Galileo Online

Marian Coman: Mișcarea SF, un mediu al spiritelor libere…

galileo 19 July 2010 INTERVIURI 2 Comentarii

Despre SF și jurnalism am vorbit cu Marian Coman, scriitor și redactor-șef al cotidianului Obiectiv-Vocea Brăilei.

La un moment dat, presa română pe care o știam dinainte de 1990 a încăput pe mîna sefiștilor: fostul ziar Scînteia, rebotezat Adevărul, îl avea ca redactor-șef pe Cristian Tudor Popescu, România liberă îl avea ca redactor-șef pe Bogdan Ficeac, iar Scînteia Tineretului, rebotezat Curentul, îl avea ca redactor-șef adjunct pe Dănuț Ungureanu. Ai vreo explicație pentru asta? Pentru că e ciudat rău ca, de la o activitate aproape conspirativă cum erau cenaclurile de SF, să ajungi să conduci presa din România.

Îmi este destul de greu să găsesc o explicaţie pentru acest lucru din mai multe motive. Unul dintre ele este faptul că nu am prins fandomul “predecembrist”, iar istoria SF-ului românesc de dinainte de Revoluţie o ştiu doar din ceea ce mi-au spus alţii ori ceea ce am citit pe ici, pe colo. Dar îndrăznesc să cred, dincolo de teoriile conspiraţioniste, că mişcarea SF – aşa cum era ea, mai mult sau mai puţin politizată ori protejată de UTC – a fost un mediu în care spiritele libere s-au putut manifesta ceva mai mult decît în alte zone culturale, iar exerciţiul acesta, al publicării, al contactului cu publicul, exerciţiul ăsta literar şi gazetăresc în acelaşi timp, le-a creat unora dintre membrii fandomului un reflex şi un apetit pentru presă care s-a manifestat de-ndată ce s-a ivit ocazia. De altfel, cei menţionaţi de tine nu sînt singurii autori de science-fiction care s-au îndreptat către presă după ’89. Lucian Merişca, la Radio Iaşi, ori Dan Doboş, la cotidianul Evenimentul, sînt alte două nume care au marşat către gazetărie. În plus, cred că este şi un compromis pe care autorul de gen a fost dispus să îl facă: visînd la volume publicate în milioane de exemplare – aşa cum se întîmpla cu marile opere SF -, dar neputînd să trăiască din scris literatură în România, el a găsit o soluţie pentru a trăi din scris. Scriind la ziar. Este, pînă la urmă, compromisul pe care l-am făcut şi eu.

Probabil bănuiești că acum urmează întrebarea despre destinul tău ca sefist ajuns redactor-șef de ziar. Cum ai ajuns în presă și cum te simți ca redactor-șef la Obiectiv-Vocea Brăilei, unul dintre principalele ziare județene care apar la noi?

În timpul liceului, după ce publicasem deja cîteva desene şi povestiri, mi s-a oferit ocazia să realizez o emisiune despre science-fiction la un post local de televiziune, la Brăila. Am virat către presa scrisă la Iaşi, în timpul facultăţii, cînd am colaborat la Opinia Studenţească, o extraordinară şcoală de presă în perioada aceea. Mi-a părut natural să-mi caut un job în domeniu după ce am terminat studiile. Îmi satisfăcea cumva dorinţa de a trăi din scris, chiar dacă, aşa cum spuneam, ceea ce scriam la ziar nu era tocmai literatură. Însă am încercat atunci – au trecut deja 10 ani -, scriind reportaje, să aduc cît mai multă proză în pagina de ziar. Apoi… au fost viaţa, şansa, colegii, oportunităţile, deciziile luate cu 200 de km la oră, riscurile asumate, oamenii care m-au plăcut, cei care au avut încredere în mine, au fost cititorii, oamenii care m-au felicitat ori care m-au înjurat… Aşa au fost lucrurile. De cîţiva ani sînt redactor-şef la un cotidian local. Şi mă străduiesc să fac cît mai bine ceea ce am de făcut. Însă mi-ar plăcea să pot lăsa totul în urmă şi să scriu doar literatură.

Realitatea despre care scrii zilnic are vreo legătură cu lumile fantastice despre care scrii uneori?

Încerc să nu ameste lucrurile foarte mult. Cînd scriu literatură, scriu, în fond, despre mine, despre dorinţele şi temerile mele, ascunse într-un registru fantastic. Cînd îmi scriu editorialele ori cînd scriu vreun articol, scriu despre ceilalţi. Proza mea este o privire în interior, iar publicistica o privire spre exterior. Cel puţin, aşa simt eu lucrurile. Însă este adevărat că, vreau nu vreau, realitatea despre care scriu îmi colorează ori îmi întunecă interiorul. Că, într-o formă sau alta, mă inspiră.

Ești unul dintre cei care au inventat și realizat ani de zile suplimente SF ale unor ziare, ai fost și premiat pentru ele, dacă îmi mai aduc bine aminte. De ce a murit Literatura și Artele Imaginarului, ultimul tău supliment? Cît a durat?

Am realizat Monitorul SF, apoi Literatura şi Artele Imaginarului, într-o perioadă în care în România nu mai apărea nici o publicaţie de gen. Am putut să fac asta pentru cititorii din Brăila şi Galaţi, dar în primul rînd pentru autorii români rămaşi atunci fără o platformă de publicare. Între timp, au apărut reviste cu difuzare naţională, iar prezenţa pe internet s-a dezvoltat, la fel şi industria editorială. După 5 – 6 ani, misiunea mea se încheiase cumva, din punctul ăsta de vedere.

L-ai mai relua? Crezi că ar merita efortul?

Dacă ar fi nevoie, probabil că aş putea să fac din nou lucrul ăsta. Însă nu este cazul acum. Există Galileo, Helion, Nautilus. Iubitorii literaturii F&SF au de unde să aleagă, iar scriitorii au unde să publice. Prefer aşadar să-mi consum energia în zone în care consider că este nevoie de ea.

Nu ne despărțim fără întrebarea obișnuită: la ce mai lucrezi? Cînd vom vedea o nouă carte semnată de Marian Coman?

Din tot felul de motive, scriu destul de greu în ultima perioadă. Am cîteva lucrări începute însă nu mi-e uşor să fac o promisiune legată de apariţia următorului volum. Momentan lucrez la o nuvelă. Cred că se numeşte “Omuleţul din perete” şi sper să fie gata în această toamnă.

Interviu realizat de Michael Haulică

Comentarii: