From the monthly archives: July 2010
Iconostas cu chipuri şi icoane ale SFinţilor sefişti
şi ale vrednicilor ctitori mireni din Parohia Timişoarei
Predoslovie la un proiect sprinţar
La fiecare rotunjită scadenţă aniversară a unuia dintre cenaclurile SF timişorene, plata ratelor festive s-a făcut prin depănarea, de regulă solemnă, a unor crîmpeie din istoria Genezei şi Facerii acestora, de către cîţiva dinosauri, gratulaţi din duioasă maliţiozitate cu titlul onorific de venerabili, sau prin etalarea, justificată îndeobşte, a unui palmares de fapte editoriale şi manifestaţionale, consacrat în termeni aproape sportivi.
Le datorăm cu prisosinţă gratitudine colegilor Györfi-Deak György şi cu precădere lui Dorin Davideanu şi Lucian-Vasile Szabo, pentru străduinţa lor de a consemna, cu acribie şi onestitate, parcursul creşterii şi devenirii Societăţii H.G.Wells de astăzi, născută în urmă cu 40 de ani, la 9 noiembrie 1969, şi a Clubului Helion, care şi-a aniversat în martie 2010, trei decenii de existenţă.
Dar dincolo de tezaurizarea performanţelor unei comunităţi culturale atît de speciale sînt făptuitorii, împlinitorii acestora, cu metehnele şi luminile ce-i particularizează, cu speranţele şi ambiţiile ce-i animă în devenirea lor.
Mi-aş dori pentru un viitor jubileu al celor două cenacluri producerea unui filmuleţ documentar, montat din risipitele înregistrări video ocazionale aflate în posesia unora dintre noi, în regia unui specialist consacrat precum Lucian Ionică.
Mi-aş dori editarea unui volum colectiv de amintiri personalizate, în care autorii SF din provincia bănăţeană să devină personajele unui Letopiseţ retroactiv, realizat într-un registru voios, anecdotic, dar solidar şi comprehensiv.
Din florilegiul prietenilor mai străvechi am ales cîteva nume, pentru a schiţa exerciţiul unui astfel de proiect, iar pentru a-mi demonstra virtuţile de cronicar sine ira et studio, am convocat la giudeţul nostalgicelor amintiri trei împricinaţi din tagma colegilor de vază, trei din cea a instructorilor-metodişti, sau a “referenţilor culturali” cum li se zice astăzi, şi unul dintre fanii tipici care sînt parte a Universului SF.
Propria mea vocaţie de hîtru cronicar am desluşit-o cu mare întîrziere, chiar dacă, precum monsieur Jourdain care făcea oarece fără să ştie, eu consemnam adesea în versuri vesele diversele evenimente sărbătoreşti din parohia SF timişoreană, adunate apoi parţial într-o modestă lucrare [1].
Deci, La arme, cetăţeni!
1. Conspirînd pentru Monarhie cu Lucian Ionică…
La începutul timpurilor, pe cînd se punea la cale naşterea Fandomului SF romînesc, pe la sfîrşitul anilor ’60, pe cînd bermudele nu se inventaseră, pantalonii scurţi erau încă purtaţi în exclusivitate de băieţi pe întregul parcurs al adolescenţei.
Sincer să fiu, nu mai reţin exact dacă atunci cînd l-am cunoscut, Lucian Ionică purta sau nu pantaloni scurţi, dar sigur ştiu că era adolescent.
Năltuţ peste medie şi cu o zvelteţe delicată (pe atunci nu existau tineri obezi), în ciuda unei purtări rezervate, prevenitoare, exprimate prin politeţe şi tact colocvial, el se făcea cu uşurinţă remarcat în intervenţiile din dezbaterile cenacliere, prin pofunzimea investigaţiei, argumentaţia temeinică şi replicile scînteietoare.
Curiozitatea sa orientată de o inteligenţă analitică autentică l-au îndreptat curînd spre primele cercetări [2] cu relevanţă sociologică din hinterlandul SF autohton, aflat în umbra seniorială a literaturii mainstream.
Prima mea experienţă ca parte dintr-un tandem auctorial cu Lucian Ionică nu s-a finalizat apoteotic, din păcate, din pricina naivităţii noastre în materie de management epic, lipsindu-ne pe atunci o codificare protecţionistă a termenilor care ne defineau mesajul artistic.
