Currently viewing the tag: "Buna dimineata"

Leonard Oprea s-a născut la 16 decembrie 1953, la Prejmer, în județul Brașov. A absolvit Liceul „Andrei Șaguna“ , Universitatea din Brașov și are o specializare în mass-media la Chico University, California, în 1990.

Prozator și eseist american de origine română (cum scrie în pagina proprie de pe Wikipedia), Leonard Oprea a avut tangențe cu literatura SF la începuturile carierei sale. În 1981, la Iași,  a cîștigat Premiul Romcon pentru nuvela „Colonia“.
În 1984 a publicat volumul de povestiri Domenii interzise.

În 1992 a înființat Fundația Culturală „Vladimir Colin“, iar în 1995 Editura Athena. Printre cei premiați de Fundație se numără și Bogdan Ficeac, Radu Pavel Gheo și Mircea Opriță. Volumul de debut al lui Radu Pavel Gheo, Valea cerului senin, a apărut la Editura Athena, în 1997.

A publicat mai multe volume de povestiri și romane în România și SUA.

În foto: Leonard Oprea (penultimul din dreapta), printre premiații ARSFan 1995.

Tagged with:
 

“Bună dimineața, Columb!” Replica preferată a mamei lui Axel Blackmar din filmul Arizona Dream, menită să-i atragă atenţia fiului ei că America a fost deja descoperită. Eu zic însă că nu e rău să descoperim la rîndul nostru tot soiul de continente fabuloase, chit că ele existau bine-mersi şi fără noi şi alţii le desenaseră deja pe hărţi. Pentru că tot farmecul stă în descoperire şi nu în omologarea rezultatului. Un asemenea continent ar putea fi literatura SF şi fantasy autohtonă, pe care vă propun să o cercetăm împreună, pe bîjbîite, nesistematic şi fără metodă, avînd drept ghid doar propria noastră curiozitate.

Omul cu inima arsă

Vladimir Colin – Legendele ţării lui Vam, Editura Herra, 2006

Este povestea luptei a trei generaţii pentru eliberarea de sub tirania zeilor, de unde şi subtitlul cărţii, „O mitologie a omului”. Pentru că omul, cu ceea ce are mai nobil în el, este centrul acestei mitologii inversate create de Vladimir Colin.

Zeii acestei lumi nu au nimic bun, ba nici cine ştie cîtă măreţie. Sînt, (la propriu!) drojdia lumii, s-au născut din spaimă şi domnesc prin spaimă, nu-şi respectă cuvîntul dat, sînt cruzi şi nu pretind de la omenire decît jertfe, pentru că din fumul jertfelor le este construit sălaşul. Căderea Omului nu mai există în forma alungării din Rai, adică de la sînul zeului suprem, ci este căderea sub puterea zeilor, pentru că, înaintea lor, oamenii erau nemuritori şi nu ştiau ce înseamnă bătrîneţea, oboseala sau nedreptatea. Morala lui Colin pare să fie că omenirea, pratic, şi-a pierdut libertatea cînd, în loc să-şi înfrunte temerile şi să triumfe asupra lor, a preferat să se refugieze sub falsa protecţie a religiei.

La un moment dat, plictisit, Ormag, zeul suprem, „al cărui nume e spaima”, îşi caută o nouă formă de distracţie, iar zeul şotiilor, Pil, îi propune să se joace cu un muritor aşa cum se joacă pisica cu şoarecele. Cel ales este Vam. Numai că, spre deosebire de biblicul Iov, care primea toate loviturile cu smerenie, jucăria lui Ormag se ridică împotriva stăpînului său, fără să se intimideze în faţa puterii inamicului şi a inegalităţii luptei. Iar stindardul omului cu inima arsă va fi preluat de fiica sa, Lua, cea care cînta mai frumos decît zeii şi apoi de fiul acesteia, Tarbit, care era în stare să dea viaţă lutului. Omul cu inima arsă şi urmaşii săi se înscriu în tradiţia clasică a eroilor învingători nu prin şiretenie, ci prin curaj şi dîrzenie, prin capacitatea de a-şi pune inima în ceea ce fac, prin lipsa de şovăială în faţa sacrificiului.

Ai zice că, în epoca noastră, a anti-eroilor, a ticăloşilor virtuoşi, a asasinilor simpatici, o poveste în care zeu = rău iar om = bun nu poate fi decît simplistă şi naivă. Ei bine, nu. Deşi asigură un nivel de lectură accesibil oricui – a fost, de altfel, reeditată în cadrul unei serii de poveşti pentru copii şi cu o copertă absolut jenantă – „Legendele ţării lui Vam” oferă mult mai mult.

Este scrisă cu poezie şi patimă dar fără exces de sentimentalism, un echilibru în general greu de atins şi care constituie principala forţă a cărţii. În plus, Colin prelucrează teme universale într-o notă proprie, originală: potopul, obligatoriu în orice mitologie care se respectă dar în care, aici, zeii intră la apă, întrecerea dintre un zeu şi un om, coborîrea pe tărîmul morţii după fiinţa iubită – dar cu alte rezultate decît cele cunoscute şi o Facere a Lumii rabelaisiană, care ar fi comică dacă nu ar fi tragică. Plus acest creaţionism inversat, în care zeii sînt creaţia oamenilor şi încă una de care cei din urmă nu au de ce să fie mîndri.

Minuţiozitatea cu care este construită lumea, poveştile din spatele fiecărui personaj, personalităţile diferite cu care sînt înzestraţi zeii (chiar mai distincţi unii de alţii decît eroii), intensitatea cu care autorul descrie durerea sau frumuseţea, felul în care reuşeşte să-l facă pe cititor să rezoneze cu trăirile eroilor, toate acestea fac din „Legendele ţării lui Vam” o experienţă valabilă şi în 2010, în ciuda faptului că a văzut lumina tiparului pentru întîia oară în 1961.

Şi cred că nu-i rău, în epoca asta a cinismului, a zgomotului promovat prea des pe post de valoare, să dăm peste cîte o carte care îşi proclamă, în mod convingător, încrederea în latura luminoasă a naturii umane.

Laura Sorin

Tagged with: