From the monthly archives: August 2010
Ovidiu Bufnilă s-a născut la 15 august 1957 la Tîrgu Ocna, jud. Bacău. A absolvit Facultatea de Mecanică la Galați, în 1991.
A publicat proză și articole în mai toate revistele literare din țară, dar și în Taj Mahal (India), The Blotter (SUA) etc.
Este unul dintre cei mai publicați autori români de SF în străinătate.
Volume publicate: Jazzonia (1992), Moartea purpurie (1995), Cruciada lui Moreaugarin (2001), Cadavre de lux (www.noesis.ro), Inelul magic (2002), Cîmpuri magnetice (2002), Meduza (Proscris, 2003), Norii (2005).
Sefeul pe internet, în saptamîna 8 – 14 august 2010:
HELION, nr.3 (iulie-august 2010)
14 august
Cultural SF and Movie Learnings – Roger Bozzetto în românește: Genul Science Fiction
13 august
Mircea Pricăjan/Buchiseli de zi cu zi. Cum stăm. Înainte să plecăm.
12 august
Biblioteca Babel. Mahjong sau ceva asemănător (Paolo Bacigalupi – The Windup Girl)
11 august
SRSFF. Cristian Tamaș – Eurocon 2010 – Tricon 2010
Final Frontier. George Moga – Sfîrșitul Eternității (Isaac Asimov – Sfîrșitul eternității)
10 august
Cultural SF and Movie Learnings – Antologii SF 2010 “Best of”: Dozois, Strahan, Horton, Hartwell
Final Frontier. Hanelore Alexa – Răbdarea timpului (John Brunner – Răbdarea timpului)
9 august
Costi Gurgu/Vyrclozone. A avea agent sau a nu avea… în România
SRSFF. Dănuț Ungureanu – Concursul Sfîntului Bartolomeu
Final Frontier. Ioan Todoran – Mobilul (Stephen King – Mobilul)
Schizoid. Brent Weeks – Night Angel Trilogy
Florin Pîtea/Țesătorul. Partidă de ceai cu parasol și ochelari de protecție
8 august
Cultural SF and Movie Learnings – Două antologii de la Wesleyan University Press
Florin Pîtea/Țesătorul. Gene Wolfe – Sword and Citadel (1982, 1983)
(o saptamînă în urmă, 1 – 7 august: Intermeci (6))
Millennium Press continuă proiectul antologiilor MILLENNIUM, care s-a bucurat de succes în rîndul iubitorilor literaturii F&SF. MILLENNIUM 1 a concentrat în paginile sale autori publicaţi de Millennium Press, iar MILLENNIUM 2 a adunat între coperte povestiri apărute iniţial în paginile revistei Ficţiuni.
Seria va continua cu o antologie pe temă dată, grupînd texte româneşti originale. Selecţia este deschisă oricărui autor – debutant sau consacrat – în măsura în care textele trimise întrunesc criteriile impuse şi calitatea literară dorită.
Editorul antologiei va fi Adrian Crăciun, bun cunoscător al literaturii F&SF şi creatorul unuia dintre reperele de prim rang de pe harta virtuală a literaturii F&SF de la noi, blogul CititorSF (www.cititorsf.ro). Tema antologiei este
ROMÂNIA STEAMPUNK
Căutăm texte cu poveste / acţiune ce se desfăşoară în spaţiul geografic/cultural românesc, încadrabile în definiţia curentului steampunk, un curent al literaturii de ficţiune speculativă care a început să se dezvolte la jumătatea anilor optzeci ai secolului trecut. Termenul se referă la ficţiuni ce-şi desfăşoară acţiunea în epoci istorice (sau lumi imaginare) în care puterea aburului este încă forma de energie cea mai utilizată – cele mai uzitate repere fiind secolul XIX şi Anglia victoriană – dar apar elemente fie de science fiction, fie fantastice, fiind prezentate tehnologii avansate aşa cum ar fi putut fi ele imaginate de trăitorii în epoca sau lumea respectivă. Tehnologiile acestea pot fi imaginare, precum cele prezente în opera lui H.G. Wells sau Jules Verne, sau unele care au apărut în realitate (computerele, de pildă), dar prezentate ca şi cum ar fi fost descoperite la o dată anterioară.
În unele cazuri, ficţiunile steampunk pot fi istorii alternative, înfăţişînd puncte de divergenţă în dezvoltarea tehnologică faţă de realitate, cum ar fi utilizarea pe scară largă a dirijabilelor sau a maşinilor analitice (computere mecanice).
