From the monthly archives: November 2010
A apărut numărul 6, noiembrie 2010, al revistei Suspans.ro, editată de Mircea Pricăjan.
SUMAR:
EDITORIAL
Mircea PRICĂJAN – O jumătate de aniversare
RECENZII
Diana MORĂRAŞU – Filon, între Istorie şi poveste (Guillaume Prevost, Asasinul şi profetul)
Adina BARVINSCHI – Putere şi crimă în Suedia contemporană (Lisa Marklund, Explozii în Stockholm)
Laura FRUNZĂ — Leonardo da Vinci şi misterele biliotecii de la Vatican (Guillaume Prevost, 7 crime la Roma)
Michael HAULICĂ — … şi i-a spus ce i-o fi spus (Doina Ruşti, Zogru)
Mircea PRICĂJAN — Un debut cu greutate (Sarah Langan, The Keeper)
Mircea PRICĂJAN — Iluzia moştenirii genetice (Bentley Little, His Father’s Son)
CINEMA:
Adela MARCOV – The Killer Inside Me
Antuza GENESCU — High-Brow Suspence (The American)
ESEU:
Oliviu CRÂZNIC – Despre pricolici şi vîrcolaci
Vlad PUESCU — Cartea fără file: E-books – manual de utilizare
INTERVIU:
“Scriu doar ce mi-ar plăcea să citesc”, George ARION în dialog cu Lawrence BLOCK
“Totul e un act de credinţă”, Mircea PRICĂJAN în dialog cu Sarah LANGAN
“Ne putem schimba, specia noastră poate evolua”, Rick MARGOLIS în dialog cu Suzanne COLLINS
PROZĂ:
Lucia VERONA — Vega Club
Liviu RADU — Băiatul cu cîinele
Ciprian MITOCEANU — În pădure
Florin IRIMIA — Facebook
PROFIL LITERAR:
Mircea PRICĂJAN – Michael Crichton, părintele techno-thrillerului
AŞA NU!
Dan BOERIU – Varză (Ryu Murakami, În supa miso)
PIPA LUI ARION
George ARION – Cei patru justiţiari
Aventura gemenilor dincolo de Poiana Vie, cel de-al doilea volum al seriei Andilandi, de Sînziana Popescu, poate fi cumpărat de-acum și de pe amazon.com.
Alte amănunte pe site-ul seriei, aici.
Primul volum, Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărîm, este disponibil pe amazon.com din vară.
Un roman grafic de David Brin: Tinkerers.
Sefeul pe internet, în săptămîna 7 – 13 noiembrie 2010:
A apărut numărul 6, noiembrie 2010, al revistei HELION
7 noiembrie
FanSF. Ce ne pregătesc CORINT și LEDA?
8 noiembrie
Horia Nicola Ursu/Însemnări din colț’u hărții. Un nou volum trimis la tipar: MODIFICATORII de Liviu Radu
FanSF. Liviu strikes back!
Shauki’s Books. Shauki – DAMNARE, de Lauren Kate, în curînd la Litera
AssassinCG. Fallout: New Vegas – review
AssassinCG. Cities XL 2011 – review
Dark Wolf’s Fantasy Reviews. In the mailbox – Romanian edition
9 noiembrie
Aron Biro/The Deleted Scenes. Filmele vorbite pe la spate – octombrie 2010
Schbizoid. Dailies #80
Bookspot. “Saga Amurg: ECLIPSA”, în curând pe DVD!
Dark Wolf’s Fantasy Reviews. Cover art – “Modificatorii” (The Modifiers”) by Liviu Radu
10 noiembrie
Florin Pîtea/Țesătorul. Am drum la Timișoara (din nou)
Florin Pîtea/Țesătorul. Îmi apare cea de-a cincea carte
Blogu’ Ștefanei Czeller. Premiile concursului Helion 2010
Leda Blog. Precomandă vol. 5 din seria ACADEMIA VAMPIRILOR.
Leda Blog. Precomandă RAFUIALA, vol. 3 din FORȚELE RĂULUI ABSOLUT
Horia Nicola Ursu/Însemnări din colț’u hărții. Going to print: ART WASN’T QUITE CRIME
Blog de cărți. Anathem
FanSF. Două vești plus una!
