„Premii, voturi și influență“ este titlul ultimei însemnări de pe blogul lui Costi Gurgu. Iată începutul:
Internetul s-a incins iarasi in urma unui nou “concurs” pus la cale pe retea si pentru a “n”-a oara m-am lovit de aceeasi si aceeasi problema, specifica poporului roman. Asa ca am sa-mi exprim opinia in aceasta privinta, riscind sa-mi scada “popularitatea” in rindurile cititorilor romani. Desi, daca tot ma aflu la -2% in termen de popularitate (conform ultimului sondaj de pe SRSFF) nu vad de ce mi-as mai face griji.
Nu am sa ma refer la principialitatea ori lipsa de principialitate a acestui vot, nici la validitatea lui si nici macar la utilitatea lui. NU. Inainte de intrebarea “Pe cine sa votam?”, trebuie sa raspundem altor doua: “Cind sa votam?” si “Cum sa votam?”
Restul îl puteți citi aici.
Rămîne ca toți cei implicați în vreun fel – inițiatori, cîrcotași, participanți – să se mai gîndească o dată la cele întîmplate. Probabil fiecare va trage concluzia lui și va spune „am zis eu?!“. Dar tot gîndindu-ne, tot încercînd să facem lucrurile cum trebuie, ascultîndu-i pe cei care au observații concrete, poate că pînă la urmă vom reuși.
La 31 iulie 1970 s-a născut Dan Doboș.
A urmat cursurile Universității Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iași și a devenit inginer. Adevărata sa chemare a fost însă scrisul. Încă din adolescență a frecventat cenaclurile literare ieșene și a obținut ptremii la concursurile literare. După absolvirea facultății s-a dedicat jurnalsmului, fiind în prezent redactor-șef al cotidianului Evenimentul.
Între 1992 și 2001 a editat cel mai longeviv supliment dedicat literaturii SF, Supernova.
În calitate de traducător și-a pus semnătura pe transpuneri în românește ale unor volume de Terry Pratchett (Trilogia nomilor) și Roderick Gordon și Brian Williams (seria Tunele).
Deutul în volum s-a produs în 1999 cu romanul Elefantul în bostănărie (o poveste de dragoste pentru adolescenți). Marea revelație a anului 2002 avea să fie romanul său Abația, prim segment al unei trilogii care a cucerit deopotrivă publicul și critica și i-a adus în 2003 Premiul RomCon pentru cel mai bun roman sf românesc. Urmările sale, Blestemul abației (2003) și Abația infinită (2005) au completat un ciclu epic fără precedent în literatura de gen din România, fapt demonstrat și de Premiul RomCon 2004 pentru Blestemul Abației, Premiul Vladimir Colin 2006 pentru întreaga trilogie. A mai publicat și un volum de povestiri F&SF, Gheorghe, un om special (2007). O nouă ediție a Trilogiei Abației, revăzută și adăugită, se află în curs de publicare la Millennium Press.
În 2009 i s-a acordat Premiul de încurajare la Eurocon.
În revista DILEMATECA, nr.51, august 2010, articolul „Și clasic, și modern, și bun“, de Michael Haulică, despre volumul Povestiri de duminică, de Mircea Opriță (Millennium Press, 2010).
De azi, 30 iulie, pînă duminica viitoare, 8 august, se desfășoară tabăra Atlantykron.
Primii sosiți și-au pus deja corturile, se pare că nu e mîl, Dunărea e OK.
Atelierele de science fiction vor fi:
Science Fiction Picnic, instructor Lucian Oancea
Science Fiction Concursuri, instructor Aurel Cărășel
Mai multe amănunte despre programn, invitați, participanți, pe site-ul Atlantykron.
Chiar, ce treabă?
Toate chestiile în care te bagi singur, fără să poţi da vina pe altcineva, au legătură cu soarta, cu întîmplarea sau cu o obsesie subconştientă. Nu cred că soarta are vreun amestec. O obsesie subconştientă nici atît: dacă mi-am dorit în tinereţe să fiu scriitor, atunci mi-am dorit să fiu unul admirat şi preţuit, nu autor de SF în lumea noastră neocapitalistă (un autor SF din comunism era un personaj respectabil, avea la dispoziţie reviste şi almanahuri în care să publice şi fonduri ale USR, UTC şi ale altor uniuni, cu care să-i fie răsplătite eforturile). Aşa că legătura mea cu SF-ul ţine de hazardul cel mai pur.
În anul de graţie 1992 (prin primăvară), convins că am mare talent de scriitor (începusem să traduc pentru tot felul de reviste şi edituri obscure, care dispăreau de obicei înainte să apuce să mă plătească) am trimis cîteva povestiri la un concurs de literatură SF. De ce la acesta şi nu la unul de literatură poliţistă, de exemplu? Pentru că a fost primul concurs de care am aflat.
