A urmat în lista lecturilor mele, bineînţeles, tetralogia HYPERION / ENDYMION, dar de astă dată ştiam că n-am a mă aştepta la un space opera clasic, iar multitudinea de referinţe livreşti a făcut din lectura masivă un regal pe care nu l-aş mai fi vrut încheiat. A fost apoi SONG OF KALI (romanul său de debut), iar Simmons mi-a demonstrat că se poate scrie un horror absolut eficient fără a zugrăvi altceva decît realitatea.

Imediat după 1990, în CHILDREN OF THE NIGHT (Premiul Locus în 1993 la categoria horror), Simmons a făcut cîteva descrieri cutremurătoare ale societăţii româneşti, sub pretextul unui roman complex cu vampiri şi (oare de ce nu mă miră?) securişti; da, erau în cartea aceea o grămadă de clişee, dar şi nişte pagini de o realitate de-a dreptul… suprarealistă, pe care am avut ocazia să o constat eu însumi, în anii în care am lucrat în orfelinate, ca traducător pentru o echipă de la Médecins Sans Frontieres. N-am ocolit seria de romane poliţiste hard-boiled publicată iniţial sub pseudonim (HARDCASE, HARD FREEZE şi HARD AS NAILS).

Toate aceste lecturi m-au convins pe deplin că tot ce-a publicat Simmons merită citit şi, de asemenea, că nici un roman al lui nu va semăna cu anteriorul. CARRION COMFORT a fost cel dintîi roman al lui Simmons în care acesta şi-a exersat talentul pornind de la un eveniment istoric real (în cazul respectiv, Holocaustul). Au urmat altele, antepenultimul roman al său, THE TERROR, putînd fi încadrat în aceeaşi nişă, a ficţiunii cu rădăcini în istorie.

De-a lungul celor aproape 800 de pagini (în ediţia hardcover pe care o posed, cea de la Little, Brown & Co. din ianuarie 2007), Simmons se ocupă în detaliu de expediţia condusă de căpitanul Sir John Franklin în ţinuturile arctice, în căutarea miticului Pasaj de Nord-Vest dintre Atlantic şi Pacific. Această expediţie a luat startul în 1845 şi, ulterior, vreme de 14 ani, nu s-a mai ştiut nimic despre soarta echipajelor de pe Erebus şi Terror. În 1859, o expediţie condusă de căpitanul McClintock a găsit într-o ascunzătoare de pe insula King William o scrisoare semnată de comandanţii celor două nave, Francis Crozier şi James Fitzjames, în care aceştia povesteau că au fost siliţi să abandoneze navele strivite de banchiză, că Franklin şi alţi 15 membri ai echipajelor erau morţi şi că supravieţuitorii intenţionau să ajungă din nou la civilizaţie urmînd cursul rîului Back’s Fish de pe teritoriul canadian. McClintock şi ai săi au descoperit de-a lungul traseului urmat de naufragiaţi urme ale taberelor acestora şi morminte improvizate, cu zecile. Nici un supravieţuitor de pe Erebus şi Terror nu a mai fost găsit.

În THE TERROR, Simmons porneşte de la aceste fapte cunoscute şi oferă o posibilă poveste a expediţiei damnate. Pornită cu mult fast, avînd avantajul unui echipament considerat pe-atunci adecvat şi al unor provizii menite să dureze trei ani, sau chiar mai mult în caz de nevoie, prin raţionalizare. Nesăbuinţa căpitanului Franklin şi o serie de ghinioane au dus însă la blocarea navelor între gheţuri. De aici începe romanul lui Simmons şi, cu fiecare pagină, teroarea din titlu se instaurează. Teroarea frigului constant, insuportabil. Teroarea foametei şi a bolilor, scorbutul, marea spaimă a navigatorilor, fiind evocat în pagini de o neîndurătoare plasticitate. Teroarea nebuniei provocate de claustrofobie. În sfîrşit, teroarea nelămurită a necunoscutului, concretizată într-o fiinţă categoric supranaturală, care pîndeşte, ucide şi devorează membrii expediţiei, unul după altul.

Simmons e un scriitor al senzaţiilor în această carte. Claustrofobia, frigul, foamea, mirosurile, chiar şi gustul se insinuează în mintea cititorului. Relatarea fatidicei nopţi a anului nou 1847-1848 e un exemplu elocvent. Nu are rost să intru în amănunte legate de poveste în sine, sînt pasaje memorabile care şi-ar pierde orice savoare, orice urmă de impact dacă le-aş diseca aici. Interesantă e şi structura cărţii, în capitole istorisite din unghiuri diferite, prin prisma personajelor pe care se concentrează. Dar valoarea cea mai mare a acestei cărţi se regăseşte în felul în care Simmons îşi construieşte personajele. Franklin, bigot, încăpăţînat chiar şi atunci cînd e aproape convins că greşeşte, plin de sine şi de idei fixe şi, nu în ultimul rînd, ramolit. Doctorul Goodsir, obsedat de ştiinţă, detaşat iniţial şi apoi tot mai implicat, pînă la uitarea de sine, în tragedia celor care-l înconjoară. O serie de personaje secundare care fac ca atmosfera apăsătoare a cărţii să se însufleţească. În sfîrşit, irlandezul Francis Crozier, căpitanul de pe Terror şi protagonist al romanului, alcoolic care-şi stăpîneşte cu greu adicţia, inteligent, cumpătat în decizii, întruchipînd spiritul nobil al marinei britanice, decis să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a-şi salva oamenii, un erou şi anti-erou totodată, este imaginea care rămîne mult timp în mintea cititorului.

Cartea a avut parte de o primire fastă din partea publicului, profesionist şi neprofesionist deopotrivă. Nominalizări la premii importante, vînzări spectaculoase în ambele ediţii, recenzii entuziaste, prezenţe în topuri alături de cărţi ale unor autori canonici. În topul F&SF al Amazon.com pe 2007, THE TERROR ocupă un meritat loc întîi. La fel, în topul lecturilor mele din ultimii ani. Aşadar, nu pot decît să recomand cu căldură această carte care vă va da fiori reci. Şi să aştept cu nerăbdare să citesc DROOD, următoarea carte a lui Simmons, un roman al cărui protagonist este o figură iconică a literaturii engleze din veacul XIX, Charles Dickens.