Laura Frunză despre Mîna stîngă a lui Dumnezeu

Paul Hoffmann -  Mîna stîngă a lui Dumnezeu
RAO, 2010
Traducere de Laura Frunză

Anunţată cu foarte mare tam-tam şi declarată „prima carte dintr-o nouă serie răsunătoare de ficţiune” şi „cel mai mare debut în ficţiune al deceniului”, cartea Mîna stîngă a lui Dumnezeu sădeşte de la început în cititor sămînţa unor mari aşteptări. Sinopsisul concis care prezintă cartea pe toate site-urile nu te lasă să intuieşti prea multe, tocmai ca să pătrunzi în universul cărţii fără să ştii dinainte ce s-ar putea întîmpla.

Povestea îl are ca element central pe Thomas Cale, un băiat de paisprezece ani, aflat într-un Templu, „care numai templu nu e”, unde băieţii sînt aduşi de mici copii şi antrenaţi draconic pentru a deveni luptători în sprijinul Unicei Credinţe Adevărate. În acest templu, băieţii duc o viaţă de privaţiuni şi bătăi, bazată pe selecţia naturală, astfel că mulţi mor fără se le pese nimănui de ei. Prietenia este complet interzisă şi de altfel orice sentiment uman, fie el de iubire sau de ură. Aici conduc nevoile de bază: foamea, setea, somnul, instinctul de conservare. Cale este un supravieţuitor tenace al Templului, cu o minte ascuţită şi o forţă fizică ieşită din comun pentru un băiat de vîrsta lui. Cînd, într-o zi, Cale intră din greşeală peste un Izbăvitor care diseca o tînără fată, viaţa lui va lua un cu totul alt curs decît cel prestabilit de Bosco, Stăpînul Războaielor şi Izbăvitorul care l-a luat pe Cale în serviciul său. Cale salvează cealaltă fată care îşi aştepta rîndul la disecţie şi fuge cu ea şi cu cei doi prieteni ai săi, Vagul Henri şi Kleist, în oraşul decadent Memphis. Aici intră în cercul nobilimii din Memphis şi ajunge consilier de război, ajungînd chiar să apere oraşul de atacurile Izbăvitorilor, care sînt dispuşi să meargă pînă în pînzele albe pentru a-l recupera pe Cale.

Cartea este ca un caleidoscop format din elemente disparate care nu se potrivesc, dar care, împreună, formează o imagine colorată şi atrăgătoare în care vrei să te uiţi mereu şi s-o tot învîrţi ca să descoperi ceva nou.

Poate cel mai greu de identificat este epoca şi lumea în care se desfăşoară acţiunea. Orice carte trebuie să aibă un timp (fie el şi fantastic) şi un spaţiu (fie el şi imaginar) definit.

Timpul din Mîna Stîngă a lui Dumnezeu este unul în care nu există semne de civilizaţie modernă (mijloace de transport motorizate, telefoane, electricitate, instalaţii sanitare etc.), se folosesc arme arhaice (catapulte, arbalete, săbii) şi singurele rafinamente sînt cele culinare şi artistice. Cu toate acestea, moneda utilizată este dolarul, lucru care m-a nedumerit, mai ales din cauza locului acțiunii şi a faptului că dolarul a apărut ca monedă pe la 1770, cînd civilizaţia era ceva mai avansată decît cea din carte, de exemplu existau deja armele de foc (tunurile au fost inventate încă din secolul 13 şi au înlocuit catapultele folosite în carte). Ca religii, în lumea creată de Hoffman în Mîna Stîngă a lui Dumnezeu există creştinismul şi iudaismul şi sînt multe aluzii cu privire la Iisus din Nazaret, la evrei şi rabini, deşi zeul la care se închină Izbăvitorii este Izbăvitorul Spînzurat care a murit pentru păcatele lor şi care are şi o Mamă Sfîntă şi diverşi profeţi. De asemenea, apar şi idei din cele zece porunci (să nu-ţi faci chip cioplit şi să te închini lui, să nu rîvneşti la bunul aproapelui), apare conceptul de autoflagelare (întîlnit în catolicism), războaiele în numele credinţei (care ne duc cu gîndul la cruciade) ceea ce sugerează că Hoffmann a încercat o ironizare a creştinismului sub toate aspectele lui.

Spaţiul fizic al cărţii este şi mai bulversant: dealul Shotover (aflat la 3 km est de Oxford), Memphis (oraş din SUA), dominat însă de civilizaţia Materazzilor care sugerează o cetate italiană renascentistă, deşertul Scabland (care duce cu gîndul la Channeled Scablands din statul Washington), Silbury Hill (situat lîngă Avebury în Anglia), rîul Oxus (aflat în Asia), Mount Nugent (sat irlandez) – toate aceste locuri creează confuzie, cred că ar fi fost de preferat să folosească denumiri inventate pentru a acorda mai multă credibilitate cărţii.

Un alt lucru care nedumereşte este că nu se poate stabili exact la ce categorie de lectură se încadrează. Există partea de young adult (povestea lui Cale, prima dragoste, copilăria dificilă) dar există şi referinţe obscene şi scene de violenţă care trec deja în categoria adulţi.

În ciuda tuturor acestor neconcordanţe, cartea se citeşte uşor, acţiunea curge şi, cel mai important, nu te lasă să ghiceşti cum se va desfăşura, care e finalul şi care îi sînt secretele. Acestea sînt principalele ingrediente ale unei cărţi pe care să n-o mai laşi din mînă şi cu siguranţă cine citeşte Mîna Stîngă a lui Dumnezeu va aştepta cu nerăbdare următorul volum din trilogie, ca să afle măcar ce-i cu pietricica parfumată găsită de Cale, de ce Stăpînul Disciplinei creştea fete în lux şi apoi le diseca, cum şi dacă vor reuşi Kleist şi Henri să-l salveze pe Cale şi de ce e Cale aşa de important pentru Bosco.

Laura Frunză