AVANPREMIERĂ

INTRODUCERE

Din moment ce ai ales această carte, există șanse mari să fii un scriitor serios, hotărît să fii publicat. Asta-i bine, pentru că acesta este un ghid care te învață cum să reușești.

Cînd îți trimiți munca la editori și agenți, fie ei de ficțiune, fie de non-ficțiune, în mod normal trebuie să le dai trei lucruri:

1. O scrisoare de introducere (vedeți capitolul Q);

2. Un sinopsis (capitolul O) și

3. Capitole mostră (vedeți capitolul B și restul capitolelor).

Atît editorii de ficțiune, cît și cei de non-ficțiune, caută o scriitură bună și un povestitor strălucit (da, chiar și pentru non-ficțiune). Ei se vor uita în ceea ce ai scris după originalitate, veridicitate și pasiune (vedeți capitolul Z).

Dacă vei folosi ceea ce ai învățat din acest ghid și vei scrie din inimă, îți garantez că vei fi publicat.

Acest ghid te va ajuta să-ți îmbunătățești scrisul. Nu cuprinde lucruri precum metode de marketing pentru a-ți vinde cartea, cum să-ți cauți editurile potrivite sau cum să-ți promovezi cartea odată ce a fost publicată. Include însă tot ceea ce are legătură cu partea de scriitură din procesul de dinaintea publicării. Așa că, citește, învață și fii publicat!

B. ÎNCEPUTURI BUIMĂCITOARE

Primele propoziții sînt intrări în lumi — Ursula Le Guin

„Un roman este ca o mașină“, spune Sol Stein în cartea Sol Stein on Writing (Sol Stein despre scris). „Nu poate să meargă nicăieri atîta timp cît nu-i pornești motorul.“ Momentul în care motorul funcționează este cel în care cititorul decide să nu lase cartea din mînă. Începutul unei cărți ar trebui să fie în mișcare. Ar trebui să-l tragă pe cititor în poveste. Nu-i nevoie să fie o acțiune sălbatică. Trebuie doar să-l facă pe cititor să vrea să știe mai multe. Acest lucru este atins atunci cînd scriitorul îl agață pe cititor cu „intriga“. Autoarea Jane Eaton Hamilton sugerează cîteva opțiuni. Acestea includ: introdu conflict; amenință un personaj plăcut; dezvăluie un personaj ori o situație neobișnuită.

Trezește, amînă și răsplătește…

Într-un articol din Writer‘s Digest, din aprilie 2001, Joe Cardillo (directorul programului de scriere creativă de la colegiul Vermontului de Sud) a sugerat că cele trei elemente necesare pentru a-l prinde pe cititor seamănă cu pașii pe care i-a folosit el pentru a-și antrena cățelul: 1) trezește interesul; 2) amînă, 3) răsplătește.

Scriitorul va reuși să trezească interesul cititorilor oferind multe detalii care să-i facă pe aceștia să pună întrebări. În acel moment cititorii vor vrea ceva. Tachinează-i cu o amînare; asta-i va ține citind și întorcînd paginile. De asemenea, le dă șansa de a-și găsi propriile răspunsuri. În unele cărți poate fi ca un joc între cititor și scriitor… poate cititorul să găsească răspunsul înainte ca scriitorul să-l dezvăluie? Răsplata va veni în etape. Nu răspunde tuturor întrebărilor deodată. Oferă-le pe rînd, într-un ritm lent. Ăsta-i rolul unei cărți, al unei povești.

În cartea sa, Busola de Aur, aflată pe lista de bestselleruri din New York Times, Philip Pullman începe cu descrierea bogată și iscusită a unei săli de întîlniri dintr-o universitate, în care protagonistul se strecoară împreună cu companionul său, Pantalaimon. Cititorul este intrigat: oare ce întîlnire importantă urmează să aibă loc? Apoi Pullman mărește intriga:

Lyra se opri lîngă scaunul Stăpînului și pocni ușurel cu unghia cel mai mare dintre pahare. Sunetul răsună cu limpezime prin încăpere.

- Nu iei nimic în serios, îi șopti daemonul. Abține-te.

- Ăia fac prea multă gălăgie ca să se audă tocmai în bucătărie, șopti Lyra la rîndul ei. Iar stewardul nu o să intre pînă la primul clopot. Nu te mai agita atîta.

