From the monthly archives: February 2011
Ion Hobana va fi înmormîntat vineri 25 februarie, orele 14.00, la Cimitirul „Izvorul Nou“ din București.
Ion Hobana va fi înmormîntat vineri 25 februarie, orele 14.00, la Cimitirul „Izvorul Nou“ din București.
Din 24 februarie 2011, în lumea editorială se lansează un nou eveniment: Salonul Cărţii LIVRESQUE, organizat de compania Precise Marketing. Aflată la prima ediţie, manifestarea se desfăşoară în perioada 24-27 februarie 2011, la Sala Palatului, Bucureşti. La eveniment vor fi prezenţi peste 30 de expozanţi, între care edituri foarte cunoscute cum sînt Humanitas, Curtea Veche, [...]
Din 24 februarie 2011, în lumea editorială se lansează un nou eveniment: Salonul Cărţii LIVRESQUE, organizat de compania Precise Marketing.
Aflată la prima ediţie, manifestarea se desfăşoară în perioada 24-27 februarie 2011, la Sala Palatului, Bucureşti.
La eveniment vor fi prezenţi peste 30 de expozanţi, între care edituri foarte cunoscute cum sînt Humanitas, Curtea Veche, Nemira, Corint, Paralela 45, Herald, Vremea, Monitorul Oficial, Proeditură și Tipografie, Lider şi Amaltea, dar şi edituri cunoscute îndeosebi de către cititorii lor fideli, precum Editura Carpathia, CECCAR, Vox 2000 sau Editura Militară. Printre expozanţi se vor afla totodată fundaţii culturale şi asociaţii de profil.
De joi, 24 februarie, pînă sîmbătă, 26 februarie, salonul este deschis între orele 10.00-19.00. Duminică, 27 februarie, programul de vizitare este cuprins între orele 10.00-18.00.
Pe lîngă noile apariţii editoriale pe care le vor găsi la Livresque, vizitatorii vor putea participa la diverse lansări de carte şi vor avea prilejul de a urmări momente artistice inedite şi interesante şi happening-uri.
De asemenea, în cadrul salonului cărţii, va fi dechisă Cafeneaua literară, unde vizitatorii vor putea savura o cafea sau un ceai într-o atmosferă boemă şi se vor putea destinde asistînd la dezbateri pe teme literare sau răsfoind cărţile proaspăt cumpărate.
Ca element de noutate, organizatorii vor lansa o altfel de campanie de într-ajutorare şi încurajare a lecturii. Pentru prima dată la un astfel de eveniment, vizitatorii vor veni cu cărţi de acasă, dar nu ca să facă schimb cu unele noi, ci să le doneze. Toate cărţile donate vor fi dăruite de către organizatori unui centru de plasament, astfel încît copiii lipsiţi de afecţiune părintească să nu fie privaţi de bucuria de a trăi aventurile de neuitat ale personajelor de poveste.
(din comunicatul de presă al organizatorilor)
Romanul lui John Scalzi, RĂZBOIUL BĂTRÎNILOR, care inaugurează seria omonimă din care au apărut pînă acum două volume la Millennium Books (şi patru în ediţia originală, cel puţin deocamdată), va fi ecranizat în curînd. Paramount Pictures au achiziţionat drepturile cinematografice, după cum anunţă în exclusivitate site-ul Deadline. În proiect sînt implicaţi regizorul Wolfgang Petersen (care [...]
Romanul lui John Scalzi, RĂZBOIUL BĂTRÎNILOR, care inaugurează seria omonimă din care au apărut pînă acum două volume la Millennium Books (şi patru în ediţia originală, cel puţin deocamdată), va fi ecranizat în curînd. Paramount Pictures au achiziţionat drepturile cinematografice, după cum anunţă în exclusivitate site-ul Deadline. În proiect sînt implicaţi regizorul Wolfgang Petersen (care va fi şi co-producător), scenaristul David Self, producătorul Scott Stuber, Kim Miller în calitate de producător executiv şi Alexa Faigen ca producător asociat. Paramount intenţionează să facă din RĂZBOIUL BĂTRÎNILOR un proiect science fiction de mare amploare, la scara epică a poveştii lui Scalzi.
