Steampunk: A doua revoluție, editor Adrian Crăciun (Millennium Books, martie 2011)

- The Making of -

O antologie, un editor şi o grămadă de idei

Avea Jacques Goimard o serie de antologii tematice la Livre de Poche. Histoires de robots, Histoires de futurs lointains, Histoires écologiques… Poveşti una şi una, alese din vreo patru decenii de SF anglofon, grupate după teme mai generale sau mai particulare. Le-am citit mai toate în studenţie şi în primii ani de după. Am vreo zece dintre ele în bibliotecă. Acolo am învăţat cum trebuie să arate o antologie făcută ca la carte. Şi totuşi, n-am pus ideea ca atare în practică la nici una dintre editurile la care-am lucrat în ultimii cincisprezece-şaisprezece ani. N-a fost momentul potrivit, au fost alte priorităţi, povestirile nu se vînd la fel de bine ca romanele, e o chestie prea specializată ca să intereseze pe altcineva decît o mînă de oameni, o nişă într-o nişă etc.… Nu ştiu dacă m-aş fi hotărît să mă apuc de publicat aşa ceva foarte curînd nici la Millennium. Nu sub forma unor antologii originale, căci traduceri au mai fost. Pînă în august anul trecut, cînd…

Enter Adrian Crăciun. Aka Aspoiu, pentru cei care-l cunosc sub pseudonimul cu care semnează pe blogul CititorSF, pe care l-a întemeiat în 2007. Iar aici se cere făcută o paranteză. Nu l-am întîlnit în viaţa mea, faţă în faţă, pe omul acesta. Nici măcar la telefon n-am vorbit. Numele mi-era vag cunoscut, mai comanda cărţi online de la Millennium din cînd în cînd, înainte să o fi luat spre alte zări de soare (cu dinţi) pline, tot din cînd în cînd îi citeam blogul (şi-mi cam plăcea, de ce să nu recunosc). Însă primul meu contact online cu el a fost mai degrabă cu scîntei…

În iulie 2008, exact în perioada în care s-a produs despărţirea noastră de foştii noştri parteneri, amicul Aspoiu a scris o însemnare supărată rău (un trademark al său, după cum avea să se dovedească ulterior), dar care avea nişte miezuri de adevăr, precum şi multe exagerări, explicabile însă din punctul de vedere al unui outsider. Iniţial am fost gata să îi răspund foarte acid, cum ştiu cu toţii care mă cunosc că pot să fiu. După care am stat niţel şi-am cugetat şi i-am scris un mail. În care îi explicam frumos şi politicos unde anume greşeşte. Şi l-am invitat să discutăm mai în detaliu. Şi-am stat de vorbă pe messenger. Şi l-am lămurit că unele dintre evaluările sale erau exagerate. Şi-am povestit din nou a doua zi, pînă tîrziu în noapte. Şi din nou. Despre cărţi. Despre cum se fac cărţile. Despre munca din culisele unei edituri. Despre ce ne doream să citim. Şi… cu trecerea timpului am devenit prieteni. Îndeajuns de apropiaţi încît să aştept cu groază ziua în care vom reuşi să dăm gata toate berile pe care ni le-am promis unul altuia de-a lungul acestor ani, hehe!

Dar să închidem paranteza. Poate era de-ajuns să vă spun că am devenit îndeajuns de buni prieteni încît, atunci cînd (în jur de 3 sau 4 august 2010, cred) Adrian mi-a lăsat un mesaj offline în care mă întreba: „Ce-ai zice dacă ţi-aş propune o antologie tematică?”, să mă entuziasmez imediat şi să stau pe net îndeajuns încît să-l nimeresc online (e o diferenţă de fus orar de vreo şapte ore între noi) şi să putem povesti mai pe îndelete. Şi dă-i discuţii privind tema antologiei… Adi o ţinea sus şi tare că el ar vrea să îi provoace pe autorii români să scrie despre o Apocalipsă văzută de pe plaiurile mioritice. L-am inclus şi pe Michael în discuţie încă din aceeaşi seară, cred. Nu mai reţin exact ce alte teme au fost puse pe masă şi mătrăşite în orele alea lungi de schimburi de replici. Au fost destule. Cert este că am schimbat de-atunci cel puţin 150 de mesaje pe tema asta pe mail, în afară de cele cam tot atîtea ore petrecute în conversaţii virtuale.