Aflînd eu de la un vecin din blocul copilăriei, aflat într-o latură a Băilor Neptun, pe Dionisie Linţia 2, anume Olimpiu Vesa, un distins şi preţuit actor al Teatrului de Păpuşi timişorean, cum că instituţia cu pricina visează la montarea operelor unor dramaturgi locali, i-am împărtăşit prietenului meu încă licean în 1971, proiectul unei colaborări în materie.
Şi astfel ne-am întîlnit de nenumărate ori, neconspirativ, în garsoniera unde eu săvîrşeam, după obiceiul pămîntului, un pasager, dar trepidant concubinaj cu o frumoasă olteancă al cărui nume era Liana, o nepoată directă a scriitorului Gib Mihăescu şi care avea forme, temperament şi plete negre de Carmen andaluză.
Rodul muncii noastre de o vară, transcris profesionist de muza-mi Liana, alminteri o dactilografă emerită între angajaţii civili ai Garnizoanei din Piaţa Libertăţii, nu a fost un şoricel zămislit de-un munte, ci o piesă de teatru de păpuşi în trei acte, cu un titlu de thriller: Pe urmele venusianului Linguriţă, care a plăcut conducerii Teatrului, dar nu a plăcut celor care-i supravegheau ideologic repertoriul.
Problema insurmontabilă o reprezenta Împăratul Cîinilor, un personaj-cheie în lucrarea noastră, pe care cîrcotaşii de la Cenzură ni-l reproşau în ideea că dacă în trecut (vezi Roşu Împărat sau Regele gol), capetele încoronate mai puteau fi trecute cu vederea, în contextul socialist al prezentului şi viitorului, ele erau indezirabile, iar nouă nu ne era îngăduit să ne motivăm demersul artistic pe temeiul instituţiei juridice a precedenţei!
Aşa se face că am renunţat amîndoi la perspectivele incerte oferite de dramaturgia pentru copii şi, acceptînd insinuarea cronicarului că sîntem trăitori supt vremi, am purces degrabă la împlinirea chemărilor profunde ce ne stăteau la îndemînă, trăgîndu-ne de mînecă, cu energia necheltuită încă a tinereţii.
Şantajat de experienţa sa de împătimit al drumeţiilor montane, Lucian şi-a mărturisit această pasiune într-o carte [3] publicată în 1989 cînd, aproape simultan, a mărturisit-o şi pe cea secretă, pentru cei mai mulţi dintre noi, în faţa ofiţerului Stării Civile, însoţindu-se cu “…ANA, / Însumînd decorului, / Zîna Muntelui şi Doamna,/ Soaţa Autorului!” [4], eu consemnînd în astfel de termeni evenimentul, spre ştiinţa generaţiilor prezente şi viitoare, cu menţiunea că acestei epoci trecute i se potriveşte ca moto un cîntec ardelenesc [5], tare drag Prim-ministrului (demis) Emil Boc.
Astăzi, aproape ca la începuturile prieteniei noastre, Lucian Ionică este înalt şi aproape zvelt, are o purtare rezervată, este prevenitor, se exprimă cu politeţe şi tact, se face cu uşurinţă remarcat în orice fel de conclav, prin profunzime, argumentaţie şi replici scînteietoare, cu un adaos de umor subtil.
La acestea, ca (mare) valoare adăugată, enumăr cu cinism pseudostatistic pe fiica sa minunată, un doctorat în filosofie, o funcţie universitară, cărţile, filmele cu premiile aferente şi, desigur, ataşamentul verificat la ceea ce am putea numi “The Spirit of the HGWells & Helion team”!
(Foto: Dorin Davideanu)
NOTE:
[1]. Luca, Marcel – Parodii de circumstanţă cu sefişti de relevanţă (Fanzin SF inopinat), în: ProScris, nr. 2/2009, pe www.proscris.110mb.com.
[2]. Un studiu interesant îl face în Chestionarul referitor la literatura SF prezentat/comentat în Almanahul Anticipaţia 1986 şi 1987;
[3]. Ionică, Lucian – Ţarcu (roman), Ed. Facla, Timişoara, 1989;
[4]. Marcel Luca – „Rapsodii matrimoniale“, în: Parodii de circumstanţă cu sefişti de relevanţă, pe site-ul ProScris, 2009;
[5]. “Puşca şî curaua lată, / Ce fecior eram odată! / La vînat prin munţi şi văi, / Cu ortacii mei!…”
Numărul 2 a apărut la sfîrşitul lui februarie 1989. De-acum înainte Orion va fi titlul revistei, în timp ce Orfeu devine subtitlu. Coperta înfăţişează un extraterestru simpatic care citeşte cu cei trei ochi ai săi revista Orion, în care este anunţată – cu litere groase – invitata de onoare: Barbarella.