Cu toate astea, își puse palma peste paharul care continua să vibreze, iar Pantalaimon zbură înainte oricum și trecu de ușa ușor deschisă a Camerei de Odihnă la capătul celălalt al estradei. După un moment reapăru.

- Nu e nimeni dincolo, șopti el. Dar trebuie să ne mișcăm repede.

Acum sîntem cu adevărat curioși, lăsînd la o parte faptul că avem și cîteva întrebări majore, la care așteptăm răspunsurile. Ce fac cei doi acolo și ce o să li se întîmple? Dar Pullman amînă răspunsurile, continuînd să ofere o descriere bogată și importantă în crearea decorului scenei. Iar prin intermediul acțiunilor Lyrei și ale lui Pantalaimon, Pullman ne oferă informații despre aceste personaje curioase și aventuroase:

Se așeză într-unul dintre fotoliile din piele verde. Era atît de adînc, încît se trezi aproape culcată la orizontală. Se ridică și-și puse picioarele sub ea pentru a putea privi portretele de pe pereți. Probabil că erau tot Cărturari bătrîni, îmbrăcați în robe, bărboși și morocănoși, ce priveau din rame cu o expresie de dezaprobare solemnă.

- Despre ce crezi că vorbesc? spuse Lyra, sau încercă să spună, pentru că înainte de a-și putea termina întrebarea auzi voci dincolo de ușă.

- Repede, în spatele scaunului! îi șopti Pantalaimon și Lyra se dădu jos de pe fotoliu ca fulgerul și se ghemui în spatele lui.

Nu era foarte bună ascunzătoarea: își alesese una exact în mijlocul încăperii și dacă nu păstra tăcerea…

Am început să căpătăm cîteva răspunsuri într-o modalitate delicioasă: ca niște complici în ascunzătoare, riscînd să fim descoperiți. Oricum, Pullman oferă recompense în doze foarte mici și la multe pagini distanță, atrăgîndu-l pe cititor din ce în ce mai adînc în roman. Și, apropo, dacă erai curios, fetița este prinsă!

Un început în conformitate cu promisiunea poveștii

Nu există început fără sfîrșit. La un atelier literar de la Conferința Surrey Writer din 1998, Elizabeth Lyon, autoarea cărții The Sell Your Novel Tool Kit (Trusa de unelte pentru a-ți vinde romanul) (2002), sugera că începutul unui roman ar trebui „să reflecte întreaga carte. Ar trebui să existe o legătură între început și sfîrșit“. Asta-i ceea ce uneori se numește „înrămarea“ poveștii, unde problema tematică de principiu este dată la început și apoi rezolvată la încheiere.

Bill Johnson, autorul cărții A Story is a Promise (O poveste este o promisiune), descrie începutul ca pe o promisiune făcută cititorului. Scena cu care începe cartea dă naștere unui pact între scriitor și cititor, un pact privind o călătorie pe care aceștia o vor întreprinde împreună către rezolvare. Johnson spune că promisiunea poveștii face trei lucruri, similar cu cei trei pași ai lui Cardillo (trezește, amînă, recompensează). Johnson le numește expunerea problemei dramatice centrale a poveștii (promisiunea, mișcarea și ținerea promisiunii).

„Problemele dramatice ale poveștii se învîrt în jurul nevoilor umane. Nevoia de a fi iubit. De a-ți controla destinul. De a avea un scop în viață. De a depăși obstacolele. De a trece peste loviturile vieții și a-ți vindeca rănile lăsate de acestea. De a înțelege și a da un sens evenimentelor vieții.“ El avertizează că „dacă nu poți să numești problema care stă la baza poveștii tale, atunci aceasta va fi neclară și audienței.“

Johnson spune în privința mișcării: „O înțelegere a mișcării generale a unei povești — de la frică la curaj, de la ură la dragoste, de la ignoranță la înțelegere — permite povestitorului să priceapă mai bine ce tip de personaje, evenimente și medii înconjurătoare servesc scopului dramatic al unei anume povești“.

