28 octombrie – 21 noiembrie este perioada în care se desfășoară, la București (Teatrul Național, Galeria 3/4 MNAC), Salonul European de Bandă Desenată.
În prima zi a fost lansat volumul „Istoria benzii desenate româneşti 1891–2010” de Alexandru Ciubotariu şi Dodo Niţă, în prezența autorilor.
Programul complet al [...]
Charles Stross lucrează la un nou roman, The Apocalypse Codex, din care a scris pînă acum 55.000 de cuvinte.
*
A fost lansat trailerul pentru noua carte de povestri a lui M. Rickert, Holiday, cu ilustrații de Tom Canty, cel care este și realizatorul trailerului. [...]
Capela excomunicaților este volumul de debut al colaboratorului nostru Adrian Buzdugan. Va apărea la Editura Humanitas, iar lansarea va avea loc în cadrul Tîrgului de carte Gaudeamus, vineri, 19 noiembrie, 0ra 17.
„Stranii distopii, teorii şi conspiraţii istorice şi Sci-Fi (lozofice), alternînd tehnologia cu livrescul în cheie absurd-fantastică, totul scris alert şi [...]
Dănuț Ungureanu s-a născut la 28 octombrie 1958. A absolvit Facutatea de Hidroenergetică la București.
Scriitor, ziarist, scenarist de televiziune.
A debutat în 1981, cu povestirea „Vis de familie“, în revista Știință și tehnică.
A publicat în revistele Știință și tehnică, CPSF Anticipația, Almanahul Anticipația, Jurnalul SF, Orion, Helion, Paradox, Star Trafic, [...]
O nouă întîlnire a cenaclului ProspectArt va avea loc vineri 29 octombrie, ora 17, la Centrul Cultural Claderon (str. Jean Louis cașderon, nr.39). Inviat special va fi Lucian Boia, istoric al imaginarului.
În program:
Cristian Tamaș: Prof.Dr. Lucian Boia, portret bio-bibliografic
Lucian Boia: Domeniul imaginarului, tangențe cu science-fictionul
Romulus BĂRBULESCU(1925-2010)
Scriitor român dramaturg, critic și editor de SF. Născut la Sulina, la 27 octombrie 1925, copilărește la Constanța, apoi la Galați, condus de traseele navale ale tatălui său, care este marinar. Aici urmează cursurile școlii primare, gimnaziale și se înscrie în anul întîi de liceu; moartea tatălui, în [...]
K.J. Parker – THE BELLY OF THE BOW
mass market paperback, 528 pagini, Orbit, 2000
După cartea de faţă, pot confirma că K.J. Parker este o scriitoare de fantasy atipică. Şi mă refer nu doar la enumerările aproape nesfîrşite şi detalii (extrem de) tehnice, ci şi la [...]
Cel de-al doilea număr al revistei Galileo a plecat azi la tipografie. În termen de două zile din momentul în care produsul finit va sosi la editură, revista va ajunge şi în mîinile abonaţilor. Ilustraţia copertei îi aparţine şi de această dată lui Adam Tredowski. Iată sumarul acestui număr:
[...]
Sefeul pe internet, în săptămîna 17 – 23 octombrie 2010:
23 octombrie
Bookblog. Cristi Mitran – Lacul Soarelui Lung (Gene Wolfe -Lacul Soarelui Lung)
FanSF. Ce ne pregătește MILLENNIUM BOOKS?
Schizoid.us. Dailies #78
„Splice”, 2009, o cacealma în regia lui Vincenzo Natali.
Acest „Hibrid” (aşa l-au rebotezat Ro Image 2000 şi Prorom) e o coproducţie canadiano-franceză [1] care merge pe mîna efectelor speciale, un film cu scenariu banal, interpretări jenante şi născociri penibile.
Creatura DREN în a cărei realizare s-a băgat cea mai [...]
Între 22 – 24 octombrie are loc, la Muzeul de Artă din Constanţa, cea de-a XX-a ediţie a Salonului Internaţional al Benzii Desenate din România. La această ediţie aniversară participă, ca invitaţi de onoare, Philippe Bercovici, cunoscut creator BD belgian de origine română, Georges Ramaioli şi Paul Laffont din Franţa precum şi [...]
Iconostas cu chipuri şi icoane ale SFinţilor sefişti
şi ale vrednicilor ctitori mireni din Parohia Timişoarei
În vivariul sefist – Muscă, aprodul…
De-ar fi să iau ca verosimil scenariul potrivit căruia, după un şir de cataclisme ecologice, viitorul îndepărtat al planetei noastre va fi populat, după extincţia tuturor celorlalte specii, [...]
