From the monthly archives: December 2010
Dacă sînteţi din Braşov sau vă aflaţi din întîmplare în oraşul de obîrşie al Lumilor Virtuale tipărite, nu rataţi azi lansarea volumului de publicistică Alternative critice semnat de Cătălin Badea-Gheracostea. Evenimentul va avea loc la librăria Okian din strada Mureşenilor nr.11, iar despre carte vor vorbi Andrei Bodiu, Adrian Lăcătuş şi Mihai Ignat, alături de [...]
Dacă sînteţi din Braşov sau vă aflaţi din întîmplare în oraşul de obîrşie al Lumilor Virtuale tipărite, nu rataţi azi lansarea volumului de publicistică Alternative critice semnat de Cătălin Badea-Gheracostea. Evenimentul va avea loc la librăria Okian din strada Mureşenilor nr.11, iar despre carte vor vorbi Andrei Bodiu, Adrian Lăcătuş şi Mihai Ignat, alături de autorul însuşi, care va acorda autografe.
Volumul Alternative critice a apărut săptămîna trecută în seria Metatext editată de Millennium în colaborare cu partenerii noştri de la editura ieşeană Stef.
Cartea, care numără 384 de pagini şi costă 35 lei, poate fi comandată aici.
Guy Gavriel Kay – Ysabel HarperCollins, 2010 Pentru că îmi place istoria, nu rareori au fost momentele în care m-am întrebat “ce-ar fi fost dacă?” – de la căderea Constantinopolelui pînă la moartea lui Mihai Viteazul. Am fi vorbit cu toţii japoneza dacă Ţara Soarelui Răsare era lipită de continent? Ce s-ar fi întîmplat cu [...]
Guy Gavriel Kay – Ysabel
HarperCollins, 2010
Pentru că îmi place istoria, nu rareori au fost momentele în care m-am întrebat “ce-ar fi fost dacă?” – de la căderea Constantinopolelui pînă la moartea lui Mihai Viteazul. Am fi vorbit cu toţii japoneza dacă Ţara Soarelui Răsare era lipită de continent? Ce s-ar fi întîmplat cu Imperiul Roman dacă Marcus Ulpius Nerva Traianus n-ar fi murit după războiul cu parţii sau dacă Cezar n-ar fi fost asasinat? Pasiunea pentru istorie împletită cu cea pentru fantasy au făcut inevitabilă întîlnirea cu Guy Gavriel Kay, un scriitor canadian renumit şi apreciat pentru romanele sale de fantasy istoric. Însă, printr-un concurs obiectiv de împrejurări, am pus mîna deocamdată doar pe ultima sa carte: Ysabel (celalalte zece vor sosi în februarie anul viitor).
Or, Ysabel este o carte atipică, în sensul că nu este un roman de ficţiune istorică, aşa cum m-am aşteptat. Ba chiar prima treime lasă impresia unei banale cărţi de aventuri mistico-ezoterica. De cîteva ori am fost tentat să o abandonez, din cauza prejudecăţilor (deloc neîntemeiate) privind acest gen literar. Singurul lucru care m-a oprit a fost calitatea scriiturii. Guy Gavriel Kay aşterne cuvintele pe foaie într-un mod foarte elegant. Nici o literă nu este în plus şi totuşi frazele au magie, unele par desprinse din basme. Peisajele, chiar şi cele urbane, sînt descrise în culori foarte sugestive, iar uneori par de-a dreptul idilice prin prisma folosirii inteligente a epitetelor. În plus, fragmentele cu încărcătură istorică sînt meşteşugit puse în antiteză cu cele care caracterizează epoca modernă: de la Google şi Coca-Cola pînă la iPod şi telefoane mobile. Pe ansamblu, sentimentul de încîntare produs a fost cîteodată atît de puternic, încît m-am oprit şi am recitit pasaje întregi, încercînd să le asimilez şi mai bine.
