Pe parcursul ultimelor două săptămîni, am cerut unor oameni implicaţi în facerea şi desfacerea cărţilor, dar şi unor cititori, să ne spună care au fost, după părerea lor, cele mai bune şi cele mai proaste coperte ale volumelor F&SF publicate în 2012 şi să îşi motiveze alegerile. Au răspuns anchetei noastre Marian Mirescu (artist şi ilustrator), Vlad Mihai Botta (art director pentru cărţile Millennium Books), editorii Michael Haulică, Alex Voicescu şi Bogdan Hrib, librarii Valentin Derevlean şi Bebe Ionescu, precum şi o serie de beneficiari ai muncii celor enumeraţi mai devreme, cititori pasionaţi de F&SF: Tudor Ciocârlie, Radu Romaniuc, Florin Cristian. Fiecare dintre aceştia a nominalizat cîte cinci cărţi avînd cele mai bune şi, respectiv, cele mai proaste coperte. Am centralizat rezultatele şi am cercetat, acolo unde am avut la îndemînă cărţile, cine sînt cei care au realizat copertele în cauză; iată clasamentul obţinut:
CELE MAI BUNE COPERTE
- 1984 (Polirom, coperta seriei: Carmen Parii, ilustraţia: Stockphoto)
- Watership Down (Humanitas, coperta: Ioana Nedelcu, ilustraţia: Aldo Galli)
- la egalitate: Transfer (Millennium, copertă de Vlad-Mihai Botta) şi Skipper de interzonă (Millennium, coperta: Vlad-Mihai Botta, ilustraţia: Valentina Kallias)
CELE MAI PROASTE COPERTE
- la egalitate: Jocul lui Ender (Nemira, coperta: Cristi Florescu) şi Guerillă în câmpul cu maci (Tracus Arte)
- la egalitate: Pe aici au trecut cuţitarii (Pandora M), Bella Proxima (Eagle), Apocalipsa după Ceauşescu (Vremea, coperta: Dan Amza)
- la egalitate: Mileniu (Trei, coperta: Ionuţ Bănuţă), Războinicii (Nemira), Premiile Nebula 2012 (Trei, coperta: Ionuţ Bănuţă)
Cîteva idei generale, desprinse din motivaţiile celor care şi-au exprimat părerea:
- copertele care conţin personaje în poze dramatice nu sînt din cale afară de agreate
- ilustraţiile trebuie să „respire” ideea de SF
- nu e bine să oferi mult prea multă informaţie pe copertă
- simplu şi percutant: aşa trebuie să arate o copertă pentru a atrage cititorul.
Desigur, rezultatele acestei anchete nu reprezintă, cîtuşi de puţin, valori absolute. Nu a fost o cercetare sociologică, ci una subiectivă. Dar, după părerea mea, a fost o anchetă instructivă, cel puţin pentru mine, în calitate de editor de F&SF. Sper ca la anul să avem o competiţie şi mai strînsă şi cît mai multe „subiecte” pentru o atare anchetă. Mi-ar face plăcere dacă şi voi, cei care citiţi aceste rînduri, v-aţi exprima părerea despre cum trebuie să arate coperta unui volum F&SF. Puteţi chiar să ne oferiţi propriile topuri, în comentariile acestui articol.
HNU
15 Responses to Top coperte F&SF în 2012: Cîteva concluzii
Leave a Reply
Eveniment editorial la Editura Paladin!
GALILEO ONLINE ÎN 2013
GALILEO ONLINE ÎN 2012
GALILEO: EDIŢIA TIPĂRITĂ
GALILEO ONLINE VĂ RECOMANDĂ
O OFERTĂ DE NEREFUZAT LA ELEFANT.RO
CITIŢI-NE PE HÎRTIE!
READ US IN ENGLISH!
CITIŢI-NE PE E-READER!
TOTAL VIZITATORI:
Mie îmi plac copertele care îmi arată cum ceva din conținutul cărții a inspirat un alt artist să creeze. Citești o poveste, și dacă povestea e bună și ești artist, ceva te inspiră. Poate fi un sentiment, sau ceva ce ai înțeles în altă lumină, sau ceva care te ajută pe tine să te exprimi. Mă interesează să văd ce inspirație găsește un alt artist în povestea pe care o citesc și eu, e o dezvăluire foarte intimă, foarte onestă și foarte asumată, a părerii cuiva despre o poveste. Mă fascinează acest proces, și e pentru mine una dintre diferențele dintre o carte și simpla lectură. Deci, în principiu, astea sunt genul de acoperăminte pe care aș vrea să le văd.
Din păcate, artiștii care se lasă inspirați de conținut ca să creeze imaginea de pe copertă au și niște tarife pe măsură pentru inspirația asta. Unele chiar lipsite de măsură, îndrăznesc să consider.