Scenaristul David S. Goyer (Batman. Începuturi, Cavalerul negru și viitorul Superman: Man of Steel) și Michael Cassutt, scriitor, scenarist și producător (printre altele a lucrat la serialele Zona crepusculară și La limita imposibilului) au dat lovitura pe piața cărții. Au vîndut drepturile pentru primul lor roman, Heaven’s Shadow, care va apărea [...]
J.K. Rowling, autoarea seriei Harry Potter, a primit ieri Premiul Hans Christian Andersen, în valoare de 500.000 coroane daneze (59.000 lire sterline).
Premiul, aflat la prima ediție, a fost acordat în cadrul unei ceremonii care a avut la Odense, și celebrează o persoană care poate fi comparată cu Andersen.
J.K. [...]
5. JULES VERNE ŞI A ŞAPTEA ARTĂ
(Partea a III-a: Filme inspirate de 20.000 de leghe sub mări)
Apărut în 1869, 20.000 de leghe sub mări este probabil cel mai cunoscut roman din seria Călătoriilor extraordinare scrise de Jules Verne, iar personajul întruchipat de căpitanul Nemo, prin tensiunea și tragismul [...]
Marian Truță (în studio) și Cornel Secu (la telefon) vor fi invitații lui Florin Vasiliu marți, 19 octombrie, ora 22.15, la Radio România Cultural, la o emisiune pe care realizatorul ei o descrie așa:
“Radiodifuziunea Română – Canalul România Cultural difuzează în fiecare marți seara, între orele 22:10 – 22:50 [...]
Sefeul pe internet, în săptămîna 10 – 16 octombrie 2010:
A apărut Helion nr.5/octombrie 2010
A apărut Suspans, nr.5/octombrie 2010
16 octombrie
Sebastian A. Corn/Împricinatul de Corn – adică eu însumi. INTRO PARSIFAL – 0.3
Mircea Pricăjan/Buchiseli de zi cu zi. Revista [...]
Adrian Bănuță s-a născut la 16 octombrie 1971 la Cîmpina.
A debutat în 1993, în CPSF Anticipația, cu povestirea „Nopți cu Erna“. Între 1992 și1996 a fost redcator-șef al revistei Jurnalul SF.
Florin Leodor Dănilă s-a născut la 16 octombrie 1971, la Timișoara. Este absolvent al Facultății de Litere, Filosofie și [...]
A apărut HELION nr.5, octombrie 2010.
SUMAR:
EDITORIAL
Cornel Secu – Timpul adunării
STIRI SF
Concursul Helion
Marea antologie a anticipației românești
Ezoteric Fest
Capela excomunicaților
Revelionul SF
Librărie virtuală
LABORATOR SF
Alexandru Maniu – Paul Melko – Hotarele universului
[...]
Mircea Opriță a fost decorat de Președinția României cu Ordinul „Meritul Cultural“ în grad de Cavaler. Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial din 13 octombrie 2010.
Cenaclul H.G. Wells (Timișoara) are o nouă ședință sîmbătă, 16 octombrie, de la ora 12,30.
Va citi proză scriitorul Laurențiu Nistorescu.
Victor Kernbach s-a născut la 14 octombrie 1923, la Chișinau (d. 16.02.1995, București). A absolvit Literele și Filosofia la Universitatea București. Scriitor, eseist, redactor și traducator; debut literar în 1948.
Volume publicate:
Proză – Luntrea sublimă (Ed. Tineretului, 1961); Umbra timpului (Ed. Tineretului, 1966); Povestiri ciudate (Ed. Tineretului, 1967); Vacanțele secrete (Ed. [...]
În perioada 26 – 29 mai 1994 a avut loc, la Timişoara, Convenţia Europeană de Science-Fiction, „Eurocon”, prima şi singura de acest fel din România. Au participat sute de fani din toată ţara, şi unii şi-au adus cu ei şi publicaţiile lor. Iar din Craiova au sosit… două reviste Orion.
La [...]
Don Simon (Petrică Sârbu) s-a născut la 13 octombrie 1960 în Ploieşti.
A debutat în 1993 în Jurnalul SF. A publicat povestiri în CPSF Anticipaţia, Almanahul Anticipaţia, Supernova, Alternativ SF, Lumi Virtuale, Nautilus.
Este prezent cu texte în antologiile Motocentauri pe acoperişul lumii (1995) şi România SF 2001.
