Aşa că nu trebuie să ne miram de ce neobositul Viorel Pîrligras nu se lasă mai prejos: „[...] Şi pentru că artiştii craioveni trebuie să-şi spună din nou cuvîntul în acest an de graţie 1996, cînd la Craiova are loc iarăşi un boom, iată revista OMEGA, continuînd tradiţia OMICRON-ului şi a ORION-ului. O cale de evadare în lumea visului şi a imaginaţiei. Urmaţi-ne în această fabuloasă aventură!” scrie Viorel în editorialul primului număr.

Omega, „magazin al imaginaţiei: BD – SF – aventuri” (subintitulat „Sfîrşitul nu-i aici”) este cadoul de Crăciun al editurii Reduta din Craiova (director Florin Preduţ). Publicaţia îi are ca redactor-şef pe Viorel Pîrligras (care, ca de obicei, asigură şi prezentarea artistică), redactor-şef adjunct pe Victor Martin, iar ca membri ai redacţiei pe Octavian G. Mustafa şi Vivi Olteanu (pseudonim cu care Viorel îşi semnează unele articole mai… severe).

Revista are 12 pagini format A 3, alb-negru, păstrează haina grafică a revistei Orion, cu o machetă aerisită şi bogat ilustrată, adăugînd doar un contur cu roşu pe prima pagină (ca la nr. 4/1989) şi publică proze şi benzi desenate ale autorilor olteni precum şi numeroase informaţii şi articole despre actualitatea BD şi SF. Tirajul este doar de cîteva sute de exemplare, iar difuzarea preponderent locală, deşi la poşta redacţiei se primesc scrisori din mai multe oraşe ale ţării.

Nr. 1 a apărut deci în decembrie 1996. Găsim în paginile sale proze SF semnate de Viorel Pîrligras („Trista Ofelie“), Constantin Iancu („Detectiv pe cont propriu“), Victor Martin („Autopsia“), Octavian G. Mustafa („Groapa“), Radu Honga („Aproape păianjen“), toate ilustrate de Viorel; benzi desenate de Valentin Iordache („Planeta capetelor pătrate“) şi, bineînţeles, de Viorel Pîrligras: stripuri fără titlu şi „Nostalgic Blues“.

„Nostalgic Blues“ este o excepţională BDSF dedicată lui Bilal, publicată pe format A 3, a cărei acţiune se petrece în Craiova anului 2023, un oraş devastat de război, straniu de privit pentru noi, locuitorii săi. În toate cele trei numere din Omega va apărea cîte un episod din acest excelent BDSF, rămas din păcate neterminat, odată cu dispariţia prematură a revistei.

În acest prim număr mai apar cronici la cele trei volume anunţate în primele rînduri, antologia Beta şi cele două dicţionare, cronici mai degrabă critice (spre demolatoare) decît de întîmpinare şi sustentație. În fine, Viorel Pîrligras mai semnează o prezentare a Salonului BD („Peste 6.000 de vizitatori la salonul BD Craiova `96“), Victor Martin un scurt necrolog despre scriitorul ieşean Marian Mihai, alături de un mic medalion cu patru poezii ale acestuia, iar Dan Popa, viitor redactor-şef adjunct al publicaţiilor Rebus-Flacăra, o integramă SF.

Nr. 2 a apărut în iunie 1997. Este o ediţie specială, pentru salonul BD Braşov, care urma să se desfăşoare între 20-22 iunie. Aşa că în primele două pagini sînt prezentaţi invitaţii de onoare ai Salonului, Andre Juillard, Patrick Cothias, Frank Giroud, Jean-Paul Dethorey, Philippe Luguy, Roland Francart şi Albin Stănescu. O excelentă hartă în relief a Braşovului medieval, desenată de Ioan Neagu, indica bedefililor drumul spre Bastionul Ţesătorilor, unde urma să se deruleze evenimentul BD.

Şi sumarul acestui număr este agreabil şi plin de surprize. Putem citi proze SF de Octavian G. Mustafa („Inelul verde cu efigia lui Horus“), Victor Martin („Musca“, „În celulă cu Isus“) şi Viorel Pîrligras („Tablouri dintr-o expoziţie“). Ultima este practic o „suită” de proze scurte, încadrate grafic fiecare într-o ramă de tablou, purtînd fiecare titluri diferite: „Natură moartă cu ochelari“, „Dejunul în iarbă“, „Nocturnă“, „Naiadă ieşind din mare“, „La Belle Epoque“, „Peisaj cu pomi“. Excelentă găselniţă!

Benzi desenate: „Cravata obligatorie“, o BD vesel-macabră de Valentin Iordache, „Omega“, de Cătălin Negrea, „Nostalgic Blues“ şi stripuri SF fără titlu de Viorel Pîrligras. „Poveste fără sfîrșit“ este un „bedefic” („îndrăzneţ mariaj al literaturii cu artele vizuale” cum îl descrie inventatorul său, factotum-ul Viorel Pîrligras) – text Mircea Cărbunaru, desene de Viorel Enişor – preluat din publicaţia brăileană Sfera Magazin.