RĂZBOIUL BĂTRÎNILOR este povestea lui John Perry care, după moartea soţiei sale, la vîrsta de 75 de ani, se angajează ca voluntar pentru a lupta în Forţele Coloniale, care protejează Pămîntul şi avanposturile din Univers ale acestuia împotriva extratereştrilor, într-un război la scară galactică. Volumul a apărut la Millennium Books în urmă cu cîteva luni şi poate fi comandat aici sau la una dintre adresele din pagina de contact, la fel ca şi urmarea sa, BRIGĂZILE-FANTOMĂ. Millennium va publica în curînd şi cel de-al treilea volum al seriei, ULTIMA COLONIE.
Post scriptum: Fiţi pe fază mîine, intenţionăm să vă mai dăm o veste care, cred eu, va bucura pe foaaaaarte multă lume. Sînt tare curios ce părere o să vă facă.
Steampunk: A doua revoluție, editor Adrian Crăciun (Millennium Books, martie 2011) The Making of „Plimbarea de dimineață a domnișoarei Vu” O plimbare de plăcere Cînd am primit mesajul de la Adrian Crăciun, abia mă întorsesem din concediu de cîteva zile şi eram obosită moartă. Singurele planuri certe legate de viitorul apropiat aveau în vedere sortarea [...]
Steampunk: A doua revoluție, editor Adrian Crăciun (Millennium Books, martie 2011)
The Making of „Plimbarea de dimineață a domnișoarei Vu”
O plimbare de plăcere
Cînd am primit mesajul de la Adrian Crăciun, abia mă întorsesem din concediu de cîteva zile şi eram obosită moartă. Singurele planuri certe legate de viitorul apropiat aveau în vedere sortarea de fotografii, cît despre scris nu mă gîndeam mai departe de jurnalul de vacanţă. Iar el mă întreba dacă primisem invitaţia sa referitoare la o antologie steampunk aflată în pregătire la Millennium Books. N-o primisem, însă văzusem în treacăt anunţul de pe Galileo Online şi la momentul respectiv mă întrebasem „Steampunk? Ăsta cu ce se mănîncă?”, înregistrîndu-l în memorie la capitolul „poate”, rezervat unui viitor îndepărtat.
A urmat a doua parte a concediului în care am reuşit să mă odihnesc, dar cum am apreciat greşit şi nu mi-am luat cu mine suficiente cărţi, am rămas în pană de citit. Rotiţele au început să se învîrtă, sau mai exact am visat cu ochii deschişi cîteva zile neavînd ceva mai bun de făcut, şi la întoarcerea acasă aveam deja un nucleu de la care să pornesc. Idea era ceva mai veche, apărută în cadrul unei discuţii de genul „De ce sînt românii aşa cum sînt?”, care se încheiase cu o glumă şi un oftat resemnat.
Astea se întîmplau prin august. Partea de documentare a fost interesantă şi mai elaborată în teorie decît în practică. Am făcut o listă de romane steampunk pe care intenţionam să le citesc pentru a-mi lărgi orizontul destul de limitat în domeniu şi o listă cu scriitori români ale căror opere ar fi trebuit să le frunzăresc pentru a-mi pune la punct limbajul, ca să fie în concordanţă cu epoca. Din păcate planurile mele au rămas la stadiul de intenţii frumoase, n-am apucat nici măcar să deschid cărţile, dar să le mai şi citesc.
Între timp apăruse o problemă care m-a pus puţin în încurcătură. Mi-am dat seama că povestea mea era plasată într-o perioadă istorică diferită de cea în mod normal asociată steampunkului. Aşa că am citit puţină istorie şi am tot modificat premisa pînă am ajuns la un fel de sequel al ideii originale. Din punct de vedere al acţiunii şi personajelor porneam din nou de la zero. Deşi frustrant la început, pe măsură ce se contura mai clar ideea, procesul creativ devenea pentru mine tot mai distractiv. 
M-am înarmat cu o monografie a oraşului Iaşi şi nişte hărţi vechi şi am început să planific etapele acţiunii. Cînd m-am trezit căutînd numele unei străzi, ca să văd dacă nu se schimbase în timp, mi-am zis ,,Ajunge, ăsta e un text de ficţiune, nu lucrare istorică.” (Pentru cei interesaţi, numele nu se schimbase şi am încercat pe cît posibil să nu alterez faptele istorice.)