Am trimis textele şi am uitat de ele. Peste cîteva luni am făcut o operaţie (o eventraţie destul de nasoală, pe fondul unei operaţii de apendice cangrenat…) şi mi-am petrecut convalescenţa la Cîmpina. Aer curat, linişte… o plăcere.
M-am pomenit într-o zi cu un telefon de la secretară – Nicoleta mă suna destul de des, am uitat să spun că eram de aproape trei ani director adjunct la un Centru de Calcul – ca să-mi povestească faptul că sunase o doamnă care voia să discute cu mine, apropo de un text trimis la un concurs SF. Nicoleta nu ştiuse ce să facă – să-i dea numărul de telefon de la Cîmpina sau s-o trimită la plimbare – şi preferase să mă întrebe direct. Soarta – deci, totuşi, de vină e soarta – a făcut să fiu foarte curios să aflu despre ce-i vorba şi i-am spus fetei să-i dea doamnei numărul meu de telefon.
Şi astfel am discutat cu Mihaela Murariu-Mîndrea, care voia să-mi ceară voie să-mi publice „Adevărata faţă a planetei Marte“ (unul dintre textele trimise la concurs) în revista Quasar… şi nu numai atît. Voia să mă invite la cenaclul String.
Şi aşa a început totul. Mihaela (o femeie extraordinară, mi-e dor de ea) mi-a făcut cunoştinţă cu membrii cenaclului – Mihai Grămescu fiind unul dintre ei (m-a ajutat enorm la începuturile carierei mele scriitoriceşti), a apărut apoi şi Costi Gurgu, au mai dat pe acolo şi fraţii Bănuţă, era şi Ana-Maria Negrilă, Claudiu Murgan şi mulţi alţii.
După aceea am cunoscut grupul de la JSF şi pe toţi cei care ajungeau pe la redacţie: ploieştenii de la Quo Vadis, Mike Haulică, Horia Ursu, Liviu Surugiu, Remus Cernea, Radu Pavel Gheo, Jean Lorin Sterian şi mulţi, mulţi alţii…
Şi după aceea am cunoscut grupul de la Anticipaţia (cu Ioan Albescu fusesem coleg de facultate, dar nu ne întîlniserăm prea des), în principal pe Mihai-Dan Pavelescu. Toată lumea vorbeşte despre marele traducător Pavelescu, uitînd că Dan a avut o contribuţie mult mai importantă ca organizator de colecţii şi ca redactor-şef la revista şi almanahul Anticipaţia, a descoperit şi a format scriitori, traducători, critici – şi, în primul rînd, a format gustul pentru lecturi serioase.
Şi l-am mai cunoscut pe Dan Apostol, un alt om extraordinar, pe Ion Hobana, pe George Anania şi Romulus Bărbulescu, pe Ştefan Ghidoveanu şi pe Dan-Silviu Boerescu…
Mă laud şi-mi face plăcere să mă laud că i-am cunoscut pe toţi cei înşiraţi mai sus (şi pe mulţi alţii: Mircea Cărbunaru, Viorel Pîrligras, Dodo Niţă, George Ceauşu, Vlad Frînghiu, Aurel Cărăşel, Dan Popescu, Liviu Goga, Ona Frantz, Florin Pîtea… Doamne, mulţi mai sînt, şi am uitat să înşir cam jumătate dintre ei…) Pentru că îmi sînt prieteni, pentru că singura mea treabă cu SF-ul ăsta este că mi-a oferit posibilitatea de a cunoaşte oameni extraordinari, alături de care am trăit momente extraordinare.
Pentru mine, SF-ul înseamnă mai puţin literatură şi înseamnă mai mult un mod de a gîndi. Înseamnă prietenie, evadare din cotidianul mizer, trăirea sentimentului unic de a aparţine unei elite intelectuale. Înseamnă descoperirea fără încetare de noi prieteni (cum sînt cei de la SRSFF – doar pe Dănuţ Ungureanu îl cunoscusem anterior, şi-l mai întîlnisem în cîteva împrejurări pe Cristi Tamaş – şi cei de la cenaclul ProspectArt).
Înseamnă păstrarea unor prietenii de peste 15 ani, înseamnă confirmarea faptului că toate-s trecătoare şi că te pricopseşte soarta cu unele chestii, dar prietenii ţi-i alegi singur şi alături de ei răzbaţi în viaţă.
Concluzia? E clar că unii nu se mai fac bine niciodată şi că nu se mai coc la minte, indiferent de vîrstă…
(foto: Michael Haulică. 18 decembrie 2009, Cărturești, Cititori celebri)
Noua ședință a cenaclului ProspectArt are loc vineri, 30 iulie 2010, ora 17.00, la Clubul Calderon din strada Jean Louis Calderon, nr.39.