În caseta redacţională apare şi numele Cristinei Diloiu, traducătoare din limba franceză şi soţia lui Florin Mihai Diloiu, ale cărui ilustraţii continuă să fie publicate în paginile revistei.
În pagina 2 putem citi un articol de Octav Lazăr despre revista Orion… cea de la începutul secolului XX, editată de Victor Anestin. Este antamat un dialog cu cititorii, aceştia fiind invitaţi sa răspundă la un sondaj de opinie, de genul „De ce vă place literatura SF?” „Ce-i reproşaţi literaturii SF?” „Ce părere aveţi despre Orion?” etc.
În pagina 3 proza „Imagiconul“ de George Henry Smith, traducere de D. Mănescu, este ilustrată de Viorel Pîrligras cu două pămîntence frumoase foc, îmbrăcate în costumul Evei şi cu nurii bine puşi în evidenţă – o altă premieră într-o revistă SF (şi într-o revistă în general, în epoca comunistă).
Urmează proze româneşti: „Povestiri cu mutanţi“, de Radu Honga, „Spaţiul de joc“, de Dragoş Vasilescu, „Cap de ţap la marginea pustiului“, de Viorel Pîrligras, „Fapt divers“, de Mihai Cranta, „Vînătorii de grauri“, de Mircea Liviu Goga.
Traducerile sînt şi ele diverse: „La marginea oceanului, unde se termina pămîntul“, de Olga Larionova, traducere de Cristian Tamaş, „Simulant!“, de Michel Jeury, traducere de Viorel Pîrligras, „Dragoste de vacanţă (cu clar de lună, viori şi tot tacîmul)“, de Pierre Pelot, traducere de Cristina Diloiu, „Lînceda noapte de marţi“, de Robert A Lafferty, traducere Dan Iordache. Continuă romanul în serial Cavernele de Oţel.
Benzile desenate sînt realizate de treimea craioveană: Drumul de aici e drept, de Marian Mirescu, Bateţi computerul, de Valentin Iordache, Mitul, de Viorel Pîrligras – o parodie intergalactică a Arcei lui Noe, desenată în 1981. Începe să fie publicată, în serial, banda desenată Barbarella, de Jean Claude Forest.
Apărută în 1962, în revista V-Magazine, Barbarella, una dintre cele mai erotice „personaje de hîrtie”, îşi cîştigă notorietatea datorită lui… Jane Fonda, care o interpretează în 1968, în filmul realizat de soţul său, Roger Vadim. În nebunia revoluţionară a anului 1968 francezii redescoperă banda desenata originală, care va deveni un produs cult al anilor ’60, iar Forest, încurajat de neaşteptatul succes, va produce mai multe urmări… desenate.
Douăzeci de ani mai tîrziu, hazardul a făcut ca Viorel să vadă la televiziunea sîrbă filmul, dar să-i şi cadă în mînă albumul de benzi desenate cu Barbarella. Aşa încît a îndemnat-o pe Cristina Diloiu s-o traducă în româneşte şi a publicat-o în revista Orion. Nu ştiu dacă aveţi idee de „revoluţia” culturală, şi mai ales de moravuri, din Franţa anilor ’60, dar mai mult ca sigur puteţi să comparaţi Barbarella cu oricare din BD-urile publicate pe ultima copertă a revistelor Cutezătorii sau Luminiţa. Efectul a fost „devastator” pentru liceenii sau studenţii care eram atunci!…
Iar Viorel a ştiut sa aplice reţeta revistei Vaillant, de a ţine captiv publicul cititor, prin publicarea unor poveşti în serial, indiferent dacă sînt scrise (Cavernele de Oţel) sau desenate (Barbarella).
În fine, în cadrul rubricii de film apar două articole, „Filmul şi mitul ştiinţific“, de Marian Mirescu, şi „Cinema de groază“, de Gustav Wahl, iar la Galaxiile bidimensionale un articol despre „Banda desenata craioveană“, o entitate informală, formată din trei prieteni, tineri şi entuziaşti creatori de SF şi de BD: Valentin Iordache, Marian Mirescu şi Viorel Pîrligras.