Prima variantă a textului am scris-o în septembrie, cu o pauză pe la mijloc în care am scris altceva. Ştiam exact ce urma să se întîmple, numai că urma o secvenţă tensionată de acţiune asupra căreia trebuia să mă concentrez şi nu prea aveam chef să o fac. Am rescris textul de îndată ce l-am terminat. În noiembrie am mai trecut o dată prin el înainte de a-l trimite să fie trecut prin foc şi sabie la concursul de pe AtelierKULT. Am făcut modificările de rigoare şi la începutul lui decembrie l-am expediat editorului, după care mi l-am scos din minte.
Răspunsul a venit exact o lună mai tîrziu. Cerinţa principală era legată de atmosferă. De data aceasta documentarea a constat în vizionarea unei integrale Hayao Miyazaki. Văzusem doar „Howl’s Moving Castle” (de mai multe ori!) şi mă intrigase una din observaţiile editorului. Ca să nu mă plictisesc rescriind textul, am reintrodus un personaj care făcuse parte din varianta iniţială, dar renunţasem la el deoarece mi se păruse că ar fi complicat prea mult lucrurile. Se pare că a fost o idee bună pentru că… n-am mai primit nici un fel de răspuns. Pur şi simplu am văzut textul inclus în cuprinsul antologiei.
În ciuda tuturor piedicilor apărute pe parcurs, pentru mine a fost o călătorie de plăcere, cam aşa ca a Domnişoarei Vu, şi sper ca şi cititorii să o considere la fel.
Ioana Vişan
Uniunea Scriitorilor din România si Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti anunţă cu profundă tristeţe încetarea din viață a cunoscutului scriitor Ion Hobana S-a născut la 25 ianuarie 1931, la Sînnicolaul Mare, judeţul Timiş. Tatăl, Ion, era magistrat, mama, Antonia, profesoară. A fost absolvent al Colegiului Naţional “Gheorghe Roşca Codreanu” din Bîrlad, licenţiat în litere în 1954, cu [...]
Uniunea Scriitorilor din România si Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti anunţă cu profundă tristeţe încetarea din viață a cunoscutului scriitor Ion Hobana
S-a născut la 25 ianuarie 1931, la Sînnicolaul Mare, judeţul Timiş. Tatăl, Ion, era magistrat, mama, Antonia, profesoară.
A fost absolvent al Colegiului Naţional “Gheorghe Roşca Codreanu” din Bîrlad, licenţiat în litere în 1954, cu prima lucrare de diplomă din România şi una dintre primele din lume consacrate science – fictionului. A fost scriitor, ziarist, editor, secretar al Uniunii Scriitorilor. Înultimii ani a condus secția de literatură pentru copii și tineret a Asociației Scriitorilor din București, fiind și membru în Consiliul USR.
A publicat cinci volume de versuri pentru copii şi un roman, Sfîrşitul vacanţei, înainte de a se consacra, cu precădere, literaturii SF. Debutul în gen datează din 1955, cu povestirea Glasul mării. Au urmat nuvela Ultimul văl (1957), volumele de povestiri Oameni şi stele (1963), Un fel de spaţiu (1988) şi Timp pentru dragoste (2009), versiunea teatrală a Omului invizibil după H.G. Wells, pusă în scenă la Bucureşti (1974), Braşov (1976) şi Iaşi (2008).
Lucrări de exegeză: Viitorul a început ieri (1966), Imaginile posibilului (1968), Vîrsta de aur a anticipaţiei româneşti (1969, Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Special “Europa SF”, decernat la Primul Congres European de Science Fiction – Trieste, 1972), Maeştrii anticipaţiei clasice (1975), Science fiction. Autori, cărţi, idei (1983, Premiul Uniunii Scriitorilor si 1986, volumul 2), Un englez neliniştit. H.G. Wells şi universul SF (1996, Premiul Uniunii Scriitorilor), Triumful visătorilor (1998, cu Julien Weverbergh).
A realizat colecţia “Ion Hobana prezintă maeştrii anticipaţiei clasice” (nouă volume între 2004 si 2007) și numeroase antologii: Viitorul ? Atenţie ! (1968), Fantascienza (1973, cu Gianfranco de Turris), O falie în timp (1976), Fugă în spaţiu-timp (1981), Pianul preparat (1982), Uskok w czasie (1982, cu Danuta Bienkowska).
