Kurt Vonnegut – Zîmbiți, vă rog!
Editura Univers, 2010
Colecția Globus
Traducere de Emilia Comănici
Kurt Vonnegut e cunoscut lumii întregi pentru remarcabilele lui parabole SF. Însă în volumul acesta de povestiri sînt reunite scrieri de tinerețe, povestiri în care Vonnegut nu și-a găsit încă stilul și vocea. Avem de-a face cu unele texte cu recuzită SF și cu multe texte în totalitate mainstream.
Acestea din urma povestesc despre o mulțime de întîmplări mai mult sau mai puțin remarcabile: un bărbat care merge la doctor în alt oraș cu soția lui și află că, de fapt, doctorul este cel responsabil de problemele lor, un cuplu care își serbează aniversarea căsătoriei la închisoare, un bărbat care își caută fiica adoptată de o altă familie, doi tineri bogați și preafrumoși care sînt brusc confruntați cu viața din afara cuibului lor cel călduț și așa mai departe. Toate aceste povestiri au miez, povestesc cu căldură și cu înțelegere despre diverse fațete ale omenirii și adaugă la înțelegerea cititorului despre celălalt. Pentru cititorii de SF ele pot părea fade, mai ales în comparație cu alte texte ale aceluiași scriitor; ele au însă farmecul lor, sînt reprezentative pentru începuturile lui Vonnegut ca scriitor.
Povestirilor despre care vorbeam li se adaugă cîteva texte SF reușite. Unul dintre ele deschide antologia și ne prezintă un inventator fericit; el tocmai își dăduse demisia de la serviciu și prezentase familiei sale un aparat care citea gîndurile și care putea conversa cu oricine, ținîndu-l mereu în priză și vorbindu-i despre ce vrea el să audă. Problema e că aparatul merge prea bine, ceea ce are unele repercusiuni la care inventatorul nostru nu se gîndise. O primă povestire frumoasă și interesantă, deci. Egală ca valoare e povestea unor biologi care descoperă într-o mină de uraniu sovietică niște furnici pietrificate, absolut speciale. Cercetarea lor poate da o idee despre destinul oricărei societăți totalitare, de aceea statul sovietic va lua unele măsuri pentru ascunderea furnicilor și a celor care le-au descoperit. Mai avem în volum și cîteva texte cvasifantastice, despre hipnotizatori criminali – de exemplu.
O colecție inegală, pînă la urmă, dar în care cititorii lui Vonnegut pot găsi bijuterii literare greu de uitat.
Citiţi-ne pe Kindle!
Comentarii recente
Arhiva
- October 2011 (19)
- September 2011 (44)
- August 2011 (29)
- July 2011 (22)
- June 2011 (30)
- May 2011 (36)
- April 2011 (42)
- March 2011 (59)
- February 2011 (51)
- January 2011 (44)
- December 2010 (43)
- November 2010 (41)
- October 2010 (53)
- September 2010 (54)
- August 2010 (63)
- July 2010 (73)
- June 2010 (13)
Taguri
Adrian Buzdugan Bookfest-2011 Bookland Bugariu Buna dimineata Calendar campbell memorial Ce treabă am eu cu sefeul?! Ciprian Dobra Columb coperte Cărășel Delimitări teoretice egophobia evenimente Final Frontier Fringe Ghidoveanu Hugo Iconostas timișorean intermeci Justin Cronin Liviu Radu locus Marcel Luca metatext Niță nominalizări Orion Pandele Poul Anderson premii reviste Saptamina SF Scarrow seriale sidewise steampunk sturgeon sunburst Tidhar Traducatorii despre carti Uzina de vise world fantasy zepelineColaboratori
Asociaţii