AssassinCG. BD – Noiembrie 2010 #1
AssassinCG. Scurte #2
11 noiembrie
Bookblog. Ioan Todoran – Magicienii (Christopher Priest – Magicienii)
SF, Paranoia si diverse. Dragonii Heorot – Larry Niven, Jerry Pournelle, Steven Barnes
Bookspot. SHINING, astăzi cu Adevărul!
Dark Wolf’s Fantasy Reviews. E-zine spotlight – InterNova
12 noiembrie
Nemirabooks. La asfințit. Povestiri – fantezie, teroare, mister și coșmaruri marca Stephen King
Horia Nicola Ursu/Însemnări din colț’u hărții. La tipar: BRIGĂZILE-FANTOMĂ de John Scalzi
Observator cultural. Michael Haulică – Nu cumva…
Ziarul de duminică. Danilel Nicolescu – Cum se mai distrează marii scriitori
Ziarul de duminică. SUMAR (aveți aici programul celor 5 zile ale Tîrgului de carte Gaudeamus)
Blog de cărți. Anathem la Leda!
Dark Wolf’s Fantasy Reviews. Fórum Fantástico 2010
13 noiembrie
Mircea Coman/Scifientland. Oktoberfikt
Horia Nicola Ursu/Însemnări din colț’u hărții. Gaudeamus 2011 (1): Cînd şi unde?
Bookblog. Andreea Balint – Frankesnstein (Mary Shelley – Frankenstein)
Fan SF. Trei vești mari!
Shauki’s Books. Shauki – ORACOLUL, de Catherine Fisher, în curînd la Corint Junior + concurs ÎNGERUL NOPŢII
Dark Wolf’s Fantasy Reviews. Book trailer – “Full Dark, No Stars” by Stephen King
(o săptămînă în urmă, 31 octombrie – 6 noiembrie: Intermeci (19))
Top 10 albume science fiction
1. Arcturus – Sham Mirrors
2. Tool – Lateralus
3. Ayreon – Universal Migrator
4. Bruce Dickinson – Accident of Birth
5. In Flames – Whoracle
6. The Kovenant – SETI
7. Fear Factory – Remanufacture
8. Threshold – Clone
9. Royal Hunt – The Mission
10. Devin Townsend – Ziltoid the Omniscient
Top 10 albume fantasy
1. Tiamat – A Deeper Kind of Slumber
2. Blind Guardian – Nightfall in Middle Earth
3. Ayreon – The Final Experiment
4. Current 93 – Aleph at the Hallucinatory Mountain
5. Mastodon – Crack the Skye
6. Protomen – Act II: Father of Death
7. Therion – Theli
8. Kamelot – Karma
9. Lake of Tears – Headstones
10. Phoenix – Cantafabule
Top 10 albume horror
1. Nick Cave and the Bad Seeds – Murder Ballads
2. My Dying Bride – The Angel and the Dark River
3. Marilyn Manson – Antichrist Superstar
4. Rob Zombie – Hellbilly Deluxe 2
5. Iced Earth – Horror Show
6. Moonspell – Wolfheart
7. Coffinshakers – Coffinshakers
8. King Diamond – The Graveyard
9. Voltaire – Ooky Spooky
10. Sunn O))) – Monoliths and Dimensions
Tema emisiunii “Exploratorii lumii de mîine” (Radio R|omânia Cultural) din 13 noiembrie 2010 este “Arta SF în era digitală”.
Invitați: graficienii Ioan Dumitrescu și Alexandru Popescu.
Telefoanele ascultatorilor: 021.311.12.40 si 021.319.05.05. Se vor acorda premii de fidelitate, constînd din cărți oferite de editurile Millenium Books și Bastion.
Emisiunea poate fi urmărită online aici (în dreapta ecranului, dați clic pe Radio România Cultural).
Premiile concursului de proză scurtă ediţia din 2010 au următorii laureaţi :
Premiul I nu s-a acordat (nu a mai fost atribuit din 2007, cînd l-a cîştigat CRISTIAN MIHAIL TEODORESCU)
Premiul al II-lea a fost atribuit povestirii ULTIMA NAŞTERE de BALIN FERI (Bucureşti)
Premiul al III-lea a fost acordat, ex aequo, următorilor autori:
a) FLORIN PÎTEA (Bucureşti) pentru schiţa ONORAŢI MEMBRI
b) ŞTEFANA-CRISTINA CZELER (Iaşi) pentru povestirea NECAZURI ÎN CER ŞI PE PĂMÎNT
c) DARIO PECAROV (Cluj-Napoca) pentru povestirea ŞOARECI
Juriul a acordat şi trei menţiuni:
a) CĂTĂLIN COFARU (Alba Iulia) pentru povestirea URMĂTORUL TRECUT
b) ŞTEFAN VLĂDUŢ (Roman) pentru povestirea POVESTE DIN VIITOR
c) ALEXANDRU PLEŞA (Timişoara) pentru povestirea PROIECTUL RENAŞTEREA
Juriul format din LUCIAN VASILE SZABO (Preşedinte), CORNEL SECU (membru) şi CIPRIAN IONUŢ BACIU (membru), consideră că la ediţia din acest an calitatea prozelor a fost mai slabă decît la ediţiile anterioare.