A scris prefeţe şi studii introductive pentru romane şi culegeri de povestiri semnate de Edgar Allan Poe, Edmond About, Villiers de l’Isle-Adam, Mark Twain, J.H Rosny-Ainé, R.L. Stevenson, Emilio Salgari, Jack London, H.G. Wells, Maurice Renard, A. Conan-Doyle, Jan Weiss, Karinthy Frigyes, Felix Aderca, Stanislaw Lem, etc. Contribuţii la Polaris (Insel Verlag, 1975), Restant (Antwerpen Gent, 1977), Survey of Science Fiction Literature (Salem Press, 1979), Grande Enciclopedia della Fantascienza (Editoriale del Drago, 1980), Science-fiction et fiction spéculative (Editions de l’Université de Bruxelles, 1985), Anatomy of Wonder (R.R. Bowker, 1987), Actes du troisième colloque international de science-fiction de Nice (Université de Nice, 1988), Utopia e modernita (Gangemi Editore, 1989), Il mondo delle passioni nell’immaginario utopico (Giuffre Editore, 1997).
A tradus din franceză şi italiană.
Prozele şi studiile lui au apărut în peste douăzeci de ţări. Povestirile Un fel de spaţiu si Emisiune nocturnă (Premiul Conferinţei Europene de Science Fiction – Fayence, 1985) au fost incluse în antologiile internaţionale Twenty Houses of the Zodiac (New English Library, 1979), respectiv The Penguin World Omnibus of Science Fiction (Penguin Books, 1986).
Avînd un vechi şi constant interes pentru viaţa şi opera lui Jules Verne, a tradus opt “Călătorii extraordinare”, a publicat zeci de articole şi studii, a realizat numeroase emisiuni de radio şi televiziune consacrate marelui scriitor. Monografia Douăzeci de mii de pagini în căutarea lui Jules Verne (1979, Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul “Europa Special” decernat la cel de-al cincilea Congres European de Science Fiction – Stresa, 1980) a fost tradusă şi publicată în Italia (Editrice Nord, 1981). Jules Verne in România ? (1992) analizează cele patru romane verniene a căror acţiune se desfaşoară, integral sau parţial, pe teritoriul ţării noastre, sau care au eroi români. Jules Verne. Chipuri, obiceiuri şi peisaje româneşti (2004) continuă şi aprofundează această preocupare.
Cunoscut cercetător al fenomenului OZN, preşedinte al Asociaţiei pentru studiul fenomenelor aerospaţiale neidentificate (ASFAN – Romania), Ion Hobana a publicat, în colaborare cu Julien Weverbergh, OZN – O sfidare pentru raţiunea umană (1971) şi UFO’s in Oost en West (două volume, apărute in 1971-1972 la editura olandeză Ankh-Hermes; vol. 2 a fost tradus în engleză – Londra şi New York, franceză – Paris, spaniolă – Buenos Aires). Alte contribuţii în acest domeniu: Enigme pe cerul istoriei (trei ediţii, în 1993, 1996 si 2007), Misterul Roswell după cincizeci de ani (1997), OZN. Observatori credibili, relatări incredibile (2001), Incidentul Roswell. Noi mărturii şi controverse (2008).
Ion Hobana a fost membru în Uniunea Scriitorilor din România, Societé Européenne de Culture, Centre International Jules Verne, H.G. Wells Society, Associazione Internazionale per gli Studi sulle Utopie.
Pentru întreaga sa activitate pe tărîmul creaţiei, exegezei şi promovării SF-ului, i s-au decernat Marele Premiu al Ministerului Culturii şi Artei din Polonia (1973), Premiul Special “Aripile de aur ale fanteziei” (1980) şi Premiul World SF (Brighton, 1984).
La sfîrşitul anului 2009, cînd se afla în plin lucru la o nouă carte, Ion Hobana a fost diagnosticat cu o boală necruţătoare, cu şanse de viaţă între 6 şi 9 luni. A depus eforturi şi, chiar dacă din septembrie 2010 a fost imobilizat la pat, a reuşit să reziste şi să dea gata pentru tipar, în noiembrie, ultima sa lucrare antumă, Peste o sută şi o mie de ani. O istorie a literaturii franceze de imaginaţie ştiinţifică de la origini pînă la 1900 (Editura Academiei). A avut satisfacţia de a o vedea apărută, ba chiar a trimis cîteva exemplare cu autograf prietenilor apropiaţi, apoi, imediat după ce a sărbătorit, pe 25 ianuarie, împlinirea a 80 de ani, starea sa s-a înrăutăţit brusc. A plecat dintre noi marţi 22 februarie 2011, seara, la spitalul Colţea din Capitală.
Dumnezeu să-l odihnească !
Prin dispariția lui Ion Hobana, literatura română, lumea literară românească și mișcarea literară SF suferă o grea, ireparabilă pierdere.