Iar în ceea ce mă priveşte, mai semnez un articol, „Vlad Muşatescu, precursor al SF-ului“, aflat sub puternica impresie a romanului Bobby Felix cel Frumos şi motocicleta BMW (apărut în 1942 la editura ABC din Craiova), pe care tocmai îl citisem din biblioteca autorului.
Ca o concluzie, se poate uşor observa că revista este „ţinută în spate” mai ales de doi oameni, Viorel Pîrligras şi Marian Mirescu, amîndoi semnînd traduceri, benzi desenate, ilustraţii, proze (V.P.) sau articole (M.M.) originale. Viorel este însă cel care face sumarul numărului, selecţia şi corectura textelor, macheta revistei şi, mai ales, desenează coperta personalizată a revistei.
(va urma)
“Bună dimineața, Columb!” Replica preferată a mamei lui Axel Blackmar din filmul Arizona Dream, menită să-i atragă atenţia fiului ei că America a fost deja descoperită. Eu zic însă că nu e rău să descoperim la rîndul nostru tot soiul de continente fabuloase, chit că ele existau bine-mersi şi fără noi şi alţii le desenaseră deja pe hărţi. Pentru că tot farmecul stă în descoperire şi nu în omologarea rezultatului. Un asemenea continent ar putea fi literatura SF şi fantasy autohtonă, pe care vă propun să o cercetăm împreună, pe bîjbîite, nesistematic şi fără metodă, avînd drept ghid doar propria noastră curiozitate.
Omul cu inima arsă
Vladimir Colin – Legendele ţării lui Vam, Editura Herra, 2006
Este povestea luptei a trei generaţii pentru eliberarea de sub tirania zeilor, de unde şi subtitlul cărţii, „O mitologie a omului”. Pentru că omul, cu ceea ce are mai nobil în el, este centrul acestei mitologii inversate create de Vladimir Colin.
Zeii acestei lumi nu au nimic bun, ba nici cine ştie cîtă măreţie. Sînt, (la propriu!) drojdia lumii, s-au născut din spaimă şi domnesc prin spaimă, nu-şi respectă cuvîntul dat, sînt cruzi şi nu pretind de la omenire decît jertfe, pentru că din fumul jertfelor le este construit sălaşul. Căderea Omului nu mai există în forma alungării din Rai, adică de la sînul zeului suprem, ci este căderea sub puterea zeilor, pentru că, înaintea lor, oamenii erau nemuritori şi nu ştiau ce înseamnă bătrîneţea, oboseala sau nedreptatea. Morala lui Colin pare să fie că omenirea, pratic, şi-a pierdut libertatea cînd, în loc să-şi înfrunte temerile şi să triumfe asupra lor, a preferat să se refugieze sub falsa protecţie a religiei.
La un moment dat, plictisit, Ormag, zeul suprem, „al cărui nume e spaima”, îşi caută o nouă formă de distracţie, iar zeul şotiilor, Pil, îi propune să se joace cu un muritor aşa cum se joacă pisica cu şoarecele. Cel ales este Vam. Numai că, spre deosebire de biblicul Iov, care primea toate loviturile cu smerenie, jucăria lui Ormag se ridică împotriva stăpînului său, fără să se intimideze în faţa puterii inamicului şi a inegalităţii luptei. Iar stindardul omului cu inima arsă va fi preluat de fiica sa, Lua, cea care cînta mai frumos decît zeii şi apoi de fiul acesteia, Tarbit, care era în stare să dea viaţă lutului. Omul cu inima arsă şi urmaşii săi se înscriu în tradiţia clasică a eroilor învingători nu prin şiretenie, ci prin curaj şi dîrzenie, prin capacitatea de a-şi pune inima în ceea ce fac, prin lipsa de şovăială în faţa sacrificiului.
Ai zice că, în epoca noastră, a anti-eroilor, a ticăloşilor virtuoşi, a asasinilor simpatici, o poveste în care zeu = rău iar om = bun nu poate fi decît simplistă şi naivă. Ei bine, nu. Deşi asigură un nivel de lectură accesibil oricui – a fost, de altfel, reeditată în cadrul unei serii de poveşti pentru copii şi cu o copertă absolut jenantă – „Legendele ţării lui Vam” oferă mult mai mult.
