Am primit de la Dodo Niță:

O bandă ocupă un muzeu: banda desenată

(complici: Institutul Cultural Român, Muzeul Național de Artă Contemporană, artiști români)

În intervalul 16 iunie – 16 octombrie 2011 va putea fi vizitat, la București, Muzeul Benzii Desenate, un proiect pilot derulat de Institutul Cultural Român și Muzeul Național de Artă Contemporană cu sprijinul clusterului EUNIC în România, al Centrului Belgian de Bandă Desenată şi în parteneriat cu Asociaţia Bedefililor din România.

Muzeul va fi deschis la etajul 4 al MNAC şi va avea două spaţii expoziţionale, o mediatecă (bibliotecă şi spaţiu de proiecţie), o zonă destinată creaţiei şi atelierelor, precum și un spaţiu pentru dezbateri. O expoziţie permanentă de tezaur va cuprinde lucrări originale ilustrînd istoria benzii desenate româneşti, iar patru expoziţii temporare vor fi dedicate lucrărilor contemporane. Vor fi organizate, de asemenea, o serie de conferinţe consacrate imaginilor din zone paralele cu arta BD (caricatură, animaţie, ilustraţie de carte), dezbateri cu participarea unor autori și editori, ateliere de creaţie, sesiuni de live drawing, lansări de carte, proiecţii de filme şi, nu în ultimul rând, concerte.

Deschiderea oficială va avea loc joi, 16 iunie, începînd de la ora 19, cînd vor fi vernisate trei expoziții permanente: „Tezaur – Istoria benzii desenate româneşti”, „Salonul Internaţional al Benzii Desenate din România” (contribuţii ale unor mari autori străini care au fost în România de-a lungul timpului) și „Cum se face o bandă desenată”. În același cadru va avea loc vernisajul primei expoziții din Galeria MBD – „Webcomics de Romania“ – și va fi lansat numărul 4 al revistei Comics. În continuare, de la ora 20.30, pe Terasa MNAC se vor face auziţi şi văzuţi Cycler  (myspace.com/cycler) şi The Graphic Show – Sensor cu PisicaPătrată  (myspace.com/sensorevolution).

Printre evenimentele internaţionale se numără proiecţii de filme oferite de Forumul Cultural Austriac şi de Centrul Ceh în luna iulie şi expoziţia artistului portughez Eugénio Silva, o propunere a Institutului Camões şi a Ambasadei Portugaliei în România, în septembrie; pe parcursul întregului muzeu, vizitatorii vor avea acces la o bibliotecă internaţională cu titluri selectate de Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Centrul Belgian de Bandă Desenată şi Centrul de Carte Germană. Toamna va aduce şi o serie de surprize pregătite de British Council. Programul detaliat va fi disponibil la adresa www.muzeulbd.ro, unde se pot face şi înscrierile la ateliere.

„Vom încerca pe parcursul unei perioade limitate de timp să arătam diversitatea şi bogăţia celei de a noua arte în România, să demonstrăm perenitatea acestei arte de-a lungul a 120 de ani, sub trei regimuri politice total diferite, fiecare cu caracteristicile sale, să evidenţiem legăturile dintre banda desenată şi caricatură, ilustrația de carte, desenul animat şi literatură, să punem în valoare creativitatea tinerilor artişti BD contemporani.“ – Alexandru Ciubotariu

Iniţiativa urmează Salonului European de Bandă Desenată organizat de EUNIC Bucureşti în 2010 şi prefaţează a doua ediţie a manifestării, care se va desfăşura în lunile octombrie–noiembrie 2011. Muzeu de artist, Muzeul Benzii Desenate constituie o continuare firească a expoziţiei şi volumului Istoria Benzii Desenate Românești, realizat de Alexandru Ciubotariu împreună cu Dodo Niță și publicat în toamna anului 2010, în contextul Salonului.

Contact: Serviciul Presă al ICR, 031 7100 622, [email protected]

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Set your Twitter account name in your settings to use the TwitterBar Section.