LATER EDIT: Ion Hobana va fi înmormantat vineri, cel mai probabil între orele 11.00 – 13.00, la Cimitirul Izvorul Nou din Bucureşti, a declarat pentru MEDIAFAX fiul scriitorului, Ion Sorin Hobana. Trupul neînsufleţit al scriitorului Ion Hobana va fi depus joi dupa-amiază la sediul Uniunii Scriitorilor din Capitală, pentru un ultim omagiu.
Steampunk: A doua revoluție, editor Adrian Crăciun (Millennium Books, martie 2011) The Making of „Suflete de plumb“ Semaforul şi istoria steampunk Prima dată, s-a discutat despre steampunk pe AtelierKult. Se căuta o temă pentru următorul concurs şi ideea a fost enunţată de Horia Nicola Ursu, care menţiona astfel în premieră o antologie Millennium Books. De [...]
Steampunk: A doua revoluție, editor Adrian Crăciun (Millennium Books, martie 2011)
The Making of „Suflete de plumb“
Semaforul şi istoria steampunk
Prima dată, s-a discutat despre steampunk pe AtelierKult. Se căuta o temă pentru următorul concurs şi ideea a fost enunţată de Horia Nicola Ursu, care menţiona astfel în premieră o antologie Millennium Books. De ce tocmai asta? De ce nu fantasy? De ce nu apocalipsa? şi-a zis subsemnata, mare consumatoare de Herbert, Asimov, King şi Tolkien. Pînă la urmă a fost aleasă altă temă, dar aşa am răsfoit iar Machina diferenţială, cumpărată cu ani în urmă şi uitată pe un raft al bibliotecii. Mi-am clătit apoi ochii cu imagini fabuloase şi mi-am dat seama că, hotărît, artele vizuale steampunk îmi sînt mai pe suflet decît literatura de gen. Nu a fost chiar o surpriză. Nu de alta, dar nici după cyberpunk nu mă omor!
Au început după o vreme pregătirile pentru antologie, a venit invitaţia lui Adrian Crăciun şi mi-am spus că ar fi o provocare extraordinară, una pe care n-o puteam refuza. Nu era vorba doar despre genul în sine, ci şi despre plasarea acţiunii în spaţiul românesc. Forţa aburului lucrînd din plin, o revoluţie tehnologică în adormitele principate române de la 1848 ori 1821? Manualele de istorie îmi rînjeau superior.
Am început să învîrt ideea pe toate părţile, avînd în minte principiul care mă ghidează întotdeauna: să scriu o povestire pe care mi-ar plăcea să o citesc. Şi mie întotdeauna mi-a plăcut istoria alternativă, deci ea avea să fie calul de bătaie. Printr-o ciudată coincidenţă, în vremea aceea începeam să plantez seminţele unui roman cu acţiunea plasată în Moldova şi Ţara Românească. Unul în care răufăcătorii încă erau traşi în ţeapă în secolul XX. Dar de data asta trebuia să-mi imaginez altceva, mai de demult…
Am privit portretele unor personalităţi despre care am învăţat cînd eram copil, unele dragi mie pentru curajul lor politic, altele pentru harul vorbelor. Cine avea barbişon? A cui privire părea să ascundă ceva? Cum s-ar simţi la pipăit haina aceea? Am recitit din poezia şi proza timpului, am cules vorbe care aveau parfum de secol XIX. Mi-am scuturat de praf cunoştinţele de limba franceză. Aveam atmosfera şi eroii. Dar ce se întîmpla cu ei?
Prima frază a povestirii mi s-a scris în minte peste cîteva zile, cînd aşteptam la semafor, iar şoferii ignorau graţios culoarea roşie. Imaginea deloc fantastică a unui trup întins pe caldarîm, într-o baltă de sînge, s-a desenat clar şi de aici a pornit totul. Mi-am înfipt unghiile în prezent doar pentru a mă arunca în trecut.
Iar trecutul mirosea a praf de puşcă şi a sînge. Îmi doream ca, împreună cu cititorul, personajul principal să treacă prin momente crunte, neştiind niciodată ce-l aşteaptă în următorul ceas. Nu-l tratam prea bine, dar asta îi era soarta lui Vasile. Unii se vor întreba, poate, de ce povestirea mea se învîrte în jurul unui bărbat, şi nu al unei femei. Doar scriitoarele preferă eroine, nu? Un bărbat era mai potrivit pentru acele vremuri şi pentru ceea ce-l aştepta. Dar ăsta nu e răspunsul complet, fiindcă nu-l ştiu nici eu. Dar, în multe dintre istoriile mele, bărbaţii fac lumea să se mişte.