Revine rubrica „Galaxiile Bidimensionale” a subsemnatului, cu informaţii despre apariţii BD româneşti în străinătate şi o pagină întreagă despre Anul BD 1996.

Nr. 3 a apărut rapid, în septembrie 1997. Primele două pagini sînt consacrate tot salonului BD de la Braşov, cu cronici despre manifestare, un portret al cîştigătorului Marelui Premiu al salonului, Alexandru Ciubotariu, şi mai multe desene inedite ale artiştilor participanţi la salon.Urmează un medalion Radu Honga, care „emigrase” definitiv în lumea fanteziilor sale, cu scurte omagii aduse de prieteni ai săi scriitori, o proză inedită, intitulată prevestitor „Ultima plimbare pe Autostrada nr. 4“ şi o BD de Viorel Pîrligras din 1980, în care Radu Honga este personaj principal: „SF-ul, această necunoscută“.

Pe pagina următoare Octavian G. Mustafa publică povestirea „Hăituiala“, dedicată lui Radu Honga. Urmează apoi tablouri… scrise: „Tabloul“ este o nuvelă scrisă şi ilustrată de Victor Martin (dacă nu mă-nşel, e singura dată cînd îl vedem pe scriitor şi în postura de desenator); „Tablou cu maestru“ este o altă proză, imaginată de Mircea Liviu Goga (care şi el are talent de pictor şi chiar a avut una sau două expoziţii la Galeria de artă a studioului Radio Oltenia). În fine, o altă artistă craioveancă, Anca Obrocea, publică aici o proză SF: „Călătoria“.

Revista se închide cu episodul 3 din „Nostalgic Blues“ şi o pagină întreagă cu informaţii BD în cadrul rubricii „Galaxiile Bidimensionale”.

Din păcate, Omega se opreşte aici, difuzarea-i deficitară neaducînd suficienţi bani pentru a permite editorului continuarea ei.

Dar… „sfîrşitul nu-i aici!”.

(VA URMA)

Dodo Niţă

„Coperta este cea propusă pentru nr. 1. Ea a fost respinsă deoarece ar fi satirizat un alt chip care – în acea perioadă – împodobea coperţile tuturor ziarelor şi revistelor. În numărul 1 ar fi trebuit să apară şi schiţa „Şobolanul“ de Radu Honga. A fost respinsă pe considerente de „horror”.

În numărul 2, „Povestea de iubire“ a regretatului Dan Merişca dăuna moralei noastre socialiste şi a fost scoasă, stricîndu-ne surpriza de 8 martie. Am înlocuit-o însă cu „Imagiconul“ lui G. H. Smith, proză în care femeia îşi ocupa locul „moral”. Aşa merg lucrurile.

În numărul 3, schiţa „Maşina de fabricat universul“ n-a fost aprobată deoarece avea o „oarecare tentă mistică”, în ciuda faptului că finalul e constructiv. A fost aprobată însă, în locul ei, „Carnaval în Babilon“, o proză înfăţişand un univers ostil, dur şi fatalist. Sabotaj? Să fi mirosit Sectorul propagandă ceva încă de pe atunci?

În nr. 4 ne-am autocenzurat. Aproape în totalitate, scrisorile sosite la apelul anchetei dădeau răspunsuri de genul: „ Îmi place SF-ul pentru că mă ajută să evadez din realitatea asta tîmpită (socialistă – n.n.) în care trăiesc”.

În pagina 2 a revistei găsim, alături de editorialul lui V. Pîrligras, o …poezie de Geo Bogza, despre astrul Orion, precum şi o short-story, „Cronocicleta“, scrisă de Alexandro Jodorowsky, cunoscut prozator, cineast şi scenarist BD chilian.

În pagina 3, „Povestea de dragoste“ semnată Mugurel Trofin şi Dan Merişca într-un stil amuzant, îi are ca protagonişti pe …Radu Piţigoi şi Theodor Honga.

Mai găsim proze de Mircea Liviu Goga („După chipul şi asemănarea ta“), Radu Honga („Şobolanul“), Viorel Pîrligras („Maşina de fabricat universul“) sau Victor Martin („Pragul“) precum şi o traducere, „Venus ne zîmbeşte“, de James G. Ballard.
Pe ultima pagină a revistei este publicată o scrisoare trimisă de cititorul C.V.-M din Bucureşti, în iunie 1989, la ancheta SF, scrisoare care, datorită conţinutului său, nu ar fi putut fi publicată înainte de schimbarea de regim.

Ca de obicei, pe fiecare pagină a revistei apar şi cîte una-două ilustraţii, semnate de Florin Mihai Diloiu, Valentin Iordache, Constantin Jurcuţ sau Victor Trifan. Acesta din urmă a realizat desenul său în doar două ore, în prezenţa mea, atunci cînd m-am dus la Bucureşti să-l cunosc. Şi cum ziua lui Viorel era aproape, Victor Trifan, cu talentul său excepţional, dar şi cu o viteză de execuţie nemaiîntîlnită, a realizat desenul stînd de vorbă cu mine, l-a pus într-o ramă din care a scos o fotografie mai veche şi mi l-a dat pentru a-l oferi aniversatului. Şi astăzi desenul se găseşte pe unul dintre pereţii camerei lui Viorel Pîrligras…

În revistă găsim şi două benzi desenate, una comică, „Mica poveste“ de Mugurel Dionisie şi alta realistă, „Orfeu: Cîntul 467“, de Viorel Pîrligras (care mai semnează şi un poster din ciclul „Noi, roboţii” pe cele două pagini centrale.