Vor citi: Cătălin Sturza – despre fantasy-ul românesc, Cristian M. Teodorescu – povestirea „Basme africane“,Marian Truță – trei povești despre Soledad, iar Cristian Tamaș va citi eseul lui David Hartwell „Dolari și dragoni: Adevărul asupra fantasy-ului”, tradus de Mihai Dan Pavelescu.
“…call me Mr. Boombastic say me fantastic”
Se știe, politichia este o curvă ordinară care ne-o trage cu forța zilnic. De vorbit bombastic este ieftin și ușor, de făcut lucruri bombastice care să se apropie de acele vorbe este greu. Și mai greu este să faci ceva care să crească și să dureze, și în același timp să te abții de la a fi ‘bombastic’.
Nu mi-am inchipuit că o astfel de politichie curvărească poate să-și facă loc în cadrul organizațiilor culturale non-profit, și cu atît mai puțin în SF. Am crezut asta pentru că în primul rînd nu prea este mare lucru de cîștigat (sau furat) sub aspect personal-material, și în al doilea rînd am crezut că toată lumea vrea cam același lucru, adică mai multe cărți SF, mai multe cărți SF bune în particular.
M-am înșelat teribil pentru că nu am luat în considerare ORGOLIUL – de a te pretinde important în fandom, de a te pretinde scriitor adînc sau de succes (după preferințe) etc. Ar fi de menționat pe plan secundar micii oportuniști cu spirit lacheist, galeria din oficiu, pregătiți oricînd să irige din belșug cu lingușeală grețoasă vanitatea celor de pe urma cărora ar putea culege cîteva firimituri de glorie închipuită… și să împroaște cu noroi ‘detractorii’ și ‘dujmanii’ patriei. Treburile din astea cu aer de “a mea e mai mare, a ta nici nu se vede’ se întimplă la Timișoara, la București, la Craiova și aiurea, ba nu de puține ori mai sînt și meciuri naționale. Mai toți declamă “promovarea SF-ului românesc”, “unicul criteriu valoarea / calitatea”, “deasupra intereselor partizane sau de grup”, “împotrivirea la invazia superficialităţii” și alte chestii foarte cavalerești însă trec birjărește peste ele fără nici o jenă atunci cînd orgoliul dezvoltă o eczemă. Nu mă întelegeți greșit, multe din respectivele asociații, cenacluri, societăți fac și multe lucruri bune, mai multe bune decît rele, însă acestea pălesc în tăcere odată ce zgomotul demagogic și zînzania vanitoasă preiau controlul și pierd mințile slabe.
Spre exemplu în afara Timișoarei nu se știe mare lucru (sau în orice caz prea puțin) despre activitatea Helion. În schimb articolele ‘frontale’ semnate de cele mai multe ori de domnul Secu (articole care nu au legatură cu Helionul sau Bastionul) devin mici uragane. Altele ce țin de dadaismul SF ar putea sta cu mîndrie într-un volum de bancuri (foarte) seci: “Deschidem browserul, accesăm site-ul Google (google.ro va fi selectat automat) apoi vom scrie ceea ce de dorim să găsim, în cazul nostru club science fiction.” – după care urmează mirobolantele considerații.
La Craiova prietenul Victor Martin a ridicat iarăși steagul după o perioadă de pauză – probabil s-a resimțit după episodul “Cenzura sau Trebunalul” – sănătate și putere de luptă vă dorim. În rest ba se închid, ba se redeschid reviste / bloguri / whatever (nu, nu, al lui Scalzi e bine mersi).
La Bucuresti ba gălăgie, ba liniște, după cum pică bine – adică politichia struțului. A fost foarte liniște în chestiunile “Ion Hobana – omul şi opera”, precum și “Lăzărescu + Tiptree = eseu cu simțire” dar rămas nepublicat (în românește cel puțin, sic!), asta ca să dăm exemple recente. Mare gălăgie cu ProspectArt, pe deplin meritată de altfel – cred că redeschiderea acestui cenaclu este cea mai serioasă realizare a SRSFF-ului, poate chiar cea mai serioasă per total fandom în ultimii ani.