L-am înconjurat de alter egourile unor oameni celebri şi de personaje pur ficţionale. Aveam nevoie şi de o urmă de fantastic, şi de intrigă poliţistă. Am pus cîte un pic din toate. Nu mi-a fost greu să descriu nici viaţa, nici moartea. Mai complicat a fost cu ce se întîmplă între ele. Iar aici m-au ajutat şi visele mele, care s-au întrepătruns cu cele ale lui Vasile.
Pînă la ultima pagină mi-am lăsat eroii să se întrebe, să spere, să sufere şi să caute, am aflat ce pot şi de ce mă tem alături de ei. Ca şi pentru personajele mele, scrierea povestirii „Suflete de plumb“ a însemnat o aventură consumatoare de energie. Varianta ei iniţială a fost prezentată pe AtelierKult şi lui Adrian Crăciun, dar ăsta a fost doar primul pas al pruncului meu literar. După o corespondenţă intensă cu editorul, l-am învăţat să şi alerge. Iar acum, e gata să fugă spre Măria Sa, Cititorul.
Ştefana Cristina Czeller
Via Ellen Datlow am aflat că s-au anunțat nominalizăriule la premiile Nebula 2011. Nu le mai înșir aici, pun un link la pagina de pe site-ul SFWA și avem lista chiar acum.
Via Ellen Datlow am aflat că s-au anunțat nominalizăriule la premiile Nebula 2011.
Nu le mai înșir aici, pun un link la pagina de pe site-ul SFWA și avem lista chiar acum.
Steampunk: A doua revoluție, editor Adrian Crăciun (Millennium Books, martie 2011) The Making of „Profeții despre trecut“ Am scris nuvela „Profeţii despre trecut“ cu gîndul că volumul editat de Adi Crăciun ar trebui să devină pentru spaţiul cultural românesc actual cam ce a fost volumul de cyberpunk daco-getic al motocentaurilor din anii ’90. Ba chiar [...]
Steampunk: A doua revoluție, editor Adrian Crăciun (Millennium Books, martie 2011)
The Making of „Profeții despre trecut“
Am scris nuvela „Profeţii despre trecut“ cu gîndul că volumul editat de Adi Crăciun ar trebui să devină pentru spaţiul cultural românesc actual cam ce a fost volumul de cyberpunk daco-getic al motocentaurilor din anii ’90. Ba chiar mai mult de atît, din cel puţin două motive: 1. vizibilitatea şi oportunităţile de marketing superioare faţă de ce se întîmpla în anii ’90; 2. accesibilitatea şi prestanţa favorabilă steampunkului în faţa „largului public“ (aici intră toată lumea, cu mainstream, vlădică şi opincă) comparativ cu cyberpunkul mult mai de nişă (şi atunci, şi acum, şi mai ales în varianta altoită mitologic de către motocentauri).
Ca şi în cazul pomenit, m-am gîndit la Steampunk: A doua revoluţie ca la o carte de stîrnire, controversată, bîjbîind pe cărări nebătute (la noi) şi demonstrînd că sefeul şi genurile conexe nu sînt în mod implicit fenomene saxone. În cadrul unui grup de discuţii cu scenarişti şi regizori români petrecut la festivalul clujean de film (TIFF), cînd am propus să ne apucăm de primul film horror 100% românesc, unii au rîs, alţii s-au mirat, iar alţii au spus ce le-a venit prima dată pe limbă – că vampirii, zombii şi extratereştrii nu-s compatibili cu cultura românească şi o adoptare a lor ar părea în cel mai bun caz parodică şi inadecvată. La rejudecarea situaţiei, ceva mai tîrziu, am căzut de acord că, dimpotrivă, sînt concepte universale pe care le atribuim spaţiului saxon (ori, mai grav, american) doar prin reflexele de gîndire determinate de maşinăria de marketing hollywoodiană. Ba mai mult, cel puţin vampirul e foarte legat de spaţiul românesc, doar că n-am ştiut noi ce să facem cu el şi ni l-au luat alţii, iar acum începem să avem impresia că a fost dintotdeauna al lor. Aşa se face că astăzi cosmonautul Gheorghe şi extraterestrul din vîrful măgurii par să se preteze mai degrabă revistei Caţavencu decît unei lucrări literare cît de cît sobre. Iar prezumtiva situaţie ca un înalt demnitar PDL-ist să fie nevoit să iasă în faţa poporului, anunţînd că au venit extratereştrii şi avem probleme mai grave decît FMI-ul, pare de-a dreptul hilară. N-avem protocoale de urgenţă nici pentru inundaţii, darămite pentru extratereştri. Aducerea steampunkului în spaţiul românesc ar trebui să mai relaxeze acest cîrcel de percepţie culturală a poporului nostru.
