Steampunk: A doua revoluție, editor Adrian Crăciun (Millennium Books, martie 2011)

The Making of „Plimbarea de dimineață a domnișoarei Vu”

O plimbare de plăcere

Cînd am primit mesajul de la Adrian Crăciun, abia mă întorsesem din concediu de cîteva zile şi eram obosită moartă. Singurele planuri certe legate de viitorul apropiat aveau în vedere sortarea de fotografii, cît despre scris nu mă gîndeam mai departe de jurnalul de vacanţă. Iar el mă întreba dacă primisem invitaţia sa referitoare la o antologie steampunk aflată în pregătire la Millennium Books. N-o primisem, însă văzusem în treacăt anunţul de pe Galileo Online şi la momentul respectiv mă întrebasem „Steampunk? Ăsta cu ce se mănîncă?”, înregistrîndu-l în memorie la capitolul „poate”, rezervat unui viitor îndepărtat.

A urmat a doua parte a concediului în care am reuşit să mă odihnesc, dar cum am apreciat greşit şi nu mi-am luat cu mine suficiente cărţi, am rămas în pană de citit. Rotiţele au început să se învîrtă, sau mai exact am visat cu ochii deschişi cîteva zile neavînd ceva mai bun de făcut, şi la întoarcerea acasă aveam deja un nucleu de la care să pornesc. Idea era ceva mai veche, apărută în cadrul unei discuţii de genul „De ce sînt românii aşa cum sînt?”, care se încheiase cu o glumă şi un oftat resemnat.

Astea se întîmplau prin august. Partea de documentare a fost interesantă şi mai elaborată în teorie decît în practică. Am făcut o listă de romane steampunk pe care intenţionam să le citesc pentru a-mi lărgi orizontul destul de limitat în domeniu şi o listă cu scriitori români ale căror opere ar fi trebuit să le frunzăresc pentru a-mi pune la punct limbajul, ca să fie în concordanţă cu epoca. Din păcate planurile mele au rămas la stadiul de intenţii frumoase, n-am apucat nici măcar să deschid cărţile, dar să le mai şi citesc.

Între timp apăruse o problemă care m-a pus puţin în încurcătură. Mi-am dat seama că povestea mea era plasată într-o perioadă istorică diferită de cea în mod normal asociată steampunkului. Aşa că am citit puţină istorie şi am tot modificat premisa pînă am ajuns la un fel de sequel al ideii originale. Din punct de vedere al acţiunii şi personajelor porneam din nou de la zero. Deşi frustrant la început, pe măsură ce se contura mai clar ideea, procesul creativ devenea pentru mine tot mai distractiv. M-am înarmat cu o monografie a oraşului Iaşi şi nişte hărţi vechi şi am început să planific etapele acţiunii. Cînd m-am trezit căutînd numele unei străzi, ca să văd dacă nu se schimbase în timp, mi-am zis ,,Ajunge, ăsta e un text de ficţiune, nu lucrare istorică.” (Pentru cei interesaţi, numele nu se schimbase şi am încercat pe cît posibil să nu alterez faptele istorice.)

Prima variantă a textului am scris-o în septembrie, cu o pauză pe la mijloc în care am scris altceva. Ştiam exact ce urma să se întîmple, numai că urma o secvenţă tensionată de acţiune asupra căreia trebuia să mă concentrez şi nu prea aveam chef să o fac. Am rescris textul de îndată ce l-am terminat. În noiembrie am mai trecut o dată prin el înainte de a-l trimite să fie trecut prin foc şi sabie la concursul de pe AtelierKULT. Am făcut modificările de rigoare şi la începutul lui decembrie l-am expediat editorului, după care mi l-am scos din minte.

Răspunsul a venit exact o lună mai tîrziu. Cerinţa principală era legată de atmosferă. De data aceasta documentarea a constat în vizionarea unei integrale Hayao Miyazaki. Văzusem doar „Howl’s Moving Castle” (de mai multe ori!) şi mă intrigase una din observaţiile editorului. Ca să nu mă plictisesc rescriind textul, am reintrodus un personaj care făcuse parte din varianta iniţială, dar renunţasem la el deoarece mi se păruse că ar fi complicat prea mult lucrurile. Se pare că a fost o idee bună pentru că… n-am mai primit nici un fel de răspuns. Pur şi simplu am văzut textul inclus în cuprinsul antologiei.

În ciuda tuturor piedicilor apărute pe parcurs, pentru mine a fost o călătorie de plăcere, cam aşa ca a Domnişoarei Vu, şi sper ca şi cititorii să o considere la fel.

Ioana Vişan