Conform regulamentului autorii timişoreni membri ai clubului Helion sau ai cenaclului H. G. Wells nu au acces la concursul Helion.
(sursa: Helion)
Tot la Eurocon Timişoara, Viorel Pîrligras a venit cu numărul 0 al revistei sale Orion, editată în colaborare cu prietenul şi partenerul său din grupul satiric „Pro-Parodia“, Marian Răţulescu. Revista s-a numit de fapt Orfeu din Orion (revenind – într-un fel – la denumirea numărului 1 al revistei), avea formatul şi macheta primelor 4 numere (dar numai 16 pagini) şi purta numărul 0 pentru că în paginile acestui număr special au fost editate mai multe materiale (texte şi desene) refuzate/cenzurate înainte de 1989, după cum arăta Viorel Pîrligras chiar în editorialul său, intitulat, trist, dar sincer, „Orfeu în infern“:
„Coperta este cea propusă pentru nr. 1. Ea a fost respinsă deoarece ar fi satirizat un alt chip care – în acea perioadă – împodobea coperţile tuturor ziarelor şi revistelor. În numărul 1 ar fi trebuit să apară şi schiţa „Şobolanul“ de Radu Honga. A fost respinsă pe considerente de „horror”.
În numărul 2, „Povestea de iubire“ a regretatului Dan Merişca dăuna moralei noastre socialiste şi a fost scoasă, stricîndu-ne surpriza de 8 martie. Am înlocuit-o însă cu „Imagiconul“ lui G. H. Smith, proză în care femeia îşi ocupa locul „moral”. Aşa merg lucrurile.
În numărul 3, schiţa „Maşina de fabricat universul“ n-a fost aprobată deoarece avea o „oarecare tentă mistică”, în ciuda faptului că finalul e constructiv. A fost aprobată însă, în locul ei, „Carnaval în Babilon“, o proză înfăţişand un univers ostil, dur şi fatalist. Sabotaj? Să fi mirosit Sectorul propagandă ceva încă de pe atunci?
În nr. 4 ne-am autocenzurat. Aproape în totalitate, scrisorile sosite la apelul anchetei dădeau răspunsuri de genul: „ Îmi place SF-ul pentru că mă ajută să evadez din realitatea asta tîmpită (socialistă – n.n.) în care trăiesc”.
În pagina 2 a revistei găsim, alături de editorialul lui V. Pîrligras, o …poezie de Geo Bogza, despre astrul Orion, precum şi o short-story, „Cronocicleta“, scrisă de Alexandro Jodorowsky, cunoscut prozator, cineast şi scenarist BD chilian.
În pagina 3, „Povestea de dragoste“ semnată Mugurel Trofin şi Dan Merişca într-un stil amuzant, îi are ca protagonişti pe …Radu Piţigoi şi Theodor Honga.
Mai găsim proze de Mircea Liviu Goga („După chipul şi asemănarea ta“), Radu Honga („Şobolanul“), Viorel Pîrligras („Maşina de fabricat universul“) sau Victor Martin („Pragul“) precum şi o traducere, „Venus ne zîmbeşte“, de James G. Ballard.
Pe ultima pagină a revistei este publicată o scrisoare trimisă de cititorul C.V.-M din Bucureşti, în iunie 1989, la ancheta SF, scrisoare care, datorită conţinutului său, nu ar fi putut fi publicată înainte de schimbarea de regim.