Acesta ar fi primul motiv care m-a împins să scriu nuvela din acest volum. Al doilea e legat strict de fanii familiarizaţi cu steampunkul. Am vrut să scriu o povestire care foloseşte toate ingredientele genului (inventatorul, puterea aburului, povestea „de epocă alternativă“, retrofuturismul şi spiritul punk al revoltei faţă de sistem) dar nimic din recuzita sa (mijloace de transport bazate pe aburi, secolul XIX, aventurieri, zepeline şi pistoale). Sper să fie o proză care să nască dileme pe seama limitelor genului. Şi mai sper că nu m-am îndepărtat prea mult de canoane încît să nu-şi mai aibă locul în context. Antologatorul Adi Crăciun a tot tras de mine să mă apropii mai tare de reţetă, eu am tras în direcţia opusă, dar pînă la urmă cred că, undeva la mijloc, necesarul s-a întîlnit cu suficientul.
Iar dacă se va găsi totuşi vreunul să mă acuze că n-am fost destul de paşoptist, o să-l îndrum spre ce a zis Bruce Sterling zilele astea, aflînd de antologia noastră: Given their 20th century, they’ve got a lot to be steampunk about.
La începutul lui 1999 eram – împreună cu Viorel Pîrligras – în biroul directorului Inspectoratului pentru Cultură al judeţului Dolj, dl. Nicolae Marinescu. Dînsul era de asemenea directorul editurii Aius care, în 1996, îmi editase Dicţionarul Benzii Desenate din România. Ne-a prezentat unui alt domn care era în birou: „Constantin M. Popa (redactorul-şef al revistei [...]
La începutul lui 1999 eram – împreună cu Viorel Pîrligras – în biroul directorului Inspectoratului pentru Cultură al judeţului Dolj, dl. Nicolae Marinescu. Dînsul era de asemenea directorul editurii Aius care, în 1996, îmi editase Dicţionarul Benzii Desenate din România. Ne-a prezentat unui alt domn care era în birou: „Constantin M. Popa (redactorul-şef al revistei culturale oltene Mozaic), Viorel Pîrligras şi Dodo Niţă”,
„Celebrul Dodo Niţă” zice dl. Popa. Eu mă uitam la el şi nu ştiam dacă vorbeşte serios sau face bîză de mine. Fără a fi lipsit de modestie, probabil că aveam şi eu reputaţia mea, dar în mica lume a BD-ului şi nu în cea mare a literaturii. Momentul de tăcere penibilă nu a durat decît cîteva secunde pentru că, văzînd feţele întinse ale lui Viorel şi a mea, a continuat repede: „Domnule, cînd scrie Adrian Marino despre dumneata, în Biografia ideii de literatură, asta te face celebru”. Şi a plecat.
Bineînţeles, după întrevedere, am căutat cartea la toate librăriile din oraş şi mai tîrziu şi din Bucureşti, dar nu am găsit-o decît toamna tîrziu, la standul editurii Dacia, de la Tîrgul de carte Gaudeamus. La capitolul „Paraliteratura” scria despre benzi desenate şi pomenea numele meu, ca autor al Istoriei şi al Dicţionarului BD din România. Dar, de fapt, nu despre asta voiam sa vă povestesc.
Venisem la Inspectoratul pentru cultură pentru a-i propune domnului Marinescu să preia instituţia sa editarea revistei Orion. Chiar dacă nu ne făceam iluzii, revista era totuşi destul de cunoscută în oraş şi în ţară şi am zis că merită să încercăm.
„Cine cere, nu piere” spune un vechi proverb şi domnul Marinescu s-a arătat a fi receptiv la propunerea noastră şi ne-a rugat să-i prezentăm macheta revistei, acceptînd de principiu propunerea noastră.