Datorită publicării unor proze cenzurate în perioada comunistă, dar şi al numeroaselor clin d`oeil –uri, acest număr este un regal pentru fanii SF nostalgici şi, prin urmare, indispensabil colecţionarilor primelor 4 numere ale revistei Orion.
Deşi din start revista era prezentată ca un număr 0, Dragoş Vasilescu l-a dat în judecată pe Răţulescu pentru „ folosirea abuzivă” a unui titlu aflat în proprietatea efemerului său „grup de presă” şi Viorel Pîrligras nu va mai folosi niciodată titlurile „Orion” sau „Orfeu din Orion”.

Dar aventura sa editorială nu se termină aici. După cum scrie chiar Viorel în editorial: „Celor ce se tem că Orion a murit, le spun că el există de miliarde de ani şi că va exista miliarde de ani. Şi ne va supravieţui, căci el este depozitarul viselor şi speranţelor noastre.”

Deci… va urma.

Dodo Niţă

La iniţiativa lui Marian Mirescu, „grupul de presă” Orion, care abandonase editarea revistei la nr. 5 în 1990, a hotărat să publice cu această excelentă ocazie nr. 6.

Zis şi făcut. Marian a adunat o parte din planşele trimise de cei aproape o sută de tineri desenatori la concursul lansat de Viorel Pîrligras în 1989, le-a aranjat într-o publicaţie format A4 şi a editat nr. 6/mai 1994 al „magazinului Orion, science-fiction & BD”, sub sloganul ”Fani, înapoi în viitor!”.

Între cele două coperte în culori, prima înfăţişandu-l pe Maestrul Yoda din „Războiul Stelelor”, iar ultima o fotografie în amurg a celebrului sit Stonehenge, găsim 64 de pagini alb-negru, din care 27 cu benzi desenate, după cum urmează:

Colonizare, de Sorin Anghel
Cavalerii distrugerii, de Walter Riess
Manuscris găsit în depozitul WOW, de Constantin Jurcuţ jr., după Daniel Cocoru
Legenda, de Adrian Barbu
Liliacul şi directorul, de Vasile Brînduşescu
Cuşca, de G. J. Windhab, după nuvela lui Bertram Chandler
Taxi, de Radu Cătăniciu
Vînător, de Claudiu Cioboată
Floarea de oţel, de Tudor Popa.

Toate aceste BDSF au fost trimise la concurs. În afară de ele, mai găsim cîteva BD umoristice de Valentin Iordache ( Hans, păpuşarul cocoşat, Prietenie, Ştiaţi că…) şi două realiste de Marian Mirescu (La Oglindă, Mărul).

Acesta din urmă semnează şi majoritatea materialelor publicate în revistă: un dosar „in memoriam” Isaac Asimov, un altul „Cinema & BD“, o traducere din Michel Demuth, „Anii metalici“. Alte două traduceri, „Burning Chrome“, de William Gibson şi „Veriga slabă“, după Rocoona Sheldon, sînt semnate de Mihai-Dan Pavelescu.

Marele merit al acestei luxoase publicaţii (coperte în culori pe carton lucios şi tipar foarte bun) îl reprezintă editarea – chiar dacă după 5 ani – a celor mai importante planşe trimise la concursul din 1989.

Revista Orion (seria nouă) se va opri aici, iar despre „grupul de presă” Orion nu se va mai auzi niciodată.

În schimb, poate e important de ştiut ce au ajuns acei tineri talentaţi desenatori despre care nu auzise nimeni în 1989:

- Walter Riess a publicat mai multe benzi desenate SF în diverse publicaţii şi, mai ales, a semnat numeroase coperte, mai întîi la revista Anticipaţia iar mai apoi la editura Corint. În prezent trăieşte din meseria de arhitect.
- Constantin Jurcuţ a publicat şi el mai multe BDSF la începutul anilor ’90, după care s-a stabilit în Ungaria unde a lucrat ca graphic designer. Astăzi trăieşte la Londra.
- Adrian Barbu este profesor de franceză la Universitatea din Cluj. A publicat destul de regulat benzi desenate (inclusiv în Statele Unite) şi a semnat numeroase coperte şi ilustraţii de cărţi.
- Claudiu Cioboată lucrează într-un salon de tatuaje din Tokio.
- Tudor Popa a semnat aproape 100 de coperte la romanele SF editate de Nemira şi mai multe benzi desenate. Astăzi produce jocuri pe calculator pentru o firmă multinaţională din Bucureşti.
- Radu Cătăniciu este avocat la Piteşti. A rămas un mare pasionat de benzi desenate şi va expune la Salonul Internaţional al Benzii Desenate de la Constanţa (Muzeul de Artă, 22 – 24 octombrie curent) planşele originale de la BD-ul său inedit, Lacul Păsării Wandoo (după o nuvelă de Marcel Luca).

