; cu Ben Affleck, Aaron Eckhart, Uma Thurman, Paul Williams și regizorul John Woo); The Penultimate Truth About Philip K. Dick (2007 – regia: Emiliano Larre, scenariu: Patricio Vega; cuprinde mult material filmat cu Dick însuși) etc.  În toate aceste documentare, rude, prieteni, cunoscuți – scriitori, editori sau simpli fani – vorbesc despre viața și opera scriitorului american în termeni dintre cei mai interesanți și mai puțin cunoscuți, creionînd un portret al acestuia cu totul deosebit.

În ciuda succesului său ca scriitor de science fiction, Philip K. Dick şi-a dorit întotdeauna să fie autor de mainstream. Una dintre cărţile sale din afara genului SF, Confessions of a Crap Artist, cu tentă autobiografică, a fost ecranizată în Franţa, în 1992, sub titlul Confessions d’un Barjo. Filmul este o adaptare foarte fidelă, în regia lui Jérôme Boivin, avîndu-i în distribuţie pe Richard Bohringer, Anne Brochet şi Hippolyte Girardot. Pe moment este singura adaptare cinematografică după creaţia non-SF a lui Dick, dar nu se ştie niciodată…

Nu vom încheia fără a vă oferi imaginea copertelor unor cărți de teorie, critică și istorie literară și cinematografică despre opera acestui monument al literaturii de ficțiune din secolul XX, care este Philip K. Dick. Că vă place SF-ul, ficțiunea speculativă sau doar acel „simț al enormului” – cum îl numesc francezii – cărțile nu trebuie să vă lipsească din bibliotecă, mai ales că toate pot fi cumpărate la această oră on-line, fără prea mare efort. Ar fi un ultim omagiu adus scriitorului care spunea între altele: „Realitatea este ceea ce, cînd ai început să nu mai crezi în ea, nu dispare”…

(Va urma)

Cristina & Ștefan Ghidoveanu