Ca de obicei, pe fiecare pagină a revistei apar şi cîte una-două ilustraţii, semnate de Florin Mihai Diloiu, Valentin Iordache, Constantin Jurcuţ sau Victor Trifan. Acesta din urmă a realizat desenul său în doar două ore, în prezenţa mea, atunci cînd m-am dus la Bucureşti să-l cunosc. Şi cum ziua lui Viorel era aproape, Victor Trifan, cu talentul său excepţional, dar şi cu o viteză de execuţie nemaiîntîlnită, a realizat desenul stînd de vorbă cu mine, l-a pus într-o ramă din care a scos o fotografie mai veche şi mi l-a dat pentru a-l oferi aniversatului. Şi astăzi desenul se găseşte pe unul dintre pereţii camerei lui Viorel Pîrligras…
În revistă găsim şi două benzi desenate, una comică, „Mica poveste“ de Mugurel Dionisie şi alta realistă, „Orfeu: Cîntul 467“, de Viorel Pîrligras (care mai semnează şi un poster din ciclul „Noi, roboţii” pe cele două pagini centrale.
Datorită publicării unor proze cenzurate în perioada comunistă, dar şi al numeroaselor clin d`oeil –uri, acest număr este un regal pentru fanii SF nostalgici şi, prin urmare, indispensabil colecţionarilor primelor 4 numere ale revistei Orion.
Deşi din start revista era prezentată ca un număr 0, Dragoş Vasilescu l-a dat în judecată pe Răţulescu pentru „ folosirea abuzivă” a unui titlu aflat în proprietatea efemerului său „grup de presă” şi Viorel Pîrligras nu va mai folosi niciodată titlurile „Orion” sau „Orfeu din Orion”.
Dar aventura sa editorială nu se termină aici. După cum scrie chiar Viorel în editorial: „Celor ce se tem că Orion a murit, le spun că el există de miliarde de ani şi că va exista miliarde de ani. Şi ne va supravieţui, căci el este depozitarul viselor şi speranţelor noastre.”
Deci… va urma.
6. JULES VERNE ŞI A ŞAPTEA ARTĂ
(Partea a IV-a: Filme inspirate de Insula misterioasă)
Considerată drept continuarea romanului 20.000 de leghe sub mări, cel puțin prin prezența personajului 
întruchipat de căpitanul Nemo și a submarinului Nautilus, Insula misterioasă — carte apărută pentru prima dată în 1874 — a avut și ea un număr important de ecranizări și adaptări pentru marele și micul ecran, pe care vom încerca să vi le prezentăm în continuare…
Prima realizare notabilă datează din epoca filmului mut. Vorbim despre
Lucien Hubbard — The Mysterious Island (1929)
Subiectul are prea puțină legătură cu opera julesverneană…
Pe o insulă vulcanică de lîngă regatul Hetvia domnește contele Dakkar, stăpîn binevoitor și savant care a eliminat deosebirile de clasă în rîndul supușilor săi. Dakkar, fiica lui, Sonia, și logodnicul acesteia, Nicolai Roget, au conceput și construit un submarin care pleacă în călătoria inaugurală chiar înainte ca baronul Falon, conducătorul despotic din Hetvia, să cucerească insula. Falon pornește cu un al doilea submarin pe urmele lui Dakkar și astfel avem ocazia — propusă de regizor — să facem cunoștință cu un univers submarin inedit în contextul epocii, populat de dinozauri, caracatițe urișe, plus o ciudată rasă de umanoizi necunoscuți.
Produs de studiourile Metro-Goldwin-Mayer cu un buget estimat în epocă la 1.130.000 de dolari (???), filmul a avut o cifră de încasări absolut incredibilă: numai 55.000 de dolari!!! Chiar dacă a fost realizat color, prin procedeul „2-color Technicolor”, singura rolă cu părți pictate de acest tip existentă în lume se află la arhiva de film a Universității California din Los Angeles (celebra UCLA). O rolă, dintr-un film de 95 de minute! Ceea ce, ne referim la durată acum, este un lucru absolut remarcabil pentru perioada respectivă. Cît despre buget, ce să mai vorbim… Un alt lucru interesant: deși producția este în cea mai mare parte mută, există și porțiuni sonore, foarte slab realizate însă, ceea ce dă ansamblului un aer foarte straniu, pe alocuri de-a dreptul creepy…
În distribuția acestui film de început dedicat Insulei misterioase, trebuie menționat în rolul contelui Dakkar un nume celebru din istoria cinemaului, Lionel Barrymore (1878-1954), fratele bunicului lui Drew Barrymore, mai cunoscut pentru rolurile sale din producții precum Grand Hotel (1932), You Can’t Take It with You (1938), It’s A Wonderful Life (1946) sau Key Largo (1948).