Dodo Niţă

Orion nr. 5, subintitulat „nr.1-1990, serie nouă” nu mai avea nici o legătură cu primele 4 numere, din punct de vedere grafic. În primul rînd apărea pe format A4, în 32 de pagini, deci la jumătate faţă de numerele precedente (dar cu preţul de 10 lei, faţă de 14 lei primele numere). O copertă anostă, înfăţişînd un colaj inexpresiv, pagini întregi de text fără ilustraţii, doar cîte un desen rătăcit pe ici pe colo, de Valentin Iordache, Florin Mihai Diloiu şi Marian Mirescu. Majoritatea materialelor erau din cele pregătite de Viorel, dar apar şi unele noi semnate de Ion Ilie Iosif, fostul lider al cenaclului „Henri Coandă”.

Proze: „Soare sub flanşe”, de Dănuţ Ungureanu, „Triptic” de Mircea Liviu Goga, „Investigaţie în lacrimă” de Victor Martin.

Traduceri: „Elixirul dragostei”, de Gregg Chamberlain, traducere de Cristian Lăzărescu, şi „Tragedie de Anul Nou”, de Liuben Dilov, traducere din limba bulgară de Ion Ilie Iosif.

Articole: „Alte cîteva gînduri despre literatura SF” de Constandina Paligora, „Lumi Pierdute” de Gustav Wahl, O.Z.N.-isme de Ion Ilie Iosif şi miniinterviuri cu Ion Hobana, Mircea Opriţă, Raluca Bungărzan, G. Mandics, Alexandru Mironov, realizate de Dragoş Vasilescu.

La rubrica „Galaxiile bidimensionale”, cu o copertă interioară originală, concepută de Marian Mirescu, am publicat articolele „Călătorii temporale în universul bidimensional”, şi „Enki Bilal – Nemuritorul”, ultimul avînd ca punct de plecare un mic anunţ apărut în România Literară, în 1987, conform căruia Bilal primise Marele Premiu al Festivalului de Benzi Desenate de la Angouleme.

De asemenea au fost publicate următoarele benzi desenate: Detectivul Bruno, aventurile comice ale unui detectiv interspaţial, imaginate şi desenate de Radu Marian, care revenea asfel la BD după mai mulţi ani de tăcere, în urma întîlnirii pe care o avusesem cu el în 1988 la Constanţa (de notat că planşa fusese desenată pentru formatul A3 iniţial al revistei); Psihotron, BD realist de Marian Mirescu; Natură moartă cu soare şi stînci, o scurtă BD postapocaliptică trimisă de Sorin Anghel la concursul BD iniţiat în numărul anterior.

Acest prim număr al unei noi serii a fost vreme de cinci ani şi ultimul. Schimbarea de regim i-a aruncat pe realizatorii săi pe alte poteci ale vieţii şi revista Orion părea uitată, cel puţin deocamdată.

Dragoş Vasilescu, cu sprijinul lui Marian Mirescu, a fondat la Craiova ziarul Situaţia, care a funcționat cîţiva ani, înainte de a fi înlocuit de Gazeta de Sud, a lui G. C. Păunescu, unde Mirescu a fost la început redactor-şef.

În paralel Vasilescu a înfiinţat „grupul de presă” Orion, unde prima carte publicată (în format mic de buzunar – buzunarul de la cămaşă) a fost Lumea lui Rocannon. La mijlocul anilor nouăzeci Dragoş Vasilescu s-a mutat la Bucureşti şi nu s-a mai auzit nimic de el.

În martie 1990 Viorel Pîrligras, împreună cu Daniel Dumitru şi subsemnatul, înfiinţam prima editură particulară din Craiova, care a editat 12 numere din revista 467, un roman SF de Richard Canal, cu un titlu haios, Swap-Swap, cartea de benzi desenate Escală pe Tobra de Viorel Pîrligras şi Istoria Benzii Desenate din România de D. Niţă.

Să fi fost oare acesta sfîrşitul visului Orion?

(VA URMA)

Dodo Niţă

Orion

În primul rînd coperta era „colorată“ cu o culoare roşie, care apărea pe chenarul revistei şi pe mantia războinicului. În al doilea rînd revista îşi schimba subtitlul cu unul care o definea mult mai bine, „literatură şi artă ştiinţifico-fantastică“. În fine, pentru prima oară în România, o revistă edita un număr consacrat în întregime fanteziei eroice.

În pagina de editorial Viorel Pîrligras retrasează „coordonatele fanteziei eroice“, polemizînd un pic cu Florin Manolescu, autorul excepţionalului compendiu Literatura SF, asupra definiţiei „heroic-fantasy-ului“.

Mai toate prozele şi articolele publicate aici respectă tema revistei.
Proze originale:  „Bătălia Arbatului“, fragment din Campionul reginei Shaana cea dintîi dintre Cronicile lui Gondor, repovestite de Mihnea Columbeanu; „Construcţia“ de Mihail Grămescu.