De asemenea, există şi umor, de bun-gust şi bine dozat. Ilarul nu apare din situaţii absurde sau dintr-un comic vulgar, ci din replici şi acţiuni care emit naturaleţe şi definesc şi întregesc personajele respective. Nu am găsit dialogurile ca fiind forţate, ci fireşti, cu o singură excepţie legată de structura narativă a cărţii. În mare parte, Ysabel este scrisă din perspectiva personajului principal, Ned Marriner. Cum povestea nu este dezvăluită de la început, o mare parte din dialoguri este fără de înţeles şi furnizează cititorului informaţii parţiale pe care acesta trebuie să le memoreze şi să le aşeze la un moment dat în tabloul final. Astfel, unele schimburi de replici par a fi inutile sau par a avea roluri neînsemnate.
Partea bună este că Guy Gavriel Kay compensează aceste neajunsuri cu povestea în sine. Nu neapărat prin firava ei originalitate, ci prin modul său de desfăşurare şi finalul satisfăcător. Chiar şi atunci cînd viteza acţiunii creşte, firul narativ inspiră speranţă, izvorîtă din sentimentul de încîntare dat de plasticitatea prezentării evenimentelor. E mare lucru să citeşti întîmplări tragice sau pline de suspans cu un zîmbet pe buze necauzat de dispreţ sau neîncredere. Totodată, remarcabilă e şi încheierea – pe cît de mulţumitoare (din punct de vedere logic), pe atît e de nostalgică şi tristă.
Punctul slab al cărţii este sexualitatea excesivă şi maturizarea exacerbată de care dă dovadă Ned Marriner. Înţeleg că scriitorul a dorit să pună faţă în faţă triunghiurile Ned-Kate-Melanie şi Ysabel-Phelan-Cadell, însă vîrsta lui Ned (15 ani) este prea mică pentru unele gînduri şi acţiuni care sînt specifice unei persoane adulte. Da, e adevărat, la 20 ani, de exemplu, nu prea mai eşti inocent, iar Ned, prin partitura pe care o are, trebuie să fie cît mai inocent, pentru a se scoate în evidenţă şi mai mult transformările prin care trece. O soluţie de compromis ar fi fost ca Guy Gavriel Kay să creeze un personaj ceva mai bătrîn, cu un trecut în care să existe semne sau matrice ale viitoarelor schimbări pricinuite de întîlnirea cu Ysabel.
Nemulţumit am fost şi de copertă. Ambele coperte, britanică şi americană, şi-au propus să o înfăţişeze pe Ysabel, însă cea britanică mai degrabă ne-o arată pe Kate, căci nu-mi pot închipui că Ysabel este o copilă inocentă şi timidă.
Am avut aşteptări foarte mari cu acest scriitor, dar sînt conştient că Ysabel, prin prisma temei pe care o aduce în atenţia cititorilor, nu este o carte reprezentativă. Însă mi-a plăcut fără rezerve stilul său narativ – Guy Gavriel Kay este un povestitor aproape desăvîrşit.
Silviu Gheorghe
Inițial am fost tentat să scriu doar cîteva rînduri despre pagina rezervată artelor imaginarului din „Obiectiv Cultural” însă, unu la mînă, dacă vrem ca literatura F/SF să nu mai fie una de autoghetoizați, trebuie să realizăm că problemele literaturii mari sînt și ale noastre, în al doilea rînd, ar fi păcat să nu pomenesc cîteva [...]
Inițial am fost tentat să scriu doar cîteva rînduri despre pagina rezervată artelor imaginarului din „Obiectiv Cultural” însă, unu la mînă, dacă vrem ca literatura F/SF să nu mai fie una de autoghetoizați, trebuie să realizăm că problemele literaturii mari sînt și ale noastre, în al doilea rînd, ar fi păcat să nu pomenesc cîteva citate memorabile!… Așa că în prima parte voi vorbi, așa cum se cuvine, despre întreg, recomandîndu-le celor mai nerăbdători să sară direct la partea rezervată F/SF.
