Top coperte F&SF în 2012 (10): Bebe Ionescu

Am ajuns la ultimul set de topuri ale copertelor F&SF din 2012. Am avut parte de clasamente personale ale unor editori, ilustratori sau designeri, cititori şi doar un singur răspuns din partea unui om care se îndeletniceşte cu vînzarea cărţilor. Vom remedia astăzi această scăpare şi îi vom da cuvîntul lui Bebe „Librarul” Ionescu, unul dintre fondatorii binecunoscutului blog FanSF, colecţionar de carte rară SF şi, în sfîrşit, unul dintre cei mai pricepuţi librari pe care i-am întîlnit vreodată.

HNU

•

DA

Premiul de excelenţă: Hobbitul - RAO – Pentru că atrage cititorul de orice vîrstă, de la bătrînul nostalgic pînă la puştiul care nu a auzit de Tolkien. Cînd am văzut prima oară coperta mi-am închipuit că păşesc de mînă cu acel hobbit în fantastica lume de dincolo de poartă.

1. Insurgent - Veronica Roth – Leda/Corint – Titlul, care dă impresia de imagine tridimensională şi mai ales imaginea centrală, care mi-a adus în minte două concepte: bonsai şi haiku;
2. Skipper de interzonă - Sebastian A. Corn – Millennium – Pentru că este în esenţă o copertă „de science- fiction”, pentru că trezeşte în mine acel reflex pavlovian nascut în anii ’90, care mă făcea să salivez cînd vedeam de la 20 de metri o coperta SF.  Pentru că, subiectiv vorbind, sînt un fan SF şi un fan cyberpunk. Şi coperta le simbolizează atît de bine pe amîndouă;
3. Povestea lui Zoe - John Scalzi – Millennium – Imaginea (care este chiar frumoasă) se integrează şi se întrepătrunde perfect cu partea „tehnică” a copertei. Şi mi-a mai plăcut informaţia minimalistă a copertei: autor, titlu, editură şi seria din care face parte. Din principiu, consider că altceva nu are ce căuta acolo;
4. Antologia viitorului – Henry Gee – Nemira – Atît de simplă încît este perfectă. O altă exemplificare a ceea ce înseamnă o copertă SF excelentă;
5. New Beijing - Camelia Pantazi Tudor – Eagle Publishing – Îmi place aerul de mister oriental. Efect maxim cu elemente minime.

Toate aceste coperte mai au un element pozitiv comun: vizibilitate maximă, indiferent de unghiul din care sînt privite.

NU

1. Guerillă în cîmpul cu maci – Radu Ilarion Munteanu – Tracus Arte – Excelenţă în… nimic. Dacă era urîtă, urîţenia ei tot ar fi fost un punct în plus. Dar nu e nici măcar urîtă. Nu e…
2. Apocalipsa dupa Ceauşescu – Sergiu Someşan – Vremea – O copertă atrage privirea prin frumuseţea sa sau prin mesajul pe care îl transmite. Coperta aceasta nu spune nimic. Dar, faţă de prima, are un avantaj: e urîtă!
3. Războinicii 1 & 2 – Nemira – Dacă i-ar fi avut pe copertă pe Schwarzenegger şi pe Willis s-ar fi numit „Terminator greu de ucis”. Dar capetele lipite acolo arată chiar comic.
4. Dansul dragonilor - George R.R. Martin – Nemira – Baroc de desene animate. Nici nu ştii la ce te uiţi. Să fie pentru copii? Cred că acestei coperte îi trebuie o erată.
5. Watership Down - Richard Adams – Humanitas – Mă întreb cum se spune în engleză „Watership Down”. Apoi vine vorba de ce spuneam la Zoe: traducătorul, ilustratorul şi toţi ceilalţi care au contribuit la apariţia unei cărţi – sperăm desăvîrşită -, pe care îi respectăm din tot sufletul, au locul lor special şi bine încetăţenit în caseta tehnică a unei cărţi. Toate acele microrecenzii apărute în ziare de specialitate sau aparţinînd în general unor nume binecunoscute în domeniu au de asemenea locul lor. Nu pe coperta principală. Iar acel „bestseller internaţional” îmi aduce aminte de replica unui client: „şi pe cărţile Sandrei Brown scrie tot bestseller internaţional…” Cînd am privit imaginea de pe copertă am avut impresia că este ciuntită, că îi lipseşte ceva. Cînd am văzut originalul mi-am dat seama că am dreptate. Pe scurt: coperta nu este un index.

…Şi, la final, o opinie personală: editurile mici, în general specializate pe anumite domenii literare, au mult mai multă grijă (tradusă prin profesionalism) de valoarea estetică a unei coperte, decît marile edituri (care au, în general, un aer de autosuficienţă). Să sperăm la mai bine.

Bebe Ionescu