Altminteri însă, copertele generice chiar sînt o pacoste, mai ales cînd nu sînt oneste.
[...] Este pe Galileo Online, aici. [...]
@of: defineste „onest” pentru cazul de fata, please.
pardon, n-am fost pe fază.
copertele lipsite de onestitate sînt alea care apelează la viscere. muieri goale, gagii cu mușchii flexați, prostii d-astea.
(desigur, nu poți să flexezi mușchii, cred că m-a pălit în creștet fo copertă din astea)
Merci, nu ma prindeam la ce te refereai cu “onestele”.
Poate editorii ar trebui să se orienteze spre artiști mai tinerei, studenți, etc.
Dar poate ca tinerii artisti ar mai trebui sa caute si ei editorii daca vor sa-si publice creatiile. Daca ei stau ascunsi va fi foarte greu sa fie gasiti. Editorii vad uneori mii de poze pina aleg o ilustratie. Si pina la urma s-ar putea ca de-abia a zecea varianta sa ajunga coperta, pentru ca unii nu raspund, altii au pretentii prea mari etc. etc.
Adica treaba asta cu publicatul are doi termeni: artistul (fie el artist plastic, cind vorbim despre coperta, fie scriitor) si editorul. Trebuie sa se caute unii pe altii. Nu mai spun ca, mai nou, nici scriitorii (cel putin la noi, in RO) nu prea ii cauta pe editori. Imi pare ca, de-o vreme, cam asteapta sa fie sunati de edituri si intrebati daca n-au cumva carti de publicat… Poate au gresit si anumiti editori care i-au obisnuit asa pe scriitori…
Eu chiar n-am vrut să critic editorii. Scuze dacă asta s-a înțeles.
Cred că mulți dintre artiștii tineri nu caută editori din lipsă de încredere în propriile lor creații. Dar spun asta dintr-o experiență personală (că am cunoscut foarte mulți timizi), nu dintr-una editorială.
Mă gândesc că, fiind tânăr și la început, pui câteva povestiri online ici și colo, și îți spui că dacă e ceva de capul lor, o să observe cineva din branșă. Dacă sunt neimportante (cum deseori bănuiești), n-o să le observe nimeni. Mai trimiți ceva la antologiile care primesc povestiri de la începători. Dacă nu e nimeni care să remarce… îți vezi de viață. Am văzut evoluția asta la foarte mulți colegi actori, care jucau în scurt-metrajele de facultate, în spectacolele de absolvire, se duceau la casting-urile de care aflau… și care acum fac alte lucruri, au părăsit actoria, teatrul, filmul, și lucrează prin bănci sau agenții. Și acum, după zece ani, vorbesc cu câte un regizor și zice, măi, dar cutare unde e, că era foarte bun, extraordinar… Păi e în Spania, închiriază apartamente, că acum zece ani nu l-a luat nimeni în vreun proiect, că era bun.
Vorbim de actori, și de experiențe destul de personale ale mele, dar mă întreb dacă nu se întâmplă la fel cu scriitorii tineri, sau cu alți artiști.
Eu nu zic că e bine ca tinerii să facă așa. Dimpotrivă, chiar am discutat zilele trecute pe facebook cu un tânăr autor de sf român care mie îmi place foarte mult, și căruia i-am spus să iasă, să discute cu lumea, să cunoască oameni și să fie foarte simpatic și foarte drăguț. Dar dacă nu ești prea îndrăzneț, ești singur, și mai ai și bănuiala că nu te bagă nimeni în seamă din cauză că scrii prost, e cam greu să fluturi texte pe sub nasul editorilor sau să te bagi într-o lume cu găști formate și prietenii lungi. Asta e, cu teamă și timiditate, și plus acea onoare puștească de care ziceam la început. Că se și zice că artiștii sunt mai sensibili, dar ăsta nu e mereu un lucru bun.
Cred că pe la noi circulă virusul ăla al rușinii. Ne e rușine să fim refuzați. Numai că, invers, dacă nu trimitem texte pe la reviste… riscăm să nu ne publice nimeni niciodată. E ca în bancul ăla cu doamne, fă să cîștig la loto – da trage și tu un bilet, măi omule… Poate că editorii se ocupă cu făcutul revistelor lor, nu cu cititul revistelor altora, poate că editorii se gîndesc că dacă X a publicat în revista Y nu se face să-i fure autorul lui Y. Pot fi fel de fel de explicații. Dar ca scriitorul să nu-și trimită textele la reviste… pentru asta nu există nici o scuză. Și ce dacă ne refuza una-două-trei? Poate a patra ne acceptă. Că dincolo de valoare (pînă la urmă ce e valoarea? cine o măsoară?) rămîne totuși mi-a plăcut/nu mi-a plăcut din gîndul editorului. Editorul publică o poveste pentru că-i place. Cîndva poate se va stabili (cineva sau timpul) dacă povestea aia are și valoare sau nu. Cîndva.
