…Sau mai exact, Marius Chivu, în revista Dilema Veche:

Dintre toate subgenurile SF-ului, steampunkul mi se pare cel mai simpatic şi, oricum, cel mai artistic pentru că, spre deosebire de cyberpunk, de exemplu, e mai mult fiction decît science în felul său retro care combină istoria alternativă cu speculaţia cultural-politică într-o naraţiune plasată întotdeauna în trecutul secolului al XIX-lea, unde tehnologia are farmecul romantic al anacronismului. Venită dinspre scrierile unor H.G. Wells şi Jules Verne, literatura steampunk s-a lansat şi a primit această denumire în anii ’80 prin revitalizarea imaginarului ştiinţific speculativ victorian, întoarcerea la tehnologia pe baza energiei aburului şi „acuplarea“ unor elemente de science fiction cu fantasy-ul gotic. Nu am suficiente date pentru a schiţa, dacă există aşa ceva, începuturile steampunkului românesc (la noi, SF-ul a fost, şi este, un gen de consum underground), dar, dintre scriitorii aşa-zis mainstream, Bogdan Suceavă a abordat acest tip în literatură în cîteva povestiri de la începutul anilor 2000. Aşa că această antologie are toate şansele să reprezinte adevăratul certificat de naştere al subgenului la noi.

[...] Antologia adună zece scriitori din trei generaţii şi, cu o singură excepţie, povestirile sînt inedite, scrise special pentru acest proiect iniţiat şi coordonat de Adrian Crăciun. Textele sînt, cum se întîmplă de obicei, inegale, dar nivelul este absolut onorabil şi eforturile celor zece de a scrie steampunk în lipsa tradiţiei, remarcabil. Mai ales că autorii, cu una-două excepţii, nu s-au cramponat într-un steampunk ortodox, ci au scris mai degrabă un steampunk fusion, mixînd diverse elemente clasice (dirijabile, aerostate, veliere, computere analogice) cu motive de paranormal sau plasînd acţiunea nu neapărat înainte de 1900, ci şi în comunism sau chiar după.

Citiţi întreaga cronică aici.