Este scrisă cu poezie şi patimă dar fără exces de sentimentalism, un echilibru în general greu de atins şi care constituie principala forţă a cărţii. În plus, Colin prelucrează teme universale într-o notă proprie, originală: potopul, obligatoriu în orice mitologie care se respectă dar în care, aici, zeii intră la apă, întrecerea dintre un zeu şi un om, coborîrea pe tărîmul morţii după fiinţa iubită – dar cu alte rezultate decît cele cunoscute şi o Facere a Lumii rabelaisiană, care ar fi comică dacă nu ar fi tragică. Plus acest creaţionism inversat, în care zeii sînt creaţia oamenilor şi încă una de care cei din urmă nu au de ce să fie mîndri.
Minuţiozitatea cu care este construită lumea, poveştile din spatele fiecărui personaj, personalităţile diferite cu care sînt înzestraţi zeii (chiar mai distincţi unii de alţii decît eroii), intensitatea cu care autorul descrie durerea sau frumuseţea, felul în care reuşeşte să-l facă pe cititor să rezoneze cu trăirile eroilor, toate acestea fac din „Legendele ţării lui Vam” o experienţă valabilă şi în 2010, în ciuda faptului că a văzut lumina tiparului pentru întîia oară în 1961.
Şi cred că nu-i rău, în epoca asta a cinismului, a zgomotului promovat prea des pe post de valoare, să dăm peste cîte o carte care îşi proclamă, în mod convingător, încrederea în latura luminoasă a naturii umane.
Laura Sorin
Să nu mă părăsești (Never Let Me Go), filmul realizat de Mark Romanek după romanul lui Kazuo Ishiguro, va avea premiera la 15 septembrie. Romanek a mai regizat Obsesia (One Hur Photo), cu Robin Williams, dar și cîteva videoclipuri celebre, printre care “Rain” și “Bedtime Story” (Madonna), “Scream” (Michael Jackson), “Can’t Stop” (Red Hot Chili Pepers).
În rolurile principale ale filmului îi vom vedea pe Carey Mulligan (nominalizări Oscar și Globul de aur pentru O lecție de viață / An Education, în 2010, și cîștigătoare a premiului BAFTA pentru același rol; un premiu Constellation pentru rolul din episodul “Blink” al serialului Doctor Who, în 2008), Keira Knightley (Remușcare / Atonement- nominalizări BAFTA și Globul de aur în 2008, seria Pirații din Caraibe – pentru Blestemul perlei negre / The Curse of the Black Pearl are o nominalizare la premiile Saturn în 2004, Mîndrie și prejudecată / Pride and Prejudice – nominalizări la Oscar și BAFTA în 2006, dar și un film Star Wars, Amenințarea fantomei / The Phantom Menace) și Andrew Garfield (a jucat în cîteva episoade din Doctor Who).
Scenariul este scris de Alex Garland (Sunshine, După 28 de zile / 28 Days Later – nominalizare la premiile Saturn în 2003).
Filmul este produs de Fox Searchlight, pe al cărui site se poate vedea și trailerul (aici).
(foto: Fox Searchlight)
Kurt Vonnegut – Zîmbiți, vă rog!
Editura Univers, 2010
Colecția Globus
Traducere de Emilia Comănici
Kurt Vonnegut e cunoscut lumii întregi pentru remarcabilele lui parabole SF. Însă în volumul acesta de povestiri sînt reunite scrieri de tinerețe, povestiri în care Vonnegut nu și-a găsit încă stilul și vocea. Avem de-a face cu unele texte cu recuzită SF și cu multe texte în totalitate mainstream.
Acestea din urma povestesc despre o mulțime de întîmplări mai mult sau mai puțin remarcabile: un bărbat care merge la doctor în alt oraș cu soția lui și află că, de fapt, doctorul este cel responsabil de problemele lor, un cuplu care își serbează aniversarea căsătoriei la închisoare, un bărbat care își caută fiica adoptată de o altă familie, doi tineri bogați și preafrumoși care sînt brusc confruntați cu viața din afara cuibului lor cel călduț și așa mai departe. Toate aceste povestiri au miez, povestesc cu căldură și cu înțelegere despre diverse fațete ale omenirii și adaugă la înțelegerea cititorului despre celălalt. Pentru cititorii de SF ele pot părea fade, mai ales în comparație cu alte texte ale aceluiași scriitor; ele au însă farmecul lor, sînt reprezentative pentru începuturile lui Vonnegut ca scriitor.