Bineînţeles, Viorel a lucrat zi şi noapte, şi la termenul stabilit a prezentat revista machetată, care a fost tipărită şi difuzată în aprilie 1999, dacă nu mă înşală memoria.
Publicaţia se numea Constelaţia Orion („magazin al imaginaţiei”) pentru a evita orice neplăceri cu Dragoş Vasilescu, dar continua în mod vizibil tradiţia primei serii, cea din 1988-1989, păstrînd formatul A3 şi o parte dintre colaboratori. Totuşi, la acest număr, paginile au fost deschise mai multor graficieni şi prozatori debutanţi (dar tot olteni).
În cele 12 pagini ale revistei se puteau citi următoarele materiale:
- Proze SF: Un experiment nereuşit, de Victor Martin, Gabi, de Radu Honga, În inima deschisă, de Virgil Florin Ilie, precum şi ciclul de proze inedite scrise de Valentin Iordache, Puţină nemurire, despre Craiova mileniului trei. Valentin Iordache este cunoscut în fandom ca desenator BD, dar nu ar trebui să ne mire că el a scris şi proză, în definitiv era absolvent de filologie…
- Benzi desenate: Orfeu (două planşe format A3 desenate de Viorel Pîrligras în 1994). O pagină întreagă semnată de Sorina-Micaela Popa sub titlul generic de Atelier BD – cum se nasc artiştii adăpostea un articol despre atelierul BD organizat de Alianţa Franceză (la care participaseră 39 de elevi) precum şi extrase din BD-urile lui Cristian Loghin, Florin Nicolae Radu şi Liviu Cornel Dăescu. Primii doi vor face carieră în BD în anii următorii, iar Loghin este stabilit de mai mulţi ani în Polonia, unde lucrează ca art director la o firmă de publicitate.
- În fine, o pagină întreagă era consacrată scriitorului cu origini olteneşti Vlad Muşatescu: o proză haioasă a acestuia, Cum se fabrică un celebru vin de casă, o cronică la romanul său La Sud de lacul Nairobi, apărut în 1997 la editura Aius, cu o copertă de Viorel Pîrligras, şi articolul meu, Extravagantul Vlad Muşatescu!. Pe 4 mai scriitorul urma să împlinească 77 de ani.
Din păcate, cînd l-am sunat să-l anunţ de publicarea acestei pagini, doamna Penke, soţia sa, mi-a răspus plîngînd că Vlad Muşatescu plecase dintre noi pe 4 martie.
Ca un adevărat pifofil, Viorel Pîrligras a conceput pentru acest număr şi un gadget, suplimentul „Bedefic”, o broşură A5 conţinînd celebra invenţie pîrligrasiană, combinaţia dintre proză şi benzi desenate. Bedeficul purta titlul Yes, Ness! şi era dedicat lui Norman Spinrad!
Nu ştiu cum s-a difuzat revista, nu ştiu dacă s-a vîndut. Speranţa noastră era să scoatem măcar un număr pe an, în asociere cu Inspectoratul pentru cultură. Din păcate politica a ruinat speranţele noastre, alegerile din 2000 au schimbat conducerea politică a judeţului, inclusiv directorul Inspectoratului.
Aceasta a fost ultima răsuflare a revistei Orion şi sfîrşitul unui mit.
Dar ştiți cum se spune, să nu spui niciodată „niciodată”. Pentru că, aşa cum scria şi Viorel în editorialul său, „Nu disperaţi, visele nu mor niciodată!”.
Săptămîna aceasta (21-27 februarie) puteţi achiziţiona cel mai recent apărut volum al seriei Legendele Dunei, Bătălia Corrinului, cu o reducere de 20% (aşadar la numai 40 lei + taxele de expediere). Tot ce trebuie să faceţi este să ne contactaţi la una dintre adresele din pagina de contact sau să ne transmiteţi comanda de aici, [...]
Săptămîna aceasta (21-27 februarie) puteţi achiziţiona cel mai recent apărut volum al seriei Legendele Dunei, Bătălia Corrinului, cu o reducere de 20% (aşadar la numai 40 lei + taxele de expediere).
Tot ce trebuie să faceţi este să ne contactaţi la una dintre adresele din pagina de contact sau să ne transmiteţi comanda de aici, făcînd precizarea că doriţi să beneficiaţi de oferta săptămînii. Atenţie, în absenţa acestei precizări reducerea nu se aplică!
Oferta specială: 6 x Dune = 220 lei
Numărul curent – ediţia print