Traduceri: „Taina cavalerului stelei albastre“, de Marion Zimmer Bradley, traducere de Gustav Wahl; Lumea lui Rocannon, de Ursula K. le Guin, traducere de Mihai Dan Pavelescu – ocupă tot caietul doi al revistei, împreună cu serialul BD Barbarella.

Articole de prezentare: „De la mit la basm, de la basm la SF“, de Anamaria Borlan; „Heroic Fantasy sau farmecul indiscret al kischului?“ (cum vă place) de Marian Mirescu; „Fantezia eroică în benzi desenate“, de D. Niţă (în cadrul rubricii Galaxiile bidimensionale);  „Zilele cenaclului Henri Coandă“, foto-cronică de Dragoş Vasilescu.

În pagina 3 este lansat un concurs de benzi desenate SF, cu temă la alegere, dar cu o planşă obligatorie după un scenariu dat. Argumentul concursului este semnat de D. Niţă, care face o trecere în revistă a concursurilor precedente de benzi desenate din anii `70, şi generaţia de desenatori care a rezultat.

Aproape 100 de tineri au trimis planşe la concurs dar, din păcate, rezultatele vor fi date publicităţii de-abia după 5 ani.

Înainte de revoluţia din decembrie 1989 a avut loc una mai mică (muuult mai mică, dar cu impact totuşi asupra cîtorva zeci de mii de cititori) în redacţia revistei Orion. Viorel Pîrligras părăseşte redacţia din cauza diferenţelor de vederi ireconciliabile dintre el şi Dragoş Vasilescu, privind construcţia revistei. El spera s-o impună în locul său pe Cristina Diloiu, dar bineînţeles, Vasilescu a luat acest fapt ca pe o glumă bună şi va scoate numărul 5 al revistei fără V. Pîrligras şi fără C. Diloiu.

Datorită originalităţii şi tirajului său uriaş (difuzat în toată ţara) prima serie a revistei Orion a avut un impact enorm asupra a zeci de mii de cititori, mulţi dintre ei ne-sefişti, care i-au păstrat un colţișor în memoria lor afectivă pînă astăzi (din păcate nu şi în bibliotecă, fiind tipărită pe o hîrtie proastă de ziar, nu s-a putut conserva foarte bine).

Mai mult decît atît, ea şi-a îndeplinit şi scopul financiar pentru care fusese aprobată apariţia sa, din beneficiul rezultat din vînzarea revistei s-au plătit salariile întregului personal al Teatrului Liric din Craiova pe un an de zile. Şi colaboratorii revistei au fost bine plătiți, cu sume cuprinse între o sută şi cîteva mii de lei, în funcţie de contribuţia fiecăruia.

Dar povestea revistei Orion nu se termină aici.

Dodo Niţă

Adrian Cioroianu,
„15 ani de aventuri în spectrul vizibil”
Lettre Internationale nr. 60/2006

Orion nr. 3 a apărut în iulie 1989 şi s-a dorit un număr tematic, „Omul şi mediul”, conform editorialului din pagina 2, semnat de Gustav Wahl şi Dragoş Vasilescu. Şi coperta desenată de Viorel Pîrligras era sugestivă: un tip fuge de o plantă enormă care distruge un bloc cu mai multe etaje.

Acest număr este fără mari surprize. Găsim în paginile lui proze originale: „Carnaval în Babilon“, de Viorel Pîrligras, „Totul e în ordine“, de Victor Martin, „Columna“, de Mihai Grămescu şi „Ultima dimineaţă“, de Dragoş Vasilescu.

Traduceri: „Oraşul închis“, de J. G. Ballard, traducere şi ilustraţii de Marian Mirescu; „Moartea violetă“, de Gustav Meyrink, traducere de Gustav Wahl; „Cîmpiile de catifea“, de Anne McCaffrey, traducere de Smaranda Zănescu (fosta soţie a lui Radu Honga). Plus finalul romanului Cavernele de Oţel şi continuarea benzii desenate Barbarella.

La finalul romanului lui Asimov a apărut articolul meu „Universul Fundaţiei Asimoviene“, în care am trasat cronologia evenimentelor din romanele marelui scriitor şi mai ales, pentru prima oară, am făcut legătura între cele două mari cicluri ale sale: fundaţiile şi roboţii. Articolul va mai fi reluat şi în paginile SF ale ziarului Renaşterea Bănăţeană şi chiar ca postfaţă la romanul Fundaţia, editat de Nemira după schimbarea de regim.

În fine, apar şi două benzi desenate de Valentin Iordache, Mgl, Gucci & Corgi precum şi o BD creată special pentru revistă de Viorel Pîrligras, pe format A3, Clipe…, în care personajul principal este un alter-ego al autorului, proiectat în viitor, dar cu aceleaşi probleme ca în prezent.

În cadrul rubricii Galaxiile bidimensionale am prezentat universul grafic inedit al creatorului belgian François Schuiten: „Fascinaţia Oraşelor Obscure“. De asemenea am mai semnat partea a doua a articolului „Vlad Muşatescu – precursor al SF-ului“, în care am vorbit despre romanul său La Sud de Lacul Nairobi, apărut în 1946 la editura ABC din Craiova.

