From the monthly archives: July 2010
Lucian Merișca anunță apariția volumului Poveștile mele de pe vremea cînd nu știam să scriu, de Dragoș Merișca, fiul lui în vîrstă de 6 ani. Volumul a apărut la Editura PIM, iar coperta este semnată de Adrian Aioanei.
Lansarea (din păcate în lipsa tînărului autor), a avut loc la ședința Cenaclului Quasar din 26 iunie, desfășurată la Casa Pogor.
O altă lansare va avea loc pe 22 iulie, ora 18.00. Va vorbi despre carte Liviu Antonesei.
Deocamdată poate ar fi mai bine să mergeți direct la blogul tînărului autor și să vedeți ce și cum.
Michael Haulică & Horia Nicola Ursu (antologatori) – Millennium Fantasy & Science Fiction, volumul 1
Millennium Press, 2009
Traduceri de Cristi Mitran, Roberet Coller, Bogdan Lascu
Am început anul 2010 parcurgînd cea dintîi dintre antologiile semestriale Millennium F & SF, un volum cu o copertă elegantă pentru care îl felicit pe graficianul Mihai Tițoiu. Antologia cuprinde proză scurtă de autori români şi anglo-saxoni ale căror romane şi nuvele fie au fost publicate la Millennium Press, fie vor apărea acolo în viitorul apropiat.
Cuvîntul înainte este semnat de editorul şi antologatorul Horia Nicola Ursu şi constituie o pledoarie în favoarea prozei scurte, un tip de ficţiune propice pentru experimente literare şi pentru formarea noilor generaţii de scriitori.
Povestirea “Cerul îngheţat” de Jeff Carlson se încadrează în subgenul hard SF şi are ca fundal al intrigii explorarea satelitului Europa şi descoperirea unor forme de viaţă extraterestre.
Schiţa “Crama lăutarilor” de Marian Coman e mai degrabă încadrabilă în genul realismului magic şi reprezintă un efort literar onorabil al autorului.
Povestirea “Epidemia” de Sebastian A. Corn, în schimb, marchează o întoarcere la universul science-fantasy din viitorul îndepărtat descris în Imperiul Marelui Graal. Cumva, textul pare un prim capitol de roman, întrucît personajele se confruntă cu o problemă majoră, ajung să îi înţeleagă originea, dar nu o şi rezolvă pînă la sfîrşitul povestirii. Aştept romanul…
Nuvela lui Jack Dann, “Da Vinci înălţîndu-se”, poate fi încadrată în subgenul clockpunk, întrucît ne prezintă un crîmpei de istorie alternativă în care, pe cînd experimenta cu maşinării zburătoare, tînărul Leonardo da Vinci l-a avut ca ucenic pe… Niccolo Machiavelli.
Schiţa “Îngeri, ieşiţi din morminte!” de Dan Doboş este o abordare reuşită a genului cyberpunk în care, într-un viitor apropiat, tineri rebeli luptă să submineze un guvern care le oferă oamenilor nemurirea.
Probabil vă aşteptaţi să afirm că textul pe care îl prefer din această antologie este “Cînd sysadminii conduceau Pămîntul” de Cory Doctorow – o abordare post-cyberpunk a subgenului postapocaliptic. Povestirea autorului canadian este meritorie, dar am apreciat-o mai mult în forma originală.
Preferata mea din această antologie este însă povestirea “Gesta kaenorum” a lui Dănuţ Ivănescu, o epopee condensată, o poveste fantastică plasată într-un Ev Mediu alternativ şi scrisă cu un farmec comparabil cu cel al romanului O sută de ani de zile la porţile Orientului de Ioan Groşan.
Liviu Radu, pe de altă parte, ne oferă povestirea “Eu te-am iubit, Paraschivo”, o distopie plasată într-un viitor apropiat în care Bucureştiul s-a separat de restul României, iar forţele de ordine sînt miliţii de suporteri ale marilor cluburi de fotbal din oraş.
Richard Paul Russo, cu povestirea “Un loc mai bun”, revizitează străzile periculoase descrise în Destroying Angel şi în celelalte romane din seria despre locotenentul Carlucci. Ca atmosferă, “Un loc mai bun” evocă irezistibil melancolia din Blade Runner.
Ultimul text din volum este schiţa “Întrebări pentru un soldat” de John Scalzi, o abordare satirică a operei spaţiale militariste.