Povestirilor despre care vorbeam li se adaugă cîteva texte SF reușite. Unul dintre ele deschide antologia și ne prezintă un inventator fericit; el tocmai își dăduse demisia de la serviciu și prezentase familiei sale un aparat care citea gîndurile și care putea conversa cu oricine, ținîndu-l mereu în priză și vorbindu-i despre ce vrea el să audă. Problema e că aparatul merge prea bine, ceea ce are unele repercusiuni la care inventatorul nostru nu se gîndise. O primă povestire frumoasă și interesantă, deci. Egală ca valoare e povestea unor biologi care descoperă într-o mină de uraniu sovietică niște furnici pietrificate, absolut speciale. Cercetarea lor poate da o idee despre destinul oricărei societăți totalitare, de aceea statul sovietic va lua unele măsuri pentru ascunderea furnicilor și a celor care le-au descoperit. Mai avem în volum și cîteva texte cvasifantastice, despre hipnotizatori criminali – de exemplu.
O colecție inegală, pînă la urmă, dar în care cititorii lui Vonnegut pot găsi bijuterii literare greu de uitat.
Au fost anunțați finaliștii pentru premiile Endeavour – ediția 2009, decernate anual unui roman sau unei culegeri de proză F&SF semnate de un autor din zona Pacific Northwest a Statelor Unite. Iată lista nominalizărilor:
- Push of the Sky, Camille Alexa (Hadley Rille)
- Hunting Ground, Patricia Briggs (Ace)
- City Without End, Kay Kenyon (Pyr)
- Mind Over Ship, David Marusek (Tor)
- Eyes Like Sky and Coal and Moonlight, Cat Rambo (Paper Golem)
Deși este o distincție regională, între cei premiați de-a lungul anilor (de zece ani încoace) se numără nume mari precum Ursula K. LeGuin, Louise Marley, John Varley, Robin Hobb, David Levine, Greg Bear.
Cîștigătorul din acest an va fi anunțat în cadrul convenției Orycon 32, care se va desfășura între 12-14 noiembrie la Portland, Oregon.
Despre SF și jurnalism am vorbit cu Marian Coman, scriitor și redactor-șef al cotidianului Obiectiv-Vocea Brăilei.
La un moment dat, presa română pe care o știam dinainte de 1990 a încăput pe mîna sefiștilor: fostul ziar Scînteia, rebotezat Adevărul, îl avea ca redactor-șef pe Cristian Tudor Popescu, România liberă îl avea ca redactor-șef pe Bogdan Ficeac, iar Scînteia Tineretului, rebotezat Curentul, îl avea ca redactor-șef adjunct pe Dănuț Ungureanu. Ai vreo explicație pentru asta? Pentru că e ciudat rău ca, de la o activitate aproape conspirativă cum erau cenaclurile de SF, să ajungi să conduci presa din România.
Îmi este destul de greu să găsesc o explicaţie pentru acest lucru din mai multe motive. Unul dintre ele este faptul că nu am prins fandomul “predecembrist”, iar istoria SF-ului românesc de dinainte de Revoluţie o ştiu doar din ceea ce mi-au spus alţii ori ceea ce am citit pe ici, pe colo. Dar îndrăznesc să cred, dincolo de teoriile conspiraţioniste, că mişcarea SF – aşa cum era ea, mai mult sau mai puţin politizată ori protejată de UTC – a fost un mediu în care spiritele libere s-au putut manifesta ceva mai mult decît în alte zone culturale, iar exerciţiul acesta, al publicării, al contactului cu publicul, exerciţiul ăsta literar şi gazetăresc în acelaşi timp, le-a creat unora dintre membrii fandomului un reflex şi un apetit pentru presă care s-a manifestat de-ndată ce s-a ivit ocazia. De altfel, cei menţionaţi de tine nu sînt singurii autori de science-fiction care s-au îndreptat către presă după ’89. Lucian Merişca, la Radio Iaşi, ori Dan Doboş, la cotidianul Evenimentul, sînt alte două nume care au marşat către gazetărie. În plus, cred că este şi un compromis pe care autorul de gen a fost dispus să îl facă: visînd la volume publicate în milioane de exemplare – aşa cum se întîmpla cu marile opere SF -, dar neputînd să trăiască din scris literatură în România, el a găsit o soluţie pentru a trăi din scris. Scriind la ziar. Este, pînă la urmă, compromisul pe care l-am făcut şi eu.