În principiu sînt dorite texte cu lungimi între 20.000 şi 60.000 de semne (spaţiile incluse). Pentru a fi luate în considerare lucrările trimise trebuie să fie culese cu caractere Times New Roman şi diacritice şi salvate în format DOC sau RTF. Textele vor fi expediate via e-mail la adresa next @ millenniumpress.ro pînă cel tîrziu la data de 15 decembrie 2010, ora 24.00.
Millennium Press oferă:
- un răspuns fiecărui participant, pînă la data de 31 decembrie 2010;
- drepturi de autor pentru prima publicare, în cuantum de 2 euro (echivalentul în lei) / pagina standard (2000 semne cu spaţii) pentru textele publicate;
- un număr de 2 exemplare de autor (şi posibilitatea achiziţionării unui număr nelimitat cu discount de 50%) pentru fiecare text publicat.
Vă aşteptăm cu interes!
MILLENNIUM PRESS
Resident Evil: Afterlife se va lansa în cinematografe pe 10 septembrie. Regizor e, din nou, Paul W. S. Anderson, creatorul francizei filmice, după ce la segmentele anterioare, Apocalypse şi Extinction, s-a mulţumit doar să scrie scenariul, lăsînd regia în seama lui Alexander Witt şi Russell Mulcahy (Highlander). Noul film, Afterlife, reia povestea la 5 ani după evenimentele din Extinction. Filmul a fost realizat cu tehnologia 3D folosită în Avatar, aşa că ne putem aştepta la tot ceea ce poate fi mai spectaculos. Distribuţia e şi ea de primă clasă: alături de Milla Jovovich, pe generic figurează şi Ali Larter (Heroes) şi Wentworth Miller (Prison Break).
Pentru a viziona trailer-ul filmului, daţi click pe afişul înfăţişat mai sus.
Ca orice cititor de SF, cred în extratereştri mai mult decît credeau mayaşii în spanioli. Totuşi, n-am înţeles dacă farsa The Fourth Kind e despre extratereştri sau despre Satana (Pazuzu, mai exact). Sau dacă astea două sînt unul şi acelaşi lucru. Victimele abducţiilor extratereştrilor din film se comportă ca Linda Blair în The Exorcist. Pînă la urmă am decis că este un aspect original, şi l-am bifat ca pe un plus al filmului.
Un alt plus ar fi că abordează filmul-farsă într-un mod mai proaspăt (şi totodată retro), renunţînd la filmările first-person din Blairwitch Project, Paranormal Activity, Rec şi revenind la vremurile de altădată, la documentaristica măsluită. Reuşeşte să se abţină şi de la telenovela serialelor despre victime ale răpirilor extraterestre (Taken, The 4400 etc.) Filmul începe cu Milla Jovovich (Resident Evil, The Fifth Element) venind în faţa spectatorilor să ne spună că povestea e 100% adevărată, că filmul va conţine filmări autentice intercalate cu cele refilmate pentru a proteja intimitatea victimelor. Mai vine o dată şi la sfîrşit, împreună cu regizorul, să ne mai dea nişte detalii statistice despre locul întîmplărilor, satul Nome din Alaska, în care au dispărut o serie de oameni. După unii din pricina alcoolului şi frigului, după alţii din pricina extratereştrilor. Regizorul mai apare şi ca intervievator în unele din scenele propuse drept filmări autentice. Cert e că filmul s-a făcut în Bulgaria, nu în Alaska, şi că localnicii pomenitului sat au dat în judecată producătorii pentru efectele farsei asupra lor. Iar unii dintre intervievaţii autentici au fost daţi în vileag ca fiind actori.
Ca film horror, The Fourth Kind funcţionează destul de bine, mai bine decît minimalistul Paranormal Activity. Sînt cîteva sperieturi meritorii care beneficiază şi de pe urma ambiguizării limitei dintre ocult şi ştiinţific.
