Desenele revin în bandă și transformă orașul București, pentru două săptămîni și jumătate, în capitala neoficială a benzilor desenate.

Salonul European de Bandă Desenată, aflat la a doua ediție, propune, în perioada 3-20 noiembrie 2011, la galeria Foto Anexa a Muzeului Național de Artă Contemporană (Calea Moșilor, nr. 62-68), 16 expoziții, numeroase ateliere de creație, întîlniri cu artiști din șapte țări, dezbateri, conferinţe, sesiuni de autografe, lansări de carte, precum și proiecţii de filme și concerte.

Deschiderea va avea loc joi, 3 noiembrie 2011, la ora 18.30. Vor lua cuvîntul Mihai Oroveanu, director MNAC, Didier Dutour, director al Institutului Francez de la București și președinte al clusterului EUNIC în România, Jean Auquier, director general al Centrului Belgian de Bandă Desenată de la Bruxelles. La vernisaj vor fi prezenţi Bernard Swysen (Valonia-Bruxelles), autor și profesor de bandă desenată la Academia de Artă din Bruxelles, Sascha Hommer (Germania), artist de bandă desenată, Pedro Moura (Portugalia), curator, Máša Bořkovcová (Cehia), etnolog şi expert pe problemele romilor.

Printre expozițiile care vor putea fi vizitate la SEDB se numără Călătorie în cea de-a 9-a dimensiune: banda desenată Valonia-Bruxelles, Banda desenată contemporană din Portugalia, O Přibjehi – prima trilogie cehească de benzi desenate dedicată povestirilor romilor, expoziţia BD prilejuită de Preşedinţia poloneză a Consiliului Uniunii Europene, planșele originale rezultate din colaborarea Nichita Stănescu – Sandu Florea, Comment faire une BD (Editura M.M. Europe), Creating Comics – rezultatele atelierului Sascha Hommer & Kati Rickenbach, Bitta Generation (BD și ecologie), Strîmb living (Brynjar Bandlien), Cartea lui George, expoziții dedicate unor romane grafice – Travesti de Mircea Cărtărescu (Edmond Baudoin) și Stigmata (Lorenzo Mattoti), expozițiile de autor Livia Rusz, Dominique Goblet (BD contemporană/curent alternativ) şi Ilan Manouach, expoziţia cu lucrări publicate în revista Comics.

Programul include conferințe, ateliere și sesiuni de autografe susținute de Pedro Moura (Portugalia), Bernard Swysen (Valonia-Bruxelles), Máša Bořkovcová (Cehia), Jean-Lorin Sterian, Eugen Erhan, Tudor Muscalu, Octav Ungureanu, Ilan Manouach (Grecia), Dominique Goblet (Valonia-Bruxelles). Vor fi lansate, în prezența autorilor, Cartea lui George (publicată de Hardcomics şi Jumătatea plină, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național), Travesti de Mircea Cărtărescu, roman grafic de Edmond Baudoin (publicat de Editura Humanitas şi Jumătatea plină, cu sprijinul Institutului Francez din București), Strâmb living de Brynjar Bandlien (publicată de Hardcomics şi Jumătatea plină cu sprijinul Căminului Cultural) și Stigmata de Lorenzo Mattotti (publicat de Editura Art şi Jumătatea plină), Livia Rusz – autori Dodo Niţă şi Kiss Ferenc, precum şi Catalogul Muzeului Benzii Desenate.

Sillyconductor, Makunouchi Bento (România) și Balinese Beast (Grecia) vor concerta, cu ocazia Salonului, la Control Club. Proiecții de scurtmetraje de animaţie poloneze și desene animate pentru copii se adaugă ofertei acestei ediții în cadrul căreia organizatorii promit și cîteva evenimente-supriză. Trei puncte de vînzare de carte şi reviste vor fi la dispoziţia publicului iubitor de bandă desenată.

Detalii despre program: bandadesenataeuropeana.blogspot.com, www.icr.ro/salon_bd_2

Proiect al clusterului EUNIC în România, Salonul European de Bandă Desenată este organizat în parteneriat de Centrul Ceh, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Goethe-Institut, Institutul Camões, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Polonez, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Asociaţia Jumătatea plină, Editura M.M. Europe, Asociaţia Bedefililor din România, Librăria Cărtureşti.

Serviciul Presă al ICR

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Set your Twitter account name in your settings to use the TwitterBar Section.