Robert Charles Wilson – Julian Comstock: A Story of 22nd-Century America – hardcover, Tor Books, 2009

Sub acest motto se desfăşoară o bună parte din Julian Comstock: A Story of 22nd-Century America, penultima carte scrisă de Robert Charles Wilson, cunoscut în România prin Turbion (Spin) şi Axa (Axis). Romanul este o distopie care prezintă ascensiunea personajului omonim la preşedinţia Statelor Unite în a doua jumătate a secolului XXII. Este o lume post-Peak Oil cu tehnologii în general specifice perioadei pre-1900, o lume în care religia este cea mai mare putere în stat (pe principiul „Secolul XXI va fi unul religios sau deloc.”). În Statele Unite, preşedinţia este ereditară, puterea judecătorească este inexistentă, iar steagul naţiunii numără 60 de state care includ o bucată din Canada. Cealaltă parte a Canadei este sub controlul nemţilor şi nu al olandezilor, în carte făcîndu-se voit confuzia dintre Dutch şi Deutsch. Forţa antagonistă a americanilor este Mitteleuropa, termenul german pentru o Europă Centrală dominată de nemţi, un concept mai degrabă politic decât geografic care a apărut pentru prima dată în timpul Primului Război Mondial.

Prima problemă a cărţii este lipsa de plauzibilitate a contextului economic. Prin prisma EROEI (energy returned on energy invested), o noţiune de bază în domeniul energiilor primare, petrolul nu este o resursă care se epuizează brusc, indiferent cît de mare este discrepanţa dintre descoperirea de noi zăcăminte şi rata tot mai mare de extragere. Mai degrabă, odată cu trecerea timpului, accesibilitatea lui scade, dar nu devine egală cu zero nici măcar într-o lume steampunk post-apocaliptică (în lumile steampunk alternative, hidrocarburile sunt un element imposibil de ignorat). Nu am înţeles de ce, în ciuda nivelului tehnologic diferit de unul primitiv, nu apar în carte zăcăminte de petrol sau utilizări simple (şi îndeosebi practice) ale acestuia. Astfel, luptele pentru cucerirea/păstrarea Canadei sunt purtate cu puşti, tunuri şi vase cu aburi. Mai mult, se pare că şi restul lumii este la acelaşi nivel tehnologic cu americanii, fapt improbabil avînd în vedere dacă nu inegalitatea condiţiilor socio-economice, atunci măcar diversitatea condiţiilor geografice. Singura excepţie sunt chinezii, o putere neutră, însă capabilă să facă un mega-tun cu o rază foarte mare de acţiune (mi-a adus aminte de tunul creat de ungurul Orban pentru Mahomed al II-lea în Cucerirea Constantinopolului de Vintilă Corbu).

A doua problemă este ignorarea cîtorva personaje care, deşi stereotipe, puteau influenţa într-un mod surprinzător şi apreciabil acţiunea cărţii – şi aici îi menţionez atât pe fraţii lui Calyxa Blake, cît şi pe One-Leg Willy, acel ofiţer aflat în urmărirea lui Julian şi Adam, protagoniştii principali ai cărţii. Pe de altă parte, prin intermediul naraţiunii la persoana I, este cel puţin sesizabilă maturizarea lui Adam, în contrast cu cea a lui Julian, care este mai lentă, ba chiar deficitară. Aici autorul cade în capcana unui clişeu introducînd factorul homosexualitate. Mai mult, deşi aduce în prim-plan idei ca influenţa religiei asupra societăţii şi individului sau efectele (tragice şi inevitabile ale) modificării destinului, Robert Charles Wilson le ţine la vedere doar pentru scurte perioade de timp, favorizînd în schimb acţiunea pură combinată cu lungi naraţiuni. În plus, dezondamîntul cu rădăcini în sfera politicii este insuficient dospit – autorul trece repede peste puţinele puncte de conflict politic şi le ucide în faşă pe cele potenţiale. Ar fi fost interesant să aflăm noi modalităţi de a face bine servindu-te uneori şi de rău, mai ales ca background-ul nu este chiar clasic, iar consideraţiile lui Julian faţă de fatalitate îl fac să fie mai aproape de cititor decît Adam, care are avantajul povestirii la persoana I.

În schimb, naraţiunea curge fluid, niciodată cu poticneli. Frazele sînt melodioase, iar ritmul lor se modifică în mod corespunzător în funcţie de evenimente. Nu avem întorsături de situaţie sau finaluri culminante înainte de începutul unui nou capitol. Însă există uneori nuanţări surprinzătoare în reflecţiile lui Adam, iar evocările sunt deseori poetice fără a se folosi lirisme ieftine.

Într-un fel, mi-e greu să cred că nu au putut fi nominalizate la premiul Hugo cărţi mai bune decât cea de faţă. Recunosc însă că Julian Comstock: A Story of 22nd-Century America reprezintă o confirmare a talentului narativ al lui Robert Charles Wilson. Dar mai trebuie lucrat la fineţe şi – de ce nu? – lipseşte puţină îndrăzneală. Luînd în considerare genul literar de care aparţine, Julian Comstock nu reuşeşte să te facă să îţi pui întrebarea esenţială: „Ce-ar fi (fost) dacă…?”

Silviu Gheorghe