Vernor Vinge – The Children of the Sky

Tor, 2011

După o pauză de 12 ani de la A Deepness in the Sky (Adîncurile Cerului) şi aproape 20 de ani de la A Fire Upon the Deep (Foc în Adînc), Vernor Vinge revine în universul Zones of Thought cu o continuare a celei din urmă. Zonele gîndirii sînt modalitatea prin care Vinge ocoleşte problemele date de singularitatea tehnologică, al cărei principal susţinător este. În cărţile lui galaxia este stratificată în zone diferite: unele permit inteligenţele artificiale și călătoria cu viteza luminii, iar altele, ca zona în care se află Pămîntul, permit doar dezvoltarea pînă la un punct a inteligenţei biologice, pentru ca aproape de margine să fie posibilă existenţa inteligenţelor post-umane.

Children of the Sky nu este un roman de sine stătător, dezvăluind din povestea care va urma pentru cei care nu au citit Foc în Adînc, a cărui continuare directă este (dacă nu aţi citit-o, cumpăraţi-o, savuraţi-o şi reveniţi la această recenzie după ce o terminaţi).

A Fire Upon the Deep descrie luptă cîtorva fiinţe împotriva unei inteligenţe malefice, Molima, care ameninţă să înghită întreaga galaxie. Pham Nuwen şi Ravna Bergsndot reuşesc distrugerea Molimei, dar cu preţul unui tsunami cosmic care schimbă geografia Zonelor şi distruge probabil mii de civilizaţii post-singularitate, al morţii lui Pham şi al naufragierii Ravnei pe o planeta locuită de Stilete, fiinţe asemănătoare cîinilor, ai cărei indivizi formează minţi şi inteligenţe colective. La sfîrşitul lui Foc în Adînc Ravna, singurul adult de pe lumea Stiletelor, trebuie să construiască, împreună cu Jeffri, Johanna şi alţi 150 de copii, o nouă civilizaţie umană, navigînd cu grijă prin alianţa cu locuitorii acestei planete. Lumea Stiletelor a ajuns în zona lentă, navele stelare conduse în mod normal de inteligenţe artificiale mai funcționează doar la o sutime din capacitate, flota Blight este la 30 de ani lumină, dar noua geografie galactică nu e deloc aşa de stabilă cum speră Ravna. Iar copiii – deveniți adulţi – ajung să se îndoiască de ameninţarea Blight-ului şi de faptul că părinţii lor ar fi făcut greşeli.

Deşi The Children of the Sky este o carte mult mai puţin ambiţioasă, asemenea lui A Fire Upon the Deep, tratează teme importante, ca identitatea şi inteligenţa, indivizii şi inteligenţa colectivă, conştiinţa fără inteligenţă şi inteligenţa fără conștiință, ce înseamnă pentru un individ pierderea, dar şi adăugarea unei părţi a minţii.

Cu toate acestea, am sentimente contradictorii în legătură cu The Children of the Sky. Respect şi admir ceea ce reuşeşte Vernor Vinge cu inteligenţele extraterestre, dar nu pot să spun că această carte m-a încîntat. Este foarte lungă şi anumite părţi au fost, pentru mine, destul de plictisitoare. Din păcate, minţile colective ale Stiletelor gîndesc prea uman, aş fi dorit o mai mare alteritate în ceea ce le privește. Dar poate aceasta este soarta cărţilor atît de ambițioase ca a lui Vinge. Probabil că, la fel cum fizica nu reuşeşte integrarea teoriei relativităţii ce guvernează macrocosmosul cu mecanica cuantică de la nivelul micro-universului, este foarte greu de scris o carte care să combine funcţionarea unei galaxii cu mii de civilizaţii, cu descrierea unei singure planete şi a inteligenţelor care o populează. Foc în Adînc este mult mai reuşită, dar suferă de aceleaşi probleme. Însă asta nu mă va opri să citesc continuarea lui The Children of the Sky (sper numai ca aşteptarea să fie mult mai scurtă), pentru că acest roman de mijloc are un potenţial excelent de a naşte o a treia carte fabuloasă, în care probabil lupta dintre inteligenţele post-singularitate individuale şi cele colective extrem de rare în univers, va avea un loc central.

Notă: 3.5/5.

Tudor Ciocârlie