Alex Scarrow – CREPUSCUL – trade paperback, Kartas, 2009
Volumul despre care vă povesteam aici, o lectură de natură a deschide ochii oricărui cititor cu mintea la locul ei, a apărut şi în româneşte anul trecut, la tînăra editură clujeană Kartas. Călin Gânscă, directorul editurii, ne-a dat de ştire că a semnat contractul pentru încă un roman al lui Alex Scarrow, October Skies, şi că urmarea romanului Crepuscul, After Light, este şi ea programată să apară în cursul anului viitor. Nu putem decît să ne bucurăm şi să urăm junei edituri clujene la mai multe cărţi şi nişte coperte ceva mai atrăgătoare pe viitor, care să ajute cititorii să remarce volumele în librării.
PS: Un click pe copertă vă poate ajuta să cumpăraţi volumul.
Alex Scarrow – LAST LIGHT – mass market paperback, 496 pagini, Orion, 2008.
Alex Scarrow era, pînă de curînd, un nume cu totul necunoscut pentru mine. Am dat peste acest autor absolut întîmplător, explorînd Book Depository în căutarea unor cărți. [...]
Alex Scarrow – LAST LIGHT – mass market paperback, 496 pagini, Orion, 2008.
Alex Scarrow era, pînă de curînd, un nume cu totul necunoscut pentru mine. Am dat peste acest autor absolut întîmplător, explorînd Book Depository în căutarea unor cărți. La una dintre acestea, în lista de titluri similare recomandate se afla și Last Light a lui Scarrow. Rezumatul mi s-a părut interesant, așa că m-am lăsat condus de curiozitate și am căutat mai multe informații despre autor. I-am găsit website-ul, pe care îl împarte cu Simon, fratele său, care e un cunoscut autor de romane istorice britanic. Mi s-a mai întîmplat să am astfel de revelații, dar foarte rar am acționat sub imperiul primului impuls, cumpărînd imediat cartea care mi-a stîrnit interesul. De astă dată am făcut-o și vă asigur că nu-mi pare deloc rău.
Subiectul e simplu. O serie de atentate teroriste produse aproape simultan în punctele majore de producție și distribuție a petrolului din întreaga lume (Orientul Mijlociu, Venezuela, zona Mării Caspice) provoacă o criză fără precedent în aprovizionarea cu energie a întregii lumi. Ca orice britanic care se respectă, Scarrow descrie pas cu pas , luînd ca punct de referință Londra, regresul societății lipsite de fluidul vital. O săptămînă e de-ajuns pentru ca spiritul britanic să dispară cu desăvîrșire și civilizația să se năruiască. Fără petrol, aprovizionarea cu alimente devine imposibilă, iar posibilitatea raționalizării alimentelor, evocată de primul ministru într-un discurs televizat declanșează panica. Reacția autorităților e aproape inexistentă, așa încît pe străzile Londrei se instalează în numai cîteva ore legea junglei, a supraviețuirii celui puternic.
Pentru a da măsura deplină a dezastrului, Scarrow își concentrează atenția îndeosebi asupra familiei doctorului Andy Sutherland, expert în resurse geologice, unul dintre cei care au prezis haosul pe care încetarea aprovizionării cu petrol l-ar putea induce. În urmă cu aproximativ un deceniu, acesta a pregătit un raport complet, care explora un scenariu pe care realitatea pare să îl repete acum. Andy Sutherland se află în Irak în momentul declanșării crizei și se vede nevoit să străbată o regiune aflată în plin război civil, unde compatrioții săi sînt vînați fără milă. Între timp, aflată în Manchester în momentul în care criza ia amploare, soția sa Jenny trebuie să străbată distanța care o desparte de Londra pentru a ajunge lîngă copiii lor. Leona, studentă, trebuie să găsească resursele necesare pentru a supraviețui împreună cu fratele său Jacob, în vîrstă de doar șase ani, într-o Londră în care legea o fac bandele de cartier, care fură, ucid și violează după bunul plac în absența forțelor de ordine, care lipsesc în mod bizar din peisajul orașului devastat. Explicația acestei absențe va face deliciul amatorilor de conspirații și îi va satisface pe aceia care așteaptă o logică impecabilă chiar și de la o scriere comercială.
„We are less than one week away from the end”, ne anunță coperta volumului. Și dacă ar fi adevărat?… te întrebi la finalul lecturii. Last Light nu e o capodoperă din punct de vedere literar, am să declar acest lucru din capul locului. Însă, spre deosebire de alte cărți din aceeași categorie – s-o numim a thriller-ului apocaliptic -, cartea lui Scarrow te pune serios pe gînduri, datorită documentării ample care se simte în acuratețea cu care autorul își derulează, pas cu pas, escaladarea spre apocalipsă. O calitate pe care cu greu o poți găsi chiar și în operele unor autori mai cu ștaif. Una peste alta, e o lectură pe care o recomand fără ezitare. Nu neapărat pentru poveste în sine (deși la acest nivel e o lectură de vacanță perfectă), ci pentru avertismentul pe care îl conține.
Post scriptum: Scarrow a dat în mai 2010 o urmare acestui roman, și-anume After Light, un roman post-apocaliptic care urmărește destinul familiei Sutherland dincolo de evenimentele relatate în Last Light.
Post-post scriptum: Se pare că volumul lui Alex Scarrow e deja apărut și în românește, sub titlul Crepuscul, sau urmează să apară în curînd. Îl puteți comanda aici. Nu știu nimic despre editură, n-am găsit o prezență pe web a ei, am descoperit întîmplător că a fost tradusă. Păcat, cartea asta ar merita citită de cît mai mulți dintre noi.
Horia Nicola Ursu
Citiţi-ne pe Kindle!
Arhiva
- December 2011 (24)
- November 2011 (48)
- October 2011 (37)
- September 2011 (44)
- August 2011 (29)
- July 2011 (22)
- June 2011 (30)
- May 2011 (36)
- April 2011 (42)
- March 2011 (59)
- February 2011 (51)
- January 2011 (44)
- December 2010 (43)
- November 2010 (41)
- October 2010 (53)
- September 2010 (54)
- August 2010 (63)
- July 2010 (73)
- June 2010 (13)
Taguri
Adrian Buzdugan Bookfest-2011 Bookland Bugariu Buna dimineata Calendar campbell memorial Ce treabă am eu cu sefeul?! Ciprian Dobra Columb coperte Cărășel Delimitări teoretice egophobia evenimente Final Frontier Fringe Ghidoveanu Hugo Iconostas timișorean intermeci interviuri Justin Cronin Liviu Radu locus Marcel Luca metatext Niță nominalizări Orion Pandele Poul Anderson premii reviste Saptamina SF Scarrow seriale sidewise steampunk sturgeon sunburst Tidhar Traducatorii despre carti Uzina de vise zepelineColaboratori
Asociaţii