Urmează una dintre cele mai cosmopolite și incredibile creații de care am auzit pînă acum:
Eduard Pentslin — Tainstvennîi ostrov (1941)
Carevasăzică, în anul în care Uniunea Sovietică era prinsă pe picior greșit de agresiunea Germaniei hitleriste, cineaștii de la studiourile Maxim Gorki realizau una dintre cele mai interesante transpuneri pentru ecran a romanului Insula misterioasă de Jules Verne. Distribuția — compusă 100% din actori sovietici — urma un fir epic considerat a fi cel mai apropiat de opera scriitorului francez dintre toate ecranizările realizate pînă atunci după această carte. Lipsesc din versiunea sovietică creaturile subacvatice, găinile uriașe sau mercurienele cu fustițe scurte, care aveau să apară din belșug în versiunile ulterioare. În plus, cum nimeni nu a avut vreodată la îndemînă o versiune subtitrată în altă limbă, e foarte posibil ca textul scenariului să fie unul extrem de propagandistic, dacă ne gîndim la anul turnării filmului. Să nu intrăm însă în domeniul speculațiilor, rezultatul este foarte interesant, conform părerii criticilor. Prin urmare, dacă știți limba rusă, puteți căuta acest film, fie și numai din curiozitate…
Să mergem mai departe cu un deceniu și să ne oprim la
Spencer (Gordon) Bennett — Mysterious Island (1951)
Este vorba, conform modei epocii respective, de un serial pentru marele ecran, produs de studiourile Columbia de-a lungul a 15 episoade și însumînd 252 de minute, în distribuția căruia îi întîlnim pe Richard Crane (cpt. Cyrus Harding), Marshall Reed (Jack Pencroft), Hugh Prosser (Gideon Spiller), Terry Forst (Ayrton sălbaticul), Bernie Hamilton (negrul Neb, ordonanța cpt. Harding), plus Karen Randle (mercuriana Rulu), Gene Roth (căpitanul de pirați Shard) și Leonard Penn (evident, cpt. Nemo).
De fapt, aceste ultime trei personaje fac și diferența în cazul producției amintite, în pofida caracterului absolut aiuritor al scenariului. Fiindcă, spre deosebire de romanul lui Jules Verne, bieții evadați din închisorile războiului civil american, abia ajunși pe insula pustie pe care cu toții o știm din lecturile copilăriei, peste ce dau ei oare? Una bucată trib îmbrăcat în uniforme și cu sulițe care aruncă fulgere (!), trib care se închină vulcanului insulei, devenit brusc (bătrîn și) neliniștit; una bucățică extraterestră pe nume Rulu (de origine de pe Mercur, motiv suficient probabil pentru costumația lejeră), extraterestră obsedată de ideea găsirii unui mineral enigmatic în stare să-i permită să cucerească Pămîntul (la ce i-o fi trebuind mineralul, nu știm, cîtă vreme ea are o navă spațială capabilă să facă naveta Mercur-Terra și retur, iar noi — aflîndu-ne la anul de grație 1865 — avem doar cai, căruțe, trăsuri, diligențe, eventual locomotive obosite ce abia apucă 50 de kilometri la oră — și asta încă e bine!). Colac peste pupăză, în film apare și un fioros căpitan de pirați, pe nume Shard. Acesta (conform bancului cu „ai văzut cîte știe/poate/face?; da, și la ce i-a folosit?”) nu dă doi bani pe amenințarea extraterestră și-și vede liniștit de propriile-i planuri, în care adversarul cel mai de temut pare a fi mascatul căpitan Nemo, a cărui personalitate misterioasă plutește ca o umbră peste întreg serialul, altminteri — n-o să vă vină să credeți — apreciat de toată lumea drept agreabil, interesant și suprinzător pentru vremea lui, chiar dacă un pic prea încărcat d.p.d.v. al acțiunilor și personajelor secundare (?!?). De americanum gustibus… Habar n-avem dacă am scris bine, așa că trecem la categoria lucruri serioase.
Primul pe listă:
Cy Endfield — Mysterious Island (1961)
Acum, serios în privința acestei producții nu putem să ne referim decît la partea pur tehnică, unde celebrul „vrăjitor” al efectelor speciale Ray Harryhausen face exact ce știe el mai bine: să măsluiască realitatea în așa fel încît să ne vină să ne credem ochilor! Crabi și albine uriașe, găini gigantice (mă rog, e vorba de un Phorohacos preistoric, dar cui îi mai pasă?), ca și un splendid Nautilus arătînd perfect în cel mai pur stil steampunk victorian — toate se întrec în a crea (grație procedeului de filmare Technicolor) un regal vizual care face din creația lui Endfield adaptarea clasică a acestui roman julesvernean.