Primul număr al suplimentului „Obiectiv Cultural” al cotidianului „Obiectiv-Vocea Brăilei” are ca ax central „rezistența prin cultură”. Pseudoconfruntarea dintre Herta Müller și Gabriel Liiceanu a forțat intelectualitatea – din capitală pînă-n provincie – să se uite înapoi cu mînie! Un interviu pe această temă cu Ana Blandiana, „Singurul drum este acela de a ne aminti cine și ce am fost” deschide acest dosar. „Continuăm să cerșim istoria în loc s-o facem!” mi se pare o observație justă a celebrei poete, aplicabilă nu doar socialului, ci și literaturii, de oricare gen ar fi ea!
Radu Aldulescu vorbește în articolul „Moștenirea rezistenței prin cultură. Douăzeci de ani de victorii împotriva literaturii” despre acele „elite travestite în scriitori, care, recunoscînd ele însele, uneori, cu onestitate perversă, că nu sînt scriitori, conduc cel mai adesea instituțiile culturale devenite centre de influență în mediul literar.”. Una dintre țintele sale declarate este „Humanitasul [care] anul acesta și-a aniversat douăzeci de ani de victorii împotriva literaturii române. O instituție culturală (…) care a pornit la drum propunîndu-și să nu publice literatură română originală, și-n bună măsură s-a ținut de acest principiu, înscriindu-se astfel într-o normalitate perfect integrată în contextul anormalității generale.”(1)
În pamfletul dens despre pasivitatea intelighenției autohtone, „Rezistența prin cultură. Cinci paradoxuri”, eseistul Laszlo Alexandru ne propune o listă a marilor scriitori care s-au ploconit și au lingușit P.C.R.-ul. Foarte dur mi s-a părut finalul: „conceptul de rezistență prin cultură a devenit atît de lax, încît a dobîndit valori de laxativ”…
Întrebat dacă „A fost sau n-a fost?” o asemenea „rezistență”, Michael Haulică are o poziție tranșantă: „ A nu participa la porcării nu înseamnă neapărat că «ai rezistat»! Ai rezistat la ce? Tentației?” . Nu neglijează însă importanța literaturii curate, neangajate.
Lucian Merișca declară sec că acel curaj de a spune „un NU livresc pupincurismului din perioada comunismului“ (atît al Hertei Müller, cît și al lui Gabriel Liiceanu) va fi consemnat în istoria care va dăinui, acea istorie în care „toate obsesiile personale ale unora care confundă ratarea din lipsă de voință cu conspirația mondială vor dispărea ca un fum”.
Marian Coman se întreabă însă care sînt formele rezistenței prin cultură după 1989, într-o țară „în care mentalul colectiv este rașchetat, tuns, frezat și spălat pînă la diluare de televiziuni orwelliene din care informațiile pleacă cu forța și implicațiile unor idei delirante capabile să dezvolte deliruri în masă“ (e vorba de țara în care trăim și în care scriitorul Cristian Robu-Corcan distinge infernala „Imposibilitate de a fi cetățean”). Autorul „Testamentului de ciocolată” îndreaptă acuzator degetul spre venalii editorii de azi, spre ipocriții scriitori-critici-publiciști, spre oamenii de artă în general.
Că o asemenea publicație a găsit că-i nimerit să aloce o pagină „Artelor imaginarului” și să demareze rubrica „Proză” cu un fragment de literatură fantastică consider că este un lucru extraordinar! De-acum înainte, lunar, cinci mii de cititori vor putea citi rubrica „Zepelinul cuantic” despre literatura Fantasy și Science-Fiction. Primul articol semnat de M. Haulică este încă o reparație adusă acelui stigmatizant și subiectiv: „după 1989, literatura SF pare să fi dispărut”. Stabilește coordonatele „Drumului” SF aducînd în discuție zecile de cărți publicate de scriitorii activi în domeniu și cele trei reviste, „Helion” și „Nautilus” (de tradiție) la care se adaugă mai tînăra „Galileo” (2), editurile dispuse să publice sau chiar să mizeze totul pe SF, Nemira, RAO, Leda, Tritonic, Millennium Books, Alexandria și Eagle, plus blogurile care scriu despre cărți (Cititor SF, Biblioteca Babel, Capricornk13, FanSF, Sauki’s Books etc). Atenționează și asupra viitorilor drumari: Balin Feri, Ștefana Czeller, Narcisa Stoica, Ioana Vișan, Aron Biro…
SF românesc, cu membri USR, dar și cu bîrfe, certuri, găști… exact cum există și în mainstream.
