Guy Gavriel Kay – Ysabel
HarperCollins, 2010

Pentru că îmi place istoria, nu rareori au fost momentele în care m-am întrebat “ce-ar fi fost dacă?” – de la căderea Constantinopolelui pînă la moartea lui Mihai Viteazul. Am fi vorbit cu toţii japoneza dacă Ţara Soarelui Răsare era lipită de continent? Ce s-ar fi întîmplat cu Imperiul Roman dacă Marcus Ulpius Nerva Traianus n-ar fi murit după războiul cu parţii sau dacă Cezar n-ar fi fost asasinat? Pasiunea pentru istorie împletită cu cea pentru fantasy au făcut inevitabilă întîlnirea cu Guy Gavriel Kay, un scriitor canadian renumit şi apreciat pentru romanele sale de fantasy istoric. Însă, printr-un concurs obiectiv de împrejurări, am pus mîna deocamdată doar pe ultima sa carte: Ysabel (celalalte zece vor sosi în februarie anul viitor).

Or, Ysabel este o carte atipică, în sensul că nu este un roman de ficţiune istorică, aşa cum m-am aşteptat. Ba chiar prima treime lasă impresia unei banale cărţi de aventuri mistico-ezoterica. De cîteva ori am fost tentat să o abandonez, din cauza prejudecăţilor (deloc neîntemeiate) privind acest gen literar. Singurul lucru care m-a oprit a fost calitatea scriiturii. Guy Gavriel Kay aşterne cuvintele pe foaie într-un mod foarte elegant. Nici o literă nu este în plus şi totuşi frazele au magie, unele par desprinse din basme. Peisajele, chiar şi cele urbane, sînt descrise în culori foarte sugestive, iar uneori par de-a dreptul idilice prin prisma folosirii inteligente a epitetelor. În plus, fragmentele cu încărcătură istorică sînt meşteşugit puse în antiteză cu cele care caracterizează epoca modernă: de la Google şi Coca-Cola pînă la iPod şi telefoane mobile. Pe ansamblu, sentimentul de încîntare produs a fost cîteodată atît de puternic, încît m-am oprit şi am recitit pasaje întregi, încercînd să le asimilez şi mai bine.

De asemenea, există şi umor, de bun-gust şi bine dozat. Ilarul nu apare din situaţii absurde sau dintr-un comic vulgar, ci din replici şi acţiuni care emit naturaleţe şi definesc şi întregesc personajele respective. Nu am găsit dialogurile ca fiind forţate, ci fireşti, cu o singură excepţie legată de structura narativă a cărţii. În mare parte, Ysabel este scrisă din perspectiva personajului principal, Ned Marriner. Cum povestea nu este dezvăluită de la început, o mare parte din dialoguri este fără de înţeles şi furnizează cititorului informaţii parţiale pe care acesta trebuie să le memoreze şi să le aşeze la un moment dat în tabloul final. Astfel, unele schimburi de replici par a fi inutile sau par a avea roluri neînsemnate.

Partea bună este că Guy Gavriel Kay compensează aceste neajunsuri cu povestea în sine. Nu neapărat prin firava ei originalitate, ci prin modul său de desfăşurare şi finalul satisfăcător. Chiar şi atunci cînd viteza acţiunii creşte, firul narativ inspiră speranţă, izvorîtă din sentimentul de încîntare dat de plasticitatea prezentării evenimentelor. E mare lucru să citeşti întîmplări tragice sau pline de suspans cu un zîmbet pe buze necauzat de dispreţ sau neîncredere. Totodată, remarcabilă e şi încheierea – pe cît de mulţumitoare (din punct de vedere logic), pe atît e de nostalgică şi tristă.

Punctul slab al cărţii este sexualitatea excesivă şi maturizarea exacerbată de care dă dovadă Ned Marriner. Înţeleg că scriitorul a dorit să pună faţă în faţă triunghiurile Ned-Kate-Melanie şi Ysabel-Phelan-Cadell, însă vîrsta lui Ned (15 ani) este prea mică pentru unele gînduri şi acţiuni care sînt specifice unei persoane adulte. Da, e adevărat, la 20 ani, de exemplu, nu prea mai eşti inocent, iar Ned, prin partitura pe care o are, trebuie să fie cît mai inocent, pentru a se scoate în evidenţă şi mai mult transformările prin care trece. O soluţie de compromis ar fi fost ca Guy Gavriel Kay să creeze un personaj ceva mai bătrîn, cu un trecut în care să existe semne sau matrice ale viitoarelor schimbări pricinuite de întîlnirea cu Ysabel.

Nemulţumit am fost şi de copertă. Ambele coperte, britanică şi americană, şi-au propus să o înfăţişeze pe Ysabel, însă cea britanică mai degrabă ne-o arată pe Kate, căci nu-mi pot închipui că Ysabel este o copilă inocentă şi timidă.

Am avut aşteptări foarte mari cu acest scriitor, dar sînt conştient că Ysabel, prin prisma temei pe care o aduce în atenţia cititorilor, nu este o carte reprezentativă. Însă mi-a plăcut fără rezerve stilul său narativ – Guy Gavriel Kay este un povestitor aproape desăvîrşit.

Silviu Gheorghe