Mare gălăgie se face pe CulturalSFetc (aripa ‘para-militară’ a SRSFF) de fiecare dată cînd un nou membru intră pe listă. Aici lucrurile nu sînt doar zgomotoase, ci și foarte ‘maleabile’. Să vă dau un exemplu real life…
În urmă cu o vreme cîțiva membri de vază au participat la un așa-numit simpozion organizat de ASB, unde, citez de pe site-ul SRSFF “domnul Horia Gârbea (aflat în prezidiu, nm.) a făcut cîteva observaţii care nu prea au avut legătură cu tema simpozionului. Dînsul a remarcat, spre exemplu, că nu există ecranizări noi ale Cireşarilor şi ale romanului Toate pînzele sus. Domnia sa a ţinut să precizeze şi faptul că în România nu (mai) există o producţie de film de desene animate.” După care, în comentariile care au urmat, Balin Feri remarca cu inocența specifică: “am avut parte de cîteva monologuri axate pe propria importanţă a vorbitorilor şi pe jalnice tentative de a ne demosntra că aveam de-a face cu nişte intelectuali bine informaţi în privinţa literaturii infantile, a desenelor animate şi a altor asemenea la nivel mondial.”
Mai departe? Ete: “Scriitorul Horia Gârbea, președintele filialei București (A.S.B.- Asociația Scriitorilor din București) a Uniunii Scriitorilor din România, a devenit membru SRSFF. Felicitări, domnule Gârbea, ne simțim onorați de prezența dumneavoastră în rîndul membrilor Societății Române de Science Fiction și Fantasy !“.
Se zice pe site-ul societății: “Calitatea de membru al SRSFF se poate acorda […] în cazul persoanelor fizice, pe baza notorietăţii în fandomul românesc sau pe baza unui CV care să conţină informaţii esenţiale despre activitatea candidaţilor în domeniul SF.” Și uite așa s-a ales praful de notorietatea în fandom, de sus-meționatul domeniu SF și de credibilitatea organizației (nu că ar conta prea mult). Chiar dacă USR/ASB sînt acre, parcă tot mai bine e cu ele, chiar dacă te curvești un pic și folosești ușa din dos. Traiască literatura pentru copii și tineret! (O măslină, o firimitură… săr-na șefu!)
Alte flatulări zgomotoase s-au produs cu ocazia evenimentului “Îngerul Păzitor, prima carte din România care a ajuns pe Amazon”. Respectivul post prezintă un mare numar de exagerări. În primul rînd nu este în nici un caz prima carte, așa cum spune titlul. Apoi:
- “a fost acceptat pentru publicare pe Amazon” – Amazon ‘acceptă’ să vinzi și cuie strîmbe atît timp cît îți plătești fee-urile administrative;
- “Apariţia romanului pe Amazon a fost posibilă exclusiv datorită unei alte edituri româneşti, Eagle Publishing House, care a încheiat un parteneriat cu Amazon” – la fel, oricine poate intra în parteneriat cu Amazon dacă își plătește fee-urile, foarte exclusiv de altfel;
- “romanele a mai mulți autori români vor fi disponibile pentru cititorii din diaspora dar și pentru cei din țară” – trebuie să fii nebun să dai 13$ plus transport cînd autorul își vinde cartea cu 10 lei, adică doar de 5 ori mai ieftin (există și oferte mai bune de atît) ;
- “considerată de critici un tehno thriller de excepție” – Hă???!!! Iarna atomică?!;
- “romanul Îngerul păzitor a fost desemnat drept Cel mai bun volum românesc apărut în 2009 de către cei care frecventează blogul CititorSF” – despre asta o să vă spun un pic mai tîrziu.
Nu vreau să mai zic nimic despre ‘criteriul valorii’, ‘producțiile cretinele’ (btw, articol inaugural dispărut în ceața ce a urmat) și ce afirmă SRSFF că promovează.
În altă ordine de idei, e bine de știut că S.C. Eagle Creative Associates S.R.L. (aka “Eagle Creative Associates”, “Eagle Publishing House”) este controlată de membrul SRSFF Mugur Cornilă. Nu am nici un dubiu că respectivul comunicat a fost scris de el, mare expert în marketing și promovare, așa cum aflăm din CV (scurt interludiu cu o ‘pildă’ SRSFF: …impotriva invaziei superficialităţii şi a non-valorilor promovate în exces). De altfel, Mugur Cornilă este implicat și în ‘făimoasele’ BestSeller Agency și Editura Virtuală (Gibson a fost foarte ofticat cînd a aflat), și lista nu se oprește aici. Așa ajungem la “Seniorii Imaginației”.
“Să ‘citiți’ bine!”
Organizatorii declamă iarăși un adevăr ‘adevărat’: primul concurs național (adică?) pe bani, cum altul nu a mai fost! Meh… au mai fost. Exemplul cel mai la îndemină este AtelierKult unde Bogdan Bucheru pune la bătaie propriile-i fonduri, fără să ceară exclusivități și contracte pompoase în schimb. În general premiile au fost 50$ – 100$ (proză scurtă), plus alte beneficii pentru participanți.
