Gene Wolfe – The Wizard Knight

Gollancz, 2005

 Alcătuit din două cărţi strîns legate una de cealaltă, The Wizard Knight este un omnibus care respectă pe deplin proverbul „Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă“. Chiar de la primele capitole întrezăreşti că te aşteaptă o lume complexă şi interesantă, un univers creat de un scriitor nu doar educat, ci şi deosebit de inteligent. După cîteva zeci de pagini te opreşti puţin, încercînd să analizezi ce se întîmplă. Observi că la a doua citire unele fraze capătă noi înţelesuri, deşi cuvintele care le compun sînt simple, majoritatea aparţinînd vocabularului curent.

Astfel, realizezi că ceea ce-i conferă unicitate acestei cărţi este modul în care cuvintele se combină şi, mai mult, înţelegi că sintaxa şi topica sînt neglijate în mod nedrept de autori cu pretenţii care se concentrează doar pe intrigi cît mai lungi ori pe personaje cît mai complicate.

E important şi ceea ce spui, însă contează foarte mult şi cum o faci, iar Gene Wolfe este un geniu în această privinţă. Povestea poate fi descrisă ca un RPG (role-playing game) în care eroul principal, Sir Able of the High Heart, trebuie să ducă la (bun) sfîrşit o misiune principală, iar pentru a progresa de la stadiul de băieţel la cel de cavaler este necesar să completeze toate misiunile secundare. Cu mici excepţii, acţiunea nu e întortocheată, ba chiar se desfăşoară urmînd o linie dreaptă. Riscul unei asemenea abordări este previzibilitatea evenimentelor direct proporţională cu numărul de pagini parcurse, dar Gene Wolfe reuşeşte să te ţină în priză exact pînă la capăt folosindu-se de două trucuri.

În primul rînd, indiferent de cît de reprobabile sînt faptele lor, aproape toate personajele au intenţii onorabile, bune din punct de vedere al moralei individuale. Circumstanţele atenuante sînt fie educaţia primită de societatea din care fac parte, conjunctura respectivă (a alege între două rele), anumite deficienţe psihice şi fizice, fie îndeplinirea cu stricteţe a ordinelor sau slujirea binelui ca scop îndepărtat. Prin urmare, nici un personaj nu inspiră dispreţ, ci cel mult milă. E un contrast puternic cu faptul că aproape oricine e capabil de aproape orice, cu consecinţe privind menţinerea pînă la ultima pagină a suspansului legat de finalul poveştii.

În al doilea rînd, multe paragrafe sînt adevărate capcane din perspectiva veridicităţii informaţiilor oferite. Prin prisma unor scopuri ascunse, a subiectivităţii unor trăiri şi a amintirilor înceţoşate (din motive ce ţin de vîrstă, densitatea şi viteza de derulare a întîmplărilor, precum şi de amnezia totală sau parţială), naratorul nu prezintă cititorului fapte în totalitate reale. Variaţia gradului de autenticitate a acestora face ca anumite evenimente să se contrazică iniţial sau ulterior.

Măiestria lui Gene Wolfe stă în faptul că frazele sînt în aşa fel construite, încît fiecare recitire a întregii cărţii reduce din numărul de inconsistenţe ale acţiunii, iar personajele capătă trăsături suplimentare datorită noilor motivaţii şi scopuri descoperite. În plus, anumite evenimente sînt înfăţişate incomplet, lăsîndu-se la latitudinea cititorului să umple spaţiile goale. Este forma supremă de interactivitate dintre scriitor şi cititor.

The Wizard Knight este un mănunchi de emoţii în care se împletesc îndeletnicirea în sine a cititului, anticiparea momentelor plăcute, admiraţia faţă de scriitor şi dorinţa de a împărtăşi cu prietenii ce ai descoperit.

Silviu Gheorghe