La începutul lui 1999 eram – împreună cu Viorel Pîrligras – în biroul directorului Inspectoratului pentru Cultură al judeţului Dolj, dl. Nicolae Marinescu. Dînsul era de asemenea directorul editurii Aius care, în 1996, îmi editase Dicţionarul Benzii Desenate din România. Ne-a prezentat unui alt domn care era în birou: „Constantin M. Popa (redactorul-şef al revistei culturale oltene Mozaic), Viorel Pîrligras şi Dodo Niţă”,

„Celebrul Dodo Niţă” zice dl. Popa. Eu mă uitam la el şi nu ştiam dacă vorbeşte serios sau face bîză de mine. Fără a fi lipsit de modestie, probabil că aveam şi eu reputaţia mea, dar în mica lume a BD-ului şi nu în cea mare a literaturii. Momentul de tăcere penibilă nu a durat decît cîteva secunde pentru că, văzînd feţele întinse ale lui Viorel şi a mea, a continuat repede: „Domnule, cînd scrie Adrian Marino despre dumneata, în Biografia ideii de literatură, asta te face celebru”. Şi a plecat.

Bineînţeles, după întrevedere, am căutat cartea la toate librăriile din oraş şi mai tîrziu şi din Bucureşti, dar nu am găsit-o decît toamna tîrziu, la standul editurii Dacia, de la Tîrgul de carte Gaudeamus. La capitolul „Paraliteratura” scria despre benzi desenate şi pomenea numele meu, ca autor al Istoriei şi al Dicţionarului BD din România. Dar, de fapt, nu despre asta voiam sa vă povestesc.

Venisem la Inspectoratul pentru cultură pentru a-i propune domnului Marinescu să preia instituţia sa editarea revistei Orion. Chiar dacă nu ne făceam iluzii, revista era totuşi destul de cunoscută în oraş şi în ţară şi am zis că merită să încercăm.

„Cine cere, nu piere” spune un vechi proverb şi domnul Marinescu s-a arătat a fi receptiv la propunerea noastră şi ne-a rugat să-i prezentăm macheta revistei, acceptînd de principiu propunerea noastră.

Bineînţeles, Viorel a lucrat zi şi noapte, şi la termenul stabilit a prezentat revista machetată, care a fost tipărită şi difuzată în aprilie 1999, dacă nu mă înşală memoria.

Publicaţia se numea Constelaţia Orion („magazin al imaginaţiei”) pentru a evita orice neplăceri cu Dragoş Vasilescu, dar continua în mod vizibil tradiţia primei serii, cea din 1988-1989, păstrînd formatul A3 şi o parte dintre colaboratori. Totuşi, la acest număr, paginile au fost deschise mai multor graficieni şi prozatori debutanţi (dar tot olteni).

În cele 12 pagini ale revistei se puteau citi următoarele materiale:

- Proze SF: Un experiment nereuşit, de Victor Martin, Gabi, de Radu Honga, În inima deschisă, de Virgil Florin Ilie, precum şi ciclul de proze inedite scrise de Valentin Iordache, Puţină nemurire, despre Craiova mileniului trei. Valentin Iordache este cunoscut în fandom ca desenator BD, dar nu ar trebui să ne mire că el a scris şi proză, în definitiv era absolvent de filologie…

- Benzi desenate: Orfeu (două planşe format A3 desenate de Viorel Pîrligras în 1994). O pagină întreagă semnată de Sorina-Micaela Popa sub titlul generic de Atelier BD – cum se nasc artiştii adăpostea un articol despre atelierul BD organizat de Alianţa Franceză (la care participaseră 39 de elevi) precum şi extrase din BD-urile lui Cristian Loghin, Florin Nicolae Radu şi Liviu Cornel Dăescu. Primii doi vor face carieră în BD în anii următorii, iar Loghin este stabilit de mai mulţi ani în Polonia, unde lucrează ca art director la o firmă de publicitate.

- În fine, o pagină întreagă era consacrată scriitorului cu origini olteneşti Vlad Muşatescu: o proză haioasă a acestuia, Cum se fabrică un celebru vin de casă, o cronică la romanul său La Sud de lacul Nairobi, apărut în 1997 la editura Aius, cu o copertă de Viorel Pîrligras, şi articolul meu, Extravagantul Vlad Muşatescu!. Pe 4 mai scriitorul urma să împlinească 77 de ani.

Din păcate, cînd l-am sunat să-l anunţ de publicarea acestei pagini, doamna Penke, soţia sa, mi-a răspus plîngînd că Vlad Muşatescu plecase dintre noi pe 4 martie.

Ca un adevărat pifofil, Viorel Pîrligras a conceput pentru acest număr şi un gadget, suplimentul „Bedefic”, o broşură A5 conţinînd celebra invenţie pîrligrasiană, combinaţia dintre proză şi benzi desenate. Bedeficul purta titlul Yes, Ness! şi era dedicat lui Norman Spinrad!

Nu ştiu cum s-a difuzat revista, nu ştiu dacă s-a vîndut. Speranţa noastră era să scoatem măcar un număr pe an, în asociere cu Inspectoratul pentru cultură. Din păcate politica a ruinat speranţele noastre, alegerile din 2000 au schimbat conducerea politică a judeţului, inclusiv directorul Inspectoratului.

Aceasta a fost ultima răsuflare a revistei Orion şi sfîrşitul unui mit.

Dar ştiți cum se spune, să nu spui niciodată „niciodată”. Pentru că, aşa cum scria şi Viorel în editorialul său, „Nu disperaţi, visele nu mor niciodată!”.

Dodo Niţă