Îndeplinirea promisiunii are loc atît pentru cititor, cît și pentru personajul poveștii atunci cînd acesta cîștigă sau ajunge la rezolvarea promisiunii poveștii. Este important ca scriitorul să înțeleagă că acest motiv este folosit în mod repetat în fiecare capitol, cît și pentru întregul roman (vezi capitolul J).

„Una dintre tendințele scriitorilor începători“, spune Rachel Simon, autoare a cărții Riding the Bus with my Sister (Călătorind cu autobuzul împreună cu sora mea), „este să înceapă într-o modalitate plictisitoare. Două dintre cele mai plictisitoare începuturi sînt cu un personaj care se trezește într-un pat și cu un personaj care călătorește spre locul unde se va desfășura povestea. Acestea sînt atît de folosite și obosite, încît nici editorii și nici cititorii nu o să citească mai departe.“ Elizabeth Lyon mai adaugă două începuturi–clișeu care trebuie evitate: un personaj care visează sau unul care stă în fața oglinzii pentru a se putea descrie pe el însuși.

„Începe cartea cu o scenă în care se întîmplă ceva și există acțiune; arată drama, iar nu reacția la aceasta“, spune Lyon. Cu alte cuvinte, începe aproape de punctul culminant al unei scene, chiar în mijlocul acțiunii. Lyon ne avertizează că „prea multă narațiune — la fel amintirile și explicațiile — distrug primul capitol“. Apoi sugerează că primul lucru pe care ar trebui să-l faci este „să-l pui pe personaj să avanseze spre un țel anume. Să intre direct în intrigă. Nu începe cu bucăți indigeste de narațiune. După prima criză majoră vei putea să oferi mai multă informație de fond. Evită să arăți totul deodată; dezvăluie cu încetineală, ca și cum ar fi o piesă dintr-un puzzle“. Scriitorii începători cad în capcana de a exagera în descrierea personajului, a decorului și a situației. Aceasta de obicei se datorează lispei de experiență și a lipsei de încredere în cititori.

Începuturi pe care agenții le urăsc

Într-un articol pentru Writer‘s Digest (octombrie 2008), Chuck Sambuchino, editorul cărții Ghidul Agenților Literari, a intervievat cîțiva agenți în legătură cu ce începuturi îi enervează. Răspunsurile lor au fost similare, iar dintre ele voi menționa cîteva, clasice ca exemple de ce NU se face:

„Mare parte a agenților urăsc prologurile. Trebuie doar ca primul capitol să fie relevant și bine scris“. (Andrea Brown, Andrea Brown Lit. Agency)

„Scrierea lentă cu o mulțime de descrieri mă descurajează imediat. Îmi place ca primul capitol să fie alert și să mă atragă în așa fel încît să mă simt imediat prinsă.“ (Andrea Hurst, Andrea Hurst Literary Management)

„Nu-mi place ca o carte să înceapă cu o aventură care se va dovedi că e doar un vis la sfîrșitul capitolului“. (Mollie Glick, Jean V. Naggar Literary Agency)

„Îmi displace cînd ni se spune cine sînt personajele printr-un dialog fals, în loc să ni se arate cine sînt aceste personaje“. (Jennifer Cayea, Avenue A Literary)

„Îmi piere orice plăcere atunci cînd un scriitor simte nevoia să-și pună toată povestea de fundal înainte ca povestea adevărată să înceapă; un roman care începe cu reflecțiile protagonistului asupra situației este un semnal de alarmă“. (Stephany Evans, FinePrint Literary Management)

„Una dintre cele mai mari probleme este „descărcarea informațională“ în primele cîteva pagini, atunci cînd autorul încearcă să ne transmită ceea ce se presupune că ar trebui să știm pentru a înțelege povestea. Să ajungi să cunoști personajele dintr-o carte este ca atunci cînd ajungi să cunoști oameni în viața reală. Le descoperi personalitatea și detaliile vieții în timp“. (Rachelle Gardner, WordServe Literary)

Aș vrea să dai atenție deosebită ultimei remarci, cea a lui Rachelle Gardner. Aceasta este un simptom comun la începători. Chiar dacă unul logic. Ca începători, încă nu am cîștigat încrederea care vine din experiență, de a ști că nu-i vom pierde pe cititori dacă nu le spunem totul deodată. Cheia este să alegi numai atît cît este necesar pentru a le trezi pofta pentru mai mult. Și da, este important ce anume alegi.