Imediat după ’90 începuse o isterie mistică legată de paranormal şi ufologie. A fost un semn de liberalizare a mentalului colectiv, alături de ziarele obscene şi primul autor pulp fiction veritabil de la noi, Pavel Coruţ. Nu ştiu dacă s-a simţit în toată ţara, dar la Cluj îl aveam pe Cristi Mureşan care întreţinea o emisiune cu mărturii documentaristice despre fel de fel de conspiraţii SF şi parazita cenaclul literar local cu o anexă ufologică, cu şedinţe de conştientizare care, pe cei interesaţi strict de aspectul artistic al SFului, îi exaspera. Am mai avut şi un episod cu pădurea Baciu, unde umblau fantome sau extratereştri, sau ambele. Diferenţa asta între dracu, oameni întorşi din morţi şi vietăţi de pe alte planete nu era clară nici atunci, ambiguitatea provoca atît latura speculativ-ştiinţifică cît şi pe cea mistică a fanilor, definind un teren comun fertil atît pentru SF cît şi pentru horror. S-au organizat şi excursii de ghostbusting, tot cu binecuvîntarea liderilor de opinie Cristi Mureşan, Adrian Pătruţ şi alţii asemenea lor. Mai era şi serialul X-files care, după o foarte bună primire iniţială din partea „comunității”, a fost considerat o tentativă a americanilor de a împinge problema în zona divertismentului, de a o trivializa. Cred că s-au scris şi cărţi dar n-am studiat în detaliu, pînă la urmă a apărut scandalul de la Roswell şi, după scoaterea în lumină a farsei, toată lumea a fost ceva mai reţinută cîţiva ani, cam o decadă.
În context de criză economică lumea se întoarce din nou asupra acestui gen de misticism. Pe ici, pe acolo se acuză invazia de vampiri şi zombie în mainstream, dar asta e doar o manifestare a unei probleme mai profunde. Pentru o mai bună înţelegere a problemei, merită citit şi volumul lui Carl Sagan, The Demon-haunted world.
Numărul 3 (iulie-august) al revistei Helion Online a apărut ieri şi poate fi citit aici. Din sumarul amplu vă recomand cu toată căldura interviul excelent realizat (nu ştim de cine, dar îl bănuim pe Cornel Secu) cu maestrul George Anania şi „cronica de familie”, o recenzie acribică pe care Mircea Opriţă o face romanului Vindecătorul de Sebastian Corn.
Marian Mirescu s-a născut la 13 august 1956. Este absolvent al Facultății de Filologie (franceză-engleză) și s-a remarcat ca traducător, critic, editor, artist plastic.
A publicat benzi desenate și traduceri în CPSF Anticipația, Jurnalul SF, Almanahul Ramuri, Almanahul Anticipația, Spații Enigmatice, Orion, 467, Strip Top, suplimentul Mini AZI, Gazeta de Sud, Ah, BD!, Magazin Fantastic, Abracadabra, Privirea.
A realizat mai multe coperte pentru Editura Cristian.
A editat Ah, BD! și Magazin Fantastic (reviste-supliment ale cotidianului Gazeta de Sud din Craiova).
Premii obținute: Premiul ARSFan pentru BD, 1994; Premiul ARSFan pentru revista (Magazin Fantastic); Prix de la meilleure revue pentru Ah, BD! (Association ART 12, Paris), 1996.
*
Cătălin Ionescu s-a născut la 13 august 1958, în Ploiești.
A absolvit Institutul Politehnic București.
A debutat în 1982, cînd a cîștigat premiul I la sectiunea “schiță” la concursul SF organizat de revista “Știință și tehnică”.
A publicat proză și articole în Almanahul Anticipația, Jurnalul SF, CPSF Anticipația, Nautilus, Ficțiuni, Sigma, Pro-Scris. A tradus din Ian Watson, Walter Jon Williams.
Între 1993 și 1996 a realizat mai multe emisiuni SF la posturi de radio din Ploiești.
În 2000 a înființat revista electronică Pro-Scris, carte a apărut pînă în 2010.
Este prezent în antologiile: Avertisment pentru liniștea planetei (1985), Povestiri despre invențiile mileniului trei (1986), La orizont această constelație (1990), Lucirile deșertului (1990), Motocentauri pe acoperișul lumii (1995).
Volume publicate: Loser (Pygmalion, 2002).
Mă chinui de multă vreme să scriu textul ăsta. L-am început de cîteva ori, mi-am stors memoria încercînd să aflu care e amintirea, care e momentul care m-a legat atît de strîns de literatura SF şi de oamenii care o scriu.
Am crezut iniţial că sunt lecturile din copilărie, apoi prima întîlnire cu un scriitor, apoi primul contact cu cenaclul SFera. Dar nu, cred că e o chestiune ceva mai adîncă.