Ce rezultă în urma regulamentului “Seniorilor…” precum și a precizărilor ulterioare e că în cazul în care ai un manuscris de premiul întîi, dacă nu accepți contractul cu firmele implicate pierzi nu numai $1.000 (una mie, cum zic ei), dar și onoarea primului loc. Adică nu mai contează ce ai scris. Adica poți să iei “Unicul criteriu” și să ți-l introduci unde vrei. Citat direct de la patron: “Cîștigarea concursului presupune cedarea exclusivă a drepturilor de autor pentru cărțile cîștigătoare” – pe o periodă de 5 ani pentru două tiraje (neprecizate), se spune în regulament. În plus de asta, regulamentul se poate modifica de la patronat.
Revenind strict la bani, suma este generoasă. Un roman SF cunoscut afară poate fi achiziționat de o editură românească undeva între 1.000-1.500 euro. Nimic de comentat aici, chiar dacă pentru 5 ani munca ta nu mai e a ta – ai fost plătit.
Îndoielile mele țin de capacitatea celor implicați în a scoate pe piață un produs finisat, în condițiile expuse în regulament, precum și în a duce la bun sfîrșit toate lucrurile frumoase promise acolo. Așa cum am spus, firmele implicate sînt controlate de Mugur Cornilă, care a inițiat multe proiecte, majoritatea prăbușite în flăcări sau uitate pe net, precum imaginastore, rosf și încă o găleata de site-uri.
BestSeller Agency (BSA) îl reprezintă în Romania pe Roberto Quaglia și pe bunul său prieten Ian Watson. Quaglia a scos cu ajutorul BSA o carte despre 11/09, aparută la Editura Ștefan, profilată pe manuale școlare, cărți pentru copii și cărți de bucate. Promovarea volumului a fost sublimă, dar nu a existat. Ian Watson nu a scos nimic. Presupun că George Lazăr este reprezentat tot de BSA, avînd ca rezultat Operațiunea Amazon sub umbrela Eagle – lumea știe ce și cum, dar să ne prefacem că totul s-a facut ca la carte. Ar mai fi de precizat că la momentul în care scriu aceste rînduri anti-patriotice domeniul site-ul BSA tocmai a fost suspendat – cam atît cu logistica și partea financiară ‘asigurată’.
Eagle Publishing a fost înregistrată ca firmă la 13 iulie 2009 cu un capital de 200 de lei și încă nu a publicat nici o carte pe hîrtie. Considerînd relația apropiată cu SRSFF, mă mir că nu i-au ajutat cu redactarea “Țărmurilor”. Sau i-au ajutat? Prefer să cred că nu.
Editura Virtuală, uh, aici nu prea am înțeles mare lucru: cred că trebui să plătești ca să citești niște eventuale manuscrise în formă electronică și să te joci de-a editorul pe ele. Mai mult nu am priceput. Oricum, activitate fulminantă pe site-ul respectiv.
Luînd în considerare toate cele de mai sus, am serioase îndoieli că acest concurs va fi dus la bun sfîrșit în forma de acum. Cred ca SRSFF se va strădui, dar nu cred că restul (adică domnul Cornilă) se va achita de obligațiile (de orice natură) asumate în regulament, cu atît mai puțin că va respecta termenele și termenii.
Dacă vă tentează una mie puneți mîna și scrieți (însă e ca la loto și jucați pe muzică impusă), dacă vreți doar să scrieți și vă mulțumiți cu mai puțin (sau deloc) pentru un text bun, sînt sigur că se vor găsi ceva reviste sau edituri gata să-l publice, așa cum s-a întîmplat cu textele scriitorilor membri SRSFF și nu numai.
PS. Era să uit – am promis că spun mai multe despre asta “romanul Îngerul păzitor a fost desemnat drept Cel mai bun volum românesc apărut în 2009 de către cei care frecventează blogul CititorSF.” În urma unor articole dure semnate de Horia Ursu, domnul Cornilă a găsit nimerit să se laude cum a votat el de 4-5 ori pentru respectivele Clasamente, evidențiind astfel cît de nerelevante sînt. Dar iată că uneori sînt relevante, precum în acest caz, chiar folositoare aș spune.
Tot cu respectiva ocazie, fiind ofensat de intervenția mea (pe măsura laudelor) a găsit de cuviința să treacă la un limbaj suburban și să aducă în discuție chestii personale care nu au nici o legatură cu fandomul și despre care nu are habar. După care vine cu apeluri creștine: “Hai sa fim fair macar o data si sa lasam deoparte chestiunile personale, k?”.
Ehei… mai e pînă la sfîrșitul lumii.
Adrian Crăciun
I. FENOMENUL SF – gen sau specie?
Deşi eliberată parţial de complexele care îi aduseseră statutul ingrat de “literatură de ghetou”, literatura SF se prezintă în faţa cititorilor şi a criticii de specialitate într-o stare de ambiguitate în care au cufundat-o, voluntar sau involuntar, chiar teoreticienii şi creatorii ei.
