Anul 1996 a fost unul dintre cei mai „bogaţi” în evenimente BD şi SF şi apariţii editoriale de acelaşi fel, nu numai pentru Craiova, ci şi la scară natională. Apăreau astfel, la editura Vlad & Vlad, antologia SF Beta şi Micul Dicţionar de Autori SF (de Aurel Cărăşel), la editura Aius [...]
Tot la Eurocon Timişoara, Viorel Pîrligras a venit cu numărul 0 al revistei sale Orion, editată în colaborare cu prietenul şi partenerul său din grupul satiric „Pro-Parodia“, Marian Răţulescu. Revista s-a numit de fapt Orfeu din Orion (revenind – într-un fel – la denumirea numărului 1 al revistei), avea formatul şi [...]
În perioada 26 – 29 mai 1994 a avut loc, la Timişoara, Convenţia Europeană de Science-Fiction, „Eurocon”, prima şi singura de acest fel din România. Au participat sute de fani din toată ţara, şi unii şi-au adus cu ei şi publicaţiile lor. Iar din Craiova au sosit… două reviste Orion.
La [...]
La începutul lui ianuarie 1990, printre soldaţi înarmaţi şi jurnalişti agitaţi, bîntuiau prin Casa Scînteii doi olteni: Dragoş Vasilescu şi Marian Mirescu. Toată lumea scotea ziare şi săptămînale de actualitate, doar cei doi „orionişti” veniseră să dea bunul de tipar la noul număr al revistei Orion.
Orion nr. 5, subintitulat [...]
Orion nr.4 a apărut în noiembrie 1989, cu puţin înaintea Congresului al XIII-lea al PCR şi, deşi avea pe copertă un războinic care trăgea sabia din teacă, nimeni nu s-a sesizat. Acest ultim număr al primei serii propunea mai multe surrprize cititorilor săi.
În primul rînd coperta era „colorată“ cu o [...]
„ Nici nu mai ştiu cînd anume a început să-mi placă BD-ul. […] Să fie nostalgia după fanzinele SF publicate în Craiova, cu totul surprinzător şi neaşteptat, în a doua jumătate a anilor `80 (Orion, desigur! ) în care Viorel Pîrligras, Dodo Niţă, Marian Mirescu ş.a. făceau proba unei măiestrii pe care BD-ul românesc [...]
Numărul 2 a apărut la sfîrşitul lui februarie 1989. De-acum înainte Orion va fi titlul revistei, în timp ce Orfeu devine subtitlu. Coperta înfăţişează un extraterestru simpatic care citeşte cu cei trei ochi ai săi revista Orion, în care este anunţată – cu litere groase – invitata de onoare: Barbarella.
De cînd se ştie, Viorel Pîrligras (n. 1959) a fost pasionat de SF şi BD. Moştenind talentul la desen de la mama sa, profesoară de desen, Viorel desenează dinainte de a învăţa să meargă, iar în 1970 primeşte deja o diplomă de merit la Concursul de benzi desenate „Minitehnicus” organizat de [...]
COMENTARII RECENTE
- Dincolo de noapte: Sumar, making-of și un autodenunț » Cititor SF on The Making of DINCOLO DE NOAPTE (2): George Lazăr
- Sorin on ABONAMENTE
- chiper raluca on Millennium la Bookfest 2012 (2): Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului
- Dincolo de noapte: Sumar, making-of și un autodenunț » Cititor SF on The making of DINCOLO DE NOAPTE (1): Ştefana Cristina Czeller
- Dincolo de noapte: Primele making-of-uri « Biblioteca Babel on The Making of DINCOLO DE NOAPTE (2): George Lazăr
SUMARUL LUNII: MAI 2012
- The Making of DINCOLO DE NOAPTE (3): Liviu Radu
- Revista de povestiri 3, mai 2012
- Nocturnal Horror cu A.R. Deleanu
- Tîrgul de carte Kilipirim 2012, 16 – 20 mai, Galeria Dalles, București
- Știință & Tehnică 14, mai 2012
- The Making of DINCOLO DE NOAPTE (2): George Lazăr
- Aliette de Bodard, vineri 18 mai, la cenaclul ProspectArt
- Zece zile de reduceri la Millennium
- The making of DINCOLO DE NOAPTE (1): Ştefana Cristina Czeller
- Suspans 24, mai 2012
- Revoluţia începe la toamnă!
- Dincolo de noapte: primele reacţii şi sumarul
- N.K. Jemisin. Ce se întîmplă cînd medicina Egiptului antic se întîlneşte cu teoria visului a lui Freud
- Millennium la Bookfest 2012 (2): Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului
- Proză de Narcisa Stoica
- Elemental, un roman de Mircea Boboc
- Edituri europene: Ad Astra (Ungaria)
- Galaktika 266, mai 2012
- Aliette de Bodard la București
- David Brin – Existence: un nou trailer
- Biblioteca Nova 8, aprilie 2012
- Ana-Veronica Mircea – Floarea de loldilal
- Bookaholic în dialog cu Ştefana Czeller
- Premiul John W. Campbell Memorial: nominalizări
- Mircea Opriță – SF Mania 22: Instituția antologiei
- Making of: ÎN SÎNGELE TATĂLUI de Ciprian Mitoceanu
- The Writer – o săptămînă acces gratuit
- Millennium la Bookfest 2012 (1): Ciprian Mitoceanu – În sîngele tatălui
- British Fantasy Awards 2012: nominalizări
- Galileo at the movies: Spoiler
- Helion Online 22, mai 2012
- Robert Jackson Bennett. Ce se întîmplă cînd fiul american al lui Neil Gaiman și Susanna Clarke scrie povești?
- Short (Hi)Story of Romanian Speculative Fiction by CBG. Online
- Un fel de road-movie cu zombi
- Fețe noi: HG Wells, Narcisa Stoica, Adrian Sand
- Recenzii primăvăratice
- Premiul Heinlein 2012: Stanley Schmidt
- 5 mai pe Facebook
- Despre fantasy în revista Steaua nr. 9/2011
- Mary Gentle – The Black Opera
- Liviu Radu publicat în International Speculative Fiction
- Premiul Arthur C. Clarke 2012
- Eurocoane, benzi desenate, interviuri
- Euroconul din Zagreb (26-29 aprilie 2012)
- Premiere BD în mai: Răzbunătorii
- Aniversări, evenimente, curtezane
- Nautilus, nr. 52, mai 2012
- Premiile LOCUS 2012: nominalizări
- Stina Leicht. Despre cît e de subţire linia dintre om şi monstru
- Gazeta SF 17, mai 2012
- Premiere cinematografice F&SF în mai
- Mai: Calendar
ARHIVA GALILEO ONLINE
PARTENERI
SCRIITORI
- A.R. Deleanu
- Ana-Veronica Mircea
- Aron Biro
- Ciprian Mitoceanu
- Costi Gurgu
- Dan Doboş
- Florin Pîtea
- Jean-Lorin Sterian
- Marian Coman
- Marian Truţă
- Mircea Opriţă
- Mircea Pricăjan
- Oana Stoica-Mujea
- Oliviu Crâznic
- Radu Pavel Gheo
- Robert Coller
- Sebastian A. Corn
- Simona Şerbănescu
- Ştefana Cristina Czeller
- Viorel Pîrligras
SPRIJINĂ PUBLICAŢIILE GALILEO!