O mărturie că F/SF-ul românesc e viu, există! Mai trebuie doar să-și impună valoarea!
Pe aceeași pagină, retrospectiva aparițiilor mystery & thriller pe anul 2010 realizată de Bogdan Hrib.
În plus, o „Invitație la lectură” de milioane! Prin simpla trimitere a unor cupoane de concurs, cititorii norocoși pot intra în posesia unor cărți publicate la editurile Brumar, Polirom, Humanitas, Cartea Românească, Tritonic, Alexandria și Millennium Books!
O revistă realizată de un colectiv care și-a pus în gînd să promoveze valoarea, inclusiv pe cea F/SF!
NOTE:
(1) ca de obicei, adevărul este undeva la mijloc, vezi aricolul „După douăzeci de ani, de Gabriel Liiceanu” al lui Ioan T. Morar din „Academia Cațavencu”, nr.50/15 dec. 2010;
(2) cînd a fost scris articolul, apariția fanzinului „Gazeta SF” nu fusese încă semnalată.
Romanul Zogru, de Doina Ruști, a apărut, zilele trecute, în Italia, în traducerea lui RobertoMerlo. Iată pagina cărții pe site-ul editurii. Bravo, Doina! La mai mare!
Romanul Zogru, de Doina Ruști, a apărut, zilele trecute, în Italia, în traducerea lui RobertoMerlo.
Iată pagina cărții pe site-ul editurii.
Bravo, Doina! La mai mare!
La Editura Mediamorphosis a apărut volumul Drumul Anei prin Valea Plîngerii, de Sînziana Popescu. Este cel de-al treilea volum din seria Andilandi, după Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărîm și Aventura gemenilor dincolo de Poiana Vie. Cele trei volume se găsesc și pe amazon.com în variante pentru Kindle. Mai multe detalii, pe site-ul seriei, andilandi.ro. [...]
La Editura Mediamorphosis a apărut volumul Drumul Anei prin Valea Plîngerii, de Sînziana Popescu.
Este cel de-al treilea volum din seria Andilandi, după Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărîm și Aventura gemenilor dincolo de Poiana Vie.
Cele trei volume se găsesc și pe amazon.com în variante pentru Kindle.
Mai multe detalii, pe site-ul seriei, andilandi.ro.
Pentru volumul Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărîm, Sînziana Popescu a cîștigat premiul Asociației Scriitorilor București, în 2009, la secțiunea „copii și tineret“.
Din 2010 Sînziana este membru stagiar al USR.
Doru Stoica s-a născut la 19 decembrie 1971 în Ploiești. În 1995 a absolvit Facultatea de Utilaj Petrolier din cadrul Universității de Petrol și Gaze, iar în prezent lucrează la un institut de proiectări din domeniul petrolului. În SF a debutat cu grafică în 1993. Prima proză publicată a fost „Paznic de noapte“ (1994, Jurnalul [...]
Doru Stoica s-a născut la 19 decembrie 1971 în Ploiești. În 1995 a absolvit Facultatea de Utilaj Petrolier din cadrul Universității de Petrol și Gaze, iar în prezent lucrează la un institut de proiectări din domeniul petrolului.
În SF a debutat cu grafică în 1993. Prima proză publicată a fost „Paznic de noapte“ (1994, Jurnalul SF).
A publicat povestiri în Jurnalul SF, Almanahul Anticipația, Lumi Virtuale, Nautilus, Fiction.ro.
Este prezent în antologiile Motocentauri pe acoperișul lumii (1995), România SF 2001 (2001), Megaera Anthology (SUA, 2005)
Volume publicate: Între bariere (Millennium Books, 2009).