Cînd facem această afirmaţie, ne gîndim exclusiv la relaţia sugerată de titlu: literatura SF se doreşte a fi ceva deosebit de literatura mainstream, o secţiune separată a ei, asupra căreia se insistă pentru a se evidenţia particularităţile, elementele ce o disting şi îi conferă un statut aparte.
Caracterizînd fenomenul SF, cei mai mulţi încearcă să acrediteze ideea că respectiva “literatură” este, de fapt, un gen literar. Confuzia este frecventă şi nu aparţine celei de-a doua jumătăţi a acestui secol. Încă din deceniul al IV-lea al secolului XIX, scriitorul Victor Hugo, combătînd diferenţa între ceea ce el numeşte “genul clasic” şi “genul romantic”, asmilează în substrat ideea de gen cu aceea de stil, de categorie, doctrină sau structură literară.
Nu este vorba însă despre un fenomen singular. La noi, Ion Hobana scrie în volumul “SF – Autori, cărţi, idei” (vol. I):”Şi să nu uităm că, asemenea celorlalte genuri literare (s.n.), SF-ul are ca principal obiectiv universul uman.” [1] Nici Adrian Rogoz nu merge mai departe, considerînd anexarea literaturii SF la categoria genului drept ceva firesc: “Gerard Klein nu este numai unul dintre liderii SF-ului francez, ci şi un important teoretician al genului” [2]. Victor Ivanovici rămîne şi el în specificul aceleiaşi delimitări cînd afirmă: “În consecinţă, după Caillois, fantasticul propriu-zis ar fi condamnat istoriceşte, urmînd a fi substituit de genul de anticipaţie” [3]. Nici Florin Manolescu, teoretician prin excelenţă, nu face excepţie: “În România, termenii care să indice naşterea unui nou gen literar au apărut fie cu ocazia unor traduceri, fie pentru a individualiza literatura originală a lui Victor Anestin şi H. Stahl” [4]. Adrian Marino însuşi nu îndrăzneşte să facă delimitări mai precise, mulţumindu-se cu delimitări ambigue, de tipul: “Fenomenul (…) formării conceptelor noilor genuri şi specii se constată încă din Antichitate.(…) Procesul continuă şi astăzi, sub ochii noştri: biografia romanţată, eseul, literatura ştiinţifico-fantastică, reportajul, scenariul cinematografic şi radiofonic” [5].
Şi exemplele ar putea continua. Este, deci, literatura SF un gen? Atunci ce este genul?
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române defineşte noţiunea în felul următor: “Diviziune obţinută prin clasificarea creaţiilor artistice după formă, stil, temă. Fiecare din diviziunile fundamentale în care se împart operele literare și care cuprind creaţiile asemănătoare prin modul de a reprezenta realitatea. Genul epic. Genul dramatic. Genul oratoric.”
Conform acestei definiţii, genul literar nu cuprinde decît patru mari sfere, divizînd operele literare conform cu trăsăturile caracteristice ce ţin de domeniul formei. Literatura SF, prin multitudinea şi diversitatea formelor pe care le îmbracă creaţiile sale, se poate circumscrie foarte bine în oricare din primele trei clasificări; nu se constituie deci ca un gen de sine stătător.
Aceasta după manierea de abordare a esteticii clasice. Pentru că, în privinţa noilor viziuni, părerile sînt împărţite, nerealizîndu-se încă, pînă în prezent, o unitate de păreri care să conducă spre o definiţie unanim acceptată. Singura excepţie este aceea din planul genetic şi etimologic. Specialiştii în domeniu sînt de acord că termenul de gen derivă din latinescul “genus” (naştere, origine, neam) şi că, iniţial, ar fi existat un gen embrionar primitiv, din care, ulterior, ar fi derivat toate celelalte.
Astfel, Tzvetan Todorov scrie că genul este “conjugarea mai multor proprietăţi ale discursului literar: presupunem totdeauna că facem abstracţie de diferite trăsături divergente, considerate mai puţin importante, în favoarea altor trăsături – care rămîn identice şi sînt dominante în structura operei. Dacă abstracţia este egală cu zero, fiecare operă reprezintă un gen particular, în gradul maxim de abstractizare, considerăm toate operele literare ca aparţinînd aceluiaşi gen.” [6]
Pentru literatura SF gradul maxim de abstractizare îl constituie anularea tuturor trăsăturilor distinctive divergente, care constituie, în fapt, specificul său; o să vedem dacă, prin eludarea lor, ceea ce rămîne mai poate fi considerată sau nu operă literară.