Probabil bănuiești că acum urmează întrebarea despre destinul tău ca sefist ajuns redactor-șef de ziar. Cum ai ajuns în presă și cum te simți ca redactor-șef la Obiectiv-Vocea Brăilei, unul dintre principalele ziare județene care apar la noi?
În timpul liceului, după ce publicasem deja cîteva desene şi povestiri, mi s-a oferit ocazia să realizez o emisiune despre science-fiction la un post local de televiziune, la Brăila. Am virat către presa scrisă la Iaşi, în timpul facultăţii, cînd am colaborat la Opinia Studenţească, o extraordinară şcoală de presă în perioada aceea. Mi-a părut natural să-mi caut un job în domeniu după ce am terminat studiile. Îmi satisfăcea cumva dorinţa de a trăi din scris, chiar dacă, aşa cum spuneam, ceea ce scriam la ziar nu era tocmai literatură. Însă am încercat atunci – au trecut deja 10 ani -, scriind reportaje, să aduc cît mai multă proză în pagina de ziar. Apoi… au fost viaţa, şansa, colegii, oportunităţile, deciziile luate cu 200 de km la oră, riscurile asumate, oamenii care m-au plăcut, cei care au avut încredere în mine, au fost cititorii, oamenii care m-au felicitat ori care m-au înjurat… Aşa au fost lucrurile. De cîţiva ani sînt redactor-şef la un cotidian local. Şi mă străduiesc să fac cît mai bine ceea ce am de făcut. Însă mi-ar plăcea să pot lăsa totul în urmă şi să scriu doar literatură.
Realitatea despre care scrii zilnic are vreo legătură cu lumile fantastice despre care scrii uneori?
Încerc să nu ameste lucrurile foarte mult. Cînd scriu literatură, scriu, în fond, despre mine, despre dorinţele şi temerile mele, ascunse într-un registru fantastic. Cînd îmi scriu editorialele ori cînd scriu vreun articol, scriu despre ceilalţi. Proza mea este o privire în interior, iar publicistica o privire spre exterior. Cel puţin, aşa simt eu lucrurile. Însă este adevărat că, vreau nu vreau, realitatea despre care scriu îmi colorează ori îmi întunecă interiorul. Că, într-o formă sau alta, mă inspiră.
Ești unul dintre cei care au inventat și realizat ani de zile suplimente SF ale unor ziare, ai fost și premiat pentru ele, dacă îmi mai aduc bine aminte. De ce a murit Literatura și Artele Imaginarului, ultimul tău supliment? Cît a durat?
Am realizat Monitorul SF, apoi Literatura şi Artele Imaginarului, într-o perioadă în care în România nu mai apărea nici o publicaţie de gen. Am putut să fac asta pentru cititorii din Brăila şi Galaţi, dar în primul rînd pentru autorii români rămaşi atunci fără o platformă de publicare. Între timp, au apărut reviste cu difuzare naţională, iar prezenţa pe internet s-a dezvoltat, la fel şi industria editorială. După 5 – 6 ani, misiunea mea se încheiase cumva, din punctul ăsta de vedere.
L-ai mai relua? Crezi că ar merita efortul?
Dacă ar fi nevoie, probabil că aş putea să fac din nou lucrul ăsta. Însă nu este cazul acum. Există Galileo, Helion, Nautilus. Iubitorii literaturii F&SF au de unde să aleagă, iar scriitorii au unde să publice. Prefer aşadar să-mi consum energia în zone în care consider că este nevoie de ea.
Nu ne despărțim fără întrebarea obișnuită: la ce mai lucrezi? Cînd vom vedea o nouă carte semnată de Marian Coman?
Din tot felul de motive, scriu destul de greu în ultima perioadă. Am cîteva lucrări începute însă nu mi-e uşor să fac o promisiune legată de apariţia următorului volum. Momentan lucrez la o nuvelă. Cred că se numeşte “Omuleţul din perete” şi sper să fie gata în această toamnă.