Distribuția este una onorabilă, imaginea, decorurile și montajul — la fel, scenariul — măcar logic, dacă nu credibil (vezi caseta tehnică pe www.IMDb.com). Iar dacă în filmul precedent elementul suprinzător era distribuirea unui negru în rolul… negrului (!) Neb (nu uitați că emanciparea populației de culoarea avea să vină în America abia prin anii 60), în producția de față cluul este dat de apariția rochiilor, pălăriilor și umbreluțelor, elegant purtate sau manevrate de superbele Joan Greenwood și Beth Rogan, în rolurile lui Lady Mary Fairchild, respectiv Elena, nepoata acesteia. De aici încolo, filmul se poate duce în toate direcțiile posibile, ceea ce și face, dar cu măsură.
Aflăm că animalele gigantice sînt rezultatul unor studii genetice întreprinse de căpitanul Nemo în vederea eradicării foametei de pe Pămînt (!!!); între Elena și tînărul Herbert Brown (interpret: Michael Callan) are loc o idilă pe care cu toții o așteptam încă din momentul apariției în peisaj a frumoasei-frumoaselor; căpitanul Nemo — îmbrăcat într-un costum aducînd mai degrabă a unul de comando sau, oricum, de camuflaj, care n-are nimic de-a face cu epoca — își servește oaspeții/prizonierii cu vin, în timp ce le explică modul în care vede el treaba cu justiția materializată în aruncarea în aer a corăbiilor ce trec prin vecinătatea insulei etc., etc.
Deși apare abia în ultima treime a filmului, căpitanul Nemo (interpret: Herbert Lom) este unul dintre cele mai interesante personaje, amestec de savant nebun și terorist cu idei mai degrabă idealiste, care crede că singura cauză a relelor de pe pămînt este foamea (!).
Interesant, agreabil, dar mai avem și altele…
Juan Antonio Bardem & Henri Colpi — La isla misteriosa/L’île mysterieuse (1973)
Este răspunsul europenilor la modul cum înțeleg americanii să-l transpună pe ecran pe Jules Verne. Motiv pentru care acest film nu a apărut niciodată în engleză, ci doar în spaniolă și franceză, în conformitate cu naționalitatea celor doi regizori (aportul mai mare se pare că l-a adus Bardem, care la ora respectivă era mai cunoscut decît Colpi). Este și foarte greu de procurat, deoarece a apărut foarte rar pe DVD și atunci în ediții limitate (în Germania și Italia de pildă, sau sub formă de disc vîndut împreună cu o revistă, în Spania, fără subtitrări), în rest nimeni nu l-a văzut decît la TV, unde a fost difuzat sub forma unui serial în șase părți de 52 de minute fiecare. (S-a transmis la televiziune chiar și la noi, ca să vezi !!!)
Dacă sînteți norocoși, puteți căuta versiunea R2 pe două DVD-uri scoasă de firma germană Cult Cinema International, care cuprinde toate cele patru ore și jumătate ale ediției germane neîntrerupte de reclame, cu o nouă rată de transfer ce oferă o calitate mult mai bună decît a originalului spaniol și care — lucru demn de reținut — ARE subtitrare în engleză! Spor la vînătoare!!!
Revenind, putem spune că este poate cea mai fidelă — în literă, dar și în spirit — transpunere pentru ecran a unei opere semnată Jules Verne. Omar Sharif, în rolul căpitanului Nemo (despre care gurile rele spun că a acceptat acest rol doar pentru că avea nevoie de bani ca să-și plătească datoriile, știindu-se că actorul egiptean este un împătimit al jocului de cărți — la un moment dat a fost chiar campion mondial de bridge și există și un joc video cu numele lui!) creează un personaj absolut memorabil, poate cel mai bun din întreaga întruchipare cinematografică a celebrului Nemo.