Da, despre adîncime e vorba…
*
1993, august, prima mea zi în tabăra Atlantykron. Era cu cîteva luni înainte de publicarea primului meu desen în Jurnalul SF şi cu mai bine de jumătate de an înainte de apariţia Drumului spre iad în Supernova.
1993, august, prima mea zi pe insulă. Cu cîteva săptămîni înainte ajunsesem aproape întîmplător şi aproape împotriva voinţei mele la o întîlnire a cenaclului SFera, cînd tocmai se făcea lista cu participanţii la tabără. Carmen s-a uitat pe desenele mele şi m-a întrebat dacă vreau să merg pe insulă. Într-o agendă aveam cu mine un început de povestire.
1993, august, soarele e căţărat în vârful cerului. Poţi să mă vezi. Un adolescent de 16 ani, firav, cu părul netuns. Stau întins pe malul Dunării, la plajă, alături de cîţiva prieteni. Cu jumătate de oră înainte tocmai terminasem de instalat corturile, iar colegii de cenaclu au plănuit să meargem la scăldat.
1993, august, nu-mi amintesc cu exactitate data. Poţi să mă vezi stînd acolo. M-am ridicat în picioare, iar apa îmi linge degetele. Am pielea albă şi sînt teribil de slab. Sălciile scot un sunet ciudat cînd sînt atinse de vînt şi le picură apă din frunze de parcă ar sîngera. Carmen e la 200 de metri de mine, la plajă, pe o saltea, acolo unde Dunărea scobeşte un mic golf în pîntecul insulei. E o vreme minunată, iar apa pare făcută din sirop de smarald. M-ai fi putut fotografia stînd acolo. Un puşti slab ca o trestie, cu două coşuri pe fruntea acoperită de plete şi gleznele în apă. E chiar înainte de momentul acela. Cu doar cîteva minute înainte de momentul acela.
1993, august. Pe partea asta a insulei nu e multă lume la scăldat. De fapt, nu e nimeni în afară de noi. Sub picioarele noastre, în apă, e un vad din pietre. O ridicătură plină de colţi tăioşi care, atunci cînd Dunărea scade, iese la suprafaţă şi leagă insula de mal printr-un şiret de uscat, lat de cîţiva metri. Dar noi nu ştim asta. Sîntem şase. Patru bâieţi şi două fete. Cel mai mare dintre noi are 18 ani, iar mama l-a rugat în gară, înainte să plecăm, să aibă grijă de mine.
1993, august. Nu mai ştiu care din noi a avut ideea să trecem Dunărea pe vadul din pietre. Apa îmi ajunge pînă la genunchi şi tresar cînd simt prima tăietură. Poţi să mă vezi stînd acolo, înconjurat de apă. Îmi bîjbîi cu mîna degetul mare de la picior, unde tăişul unei pietre muşcase adînc. Sîngerez ca o salcie deasupra apei, iar picăturile roşii se topesc în siropul de smarald. Continui să merg apoi, prin apă, pînă cînd o altă piatră mi se înfige în talpă. Acum, apa îmi ajunge aproape de piept şi n-am cum să văd cît de tare m-am rănit.
1993, august. De unde mă aflu, pot să o zăresc pe Carmen. Are 23 de ani. Soarele se joacă pe pielea ei, dar îşi scapă razele în apă şi aşchiile lor îmi zgîrie ochii. Doi dintre prietenii mei s-au îndepărtat. Au sandale de plastic în picioare şi pietrele nu-i deranjează la mers. Aici am rămas patru. Poţi să ne vezi, ai putea chiar să ne faci o poză. Sîntem la mijlocul drumului, în mijlocul Dunării. La cîteva zeci de secunde de momentul acela.
*
Sînt clipe în care poţi să-ţi imaginezi ce o să se întîmple. Realitatea e previzibilă uneori. La fel ca textul ăsta. Tu aproape că ştii ce urmează, iar eu, aş putea să jur, în secunda aia aproape că ştiam ce urmează. Mi-a trecut asta prin cap. Ca un gînd rapid pe care l-am alungat repede. Ca un semnal de alarmă pe care n-am vrut să-l aud.
*
1993, august. Soarele ne face strălucitori. Apa de pe umeri sclipeşte, de parcă am fi acoperiţi cu solzi de cristal. E atît de multă lumină în jur, încît, dacă nu ar fi usturimea din talpă, aş putea să cred că sînt în rai. Una dintre fete se îndepărtează de noi şi ne spune că acolo unde este ea, la doar doi metri depărtare, pe fundul Dunării nu este decît nisip fin. Nici urmă de piatră.