Volumul de povestiri The Best of Larry Niven a apărut la Subterranean Press, editat de Jonathan Strahan. Ilustrația copertei îi aparține lui Edward Miller. O scurtă prezentare și sumarul pot fi găsite pe pagina cărții de pe site-ul editurii. O recenzie semnată de Gareth D. Jones a apărut pe SF Crowsnest.
Volumul de povestiri The Best of Larry Niven a apărut la Subterranean Press, editat de Jonathan Strahan.
Ilustrația copertei îi aparține lui Edward Miller. O scurtă prezentare și sumarul pot fi găsite pe pagina cărții de pe site-ul editurii. O recenzie semnată de Gareth D. Jones a apărut pe SF Crowsnest.
7. JULES VERNE ŞI A ŞAPTEA ARTĂ (Partea a V-a: Filme inspirate de O călătorie spre centrul Pămîntului) O călătorie spre centrul Pămîntului, roman apărut în 1864, este una dintre cele mai cunoscute – şi îndrăgite – opere ale scriitorului francez. Este de aceea de înţeles interesul arătat de cineaştii din întreaga lume pentru transpunerea [...]
7. JULES VERNE ŞI A ŞAPTEA ARTĂ
(Partea a V-a: Filme inspirate de O călătorie spre centrul Pămîntului)
O călătorie spre centrul Pămîntului, roman apărut în 1864, este una dintre cele mai cunoscute – şi îndrăgite – opere ale scriitorului francez. Este de aceea de înţeles interesul arătat de cineaştii din întreaga lume pentru transpunerea pe marele (şi micul) ecran a unei creaţii de-a dreptul fascinante, care se constituie încă şi astăzi într-un pilon de bază al science-fictionului mondial.
Să începem cu prima adaptare cinematografică adevărată (o încercare a lui Segundo de Chomon, din 1908, pare să se fi pierdut pentru totdeauna), adaptare despre care se spune că este şi cea mai reuşită:
Henry Levin – Journey To The Center Of The Earth (1959)
Distribuţia reprezintă punctul forte al acestui film: James Mason (în rolul profesorului sir Oliver S. Lindenbrook), Pat Boone (studentul Alexander „Alec” McKuen), Arlene Dahl (focoasa văduvă Carla Goteborg), Diane Baker (Jenny Lindenbrook, fiica profesorului) şi Thayer David (contele Saknussem) alcătuiesc o echipă greu de egalat în ceea ce priveşte performanţa actoricească. Scenariul (scris de Walter Reisch şi Charles Brackett) este unul destul de static, de-a dreptul contemplativ pe alocuri, dar nu trădează prea mult subiectul cărţii, dimpotrivă, unii critici spun că este cel mai apropiat de intenţiile lui Jules Verne (alţii spun însă exact pe dos, aşa o fi, ei ştiu mai bine…). În ceea ce priveşte capitolul „efecte speciale”, aici lucrurile nu sînt chiar atît de reuşite. Deşi studiourile Twentieth Century Fox au alocat pentru realizarea filmului o sumă importantă, cu mult peste ceea ce se practica în epocă, şi l-au angajat în acest scop pe L.B. Abbott – nume celebru în lumea creatorilor de efecte speciale – rezultatele par astăzi destul de modeste. Să nu fim însă prea duri în aprecieri: ce posibilităţi existau atunci şi ce se poate face astăzi în acest domeniu!
