Se pot scrie 1000 de pagini de acţiune continuă? Reamde este răspunsul.

Neal Stephenson – Reamde

William Morrow, 2011

Trebuie să spun de la început că Reamde nu este un roman science-fiction. Este un tehno-thriller în cel mai pur sens al cuvîntului. Dar în acelaşi timp este un thriller cum numai Neal Stephenson putea să scrie. Începînd cu Snow Crash şi culminînd cu Anathem, cel mai bun roman SF citit de mine în ultimii 10 ani, Stephenson ne-a obişnuit ca fiecare carte a lui să fie mai ambițioasă decît precedenta, fiecare construcţie mai elaborată, fiecare ramificaţie în realitatea noastră tehnologică, politică sau culturală mai profundă. Reamde este cu totul altceva. Însă nu este nu pas înapoi, ci mai degrabă unul în lateral.

Sîmburele acestui roman, locul de unde se vor ramifică toate firele acţiunii îl reprezintă gold-farmingul, o idee atît de surprinzătoare, încît nici un scriitor de ficţiune speculativă nu s-a gîndit la ea. Însă cei obişnuiţi cu jocurile MMORPG (Massive Multiplayer Online Role Playing Game) ştiu că gold-farmingul nu este numai foarte real, ci reprezintă o industrie valorînd în jur de 5 miliarde de dolari. În ce constă acest gold-farming: anumiţi jucători, mai ales chinezii, care se pare că dispun de mult mai mult timp pentru a-l petrece în lumea online, ajung să deţină arme, armuri, poţiuni foarte valoroase în lumea virtuală a jocului respectiv; aceşti jucători vor dărui americanilor, de exemplu, aceste obiecte virtual valoroase, în schimbul unor anumite sume de bani reali (unele arme ajung în World of Warcraft să valoreze şi 10.000 de dolari!).

Personajul central din Reamde (nu în sensul că apare cel mai mult, ci efectiv central, cel care leagă toate firele acţiunii) este Richard Forthrast, fost contrabandist de marijuana peste graniţa dintre SUA şi Canada, fost mare fan al jocului World of Warcraft, fondator al companiei 9592 şi creator al foarte popularului T’Rain, un joc construit special în jurul conceptului de gold-farming şi a posibilităţii de a transforma aurul virtual în bani reali. Richard este scos dintr-o semipensionare de haosul creat de Reamde, un virus care codează toate documentele utilizatorilor de T’Rain, practic le ţine ostatice, pînă ce jucătorii nu depun o anumită sumă de aur virtual pe vîrful unui munte din joc. În acelaşi timp Peter, prietenul Zulei, nepoata lui Richard, se ocupă de furnizarea datelor de carduri mafiei ruseşti. Dar este şi jucător de T’Rain. Vă daţi seama ce urmează după virusul Reamde? Nu, de fapt nu puteți. După o introducere de 100 de pagini, la sfîrşitul căreia Zula şi Peter dispar, urmează 900 de pagini (nu glumesc, chiar 900!) de acţiune explozivă non-stop. În jurul dispariţiei Zulei, Stephenson ţese vreo zece fire ale acţiunii, pe două continente, în vreo șapte țări, cu participarea angajaților companiei 9592, a mafiei ruseşti, hackerilor chinezi, jihadiştilor islamici, a spionilor britanici şi a formidabilului clan Forthrast. Şi toate acestea interacţionează cu lumea virtuală din T’Rain într-un mod pe care numai Stephenson îl putea scoate la capăt.

Tot romanul este presărat cu vreo zece personaje principale fabuloase, plus douăzeci de actori secundari foarte bine creionaţi. Richard şi Zula sînt printre cele mai formidabile personaje întîlnite de mine într-un thriller, dar pe lîngă ei ii întîlnim de John – fratele cel mare, veteran al războiului din Vietnam, şi pe Jack Forthrast – care trăieşte împreună cu familia în sălbăticia nordului Statelor Unite, Iovanov – un ganster rus psihopat, Sokolov – mercenar rus eficient, dar cu o etică surprinzătoare, Csongor – un consultant IT maghiar în slujba mafiei ruseşti, Yuxia – ghid chinez dintr-o minoritate de cîteva zeci de milioane, Marlon – un hacker chinez, creatorul lui Reamde, Abdallah Jones – terorist Ql-Qaida de origine britanică, Olivia Halifax-Lin – un agent secret MI-6 de origine asiatică şi Seamus Costello – specialist american black-ops. Toate aceste personaje vor ajunge să conveargă într-o bătălie fabuloasă ce se va desfăşura pe toată durata ultimelor o sută cincizeci de pagini.

Info-dumpurile sînt prezente şi aici, ca în toate romanele lui Stephenson. Însă dacă comparăm Reamde cu Snow Crash, vedem o evoluţie excelentă în ceea ce priveşte abilitatea lui Stephenson de a integra aceste info-dumpuri în acţiunea romanului şi de a arăta cum tehnologia intersectează şi influențează viaţa de zi cu zi, fie că e vorba de funcţionarea lumii virtuale (despre a cărei realizare aş putea scrie zeci de pagini), a GPS-urilor, a armelor de toate calibrele, a spionajului britanic sau a monitoarelor (este incredibil cum Stephenson reușește să ţină o lecţie despre funcţionarea monitoarelor perfect integrată atît în acţiunea reală cît şi în cea virtuală din acel moment).

În ciuda celor peste 1000 de pagini, Reamde se citeşte foarte repede datorită intensităţii incredibile a acţiuni şi atașamentului faţă de actorii principali. Nici o pagină nu este plictisitoare, nici un personaj neinteresant. De fapt, lumea din Reamde este atît de intensă, încît nu vă va însoţi doar pe durata lecturii, ci veţi visa cu ochii deschişi la ea tot timpul.

Cît o să aștept – cîțiva ani, probabil – următorul roman a lui Neal Stepheson (care după spusele autorului va fi un SF pur) o să recitesc Cryptonomicon şi Anathem, pentru că un an fără un Neal Stephenson este un an pierdut.

Tudor Ciocârlie