1993, august. Acesta e momentul. Dacă ne-ai privi de sus, ai putea să vezi cum înotăm pe loc. După cîteva secunde de zbenguit pe nisip, Dunărea ne-a furat şi vrea să ne ducă cu ea. Înotăm încercînd să ajungem la vad, la pietrele care ne-au tăiat picioarele.
Fă un stop cadru acum. Priveşte-ne. Priveşte corpurile încremenite în valurile verzi. Apropie-te de chipul meu schimonosit de panică şi de efort. Este exact clipa cînd am realizat că o să mor.
Acum lasă filmul să curgă. Lasă Dunărea să curgă.
1993, august. Pe sub apă, totul e tulbure. Adîncimile nu au frumuseţea suprafeţelor. Nimic nu sclipeşte aici, iar siropul de smarald pare acum o ciorbă groasă. Îmi înfig mîinile în albia fluviului, în mîl şi nisip, şi încerc să mă folosesc de braţe ca şi cînd m-aş căţăra pe un munte. Din cînd în cînd, mă ridic la suprafaţă după o gură de aer, atunci cînd simt că plămînii vor să explodeze. Apa are acum mai bine de doi metri adîncime.
1993, august. Am încetat să mă zbat şi jur că imaginea care mi-a venit în minte atunci a fost una dintre caricaturile acelea care se tipăreau pe calendarele ori în almanahurile din anii 80: o mînă ieşită din apă căreia cineva îi fură ceasul. Şi aproape amuzat de gîndul ăsta, am scos o mînă la suprafaţă reconstituind imaginea ce-mi stăruia în minte.
1993, august. Înainte să mori nu-ţi trece prin faţa ochilor toată viaţa.
1993, august. Nu mai aveam putere să mă ridic după aer şi, resemnat cum probabil ajungi să fii în faţa unui pluton de execuţie, eram pe punctul să deschid gura şi să mă las inundat.
*
Sfîrşitul ăsta e mai puţin important pentru tine, devreme ce e clar că am scăpat şi că am ajuns acum, la 17 ani depărtare de ziua aia – dar ce ciudat e faptul că astăzi pe insula de la Capidava este chiar prima zi de Atlantykron – să scriu textul ăsta. O să-ţi spun că prin apă, undeva sus, am observat o pată neagră. Am crezut iniţial că aşa vine moartea, apoi, atunci cînd am realizat că ceea ce văd este, de fapt, fundul unei saltele, cu un ultim efort m-am împins către ea. O mînă m-a apucat de păr şi mi-a scos capul la suprafaţă. Peste cîteva minute eram leşinat, dar viu, pe mal. Nu a murit nimeni atunci. Un tânăr cu o saltea a apărut în mod miraculos lîngă noi şi ne-a scos din apă. O să-ţi mai spun că în cele aproape două săptămîni cît a durat tabăra, l-am căutat să-i mulţumesc. Nu l-am găsit.
Asta e toată povestea. Doar că apoi s-a deschis parcă o altă lume şi am început să-i cunosc pe toţi oamenii aceia fascinanţi, scriitori şi artişti plastici, tineri şi bătrîni, cu mintea liberă şi frămîntaţi de aceleaşi vise pe care le aveam şi eu. Şi am fost cucerit iremediabil. În ziua aia de august era să mor, însă, cumva, am renăscut.
*
1996, iunie. Sînt la Brăila. Învăţ pentru un examen. Poţi să mă vezi cum stau pe jos, în camera mea, înconjurat de cursuri. Un tînăr pletos şi firav. Dacă ai da sonorul mai tare, ai auzi ţîrîitul unui telefon. Poţi să mă vezi cum sar în picioare, cum ridic receptorul, însă nu poţi auzi vocea de la celălalt capăt al firului. Vezi doar chipul meu cum se schimbă, cum încremeneşte. Aud şi acum cuvintele alea:
- Marian, Carmen nu mai e. S-a înecat.
Mihai Samoilă s-a născut la 12 august 1968. A urmat cursurile Facultății de Stomatologie din Iași.
A debutat cu povestirea „Cerșetor de nemurire“ în Jurnalul SF nr.83/1994. A mai publicat cîteva povestiri, puține, apărute, între altele, în Alternativ SF, Fiction.ro și antologia Nemira ’96.