Desigur că o parte dintre lucrările aşa-zis literare vor sucomba, lipsite de elementele tehniciste, de care s-au servit din plin pentru a impresiona gustul destul de precar al cititorului obişnuit. O capodoperă precum Solaris va supravieţui însă, chiar dacă staţia cosmică (care a servit ca fundal pentru desfăşurarea acţiunii) va fi înlocuită cu un cadru obişnuit pentru cititorul secolului XX – o vilă oarecare, ori un laborator ştiinţific dintr-o localitate de pe Terra. Asta pentru că subiectul este unul etern şi aproape că anulează cadrul exterior: dragostea celor doi protagonişti, Harey şi Kelvin, reeditează tulburătoarea pasiune a lui Romeo şi a Julietei, ceea ce contează fiind limitele dramei psihologice trăite de personaje.
Acelaşi lucru se poate afirma şi despre delicata ţesătură ce uneşte destinul actriţei Elisa McKenna de cel al lui Richard Collier peste prăpastia timpului, în atît de frecvent ecranizatul roman al lui Richard Matheson Undeva, cîndva. Practic, nu există element de decor SF sau vreun alt accesoriu tehnic la care să renunţăm pentru a supune opera la încercare. Opera lui Matheson este, pur şi simplu, un roman. Citiţi-l fără prejudecăţi şi vă veţi convinge.
Revenind la definiţia lui Todorov, sîntem puşi în postura, destul de insolită, de a considera drept gen literatura în anasmablul ei, operele SF viabile putînd părăsi, fără inconveniente, această etichetă, devenind, pur şi simplu, literare.
Dacă un autor ca Paul Van Tieghem considera, la jumătatea acestui secol, problema definirii genurilor drept încheiată, propunînd chiar o ramură distinctă de cercetare a lor, numită “genologie”, alţii mai sînt şi azi de păreri diferite. Pentru autorii Teoriei literaturii, spre exemplu, lucrurile sînt ceva mai puţin clare, în această privinţă. Wellek şi Warren consideră că “genurile trebuie concepute ca grupări de opere bazate, în mod teoretic, pe forma externă (misterul specific sau structură) şi, de asemenea, pe forma internă (atitudine, ton, finalitate). Baza evidentă poate fi una sau cealaltă.” [7]. Iată o definiţie – trebuie să recunoaştem – de care se pot servi puţini cercetători; pentru că, dacă putem clarifica, cu ajutorul ei, problemele odei şi pe cele ale baladei, în celelalte direcţii devine confuză, iar pentru elementul care ne interesează (definirea genului) chiar inutilizabilă.
La noi, cercetătorul care se ocupă mai îndeaproape de aspectul genului este Silvian Iosifescu (nici el nereuşind însă să ajungă la o concluzie clară). În privinţa literaturii, Iosifescu distinge două accepţiuni: “Una, foarte generală, desemnează prin gen orice particularitate a literaturii; (…) alta, mai restrînsă, care se referă la subîmpărţirea literarului – după modelul logicii – în cîteva concepte cu sfere subordonate, în genuri şi în specii”.
Se poate observa, destul de uşor, că toţi scriitorii şi criticii literari, citaţi la începutul acestui capitol ca definind fenomenul literar SF drept un gen autonom se încadrează în accepţiunea foarte generală a lui Silvian Iosifescu. A doua împărţire preia, pur şi simplu, într-o formă restransă, definiţia DEX-ului.
Nu numai în privinţa genului şovăie S. Iosifescu; şi în ceea ce priveşte conceptul de specie atitudinea sa este ambiguă, pe de o parte definind specia ca pe o categorie a genului (“fiecare gen fiind distribuit cu speciile sale” [9]), iar pe de alta descoperind că “termenul de specie este generator de confuzii (…). O clasificare de tip logic sau biologic în spiritul lui Linne e inaplicabilă în estetică” [10].
În DEX, găsim că specia este “noţiunea care cuprinde un grup de obiecte cu însuşiri esenţiale comune, şi care se subordonează genului.” Revenind la “gradul maxim de abstractizare” al lui Tzvetan Todorov, putem aprecia că ansamblul literaturii viabile formează GENUL; în acest caz, literatura SF este una dintre speciile sale, asemănătoare cu celelalte mari secţiuni, pe care nu ezităm să le denumim cu acelaşi termen: specia literaturii de aventuri, specia literaturii fantastice, specia literaturii poliţiste, specia literaturii de călătorie (jurnalul) etc., o clasificare ce ţine seama numai de tema utilizată de scriitor.
Acel gen din definiţia poeticilor clasice, văzut ca “diviziune obţinută prin clasificarea creaţiilor artistice după formă, stil, temă”, devine prin prisma reinterpretării, conform viziunii lui Todorov, o clasificare suprastructurală care reorganizează materialul speciilor în funcţie de “forma externă şi forma internă”, a autorilor “Teoriei literaturii”, în epic, liric, dramatic şi oratoric.
