Lavie Tidhar s-a născut şi a crescut într-un kibbutz din Israel şi, de-a lungul vieţii, a locuit în Marea Britanie, Africa de Sud, Asia şi în arhipelagul Vanuatu. A debutat cu un volum de poezii intitulat Remnants of God şi, ulterior, a publicat numeroase povestiri în publicaţii precum Strange Horizons, Clarkesworld Magazine, Postscripts şi Interzone. În volum i-au apărut pînă în prezent nuvela An Occupation of Angels, culegerea de povestiri Hebrew Punk şi un scurt roman intitulat The Tel Aviv Dossier (în colaborare cu Nir Yaniv). În calitate de editor a publicat o bibliografie adnotată a scriitorului Michael Marshall Smith şi două antologii. Primul său roman, The Bookman, a apărut în ianuarie la Angry Robot Books, iar urmarea acestuia, Camera Obscura, va fi publicat în noiembrie la aceeaşi editură. În 2003 a cîştigat cea dintîi competiţie de literatură SF Clarke-Bradbury, sponsorizată de Agenţia Spaţială Europeană. A fost nominalizat la premiile Writers of the Future şi Geffen.

*

Mihai Adăscăliţei: Lavie, în primul rînd îţi mulţumesc pentru că ai fost de acord să stăm de vorbă. Ce te-a atras spre ficţiunea speculativă? Ce povestiri stau la baza iubirii tale pentru acest gen de literatură?

Lavie Tidhar: Mi-a plăcut mereu literatura science fiction şi fantasy, încă de la primele cărţi citite în copilărie. Aşa că aş considera că baza au constituit-o cîteva cărţi evreieşti pentru copii, ca Aventurile căpitanului Yuno, o serie de trei cărţi din anii cincizeci, despre doi copii aflaţi la bordul unei nave spaţiale şi aventurile lor în Sistemul Solar, alături de traducerile din Jules Verne şi aşa mai departe. Am ajuns să citesc SF american doar cînd am putut intra într-o bibliotecă pentru adulţi.

Te-ai născut în Israel şi ai trăit în Africa de Sud, în Anglia, în zona de sud a Pacificului şi în Asia de Sud-Est. Ai editat antologii şi, ca scriitor, ai scris poezie, nonficţiune, povestiri şi romane, o piesă de teatru şi scenarii de bandă desenată. Sînt acestea semne ale nehotărîrii sau îţi place să experimentezi? Cum te-au ajutat aceste experienţe să te dezvolţi ca scriitor?

N-aş numi asta nehotărîre, nu.  Îmi place să experimentez, să încerc lucruri noi, altfel de abordări… Îmi pare atît de neinteresant să scrii mereu acelaşi şi acelaşi lucru!
Poezia este prima mea dragoste. Încă mai cred că un poem mare cu adevărat – cum ar fi “High Windows” de Larkin sau “Journey of the Magi” de Eliot – este cel mai bun lucru. Să scrii un poem adevărat, unul singur, în fine… cîtă vreme sînt, probabil, un poet bun, nu sînt unul mare, iar asta explică de ce scriu ficţiune în loc să scriu poezie.
Cred că a scrie scenarii de benzi desenate este fascinant. E un domeniu în care, deocamdată, mă joc – încerc şi eu marea cu degetul –, dar sper să fac mai multe în viitor. Am cîteva proiecte în acest sens…
Totuşi mă consider un scriitor de povestiri. Chiar dacă am vîndut pînă în 2009 cinci romane, nu mă simt bine dacă nu scriu şi povestiri. Nu e acelaşi lucru cu a scrie poezii, dar îmi place scurtimea lor, felulul în care poţi face unele lucruri, în care poţi încerca altele, ceea ce nu prea poţi face într-un roman. Asta nu înseamnă că nu-mi plac romanele, cu orizontul lor îndepărtat, cu sculatul în fiecare dmineaţă pentru a continua povestea şi a vedea încotro se îndreaptă…

Din tot ce ai scris pînă acum ce ţi-a părut mai reprezentativ pentru tine?