Ce m-a uimit şi m-a bucurat enorm, deşi credeam că îl cunosc deja pe Adrian îndeajuns de bine, au fost seriozitatea, acribia şi profesionalismul cu care el, un novice într-ale editării, s-a achitat de sarcina sa, purtînd corespondenţe asidue cu autorii, sugerîndu-le schimbări, încercînd să privească totul prin prisma unui cititor profesionist, dar şi a unuia încadrabil între fanii acestui gen de literatură. Mi-a plăcut la nebunie şi eleganţa cu care a ştiut să trateze subiectele mai delicate, precum respingerea unor texte. Nu cred că eu aş fi avut asemenea resurse de diplomaţie. Aşa cum i-am promis în momentul în care i-am acceptat propunerea, absolute toate deciziile editoriale i-au aparţinut. Şi sînt convins că noninterferenţa mea a fost o bună alegere. Adrian Crăciun şi-a ales singur echipa de lectori, şi-a ales redactorul, a ales omul potrivit pentru a scrie introducerea (cred că sînteţi şi voi de acord, articolul Moşului de alaltăieri a fost edificator în acest sens), a găsit ilustraţia potrivită pentru copertă.

Unde am avut noi – adică Michael şi cu mine – o contribuţie mai importantă? Fiecare discuţie din august pînă azi n-a fost ocolită de abordarea subiectului „antologie”. Iar din brainstormingul ăsta permanent au început să ne vină ideile privind promovarea antologiei. Aici, din nou nu prea mai ştiu cine ce idee a avut. Parcă Adrian a fost cel care-a propus seria de articole „Making of”. Sau Michael? Zău că nu mai ştiu. Dar nici nu mai contează. Ideea concursurilor mi-a aparţinut. O idee majoră, pe care o veţi afla şi aprecia la valoarea ei în momentul în care va deveni public modul în care am pus-o în aplicare (adică în preajma ieşirii din tipar a antologiei), a venit de la Michael. Şi a mai fost o idee, la care se lucreaza chiar acum, dar pe care o să îmi îngăduiţi să v-o dezvălui doar luni. Aşadar, vă mai aşteaptă cîteva surprize.

Nu-s modest din fire, ştiţi asta. N-am să vă ascund aşadar ceea ce cred: antologia aceasta va fi un succes. Şi va deschide drumuri, pentru noi şi poate şi pentru alţii. Nu ştiu dacă va reuşi ceea ce sperăm noi, să impună steampunkul ca pe o temă viabilă şi căutată de cititori. A reuşit însă, cel puţin în ochii mei, să impună un editor profesionist, de care veţi mai auzi: Adrian Crăciun. Şi  totodată, în mod sigur va putea fi citată drept un exemplu de cum se alcătuieşte şi se promovează o antologie. Un exemplu pe care noi, cei de la Millennium, îl vom urma şi la alte cărţi.

N-a mai rămas mult: două săptămîni. Atît, şi cartea va ajunge în mîinile voastre. Căci, pînă la urmă, dincolo de procesul de producţie, oricît ar fi el de pasionant, ceea ce contează este rezultatul, produsul finit. Antologia STEAMPUNK. A doua revoluție. Pe care voi, cititorii, stăpînii noştri, sînteţi cei mai în măsură să o apreciaţi la valoarea sa adevărată. Sînt nerăbdător să vă aflu părerile.

Horia Nicola Ursu