Cum spuneam, un film european, în care efectele speciale nu sînt la mare preț, dar decorurile și exterioarele (filmate în Spania, Insulele Canare și Camerun), da. Muzica semnată de Gianni Ferrio, un obișnuit al westernurilor-spaghetti, este excelentă, la fel și imaginea semnată de Enzo Serafian, deși o prelucrare a copiilor rămase, destul de uzate, s-ar impune, spun specialiștii. Actorii își fac treaba în mod profesionist, prin urmare rezultatul este unul foarte interesant. De văzut neapărat!
La antipodul acestei creații europene și la… antipozi (în sensul cel mai propriu al cuvîntului), neozeelandezii — după formula binecunoscutei colaborări cu canadienii de la Atlantis Film — ne propun și ei un serial…
*** — Mysterious Island (TV Series – 1995)
Șapte regizori și șapte scenariști (între aceștia din urmă numărîndu-se și Jules Verne ??? — pe cuvîntul nostru, dacă nu ne credeți înjurați-i pe cei care l-au trecut în colectivul de realizatori!) pun osul la treabă pentru a realiza un serial pe care l-ați putut vedea și la televiziunile românești, cu ceva timp în urmă.
Distribuția este alcătuită din Alan Scarfe (în rolul cpt. Harding), Colette Stevenson (Joanna Pencroft), Gordon Michael Woolvett (Herbert Pencroft, fiul Joannei), Stephen Lovatt (Gideon Spilett), Andy Marshall (Neb Brown), Frank Whitten (Ayrton) și John Bach (căpitanul Nemo), alături de mulți alții. Jocul actorilor este unul bun, prilejuit și de scenariul solid, bine construit, în care căpitanul Nemo este un vilain care doboară balonul bieților naufragiați doar pentru a-i supune unui șir de experiențe malefice. În final, evident, acestea se vor întoarce împotriva lui. Imagini frumoase, în care — la fel ca în mai toate serialele produse la antipozi — peisajul Noii Zeelande devine un actor în sine, montaj bun, costume adecvate epocii… Vă mai trebuie ceva în plus? Poate niște timp, avînd în vedere că e vorba de numai 22 de episoade, difuzate în premieră între 15 iunie și 9 noiembrie 1995. Vizionare plăcută!
În fine, ultimul film de lung metraj realizat pînă acum după capodopera marelui scriitor francez:
Russell Mulcahy — Mysterious Island (2005)
De obicei, cînd un film SF sau fantasy poartă sigla Hallmark Channel, te aștepți dacă nu la o capodoperă, măcar la o producție solidă sau, să spunem, cel puțin onorabilă (căci — deh! — numeni nu-i perfect pe lumea asta!). Așa au văzut lumina micului ecran titluri precum O călătorie spre centrul Pămîntului, Albă-ca-Zăpada, Călătorie în Vest, Alice în Țara Minunilor sau Dinotopia. Și a fost bine… Și le-am văzut pe toate cu plăcere. Și cu interes… Și-am mai vrut…
Și-a venit Insula misterioasă, din 2005, film nominalizat la Premiile Saturn 2006, acordate de Academia Americană de Film SF, Fantasy & Horror. Și ne-am uitat… Și ne-am îngrozit… Pe blogurile americane se afirmă că domnii de la Academie ori au luat șpagă ca să aleagă pentru etapa finală un asemenea film, ori pur și simplu au orbit cu toții, ori n-a existat nimic altceva de ales. În privința ultimei variante, să fim serioși… Iată doar cîteva titluri apărute în 2005, în ordine alfabetică: Batman Begins, Brothers Grimm, Charlie And The Chocolate Factory, Corpse Bride, Final Fantasy 7: Advent Children, Harry Potter And The Goblet Of Fire, (The) Hitchhiker’s Guide To The Galaxy, (The) Island, King Kong, Robots, Star Wars 3: Revenge Of The Sith sau War Of The Worlds (cel al lui Steven Spielberg). Oricare dintre acestea, într-o formă sau alta, este mai bun decît producția lui Russell Mulcahy. (Și cînd te gîndești că omul ăsta a regizat Highlander… Brrrr!!!) Prin urmare, nu rămîn valabile, se pare, decît primele două ipoteze. Or ști ei ce știu, bloggerii americani…
Dar s-o luăm pe rînd, ca să vedem dacă cele afirmate mai sus au vreun temei sau nu.