Aşa, din scurt, aş zice că povestirile. E ceva în ele care mă satisface. Sînt suficient de lungi cît să fie o provocare, dar nu îndeajuns încît scrierea lor să înceteze a fi o plăcere, devenind muncă.

Uitîndu-mă peste bibliografia ta, am observat că ai progresat treptat de la povestire la roman, trecînd prin nuvelă şi miniroman. Te-a ajutat proza scurtă să scrii primul tău roman? Crezi că trecerea graduală de la o specie la alta poate îmbunătăţi tehnica scriitorului, făcîndu-l să se apropie mai cu succes de roman?

În mare, da, sigur, dar pe de altă parte cred că e o falsă regulă – şi cu asta cred c-am spus destul. Adevărul e că sînt o mulţime de romancieri care n-au scris în viaţa lor o povestire şi nu le-a dăunat deloc. Eu scriu povestiri şi nuvele pentru un singur motiv: îmi place s-o fac. Ideea de a trece treptat de la povestire la roman îmi pare puţin dubioasă. Doar pentru că acum scriu romane nu însemană că am încetat să mai scriu povestiri sau că nu mai sînt interesat în celelalte forme de a spune o poveste. Unii scriitori sînt mai buni într-o formă decît în alta. Eu zic că a scrie înseamnă întotdeauna a învăţa, indiferent în ce formă alegi s-o faci.

Am citit undeva că îţi defineşti scrisul ca fiind new weird. De ce atracţia asta pentru straniu (weird)? De ce îţi defineşti scrierile ca ficţiuni stranii?

N-aş putea spune de ce. Dar cred că am tendinţa de a privi puţin pieziş lumea care ne înconjoară. Cert e că îmi place să scriu despre lucruri diferite, amestecînd genurile, încercînd diverse abordări, iar singurul numitor comun pentru astea este „straniul”. Nu-mi place să fiu înţepenit într-un singur gen sau subgen. Încă îmi doresc să scriu o carte de bucate şi încă mai visez ca, într-o bună zi, să mă apuc să scriu romane roz.

Engleza este a doua ta limbă. Cît de greu e să scrii şi să publici într-o altă limbă? De ce ai ales engleza?

În parte a fost o decizie orientată spre latura comercială a lucrurilor. A scrie în engleză înseamnă a avea o şansă să poţi cîndva să trăieşti din asta. A scrie în ebraică nu poate fi decît o chestie de pasiune. Dar îmi place să scriu în engleză, aşa că nu e chiar o corvoadă.

Mai scrii în ebraică? Mai publici în ţara ta?

Încerc să continui să scriu în ebraică. Am scris o grămadă de povestiri de-a lungul anilor, şi multe din ele (nu chiar toate) le-am tradus în engleză şi le-am publicat în SUA (cred că „Shira”, care a apărut în antologia lui Elen Datlow The Del Rey Book of Science Fiction & Fantasy, este preferata mea). Nir Yaniv şi cu mine am scris un roman în ebraică, un roman de mistere, umoristic, a cărui poveste se întîmplă la convenţia israeliană de SF, şi care a fost publicat în Israel în 2009. A fost foarte amuzant să-l scriem. Și mai e cel puţin un roman pe care vreau să-l scriu cîndva şi care nu poate fi scris decît în ebraică…

Ai scris două romane cu Nir Yaniv. Cum se lucrează la un roman în colaborare? Ai mai repeta experienţa aceasta în viitor? Dacă da, cu cine?

E încîntător să scrii în colaborare cu cineva. Dar uneori e atît de frustrant! La cele două cărţi scrise cu Nir am alternat capitolele, revăzîndu-ne unul altuia capitolele, făcînd schimbări sau adăugînd una-alta. A mers destul de bine. S-ar putea s-o facem din nou cîndva.

(va urma)

Interviu realizat de Mihai Adăscăliţei

Traducerea din limba engleză: Michael Haulică