Steampunk: A doua revoluție, editor Adrian Crăciun (Millennium Books, martie 2011)

The Making of „Profeții despre trecut“

Am scris nuvela „Profeţii despre trecut“ cu gîndul că volumul editat de Adi Crăciun ar trebui să devină pentru spaţiul cultural românesc actual cam ce a fost volumul de cyberpunk daco-getic al motocentaurilor din anii ’90. Ba chiar mai mult de atît, din cel puţin două motive: 1. vizibilitatea şi oportunităţile de marketing superioare faţă de ce se întîmpla în anii ’90; 2. accesibilitatea şi prestanţa favorabilă steampunkului în faţa „largului public“ (aici intră toată lumea, cu mainstream, vlădică şi opincă) comparativ cu cyberpunkul mult mai de nişă (şi atunci, şi acum, şi mai ales în varianta altoită mitologic de către motocentauri).

Ca şi în cazul pomenit, m-am gîndit la Steampunk: A doua revoluţie ca la o carte de stîrnire, controversată, bîjbîind pe cărări nebătute (la noi) şi demonstrînd că sefeul şi genurile conexe nu sînt în mod implicit fenomene saxone. În cadrul unui grup de discuţii cu scenarişti şi regizori români petrecut la festivalul clujean de film (TIFF), cînd am propus să ne apucăm de primul film horror 100% românesc, unii au rîs, alţii s-au mirat, iar alţii au spus ce le-a venit prima dată pe limbă – că vampirii, zombii şi extratereştrii nu-s compatibili cu cultura românească şi o adoptare a lor ar părea în cel mai bun caz parodică şi inadecvată. La rejudecarea situaţiei, ceva mai tîrziu, am căzut de acord că, dimpotrivă, sînt concepte universale pe care le atribuim spaţiului saxon (ori, mai grav, american) doar prin reflexele de gîndire determinate de maşinăria de marketing hollywoodiană. Ba mai mult, cel puţin vampirul e foarte legat de spaţiul românesc, doar că n-am ştiut noi ce să facem cu el şi ni l-au luat alţii, iar acum începem să avem impresia că a fost dintotdeauna al lor. Aşa se face că astăzi cosmonautul Gheorghe şi extraterestrul din vîrful măgurii par să se preteze mai degrabă revistei Caţavencu decît unei lucrări literare cît de cît sobre. Iar prezumtiva situaţie ca un înalt demnitar PDL-ist să fie nevoit să iasă în faţa poporului, anunţînd că au venit extratereştrii şi avem probleme mai grave decît FMI-ul, pare de-a dreptul hilară. N-avem protocoale de urgenţă nici pentru inundaţii, darămite pentru extratereştri. Aducerea steampunkului în spaţiul românesc ar trebui să mai relaxeze acest cîrcel de percepţie culturală a poporului nostru.

Acesta ar fi primul motiv care m-a împins să scriu nuvela din acest volum. Al doilea e legat strict de fanii familiarizaţi cu steampunkul. Am vrut să scriu o povestire care foloseşte toate ingredientele genului (inventatorul, puterea aburului, povestea „de epocă alternativă“, retrofuturismul şi spiritul punk al revoltei faţă de sistem) dar nimic din recuzita sa (mijloace de transport bazate pe aburi, secolul XIX, aventurieri, zepeline şi pistoale). Sper să fie o proză care să nască dileme pe seama limitelor genului. Şi mai sper că nu m-am îndepărtat prea mult de canoane încît să nu-şi mai aibă locul în context. Antologatorul Adi Crăciun a tot tras de mine să mă apropii mai tare de reţetă, eu am tras în direcţia opusă, dar pînă la urmă cred că, undeva la mijloc, necesarul s-a întîlnit cu suficientul.

Iar dacă se va găsi totuşi vreunul să mă acuze că n-am fost destul de paşoptist, o să-l îndrum spre ce a zis Bruce Sterling zilele astea, aflînd de antologia noastră: Given their 20th century, they’ve got a lot to be steampunk about.

Aron Biro