Ca o curiozitate, semnalez faptul că, în urma discuţiilor purtate cu Vlad Muşatescu despre acest roman, dînsul l-a rescris, modernizîndu-l, şi l-a publicat în 1997 la editura Aius din Craiova. Coperta a fost semnată de Viorel Pîrligras, iar bibliografia completă de mine. În 2002, la 3 ani după decesul cunoscutului scriitor, am publicat la editura MJM din Craiova volumul de corespondenţă Extravagantul Vlad Muşatescu.

La finalul revistei Orion, o pagină întreagă este dedicată răspunsurilor de la Ancheta SF propusă în numărul anterior, cu selecţiuni din cele peste 2.000 de scrisori primite la redacţie! Una dintre scrisori era semnată… Cristian Ionescu, viitor autor al unui monumental index al literaturii SF. Dar acest subiect îl vom dezvolta cu altă ocazie.

(VA URMA)

Dodo Niţă

În caseta redacţională apare şi numele Cristinei Diloiu, traducătoare din limba franceză şi soţia lui Florin Mihai Diloiu, ale cărui ilustraţii continuă să fie publicate în paginile revistei.

În pagina 2 putem citi un articol de Octav Lazăr despre revista Orion… cea de la începutul secolului XX, editată de Victor Anestin. Este antamat un dialog cu cititorii, aceştia fiind invitaţi sa răspundă la un sondaj de opinie, de genul „De ce vă place literatura SF?” „Ce-i reproşaţi literaturii SF?” „Ce părere aveţi despre Orion?” etc.

În pagina 3 proza „Imagiconul“ de George Henry Smith, traducere de D. Mănescu, este ilustrată de Viorel Pîrligras cu două pămîntence frumoase foc, îmbrăcate în costumul Evei şi cu nurii bine puşi în evidenţă – o altă premieră într-o revistă SF (şi într-o revistă în general, în epoca comunistă).

Urmează proze româneşti: „Povestiri cu mutanţi“, de Radu Honga, „Spaţiul de joc“, de Dragoş Vasilescu, „Cap de ţap la marginea pustiului“, de Viorel Pîrligras, „Fapt divers“, de Mihai Cranta, „Vînătorii de grauri“, de Mircea Liviu Goga.

Traducerile sînt şi ele diverse: „La marginea oceanului, unde se termina pămîntul“, de Olga Larionova, traducere de Cristian Tamaş, „Simulant!“, de Michel Jeury, traducere de Viorel Pîrligras, „Dragoste de vacanţă (cu clar de lună, viori şi tot tacîmul)“, de Pierre Pelot, traducere de Cristina Diloiu, „Lînceda noapte de marţi“, de Robert A Lafferty, traducere Dan Iordache. Continuă romanul în serial Cavernele de Oţel.

Benzile desenate sînt realizate de treimea craioveană: Drumul de aici e drept, de Marian Mirescu, Bateţi computerul, de Valentin Iordache, Mitul, de Viorel Pîrligras – o parodie intergalactică a Arcei lui Noe, desenată în 1981. Începe să fie publicată, în serial, banda desenată Barbarella, de Jean Claude Forest.

Apărută în 1962, în revista V-Magazine, Barbarella, una dintre cele mai erotice „personaje de hîrtie”, îşi cîştigă notorietatea datorită lui… Jane Fonda, care o interpretează în 1968, în filmul realizat de soţul său, Roger Vadim. În nebunia revoluţionară a anului 1968 francezii redescoperă banda desenata originală, care va deveni un produs cult al anilor ’60, iar Forest, încurajat de neaşteptatul succes, va produce mai multe urmări… desenate.

Douăzeci de ani mai tîrziu, hazardul a făcut ca Viorel să vadă la televiziunea sîrbă filmul, dar să-i şi cadă în mînă albumul de benzi desenate cu Barbarella. Aşa încît a îndemnat-o pe Cristina Diloiu s-o traducă în româneşte şi a publicat-o în revista Orion. Nu ştiu dacă aveţi idee de „revoluţia” culturală, şi mai ales de moravuri, din Franţa anilor ’60, dar mai mult ca sigur puteţi să comparaţi Barbarella cu oricare din BD-urile publicate pe ultima copertă a revistelor Cutezătorii sau Luminiţa. Efectul a fost „devastator” pentru liceenii sau studenţii care eram atunci!…

Iar Viorel a ştiut sa aplice reţeta revistei Vaillant, de a ţine captiv publicul cititor, prin publicarea unor poveşti în serial, indiferent dacă sînt scrise (Cavernele de Oţel) sau desenate (Barbarella).

În fine, în cadrul rubricii de film apar două articole, „Filmul şi mitul ştiinţific“, de Marian Mirescu, şi „Cinema de groază“, de Gustav Wahl, iar la Galaxiile bidimensionale un articol despre „Banda desenata craioveană“, o entitate informală, formată din trei prieteni, tineri şi entuziaşti creatori de SF şi de BD: Valentin Iordache, Marian Mirescu şi Viorel Pîrligras.