Și cîteva amănunte „de culoare”: în excelenta coloană sonoră (compusă de Bernard Herrmann) figurează şi hitul „The Faithful Heart”, interpretat de Pat Boone, cîntăreţ celebru în anii ’50 – ’60, iar locaţia unde s-a realizat cea mai mare parte a filmărilor este Carlsbad Caverns National Park (New Mexico, SUA). S-a mai filmat şi în Scoţia, la Edinburgh University, ca şi pe plaja Leo Carillo State Beach din Malibu (California, SUA) – pentru scenele subacvatice. În plus, deşi nu figurează în distribuţie, răţuşca Gertrude, pe post de mascotă a echipei de exploratori ai adîncurilor Terrei, face toţi banii, salvînd uneori – în registru comic – filmul, în momentele de lîncezeală. Una peste alta, o realizare plăcută, nominalizată în 1960 la trei premii Oscar (e-adevărat, pentru categorii tehnice: decoruri, efecte speciale şi sunet), pe care v-o recomandăm cu căldură.
Urmează
Juan Piquer Simon – Viaje al centro de la Tierra (Jules Verne’s The Fabulous Journey To The Center Of The Earth) (1976)
Un film spaniol cu o distribuţie mixtă (spaniolă & anglo-saxonă), în care vedeta este celebrul actor din serialul „Forsyte Saga”, Kenneth More, secundat îndeaproape de starul spaniol Pep Munne.
Kenneth More îl întruchipează pe profesorul Otto Lindenbrock, un geolog care pune la cale o expediţie de explorare, după ce descoperă într-o carte veche un traseu secret spre centrul Pămîntului. Împreună cu nepoata sa Glauben (interpretă: Ivonne Sentis), un soldat prusac pe nume Axel (Pep Munne) şi păstorul Hans (Frank Brana), profesorul înfruntă tot soiul de pericole în timp ce explorează un şir de peşteri subterane, populate de ciuperci uriaşe, otrăvitoare, apoi întreprinde o călătorie plină de pericole pe o mare subterană, pentru a ajunge faţă în faţă cu tot soiul de monştri preistorici.
Din păcate, toate cele menţionate mai sus nu sînt suficiente pentru a salva filmul –considerat foarte slab de majoritatea criticilor de specialitate. Rămîn doar bunele intenţii declarate în secvenţele de deschidere, împrumutate din diverse producţii ale epocii cinematografului mut: “The film you are about to see is a tribute to these pioneers of the film world of science fiction.” Aşa o fi, dar e mult prea puţin…
Aşa că trecem la
Rusty Lemorande, Albert Pyun – Journey To The Center Of The Earth (1989)
Distribuţia plină de nume necunoscute, perioada de producţie de aproape trei ani (1986 – 1989) – mult prea lungă pentru ceea ce a ieşit, ca şi lipsa oricărei legături cu opera lui Jules Verne (excepţie face doar titlul!) ne conduc spre un singur verdict: evitaţi pe cît posibil să vedeţi acest „film”!!! Ca semn de recunoaştere, am pus alăturat şi coperta DVD-ului.
Încă o ratare, deci…
Filmul omonim al lui William Dear din 1993 intră în aceeaşi categorie, deci putem să trecem în revistă un nou titlu.
George Miller – Journey To The Center Of The Earth (1999)
Această adaptare liberă a operei julesverneene, realizată de studiourile Hallmark Entertainment, este o miniserie în două părţi, de circa trei ore, produsă şi regizată de George Miller, un australian născut în Scoţia, în 1943, şi cunoscut pentru titluri ca The Man From Snowy River (1982), The Neverending Story II: The Next Chapter (1990), Andre (1994) sau Robinson Crusoe (1997, cu Pierce Brosnan în rolul principal). A nu se confunda cu un alt regizor australian pe nume George Miller, implicat în seria Mad Max şi care a realizat celebrul Babe: Pig In The City.
Filmul propus de Hallmark este o creaţie interesantă, în parte şi datorită distribuţiei solide, „conduse” de Treat Williams (în rolul profesorului Theodore Lytton) şi Bryan Brown (în rolul megalomaniacului aventurier Casper Hastings). Îi mai întîlnim pe generic şi pe Jeremy London (Jonas Lytton, nepotul profesorului), Tushka Bergen (Alice Hastings, soţia lui Casper Hastings), Hugh Keays-Byrne (călăuza McNiff), Tessa Wells (Helen), Petra Yared (Ralna), Sarah Chadwick (Mashowna) etc.