Pentru ca să știi ce detaliu alegi să dezvălui la început de tot, consideră-te un poet, care trebuie să fie foarte pretențios în privința cuvintelor alese. Și mai amintește-ți și sfatul lui Elizabeth Lyon atunci cînd să te referi la tema principală, sfat care va fi reluat la sfîrșit. Gîndește-te însă la acea încadrare.

Ultimele cuvinte — titlurile

De fapt, cuvintele din titlul poveștii vor fi primele pe care cititorul le va întîlni în cartea ta. Maya Kaathryn Bohnhoff, autoarea cărții The Crystal Rose (Trandafirul de cristal), susține că „titlurile pot decide dacă o poveste va fi citită, în ce spirit va fi citită și dacă va fi ținută minte după nume sau uitată din cauza lui. Titlturile pot fi precum vitrinele unui magazin care oferă doar o ademenitoare impresie despre ce este înăuntru, ori care dezvăluie întregul inventar“.

Cele mai bune titluri sînt acelea care se dezvoltă natural din natura subiectului și surprind esența și senzația poveștii. Pot fi jocuri de cuvinte, pot avea multiple înțelesuri, pot fi metafore, paradoxuri sau ironii. Gîndiți-vă la titlurile cărților voastre favorite; cum comunică ele esența poveștii fără să o desconspire? Analizați aceste titluri, descoperind ce dezvăluie ele fără a deconspira: Pe aripile vîntului. Leandrul alb. Busola de aur. Întoarcerea băștinașului. Doctor Jivago. Poveste despre două orașe. Prizonierul din Azkaban. Amantul doamnei Chatterley. Iliada. Foc palid. Împăratul muștelor. Programatorul divin.

Am ales titlul Collision with Paradise (Coliziune cu paradisul) pentru cartea mea, care este un thriller romantic science-fiction, pentru a transmite paradoxul conflictului și acțiunii (în coliziune) cu căutarea bunăstării (paradisul), paradox care reflectă conflictul interior al personajului meu principal. Cele două suprapuse sub forma unui oximoron mi-au făcut titlul provocator, iar cititorii au devenit în mod firesc curioși. La romanul meu science-fiction, Darwin‘s Paradox (Paradoxul lui Darwin), am folosit acest termen pe mai multe niveluri pentru a implica existența unei povești complexe despre paradoxul evoluției.

Exercițiu

1. Alegeți din cărțile pe care le admirați și citiți propozițiile de început. Comparați și analizați fiecare început în parte (în legătură cu întreaga poveste) cu celelalte. Cum arată fiecare că o schimbare este gata să se producă? Ce promite fiecare poveste?

2. Alegeți la întîmplare din bibliotecă zece titluri. Analizați cum reușesc începuturile să dezvăluie povestea. Funcționează? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce nu?

Referințe

Bohnhoff, Maya Kaathryn. 1999. „Taming the Fictional Wilds“ („Îmblînzind sălbaticiunile ficționalului“). Din Fiction Writer. Aprilie 1999.

Cardillo, Joe. 2001. „Three Ways to Keep Your Readers Hooked“ („Trei modalități să-ți ții cititorii interesați“). Writer‘s Digest, aprilie 2001, volumul 81, nr. 4.

Johnson, Bill. 2000. A Story Is a Promise (O poveste este o promisiune). Blue Heron Publishing, Portland, Oregon. 187pp.

Lyon, Elizabeth. 2002. The Sell Your Novel Tool Kit (Trusa de unelte pentru a-ți vinde romanul). Ediție revizuită. Perigee Trade. 320pp.

Pullman, Philip. The Golden Compass (Busola de aur). DelRay New York. 351pp.

Sambuchino, Chuck. 2008. „What Agents Hate“ („Ce urăsc agenții“). Writer‘s Digest, octombrie 2008, volumul 88, nr. 5.

Stein, Sol. 2000. Stein on Writing (Stein despre scris). St. Martin‘s Griffin, New York, 308pp.

Nina Munteanu

(fragment din volumul Scriitorul de Ficțiune. Fii publicat, apucă-te de scris!, în pregătire la Editura Paralela 45; traducere din limba engleză: Costi Gurgu)