Iar în ceea ce mă priveşte, mai semnez un articol, „Vlad Muşatescu, precursor al SF-ului“, aflat sub puternica impresie a romanului Bobby Felix cel Frumos şi motocicleta BMW (apărut în 1942 la editura ABC din Craiova), pe care tocmai îl citisem din biblioteca autorului.

Ca o concluzie, se poate uşor observa că revista este „ţinută în spate” mai ales de doi oameni, Viorel Pîrligras şi Marian Mirescu, amîndoi semnînd traduceri, benzi desenate, ilustraţii, proze (V.P.) sau articole (M.M.) originale. Viorel este însă cel care face sumarul numărului, selecţia şi corectura textelor, macheta revistei şi, mai ales, desenează coperta personalizată a revistei.

(va urma)

Dodo Niţă

Cea de-a doua sa pasiune, SF-ul, o capătă datorită fratelui său mai mare, care era abonat la Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice şi mai cumpăra şi toate cărţile SF pe care le găsea în acea vreme.

Sămînţa era aruncată, cît de curînd urma să înflorească.

Viorel se înscrie în cenaclul local „Henri Coandă”, animat de Ion Ilie Iosif şi Alexandru Mironov. După ceva vreme însă, împreună cu alţi tineri de vîrsta sa, declară „războiul de secesiune” şi înfiinţează cenaclul „Victor Anestin” (naş le va fi Ion Hobana) afiliat Casei Studenţilor din Craiova.

Cu aceasta ocazie nou-veniţii insuflă un suflu proaspăt şi revistei studenţeşti Mesaj Comunist, unde publică prozele lor SF, iar Viorel Pîrligras realizează prezentarea grafică (revista apărea pe format A3, detaliu important, după cum se va vedea).
La mijlocul anilor ’80 era aproape secetă pe piaţa SF-ului românesc (excepţia de la regulă constituind-o Almanahul Anticipaţia). Fanzinele anilor ’70 (Omicron – Craiova, Solaris – Bucureşti, Helion – Timişoara) erau o dulce amintire, iar cititorii pasionaţi de SF găseau mai multe noutăţi la anticariat decît la librărie.

Porunca vremii – sarcină de partid – era auto-finanţarea şi diverse instituţii culturale din ţară – teatre, reviste literare, asociaţii de scriitori – începuseră să editeze aşa-zise suplimente – practic, publicaţii de sine-stătătoare – pentru categoria tout-public şi mai ales pentru copii, publicaţii cu sumare vandabile şi mai ales fără politică şi fără Ceauşescu pe copertele lor.

În domeniul SF tonul îl dăduse la Iaşi descurcăreţul Dan Merişca, el înfiinţînd „suplimentul” de SF Argonaut al revistei Convorbiri Literare.

La Craiova, neconsolat, Viorel Pîrligras recitea revistele Vaillant, Le Journal de Pif le chien, frecventa lectoratul francez de la Universitatea din Craiova unde citea în original numeroşi autori moderni de SF francezi: Michel Jeury, Serge Brussolo, Michel Demuth, Richard Canal etc. şi, din cînd în cînd, cumpăra muzică nouă de la „magazinul de muzică” al unui anume Dragoş Vasilescu.

Dacă vă mai aduceţi aminte, la radio şi la televiziune nu se mai putea asculta decît muzică românească şi atunci, în compensaţie, în cadrul cooperaţiei de consum apăruseră un fel de buticuri unde, contra-cost, puteai să cumperi cea mai nouă muzică occidentală (de toate genurile), introdusă în ţară semi-clandestin. Semi-clandestin spun, pentru că în principiu nu aveai voie să faci trafic, nici cu muzică, nici cu nimic altceva, dar cei puşi să vegheze închideau ochii dacă erau şi ei „cinstiţi”.

Dragoş Vasilescu, un tip impozant, cu barbă şi plete, cum nu vedeai pe stradă în acea vreme, ci doar în filmele cu haiduci, îşi făcuse multe relaţii datorită buticului său: toată „lumea bună” venea să cumpere de la el muzică, inclusiv Mihai Duţescu, noul director al Teatrului Liric din Craiova. Viorel le-a împărtăşit visele sale celor doi şi aproape peste noapte s-a născut revista Orion.

Nu a fost însă uşor: Duţescu voia să-i spună revistei Orfeu, după numele cenaclului teatrului său; lui Vasilescu nu-i convenea formatul, care prea aducea a ziar comunist. Dar Viorel a ţinut cu dinţii de visul său şi nu a renunţat nici la formatul drag lui, A3, aşa cum erau revistele Vaillant de pe vremea sa şi aşa cum nu era nici o revistă de SF din România, şi nici la titlu, Orion, numele revistei editate în 1907 de Victor Anestin, cel care împrumutase numele său cenaclului SF animat de Viorel.

Aşa încît Moş Gerilă comunist a adus – în decembrie 1988 – un cadou neaşteptat, dar cu atît mai plăcut tuturor iubitorilor de SF din România: primul număr al revistei Orion.

Revista, deşi teoretic nu putea fi diferită prea mult de celelalte publicaţii SF româneşti care apăruseră de-a lungul timpului, cu proze autohtone, traduceri, cîteva articole teoretice şi un pic de grafică, a reprezentat în realitate o adevărată revoluţie în domeniu, lucru datorat în întregime personalităţii artistice a lui Viorel Pîrligras.