Radu, n-am vrut să spun că îi acuzi de ceva pe editori. Numai că am făcut riduri și burtă de cînd tot văd povești cu vai ce greu e să publici, vai nu se poate publica decît dacă dai bani sau ești prieten cu editorul și tot felul de basme de-astea. Or fi publicat unii și pentru că au dat bani. Or fi publicat unii numai și numai pentru că sînt prieteni din grădiniță cu editorii (cazul în care eu m-am împrietenit cu Dănuț Ivănescu/Corn/Liviu Radu/Don Simon și alții pentru că mi-a plăcut foarte tare cum scriu ei se pune?). Dar numai eu am publicat o grămadaă de tineri care mi-au trimis un text/două pe mail. Fără să-i cunosc, fără să ajung vreodată să-i cunosc. Și ca mine au fost destui ații.
În fine. Important e să fie auzite toate opiniile, să fie văzute toate fațetele problemei.
Dar, fraților, dacă vă țineți textele în sertar NIMENI nu va ghici că le aveți. Dacă publicați într-o revistă care nu face altceva decît să ia textul din email și să-l pună pe net și nu treceți după o vreme la următorul nivel, adică la o revistă în care sînteți siguri că cineva chiar vă citește textele cu atenție, eventual vă mai solicită și modificări… riscați să rămîneți pe site-ul ăla toată viața. Faceți pași înainte tot timpul.
Poate aveți norocul să-i picați și-așa cu tronc unui editor care v-a urmărit în timp și vă cere un volum. Poate. Dar astea sînt excepțiile, nu regula.
Dar eu zic să încercați tot timpul să publicați și să încercați mereu să avansați la reviste din ce în ce mai bune (cu redactori mai buni / care plătesc / care apar pe hîrtie / etc.).
Imi plac copertele care spun o poveste, in special cele care reflecta o parte a povestii ce o prefateaza. O poveste care inspira artistii, asa cum foarte bine a spus Radu. Nu am problema cu cele generice, doar ca in majoritatea cazurilor nu au nici o legatura cu ce se afla in interiorul cartii. Imi place foarte mult ceea ce fac cei de la Tor.com cu seria de povesti online. Dar cu ei este o alta poveste avand in vedere puterea companiei mama.
Este adevarat ca unii artisti sunt scumpi si greu accesibili, dar cred ca se gasesc foarte multi tineri dornici de afirmare care ar putea crea niste coperte de care sa nu te mai saturi prividu-le. Este adevarat ca si ei ar trebuie sa caute o colaborare cu editori si edituri, stiu cateva exemple afara care au scris sau inca mai scriu editurilor in cautare de proiecte. Si uneori rezultatul este extraordinar. Ar fi minunat sa existe asa un consens si o piata dinamica.
Pana atunci, ma tem ca majoritatea editurilor de la noi par a nu depune nici un efort in spatele copertelor. Este primul impact pe care un cititor il are cu cartea si totusi pare ca il ignoram aproape complet. Despre copertele SF/F am vazut acesta serie foarte interesanta de articole. Dar ma gandesc si la alte carti. Spre exemplu, Nemira, care nu prea are cu ce se lauda la capitolul SF/F, a reusit o serie excelenta pentru reeditarea romanelor doamnei Rodica Ojog-Brasoveanu. Trebuie sa spun ca imi place foarte mult, iar daca le comparam cu celelalte editii, ei bine, nu prea exista termeni de comparatie. Iar ceea ce se intampla la Editura Trei seamana cu eforturile depuse de Nemira la categoria SF/F. Copertele editurii Trei pentru Fiction Connection ma lasa absolut rece. Par doar o colectie de fotografii carora le lipseste substanta si sufletul. As fi vrut mai mult efort, dar poate ca este o meteahna generala. Pacat!
Dragilor, din vazute cu ochii mei, pot sa va spun ca tinerii artisti nu stau deloc sa fie cautati. Alearga cu portofoliul in maini peste tot, cu sansa, fara sansa. Ca nu au sansa, e altceva. Iar la o discutie intre un artist grafic si un editor am asistat personal. Plina de promisiuni discutia. Trecut-au anii, tot plina de promisiuni a ramas…
Asa e, domnule, ai perfecta dreptate. Editorii astia sint niste mafioti. Nu-i clar?
Majoritatea oamenilor care se plâng că nu sunt publicați scriu chiar foarte, foarte prost. Inclusiv subsemnatul.