COMENTARII RECENTE
- chiper raluca on Millennium la Bookfest 2012 (2): Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului
- Dincolo de noapte: Sumar, making-of și un autodenunț » Cititor SF on The making of DINCOLO DE NOAPTE (1): Ştefana Cristina Czeller
- Dincolo de noapte: Primele making-of-uri « Biblioteca Babel on The Making of DINCOLO DE NOAPTE (2): George Lazăr
- Dincolo de noapte: Primele making-of-uri « Biblioteca Babel on The making of DINCOLO DE NOAPTE (1): Ştefana Cristina Czeller
- Ovidiu on Millennium la Bookfest 2012 (2): Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului
SUMARUL LUNII: MAI 2012
- The Making of DINCOLO DE NOAPTE (3): Liviu Radu
- Revista de povestiri 3, mai 2012
- Nocturnal Horror cu A.R. Deleanu
- Tîrgul de carte Kilipirim 2012, 16 – 20 mai, Galeria Dalles, București
- Știință & Tehnică 14, mai 2012
- The Making of DINCOLO DE NOAPTE (2): George Lazăr
- Aliette de Bodard, vineri 18 mai, la cenaclul ProspectArt
- Zece zile de reduceri la Millennium
- The making of DINCOLO DE NOAPTE (1): Ştefana Cristina Czeller
- Suspans 24, mai 2012
- Revoluţia începe la toamnă!
- Dincolo de noapte: primele reacţii şi sumarul
- N.K. Jemisin. Ce se întîmplă cînd medicina Egiptului antic se întîlneşte cu teoria visului a lui Freud
- Millennium la Bookfest 2012 (2): Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului
- Proză de Narcisa Stoica
- Elemental, un roman de Mircea Boboc
- Edituri europene: Ad Astra (Ungaria)
- Galaktika 266, mai 2012
- Aliette de Bodard la București
- David Brin – Existence: un nou trailer
- Biblioteca Nova 8, aprilie 2012
- Ana-Veronica Mircea – Floarea de loldilal
- Bookaholic în dialog cu Ştefana Czeller
- Premiul John W. Campbell Memorial: nominalizări
- Mircea Opriță – SF Mania 22: Instituția antologiei
- Making of: ÎN SÎNGELE TATĂLUI de Ciprian Mitoceanu
- The Writer – o săptămînă acces gratuit
- Millennium la Bookfest 2012 (1): Ciprian Mitoceanu – În sîngele tatălui
- British Fantasy Awards 2012: nominalizări
- Galileo at the movies: Spoiler
- Helion Online 22, mai 2012
- Robert Jackson Bennett. Ce se întîmplă cînd fiul american al lui Neil Gaiman și Susanna Clarke scrie povești?
- Short (Hi)Story of Romanian Speculative Fiction by CBG. Online
- Un fel de road-movie cu zombi
- Fețe noi: HG Wells, Narcisa Stoica, Adrian Sand
- Recenzii primăvăratice
- Premiul Heinlein 2012: Stanley Schmidt
- 5 mai pe Facebook
- Despre fantasy în revista Steaua nr. 9/2011
- Mary Gentle – The Black Opera
- Liviu Radu publicat în International Speculative Fiction
- Premiul Arthur C. Clarke 2012
- Eurocoane, benzi desenate, interviuri
- Euroconul din Zagreb (26-29 aprilie 2012)
- Premiere BD în mai: Răzbunătorii
- Aniversări, evenimente, curtezane
- Nautilus, nr. 52, mai 2012
- Premiile LOCUS 2012: nominalizări
- Stina Leicht. Despre cît e de subţire linia dintre om şi monstru
- Gazeta SF 17, mai 2012
- Premiere cinematografice F&SF în mai
- Mai: Calendar
ARHIVA GALILEO ONLINE
PARTENERI
SCRIITORI
- A.R. Deleanu
- Ana-Veronica Mircea
- Aron Biro
- Ciprian Mitoceanu
- Costi Gurgu
- Dan Doboş
- Florin Pîtea
- Jean-Lorin Sterian
- Marian Coman
- Marian Truţă
- Mircea Opriţă
- Mircea Pricăjan
- Oana Stoica-Mujea
- Oliviu Crâznic
- Radu Pavel Gheo
- Robert Coller
- Sebastian A. Corn
- Simona Şerbănescu
- Ştefana Cristina Czeller
- Viorel Pîrligras
SPRIJINĂ PUBLICAŢIILE GALILEO!