Antologia se încheie cu note bio-bibliografice despre autori şi antologatori. Pe ansamblu, în ciuda unor mici scăpări de redactare literară, Millennium Fantasy & Science Fiction reprezintă un volum destul de valoros, iar cititorii îl vor parcurge cu plăcere.
În urmă cu un an, chiar în iulie 2009, aflam că Liviu Radu a fost primit în Uniunea Scriitorilor. În 2010 a fost nominalizat la premiile USR pentru romanul O după-amiază cu bere și zîne (Tritonic, 2009).
Ce a însemnat pentru el intrarea în USR? Ce poate însemna pentru un autor român de SF să fie membru al USR? Despre asta am vorbit cu Liviu Radu.
S-a schimbat ceva în viaţa ta de cînd ai devenit membru al USR?
Noi, autorii şi cititorii de literatură SF, obişnuim să alcătuim o comunitate destul de unită. Nu prea avem de-a face cu alte comunităţi literare, nu prea cunoaştem critici, rareori avem de-a face cu autori de mainstream. Într-un cuvînt, sîntem izolaţi de restul vieţii literare – alcătuim celebrul getou SF – nu pentru că am vrea neapărat să fim izolaţi, ci pentru că nu cunoaştem restul lumii literare. Şi avem impresia că nici restul lumii nu ne cunoaşte şi nu vrea să ne cunoască. În momentul în care pătrunzi în USR îţi dai seama că lucrurile nu stau aşa, că există o grămadă de porţi deschise – dar la care n-ai ştiut că trebuie să baţi. Nici măcar n-ai ştiut că există.
Din nefericire, intrarea mea în USR a coincis cu anumite probleme care nu mi-au permis să mă dedic pe cît ar fi trebuit participării la viaţa USR. Dar, atît cît am putut s-o fac, am descoperit că există o mulţime de oportunităţi care permit unui autor să fie cunoscut de cititori, de critici, de colegii din alte domenii literare.
Există în USR un anumit spirit de colegialitate, care te face să simţi că faci parte dintr-o breaslă onorabilă. Sincer vorbind, a fi membru al USR te face să-ţi crească respectul de sine pentru că eşti tratat cu respect – respect care exista şi înainte, dar despre care nu aveai cum să-ţi dai seama. Oricum, USR este cu adevărat o uniune de creaţie, pentru creatori, şi menită, printre altele, să-i facă pe creatori cunoscuţi cititorilor.
Noi, SF-iştii, ne întîlneam cu cititorii la cenacluri sau la tîrgurile de carte. Am descoperit, printre altele, că există multe alte posibilităţi să comunici cu cititorii, să faci cunoscută literatura SF celor ce îndrăgesc literatura în general.
Cum te-ai simţit în postura de sefist nominalizat le premiile USR?
Absolut minunat. După cum spuneam mai înainte, noi trăim cu senzaţia că literatura serioasă nu ne bagă în seamă. Nominalizarea mea a fost o dovadă că nu-i aşa, că literatura SF se bucură de atenţia cuvenită. Sincer vorbind, orgoliul meu a fost foarte satisfăcut. Dacă eram premiat, cred că o luam razna, bănuiesc că nu mai aveam simţul măsurii…
Cum vezi tu prezenţa sefiştilor în USR? Crezi că ar trebui să se schimbe ceva? Ce?
Cu toţii am fost afectaţi de modul în care a prezentat Nicolae Manolescu literatura SF în monumentala sa lucrare. Nimeni nu s-a gîndit că opinia respectivă s-a format şi datorită modului în care este reprezentată litaratura SF în USR.
Înainte de 1990, în USR s-au înscris o serie de scriitori ce reprezentau cu demnitate genul: Vladimir Colin, Ion Hobana, Romulus Bărbulescu, George Anania şi alţii. Erau destul de numeroşi, erau cunoscuţi şi apreciaţi.
După 1990, puţini sefişti s-au înscris în USR – iar cei care au făcut-o, inclusiv C.T. Popescu, au făcut-o în calitate de autori de mainstream. Sigur, în toată povestea asta un rol important îl joacă şi faptul că literatura SF şi fantasy este încadrată în secţia de literatură pentru copii şi tineret, iar noi considerăm că nu scriem pentru copii.