Membru fondator al Clubului Alternativ SF din Iași (1995), a realizat emisiunea Alternativ SF pentru postul de televiziune ieșean Tele M.
Este cunoscut mai ales ca traducător, printre autorii traduși numărîndu-se China Mieville, Kate Wilhelm, Ken MacLeod, K.J.Bishop.
Orion nr.4 a apărut în noiembrie 1989, cu puţin înaintea Congresului al XIII-lea al PCR şi, deşi avea pe copertă un războinic care trăgea sabia din teacă, nimeni nu s-a sesizat. Acest ultim număr al primei serii propunea mai multe surrprize cititorilor săi.
În primul rînd coperta era „colorată“ cu o culoare roşie, care apărea pe chenarul revistei şi pe mantia războinicului. În al doilea rînd revista îşi schimba subtitlul cu unul care o definea mult mai bine, „literatură şi artă ştiinţifico-fantastică“. În fine, pentru prima oară în România, o revistă edita un număr consacrat în întregime fanteziei eroice.
În pagina de editorial Viorel Pîrligras retrasează „coordonatele fanteziei eroice“, polemizînd un pic cu Florin Manolescu, autorul excepţionalului compendiu Literatura SF, asupra definiţiei „heroic-fantasy-ului“.
Mai toate prozele şi articolele publicate aici respectă tema revistei.
Proze originale: „Bătălia Arbatului“, fragment din Campionul reginei Shaana cea dintîi dintre Cronicile lui Gondor, repovestite de Mihnea Columbeanu; „Construcţia“ de Mihail Grămescu.
Traduceri: „Taina cavalerului stelei albastre“, de Marion Zimmer Bradley, traducere de Gustav Wahl; Lumea lui Rocannon, de Ursula K. le Guin, traducere de Mihai Dan Pavelescu – ocupă tot caietul doi al revistei, împreună cu serialul BD Barbarella.
Articole de prezentare: „De la mit la basm, de la basm la SF“, de Anamaria Borlan; „Heroic Fantasy sau farmecul indiscret al kischului?“ (cum vă place) de Marian Mirescu; „Fantezia eroică în benzi desenate“, de D. Niţă (în cadrul rubricii Galaxiile bidimensionale); „Zilele cenaclului Henri Coandă“, foto-cronică de Dragoş Vasilescu.
În pagina 3 este lansat un concurs de benzi desenate SF, cu temă la alegere, dar cu o planşă obligatorie după un scenariu dat. Argumentul concursului este semnat de D. Niţă, care face o trecere în revistă a concursurilor precedente de benzi desenate din anii `70, şi generaţia de desenatori care a rezultat.
Aproape 100 de tineri au trimis planşe la concurs dar, din păcate, rezultatele vor fi date publicităţii de-abia după 5 ani.
Înainte de revoluţia din decembrie 1989 a avut loc una mai mică (muuult mai mică, dar cu impact totuşi asupra cîtorva zeci de mii de cititori) în redacţia revistei Orion. Viorel Pîrligras părăseşte redacţia din cauza diferenţelor de vederi ireconciliabile dintre el şi Dragoş Vasilescu, privind construcţia revistei. El spera s-o impună în locul său pe Cristina Diloiu, dar bineînţeles, Vasilescu a luat acest fapt ca pe o glumă bună şi va scoate numărul 5 al revistei fără V. Pîrligras şi fără C. Diloiu.
Datorită originalităţii şi tirajului său uriaş (difuzat în toată ţara) prima serie a revistei Orion a avut un impact enorm asupra a zeci de mii de cititori, mulţi dintre ei ne-sefişti, care i-au păstrat un colţișor în memoria lor afectivă pînă astăzi (din păcate nu şi în bibliotecă, fiind tipărită pe o hîrtie proastă de ziar, nu s-a putut conserva foarte bine).
Mai mult decît atît, ea şi-a îndeplinit şi scopul financiar pentru care fusese aprobată apariţia sa, din beneficiul rezultat din vînzarea revistei s-au plătit salariile întregului personal al Teatrului Liric din Craiova pe un an de zile. Şi colaboratorii revistei au fost bine plătiți, cu sume cuprinse între o sută şi cîteva mii de lei, în funcţie de contribuţia fiecăruia.
Dar povestea revistei Orion nu se termină aici.
OFERTĂ: CĂRŢILE DIN 2012 CU 20% REDUCERE!
Numărul curent – ediţia print