În primul rînd, cantitativ: fiecare număr al revistei se compunea din două caiete de cîte 16 pagini format A 3, tipărit, e-adevărat, pe hîrtie proastă, de ziar. Viorel a insistat pentru formatul A3 pentru că îi permitea să realizeze machete deosebite, atrăgătoare, cu accentul pe haina grafică a revistei (şi apoi era deja obişnuit cu acest format, de la Mesaj Comunist).

În al doilea rînd, tirajul: 150.000 exemplare din fiecare număr (Almanahul Anticipaţia, spre comparaţie, se tipărea în doar 100.000 exemplare). Această cifră făcea ridicolă formula sub care se ascundea apariţia revistei: „supliment de literatură ştiinţifico-fantastică la caietul program editat de Teatrul Liric Craiova cu concursul cenaclului SF Victor Anestin” ştiut fiind că un caiet program de teatru apărea în cîteva zeci, maximum cîteva sute de exemplare.

În fine, cel mai important, conţinutul. În caseta tehnică redacţia se prezenta astfel: Mihai Duţescu, Dragoş Vasilescu, Viorel Pîrligras. Grafica Viorel Pirligras. Dar adevărul era că Viorel era factotumul revistei: scria, traducea, desena, strîngea materiale de la colaboratori şi, mai ales, asigura prezentarea grafica unică a revistei.

Coperta primului număr înfăţişa o frumoasă cosmonaută ţinînd în braţe un animăluţ extraterestru, în timp ce în fundal o nava spaţială zbură dincolo de titlul revistei, ca în Războiul stelelor. Şi rezuma sumarul revistei astfel: Asimov, Fyfe, Brussolo, ConSF ’88, SFVA.

Revista pare a se numi Orfeu , Orion apărînd doar în subtitlu, din motivele enunţate mai sus. Pe pagina 2 conf. univ. dr. Ion Pătraşcu creionează un portret al scriitorului Victor Anestin, fondator în 1907 al revistei Orion, în timp ce Mihai Duţescu, directorul Teatrului Liric, scrie despre prima reuniune a cenaclului literar-muzical Orfeu al Teatrului pe care cu onor îl conducea.

În paginile următoare sînt publicate proze ale fanilor craioveni: „Oameni de lut“, de Anca Teodorescu, „Timbrul“, de Victor Martin, „N-a venit vremea“, de Mircea Liviu Goga, „Doi ciorapi de două culori“, de Viorel Pîrligras, „Scara în spirală“, de Dragoş Vasilescu, „Nemuritorii“, de Daniel Dumitru, „Comerţ şi ecologie“, de Marius Stătescu, dar şi ale prietenilor bucureşteni: „Ameţeala“, de Dănuţ Ungureanu sau „Începutul continuu“, de Constandina Paligora.

Traducerile ocupă un spaţiu important: „Specii protejate“, de H. B Fyfe, traducere de Mihai Cranta, „Ca o oglindă moartă“, de Serge Brussolo, traducere Cristina Diloiu, „Cine-şi cunoaşte fratele“, de Graham Door, traducere Viorel Pîrligras.
Este publicat în serial romanul Cavernele de oţel al lui Isaac Asimov, traducere de Marian Mirescu. Acţiunea sa o precede pe cea din Soarele Gol, apărut în 1983 la Eitura Univers, în celebra lor colecţie de romane de SF. De notat că, pentru a justifica – în ochii cui? – lipsa de copyright, se face menţiunea că ar fi vorba de publicarea doar a unor fragmente din roman.

Revista este bogat ilustrată cu desene inedite de Florin Mihai Diloiu, Viorel Pîrligras, Marian Mirescu şi Valentin Iordache, dar ceea ce diferenţiază în mod absolut Orion de celelalte publicaţii SF, inclusiv Almanahul Anticipaţia ( în care banda desenată este tratată ca un gen minor, bun de umplut cîteva pagini la sfîrşitul publicaţiei) este spaţiul privilegiat pe care îl acordă celei de-a noua arte: începînd cu pagina 3, unde apare o BD fără titlu a lui Viorel Pîrligras, mai multe alte BD sînt presărate ici-colo în revistă: două parodii BD Star Wear, de M. Mirescu, Stah şi Herta, fata cu ochii de aur, de Valentin Iordache, Înăuntrul acesteia, înafara celeilalte, de Viorel Pîrligras.

În fine, o ultimă secţiune este consacrată articolelor de teorie precum „Cine se teme de SF“ despre Consfătuirea anuală a cenaclurilor de artă şi literatură de anticipaţie tehnico-ştiinţifică – Piteşti 1988, de Dragoş Vasilescu, „Cinematografia SF – noua sfidare“, de M. Mirescu şi – o altă premieră – benzii desenate: „Galaxiile bidimensionale“ se numeşte rubrica mea despre benzi desenate. În primul număr am vorbit despre benzile desenate SF realizate de Valentin Tănase după scenarii de Horia Aramă şi Sorin Ştefănescu.

(va urma)

Dodo Niţă