Am descoperit că există multe persoane în USR, chiar şi la nivel de conducere, care consideră că rolul literaturii SF ar trebui să crească, să se acorde premii acestui gen de literatură, să fie sprijinită întrarea în USR a celor mai buni autori de literatură SF şi fantasy. Sigur, mai e mult pînă la crearea unei secţii de literatură SF şi fantasy, dar cred că acordarea unui premiu anual al USR – sau girat de USR – pentru acest gen de literatură va face să crească interesul publicului şi-i va mobiliza pe autori (prin cointeresare materială, nu-i aşa?)
Care e sfatul tău pentru sefiştii care îndeplinesc condiţiile de intrare în USR şi încă ezită?
Să nu mai ezite şi să depună cît mai repede cerere de înscriere în USR. După cum am mai spus, vor descoperi că există o serie de oportunităţi, vor descoperi o lume nouă şi – fiind numeroşi – vor avea un cuvînt de spus. Va fi bine pentru toţi – şi pentru autori, şi pentru cititori. În plus, SF-ul va avea de-a face cu lumea reală. Ştiţi ce-i mai interesant? Că nu avem motive să avem complexe de inferioritate. Literatura SF de la noi nu are motive să se ruşineze, în comparaţie cu literatura mainstream.
Mai ai ceva de adăugat la „cestiunea“ USR?
Intrarea în USR a unora dintre sefişti e, cumva, asemănătoare cu pătrunderea cuiva de la ţară într-un mare oraş. Îţi dai seama că există alte reguli decît cele cu care ai fost obişnuit, dar nu ţi le explică nimeni, pentru că toţi cei de acolo le ştiu. După un timp, cineva vede că stai la semafor aiurea, îşi dă seama că nu cunoşti regulile şi ţi le explică, plin de bunăvoinţă. Numai că, pînă atunci, ai pierdut timp preţios… De aceea cred că-i bine să ne înscriem cît mai mulţi sefişti – ca să ne ajutăm între noi la început, pînă o să ne obişnuim cu o lume diferită de cea pe care o ştiam noi…
Și finalul, inevitabil: La ce lucrezi? Pregăteşti ceva pentru jumătatea a doua a anului?
Mă străduiesc să termin Modificatorii, un volum cu ucronii şi modificări ale istoriei. Şi mai am şi alte planuri – dar, deocamdată, trebuie să fac faţă altei provocări, neliterare.
Sper să depăşesc momentul publicării volumului cu numărul 13 – care nu vrea cu nici un chip să vadă lumina tiparului. Alte două încercări s-au terminat printr-un eşec, soarta făcînd tot ce era posibil ca să mă împiedice. Dacă dă Dumnezeu – şi cu ajutorul prietenilor – o să trec şi de piedica asta…
Interviu realizat de Michael Haulică
Cenaclul ProspectArt are o nouă întîlnire astăzi, 12 iulie, de la ora 17.30, la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“ din bulevardul Lascăr Catargiu nr. 21.
Vor citi:
Mihail Grămescu – „O ipoteză neortodoxă”
Dănuţ Ungureanu – „Malawi, cu capitala la Zomba”
Cristian Tamaş – „Funnyway”, traducere din Serge Brussolo
Azi, 12 iulie, în colecţia Carte de buzunar a Jurnalului Naţional apare volumul Insula pinguinilor, de Anatole France. Vedeți prezentarea aici.
Azi-noapte (după ora României) s-au anunţat Premiile Campbell Memorial (pentru roman) şi Sturgeon (pentru proză scurtă).
Paolo Bacigalupi – The Wind-Up Girl a cîştigat Premiul Campbell Memorial, fiind urmat de Robert Charles Wilson – Julian Comstock: a Story of 22nd-Century America şi China Miéville – The City & the City. Cartea lui Bacigalupi confirmă astfel titlul de carte a anului trecut, după ce i-a adus autorului premiile Nebula, Locus şi Compton Crook. The Wind-Up Girl este, de asemenea, favorită în cursa pentru Hugo.
Premiul Sturgeon i-a revenit lui James Morrow pentru nuvela Shambling Towards Hiroshima, locul secund fiind împărţit de proze semnate de Sara Genge, Damien Broderick şi John Barnes. Şi Morrow a avut parte de nominalizări la Nebula şi Locus, fiind de asemenea între finaliştii Hugo.
La 11 iulie 1960 s-a născut Radu Gavrilescu.
Iată prezentarea lui Radu, aşa cum apare ea în Dicţionarul benzii desenate din România, de Dodo Niţă și Virgil Tomuleţ:
Radu Gavrilescu (n.1960), grafician, Iaşi.