La prima vedere, s-ar părea că nu am făcut altceva decît să înlocuim conceptul de gen cu cel de specie SF, că nu am procedat decît la o transformare a semnelor. Am făcut însă ceva mai mult: dovadă stă faptul că putem aplica peste noua formulare, fără nici un inconvenient, diviziunea clasică – epic, liric, dramatic -, fiecare specie acceptînd-o integral. Există o poezie SF, după cum există şi o proză de aventuri; există un teatru al fantasticului, după cum există şi o lirică a speiciei de călătorie.
BIBLIOGRAFIE
1. Hobana, Ion, Autori, cărţi, idei, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1983 (citat de pe coperta patru)
2. Rogoz, Adrian, Secolul XX, nr. 4/ 1973, p.84
3. Ivanovici, Victor, Secolul XX, nr. 4/ 1973, p. 24
4. Manolescu, Florin, Literatura SF, Ed. Univers, Bucureşti, 1980, p. 11
5. Marino, Adrian, Dicţionar de idei literare, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1973, p. 707
6. Todorov, Tzvetan, Qu’est-ce que c’est le structuralisme?, Ed. du Seuil, Paris, 1968, p. 154
7. Wellek & Warren, Teoria literaturii, p.231
8. Iosifescu, Silvian, Configuraţie şi rezonanţe, Ed. Eminescu, București, 1973, p.132
9-10. Iosifescu, Silvian, op. cit. p. 170-171
Subterranean Press va publica în curînd nuvela The Lifecycle of Software Objescts, de Ted Chiang.
Este cel mai lungtext scris de Chiang (cartea va avea 160 de pagini), care a publicat pînă acum doar două volume, Stories of Your Life: And Others (Tor Books, 2002) și The Merchant and the Alchemist’s Gate (Subterranean Press, 2007).
Chiang este deținătorul a 3 premii Hugo, 4 Nebula, 1 Sturgeon, 3 Locus, 1 British SF, 3 Seiun, 1 Sidewise, Campbell New Writer, 3 Hayakawa, 1 Asimov’s Reader Poll (conform Locus online).
Primul premiu a fost Nebula 1991 pentru „Tower of Babylon“ (publicată și la noi, cu titlul „Turnul Babilonului“, în CPSF Anticipația nr. 506, decembrie 1993, traducere de Florin Pîtea), iar ultimele trei (Hugo, Locus și British SF) în 2009 pentru „Exhalation“.
Noul volum va costa 25 USD, iar 400 de exemplare semnate vor fi vîndute cu 45 USD.
O recenzie poate fi citită aici. Alte date despre volum pot fi găsite pe site-ul editurii aici.
LATER EDIT: Prefer vaianta asta pentru cîteva completări (în loc s-o fac într-un comentariu).
Ăsta este cuprinsul cărții Stories of Your Life and Others:
Tower of Babylon
Understand
Division by Zero
Story of Your Life
Seventy-Two Letters
The Evolution of Human Science
Hell is the Absence of God
Liking What You See: A Documentary
Story Notes
Cartea va fi retiparită în octombrie la Small Beer Press (editura lui Kelly Link și Gavin Grant).
Coperta:
În Romania au fost traduse:
- Tower of Babylon: „Turnul Babilonului“, CPSF Anticipatia, 506/1993, trad. Florin Pitea; Supernova, 98/1995;
- Hell is the Absence of God: „Iadul e acolo unde nu există Dumnezeu“, Sci-Fi Magazin, nr.5/2008; „În afara conștiinței lui“, Helion, 1/2007, trad. Alexandru Maniu
- Whats Expected of Us: „Avertisment“, Sci-FDi Magazin, nr.7/2008, trad. Gabi Ioniță
Se anunță apariția „în curînd“ la Editura Nemira volumul Regii nisipurilor, de George R.R. Martin, povestiri traduse de Laura Bocancios, Antuza Genescu, Ion Doru Brana, Cătălin Teniţă.
La „în curs de apariție“ figurează Fratele cel mic, de Cory Doctorow (trad. Ana-Veronica Mircea) și Ținuturile pustii, de Stephen King (trad. Mircea Pricăjan), al treilea volum al seriei Turnul întunecat.
Pentru pasionații de japonezării, să amintim și Rashomon, de I.J. Parker (trad. Gabriel Stoian, colecția Suspans), cel de-al doilea volum din seria Sugawara Akitada. Primul volum, Dragonul furtunii, a apărut la Nemira în 2008.
Catalogul Millennium Books 2005-2011
Numărul curent – ediţia print