* Distribuția. Kyle MacLachlan (Cyrus), Danielle Calvert (Helen), Gabrielle Anwar (Jane), Jason Durr (Pencroff — ?), Omar Gooding (Neb), Vinnie Jones (piratul Bob) și — ultimul, dar nu și cel din urmă — Patrick Stewart (evident, căpitanul Nemo), ar fi avut șansa unei realizări profesionale de excepție. Dar n-a fost să fie… Vinnie Jones este de-a dreptul penibil în rolul piratului, unde încercă să-l imite prea mult pe Johnny Depp, Gabrielle Anwar este veșnic obosită și pare că habar n-are ce caută în filmul cu pricina, iar Kyle MacLachlan — care încearcă o compoziție de bărbat hotărît, care își asumă calități de conducător — este pus în posturi ridicole de interpretările absolut aiuristice ale colegilor săi în majoritatea scenelor. Singurul care se menține în linia obișnuită a performanțelor proprii este Patrick Stewart, dar și el este dezavantajat clar de costumația absolut penibilă pe care i-au hărăzit-o producătorii, cu turban și țesături de mătase, care-l transformă mai curînd într-un eunuc decît în savantul nebun aflat în căutarea armei malefice cu care să distrugă lumea.
De unde ajungem la
* Costume. Trebuie să vezi ca să crezi, zicea odată un filosof. Ne-am uitat și-am ajuns la concluzia că nota 0 e prea mare pentru cel care a „creat” hidoșeniile din această producție nominalizată, repetăm, la Premiul Saturn pentru cel mai bun film SF al anului 2005! Dacă el nu s-a jenat, n-o să ne jenăm nici noi să-i dăm numele, că doar merită, nu-i așa? Iată-l, cu majuscule: DANA CAMPBELL. Cum? Pardon? Surprise, surprise… Și se mai zice că femeile au gust în materie de vestimentație. Poate doar unele… Doamna respectivă în mod sigur nu.
* Decoruri. Cam de carton, dar pasabile. În anumite ocazii, chiar inspirate. De, nu putea să fie chiar totul prost în filmul ăsta…
* Locații. Minunate, în Thailanda. Bine că filmul s-a terminat înainte de marele tsunami, căci altfel am fi văzut o Insulă misterioasă postapocaliptică. Ceea ce probabil că ar fi fost mai interesant.
* Efecte speciale. În nota generală a filmului, adică proaste sau în cel mai bun caz naive.
* Regie. Păi, după tot ce v-am înșirat mai sus, încă nu v-ați lămurit?
Animații — Mysterious Island
Există cel puțin două, și interesante. Prima — din 1975, cu durata de 60 de minute, realizată de australianul Leif Gram sub titlul The Mysterious Island și produsă de studiourile Air Programs International (API). Cea de-a doua — cu durata de 48 de minute, datorată francezului Claude Allix, din 2001, în cadrul unui pachet de trei DVD-uri conținînd filme de animație realizate după opera marelui scriitor francez și grupate sub titlul Les voyages extraordinaires de Jules Verne.
Viitoare apariții — Mysterious Island
În 2010, ceea ce însemnă că ar fi trebuit să apară deja, Jules Verne’s Mysterious Island în regia lui Mark Sheppard, pe un scenariu de Cameron Larson. În distribuție: Gina Holden, Lochlyn Munro, Pruitt Taylor Vince, Mark Sheppard, J.D.Evermore, Edrick Browne, Caleb Michaelson, Lawrence Turner — altfel spus, ei și? În rolul căpitanului Nemo: William Morgan Sheppard (rudă cu regizorul-interpret, cumva?). Date despre film nu prea se știu (doar bugetul estimat, de vreo 2.500.000 de verzișori), în schimb băieții au deja pregătit afișul filmului (măcar atît, nu?).
În 2011, este așteptat un „catîr” rezultat din încrucișarea între O călătorie spre centrul Pămîntului și Insula misterioasă, film intitulat (genial, nu-i așa?) Journey 2: The Mysterious Island. Vedetele sînt Dwayne Johnson, Michael Caine, Vanesa Hudgens, Josh Hutcherson și „sex-and-the-city”-oasa Kristin Davies. Regia: Brad Peyton, producător: New Line Cinema. Ce-o să iasă, vă lăsăm pe dumneavostră să vă imaginați…
Noi ne oprim aici și vă invităm data viitoare la O călătorie spre centrul Pămîntului. Sau mai multe. Căci avem de unde… Pînă atunci, vă dorim toate cele bune!
(VA URMA)
OFERTĂ: CĂRŢILE DIN 2012 CU 20% REDUCERE!
Numărul curent – ediţia print