Absolvent al Facultăţii de Mecanică din Iaşi şi un mare pasionat de SF, Radu Gavrilescu a ilustrat numeroase publicaţii de profil (primind mai multe premii). A cochetat şi cu a noua artă, publicînd cîteva BDSF:
1973 – Aventurile lui Siam, în CUTEZĂTORII (scurtă povestire umoristică, în culori);
1991 – Five O’Clock, în primul şi singurul număr al revistei de benzi desenate IMAGO din Iaşi (un fel de METAL HURLANT à la roumaine conţinînd benzi desenate înainte de 1989);
1994 – Ziua zborului, după Dan Merişca, în JURNALUL SF;
1996 – Johnny Mnemonic (adaptare după povestirea lui William Gibson, desenată între 1991-1992) în ALTERNATIV SF, supliment săptămînal al ziarului ieşean 24:ore.
Ar mai fi de adăugat că este unul dintre membrii fondatori ai Cenaclului Quasar şi că, alături de Dragoş Cojocaru, în 1993, a pornit suplimentul SUPERNOVA al cotidianului EVENIMENTUL din Iaşi.
Radu Gavrilescu are şi o pagină în WikiSF.
Ilustraţii din numărul 1/17 oct/1996 al suplimentului Alternativ SF.
Sefeul pe internet, în săptămîna 4 – 10 iulie 2010:
10 iulie
Biblioteca Babel. Vizez, deci exist (despre Ihsan Oktay Anar – Atlasul continentelor înceţoşate ) -
Cultural SF and Movie Learnings. Necrofila salvează România: bampiroi, moroi în păpușoi, vîrcolaci răscrăcărați
9 iulie
Nautilus. Restart.
FinalFrontier. Robert Coller: Galileo Online
FanSF. Interviu în exclusivitate cu editorul Daniel Penescu
8 iulie
SRSFF. Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe
CaprikornK13. Maestrul și desuetudinea (despre Fundația, de Isaac Asimov)
Cultural SF and Movie Learnings. James Canton – “Provocările viitorului”, la Polirom
Observator cultural. „Editurile mici au venit cu lucruri noi“ (Interviu cu Ciprian Dobra)
7 iulie
FanSF. O veste mai mult decît bună!
Final Frontier. Hanelore Alexa: Arthur C. Clarke – The Fountains of Paradise
6 iulie
Leda Blog. Academia vampirilor – undă verde pentru marele ecran
Biblioteca Babel. Insultă la adresa cititorului (despre Molima, de Guillermo del Toro și Chuck Hogan)
Final Frontier. Iulian Fira: Arkadi și Boris Strugațki – Valurile liniștesc vîntul
5 iulie
Final Frontier. George Moga: Norman Spinrad – Solarienii
SRSFF. Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe
FanSF. Împliniri mărețe
4 iulie
Marian Coman: Viața mea, poveștile mele. M-am jucat
Scifientland. Istorisirile lui cireșar
*
Relansarea Nautilusului (9.07. Nautilus. Restart)
Poza asta (vezi dreapta), din însemnarea lui Robert Coller de pe Final Frontier despre Galileo Online (9.07. FinalFrontier. Robert Coller: Galileo Online)
SRSFF pentru atașamentul față de Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe
pentru mine, care am ratat știrea despre premiul lui Adrian Buzdugan (adică asta: 7.07. FanSF. O veste mai mult decît bună!)
(o săptămînă în urmă, 27 iunie – 3 iulie: Intermeci (1))
Haruya Sumiya (foto), traducătorul în limba japoneză al lui Liviu Rebreanu, dar şi al lui Horia Aramă şi Vladimir Colin, a fost pentru cîteva zile în București.
Cu această ocazie a confirmat că la toamnă va apărea în Japonia o antologie de SF european, editată de Fumio Takano.
Din antologie vor face parte şi două povestiri româneşti traduse de Haruya Sumiya: „O femeie de succes“, de Roxana Brînceanu, şi „Eu şi un cîine“, de Ona Frantz.
(foto: MH)
O altă mare surpriză cinematografică a anului 2009 din domeniul Science Fiction este producţia elveţiană (!) Cargo, semnată de Ivan Engler şi Ralph Etter. Un film peste medie, ce merită toată atenţia din partea iubitorilor genului.
Reclamele uriaşe „Come to Rhea!” de pe zgîrie-norii şi de pe axul uriaşului complex orbital, tehnologia deţinută de Kuiper Enterprises, atmosfera posomorîtă şi muzica lui Frederik Strömberg invită din primele minute la o vizionare atentă!