Vizual vorbind, filmul este o adevărată încîntare, foarte „colorat” am putea spune, graţie muncii desfăşurate de artiştii de matte-painting, dar şi de echipele care au avut în grijă decorurile, costumele, machiajul şi prostetica. În ceea ce priveşte compartimentul de efecte speciale, efecte vizuale şi trucaje, acesta se dovedeşte a fi la înălţime pe tot parcursul producţiei, filmul fiind credibil din primul pînă în ultimul minut, chiar şi în situaţiile cele mai fantastice. Unii critici au strîmbat din nas la grafica generată de computer, folosită pe parcurs, sau la acţiunea zic ei foarte previzibilă, dar nouă rezultatul ne-a plăcut. Chestie de gust, pînă la urmă… Rămîne să vă faceţi şi singuri o părere, după ce veţi viziona DVD-ul produs de Artisan.
Mai menţionăm în final că pelicula lui George Miller a fost nominalizată în anul 2000 de Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films din SUA la Premiile Saturn pentru următoarele categorii: „Best Genre TV Supporting Actor (Jeremy London)” şi „Best Single Genre Television Presentation”.
2008 este anul în care au apărut nu una, ci trei adaptări ale romanului lui Jules Verne. Să începem cu o producţie destinată micului ecran:
T.J. Scott – Journey To The Center Of The Earth (2008)
Regizorul este cunoscut mai ales din lumea serialelor TV, dar pentru filme de lung metraj se pare că i-ar trebui o clasă în plus. Se vede asta din modul în care concepe acţiunea, prea statică pentru o producţie de 90 de minute (chiar dacă personajele merg pe jos la nesfîrşit, ai spune!), din folosirea cel puţin ciudată a culorii în diverse locaţii (verde şi roz – pentru exterioare, cenuşiu şi maro – pentru interioare), ca şi din acceptarea unui scenariu plin de greşeli de logică şi inconsecvenţe în acţiune.
Povestea este – în linii mari – aceeaşi: un antropolog cu apucături de aventurier, Jonathan Brock (interpret: Ricky Schroder, ex-starul din serialul Silver Spoons), pasionat mai mult de meciurile de box de prin campusuri decît de predatul la catedră, este angajat de o moştenitoare înstărită, Martha Dennison (Victoria Pratt, ex-Mutant X), să plece într-o expediţie de căutare a soţului ei, dispărut în Alaska în timp ce căuta o cale de pătrundere spre centrul Pămîntului. Expediţiei i se alătură imediat nepotul savantului, Axel (interpret: Steven Grayhm), care va fi şi naratorul întregii isprăvi, iar mai tîrziu – în chip de călăuză – rusul Serghei (Mike Dopud), al cărui frate dispăruse şi el o dată cu soţiorul Edward Dennison (interpretat de un Peter Fonda obosit, care apare doar spre final).
Urmează obişnuitele căutări la suprafaţă (numai drumul spre Alaska durează o treime din film!) şi în adîncurile minelor pe unde se presupune că a luat-o Dennison, confruntări cu animale preistorice şi triburi de sălbatici etc., etc. Nimic nou sub soare, într-un film pe care unii critici îl fac praf, iar alţii îl recomandă pentru vizionarea cu întreaga familie… Oricum, faţă de versiunea din 1989, aceasta – despre care am vorbit pînă acum – este chiar o reuşită. Iată şi cîteva capturi foto:
Al doilea film realizat în 2008 după celebra carte a lui Jules Verne este unul 3D. Cîteva cuvinte aşadar despre
Eric Brevig – Journey To The Center Of The Earth – 3D (2008)
De la început trebuie spus că există şi o versiune 2D, care pare să nu fie cu nimic mai prejos decît cea tridimensională, poate şi datorită faptului că de multe ori actorii par să joace în faţa unui decor pictat cu destulă stîngăcie, iar acest lucru se vede. Considerat a fi un film pentru copii, blockbusterul lui Eric Brevig chiar îşi justifică „renumele”: Brendan Fraser (în rolul profesorului Trevor Anderson) joacă de parcă s-ar afla într-un sequel la George Of The Jungle, cu aceleaşi maimuţăreli şi strigăte nearticulate, „nepotul” Josh Hutcherson – altminteri un adolescent făţos de felul lui – îşi cam pierde vocea în clipele de emoţie, doar Anita Briem îşi justifică prezenţa în rolul călăuzei islandeze a celor doi, „junioara” fiind născută şi crescută în Islanda pînă la vîrsta de 16 ani, cînd s-a mutat cu familia în Anglia.
