De astă dată, rupem cu tradiţia pe cale de a se înstăpîni şi vă aducem un volum de Liviu Radu în plină vară: Singur pe Ormuza, o colecţie de povestiri F&SF, mai vechi sau mai noi, care poartă marca indelebilă a unui maestru-povestaş.

Departe de lumea dezlănţuită a polemicilor din (totuşi) restrînsa comunitate SF românească, trăieşte un domn (cu doamna lui) care scrie poveşti. Iar cînd nu scrie, traduce cărţile altora.

Cea mai mare calitate a lui Liviu Radu este, fără îndoială, ştiinţa de a inventa poveşti şi de a le spune. Cu grijă, aşezat, clasic – dacă vreţi. Fără a se lăsa furat de cuvinte, atent la poveste. Dacă mai spun că Liviu Radu ştie poveşti „de aventuri“, cred că se poate spune că ne aflăm în faţa unei rarităţi. Sau, parafrazînd pe cineva, nu cred că aş greşi dacă aş spune că Liviu Radu este un tezaur de poveşti şi că sîntem fericiţi să îl avem.

Doamnelor şi domnilor, povestitorul s-a întors!

Michael Haulică

Coperta volumului e ilustrată de un colaj semnat de Vlad-Mihai Botta, cel care a realizat de altfel designul seriei de autor Liviu Radu.

S-a schimbat ceva în viaţa ta de cînd ai devenit membru al USR?

Noi, autorii şi cititorii de literatură SF, obişnuim să alcătuim o comunitate destul de unită. Nu prea avem de-a face cu alte comunităţi literare, nu prea cunoaştem critici, rareori avem de-a face cu autori de mainstream. Într-un cuvînt, sîntem izolaţi de restul vieţii literare – alcătuim celebrul getou SF – nu pentru că am vrea neapărat să fim izolaţi, ci pentru că nu cunoaştem restul lumii literare. Şi avem impresia că nici restul lumii nu ne cunoaşte şi nu vrea să ne cunoască. În momentul în care pătrunzi în USR îţi dai seama că lucrurile nu stau aşa, că există o grămadă de porţi deschise – dar la care n-ai ştiut că trebuie să baţi. Nici măcar n-ai ştiut că există.

Din nefericire, intrarea mea în USR a coincis cu anumite probleme care nu mi-au permis să mă dedic pe cît ar fi trebuit participării la viaţa USR. Dar, atît cît am putut s-o fac, am descoperit că există o mulţime de oportunităţi care permit unui autor să fie cunoscut de cititori, de critici, de colegii din alte domenii literare.

Există în USR un anumit spirit de colegialitate, care te face să simţi că faci parte dintr-o breaslă onorabilă. Sincer vorbind, a fi membru al USR te face să-ţi crească respectul de sine pentru că eşti tratat cu respect – respect care exista şi înainte, dar despre care nu aveai cum să-ţi dai seama. Oricum, USR este cu adevărat o uniune de creaţie, pentru creatori, şi menită, printre altele, să-i facă pe creatori cunoscuţi cititorilor.

Noi, SF-iştii, ne întîlneam cu cititorii la cenacluri sau la tîrgurile de carte. Am descoperit, printre altele, că există multe alte posibilităţi să comunici cu cititorii, să faci cunoscută literatura SF celor ce îndrăgesc literatura în general.

Cum te-ai simţit în postura de sefist nominalizat le premiile USR?

Absolut minunat. După cum spuneam mai înainte, noi trăim cu senzaţia că literatura serioasă nu ne bagă în seamă. Nominalizarea mea a fost o dovadă că nu-i aşa, că literatura SF se bucură de atenţia cuvenită. Sincer vorbind, orgoliul meu a fost foarte satisfăcut. Dacă eram premiat, cred că o luam razna, bănuiesc că nu mai aveam simţul măsurii…

Cum vezi tu prezenţa sefiştilor în USR? Crezi că ar trebui să se schimbe ceva? Ce?

Cu toţii am fost afectaţi de modul în care a prezentat Nicolae Manolescu literatura SF în monumentala sa lucrare. Nimeni nu s-a gîndit că opinia respectivă s-a format şi datorită modului în care este reprezentată litaratura SF în USR.

Înainte de 1990, în USR s-au înscris o serie de scriitori ce reprezentau cu demnitate genul: Vladimir Colin, Ion Hobana, Romulus Bărbulescu, George Anania şi alţii. Erau destul de numeroşi, erau cunoscuţi şi apreciaţi.

După 1990, puţini sefişti s-au înscris în USR – iar cei care au făcut-o, inclusiv C.T. Popescu, au făcut-o în calitate de autori de mainstream. Sigur, în toată povestea asta un rol important îl joacă şi faptul că literatura SF şi fantasy este încadrată în secţia de literatură pentru copii şi tineret, iar noi considerăm că nu scriem pentru copii.

Am descoperit că există multe persoane în USR, chiar şi la nivel de conducere, care consideră că rolul literaturii SF ar trebui să crească, să se acorde premii acestui gen de literatură, să fie sprijinită întrarea în USR a celor mai buni autori de literatură SF şi fantasy. Sigur, mai e mult pînă la crearea unei secţii de literatură SF şi fantasy, dar cred că acordarea unui premiu anual al USR – sau girat de USR – pentru acest gen de literatură va face să crească interesul publicului şi-i va mobiliza pe autori (prin cointeresare materială, nu-i aşa?)

Care e sfatul tău pentru sefiştii care îndeplinesc condiţiile de intrare în USR şi încă ezită?

Să nu mai ezite şi să depună cît mai repede cerere de înscriere în USR. După cum am mai spus, vor descoperi că există o serie de oportunităţi, vor descoperi o lume nouă şi – fiind numeroşi – vor avea un cuvînt de spus. Va fi bine pentru toţi – şi pentru autori, şi pentru cititori. În plus, SF-ul va avea de-a face cu lumea reală. Ştiţi ce-i mai interesant? Că nu avem motive să avem complexe de inferioritate. Literatura SF de la noi nu are motive să se ruşineze, în comparaţie cu literatura mainstream.

Mai ai ceva de adăugat la „cestiunea“ USR?

Intrarea în USR a unora dintre sefişti e, cumva, asemănătoare cu pătrunderea cuiva de la ţară într-un mare oraş. Îţi dai seama că există alte reguli decît cele cu care ai fost obişnuit, dar nu ţi le explică nimeni, pentru că toţi cei de acolo le ştiu. După un timp, cineva vede că stai la semafor aiurea, îşi dă seama că nu cunoşti regulile şi ţi le explică, plin de bunăvoinţă. Numai că, pînă atunci, ai pierdut timp preţios… De aceea cred că-i bine să ne înscriem cît mai mulţi sefişti – ca să ne ajutăm între noi la început, pînă o să ne obişnuim cu o lume diferită de cea pe care o ştiam noi…

Și finalul, inevitabil: La ce lucrezi? Pregăteşti ceva pentru jumătatea a doua a anului?

Mă străduiesc să termin Modificatorii, un volum cu ucronii şi modificări ale istoriei. Şi mai am şi alte planuri – dar, deocamdată, trebuie să fac faţă altei provocări, neliterare.

Sper să depăşesc momentul publicării volumului cu numărul 13 – care nu vrea cu nici un chip să vadă lumina tiparului. Alte două încercări s-au terminat printr-un eşec, soarta făcînd tot ce era posibil ca să mă împiedice. Dacă dă Dumnezeu – şi cu ajutorul prietenilor – o să trec şi de piedica asta…

Interviu realizat de Michael Haulică