În 2267, Laura Portman (Anna-Katharina Schwabroh) se angajează ca medic pe Kassandra, o enormă navă de transport; un voiaj de opt ani ar trebui să-i aducă suma necesară pentru acoperirea cheluielilor de transport spre Rhea, planetă paradisiacă pe care sora ei deja s-a stabilit în urma obţinerii unei vize gratuite. Din cauza atacurilor teroriste susţinute ale grupării „Machinenstürmer”, echipajul este nevoit să tolereze prezenţa la bord a locotentului Samuel Decker (Martin Rapold), agent al Securităţii Spaţiale…
După trei ani şi opt luni, în timpul schimbului ei, Laura se vede nevoită să deschidă compartimentul de marfă. Decker, responsabilul cu securitatea navei, este decuplat automat din repausul criogenic; regulamentul cere şi decriogenarea căpitanului navei… urmează un accident dubios şi totul iese din monotonie!
Astfel, la patru ani lumină de Pămînt încep întrebările: Cargo-ul chiar este încărcat cu materiale de construcţie pentru Staţia 42 – o staţie spaţială de tranzit spre Proxima? Echipajul este cumva pus în pericol? Schimbul de mesaje al Laurei cu sora sa Arianne mai aduce o necunoscută: care este de fapt destinaţia reală a navei? Răspunsurile, toate legate de motivaţia unei omeniri aflate în derivă, sînt neaşteptate!
Subtitlul introdus în promovarea lui, „Da draussen bist du allein” (Acolo în spaţiu eşti singur/ă) e unul incitant, însă poate eticheta doar cîteva scene din film… Cargo nu intenţionează să dramatizeze alienarea astronauţilor ce survine izolării (cum fac Silent Running sau Moon) şi nici nu dezvoltă suspiciunea generală caracteristică melanjului horror-sci-fi (Alien, Pandorum). Mai degrabă are ceva din atmosfera trilogiei Cubul, unde toţi îşi conjugă eforturile şi abilităţile în vederea supravieţuirii şi din cea a Odiseei… lui Kubrick, căci filmul nu este doar un thriller reuşit cu un scenariu bun, ci şi un regal vizual (efectele speciale domină într-un mod plăcut partea a doua a filmului), un regal datorat experienţei dobîndite de realizatori în cadrul companiei visualscience.net, companie fondată de Engler în urmă cu zece ani.
Ca veridicitate, între filmele S.F. ale anului trecut, eu l-aş situa undeva imediat după Moon. Autorii lui au luat în calcul frigul ce s-ar înstăpîni peste o navă-cargo de asemenea dimensiuni – în cală vaporii de apă se cern într-o ninsoare uşoară, gelul din rezervoarele criogenice, hrana lipsită de varietate a astronauţilor, plantele crescute la ultraviolete, caracterele chinezeşti de pe nave (1) etc. Totuşi, în silozul cargourilor nu putea fi gravitaţie artificială şi nici în cargo; oricît de artistic ar fi efectul, apa n-are cum să picure încet pe podea! şi mai sînt două-trei faze la care cîrcotaşii vor strîmba din nas!… Dar de asta Odiseea spaţială 2001 e o capodoperă, iar Cargo nu e decît un film foarte bun!… Mai precis, un debut foarte bun (2) !
Există şi locuri comune (după un dezastru ecologic, Pămîntul de nelocuit este, în fapt – din nou – locuibil, acest lucru este secretizat întrucît convine unei minorităţi ce deţine puterea economică, reţeaua neuronală hibridă etc.), dar şi combinaţii fericite ce reuşesc să captiveze!
Un prim pas ferm al cinematografiei elveţiene pe terenul înşelător al ficţiunii ştiinţifice.
NOTE:
(1) cam astfel de caractere s-ar putea să domine tehnologia spaţială a viitorului. Anul acesta NASA a fost nevoită să amîne programele ce vizau amartizarea cu echipaj uman undeva după 2037 şi aselenizarea în 2020. (înapoi în text)
(2) bineînţeles, nu am luat în calcul proiectele de absolvire ale lui Ivan Engler şi Ralph Etter, scurt metrajele „Nomina Domine” (2000), respectiv „Wackelkontakt” (2004). (înapoi în text)
OFERTĂ: CĂRŢILE DIN 2012 CU 20% REDUCERE!
Numărul curent – ediţia print