Interviu realizat de Michael Haulică
Sefeul pe internet, în săptămîna 11 – 17 iulie 2010:
17 iulie
Dark Wolf Fantasy Reviews. “A Matter of Blood” by Sarah Pinborough
Cultural SF and Movie Learnings. J.S. Bangs, un autor american vorbitor de limbă română
16 iulie
Observator cultural. Michael Haulică – Reviste și asociații
SRSFF. Alexandru Horia Frunză – Biblioteca modernă – un „Ianus bifrons“ – semnalarea unui paradox
SRSFF. Nominalizări Eurocon
FanSF. Do you remember?
FILME/CĂRȚI. Blindness (2008)
FILME/CĂRȚI. Eseu despre orbire, de Jose Saramago
Dark Wolf Fantasy Reviews. Cover art – “Crossroads of Twilight” by Robert Jordan
Nemira. Marian Truță – Despre Nautilus – O croazieră de neuitat
15 iulie
CititorSF. kyodnb – Plague Year – Jeff Carlson
Tritonic – Concurs de romane polițiste
Pagina cronicarului. The New Space Opera (Antologie)
Mircea Pricăjan. Buchiseli de zi cu zi. – Revista Suspans.ro numarul 2
Final Frontier. George Moga – Spațiul singularității
SRSFF. Dănuț Ungureanu – Cu străbunici la ProspectArt
Biblioteca Babel. Joaca de-a serioaselea (despre Matei Florian – Și Hams și Regretel (2009))
Nemira. Vlad Puescu – Noutățile lunii iulie 2010
Blog de cărți. Ce am mai citit
14 iulie
Science-Fiction… și nu numai (Marian Truță). Revista Nautilus
Shauki’s Books. Silvana – Stăpînul cîntecelor, de Orson Scott Card
Silvana’s Blog. Stăpînul cîntecelor, de Orson Scott Card
Final Frontier. Hanelore Alexa – Fantoma adîncurilor
SRSFF. Mihail Grămescu – Ipoteză neortodoxă
Cultural SF and Movie Learnings. ProspectArt, luni 12 iulie 2010: fotografii
Dark Wolf Fantasy Reviews. 2009 Shirley Jackson Awards & 2010 John W. Campbell Memorial Award
FILME/CĂRȚI – Mononoke Hime (1997)
13 iulie
Shauki’s Books. Doru – Noua și scurta viață a lui Bree Tanner, de Stephenie Meyer
Final Frontier. Cristi Mitran – The World Changing Shop
Cultural SF and Movie Learnings. Premiile Mythopoeic și Shirley Jackson
Dark Wolf Fantasy Reviews. Cover art – “The Heroes” by Joe Abercrombie
12 iulie
FanSF – Surprize plăcute
Final Frontier. Ioan Todoran – Immortality Inc.
Nemira. Vlad Puescu – În curînd: Cory Doctorow la Nemira!!
*
SRSFF pentru sondajul în vederea stabilirii propunerilor din partea României pentru unele categorii avute în vedere la decernarea premiilor EUROCON (16.07 – SRSFF. Nominalizări Eurocon).
SRSFF pentru situația delicată în care s-a plasat încercînd să demonsteze că o anumită persoană nu este eligibilă la categoria PROMOTORI, la mai puțin de un an după ce i-a acordat acelei persoane un premiu pentru… pentru???… pentru „promovarea literaturii science fiction“ (16.07 – SRSFF. Nominalizări Eurocon). S-ar mai putea adăuga aici și ocolirea categoriei REVISTĂ.
(o săptămînă în urmă, 4 – 11 iulie: Intermeci (2))
La 18 iulie 1956 s-a născut Mihai-Dan Pavelescu.
A absolvit facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic București în 1982. A debutat ca traducător în 1983 în revista Vatra, cu o povestire de Roger Zelazny.
A tradus peste 100 de cărți, majoritea SF, a fost redactor literar al CPSF Anticipația și al Almanahului Anticipația, în anii ’90, a îngrijit colecții de literatură F&SF la editurile Teora, Pygmalion, Nemira. În prezent este coordonatorul colecției Nautilus a editurii Nemira, unde a revenit în 2006.
Mai multe amănunte, inclusiv o listă a cărților traduse, aici.
OFERTĂ: CĂRŢILE DIN 2012 CU 20% REDUCERE!
Numărul curent – ediţia print