În rest, aceeaşi poveste – cu mici variaţiuni, aceiaşi monştri, aceiaşi sălbatici, plus obişnuita înţelegere şi interpretare stereotipă a conţinutului operei julesverneene. Dacă n-ai mari pretenţii, filmul este însă pasabil, ba chiar agreabil dacă laşi acţiunea să te seducă.
Ultima adaptare din 2008 este considerată şi cea mai slabă.
Davey Jones, Scott Wheeler – Journey To The Center Of The Earth (2008)
Turnat în insulele Belize, acest „film” – în care rolurile principale sînt masacrate de Greg Evigan şi Dedee Pfeiffer (surioara complexată a lui Michelle Pfeiffer) – a fost lansat de firma Asylum, ca şi alte producţii ale sale, direct pe DVD. Un spectator din Anglia l-a rezumat într-o expresie compusă din numai patru cuvinte: „Cheap as chips. AVOID!!!” Nu cred că mai trebuie adăugat ceva…
Mai sînt şi cîteva desene animate realizate după O călătorie spre centrul Pămîntului, dar cum nici unul nu aduce vreo noutate în domeniu (decît poate vocea lui Pierre Richard la versiunea franceză din 2001 a episodului corespunzător din ciclul Les Voyages Extraordinaires), le vom lăsa pe altă dată.
Pînă atunci, în episodul viitor vă invităm să parcurgem împreună drumul De la Pămînt la Lună, aşa cum şi l-au imaginat cineaştii din întreaga lume…
(VA URMA)
Programul ședinței cenaclului HELION de vineri, 17 decembrie: 1) GALILEO nr. 2 – o apariție sub microscop. Coordonează analizele Laura Ceica. 2) Citesc proză Costin Simon, Reimund Schild-Kirer și Adrian Rusnac. Locul și ora: sala Orizont a Uniunii Scriitorilor din Timişoara (P-ţa Sf. Gheorghe, nr. 3, et. 1), ora 17.00.
Programul ședinței cenaclului HELION de vineri, 17 decembrie:
1) GALILEO nr. 2 – o apariție sub microscop. Coordonează analizele Laura Ceica.
2) Citesc proză Costin Simon, Reimund Schild-Kirer și Adrian Rusnac.
Locul și ora: sala Orizont a Uniunii Scriitorilor din Timişoara (P-ţa Sf. Gheorghe, nr. 3, et. 1), ora 17.00.
Cotidianul Obiectiv – Vocea Brăilei lansează suplimentul Obiectiv cultural. Lansarea oficială va fi mîine, iată invitația: Suplimentul va fi lansat pe piață în ediția ziarului de luni, 20 decembrie. Printre semnăturile din primul număr sînt și cîteva cunoscute în mediile F&SF: Adrian Buzdugan, Michael Haulică, Lucian Merișca. Mai multe amănunte pe blogul lui Marian Coman.
Cotidianul Obiectiv – Vocea Brăilei lansează suplimentul Obiectiv cultural.
Lansarea oficială va fi mîine, iată invitația:
Suplimentul va fi lansat pe piață în ediția ziarului de luni, 20 decembrie.
Printre semnăturile din primul număr sînt și cîteva cunoscute în mediile F&SF: Adrian Buzdugan, Michael Haulică, Lucian Merișca.
Mai multe amănunte pe blogul lui Marian Coman.
Oferta specială: 6 x Dune = 220 lei
Numărul curent – ediţia print
