De cîte ori îmi cade în mînă un bestseller sau o carte promovată mult prea intens, sînt circumspect. Uneori chiar refuz lectura şi, poate, renunţ la ceva de valoare. Cînd am primit însă The Passage de Justin Cronin, mi-am propus să-mi înving prejudecăţile şi să citesc pînă la capăt masivul roman anunţat drept „cartea verii”. Nu-mi pare rău deloc că am făcut-o.

Povestea e destul de simplă. O agenţie guvernamentală secretă desfăşoară experimente pe deţinuţi condamnaţi la moarte, în încercarea de a crea o „armă vie” pe care să o poată utiliza în spatele liniilor inamicului. Subiecţii experimentului sînt infectaţi cu un virus descoperit undeva în America Latină, care îi transformă în fiinţe aproape nemuritoare şi cu o forţă supraumană. Experimentul scapă de sub control, iar subiecţii, transformaţi într-o specie de vampiri similară cu aceia din Molima lui Del Toro & Hogan, se răspîndesc pe teritoriul american şi încep asimilarea speciei umane.

Două generaţii mai tîrziu, o enclavă bine păzită pare a fi tot ce-a mai rămas din populaţia umană. Respectarea strictă a regulilor de siguranţă a fost singura modalitate prin care colonia supravieţuitorilor, urmaşi ai copiilor salvaţi din apocalipsul vampiric de către armata americană, a reuşit să se ţină departe de infectarea cu virusul care ucide nouă din zece persoane sau provoacă transformarea într-o fiinţă similară cu vampirii care stăpînesc acum, pe timp de noapte, întreaga Americă. Reducerea resurselor şi conflictele apărute în sînul micii societăţi aparent perfecte îi obligă însă pe cei mai hotărîţi dintre membrii ei să pornească la drum spre o destinaţie unde, speră ei, vor găsi o soluţie pentru a-şi salva semenii.

Nu are rost să aprofundez povestea aici. Ceea ce m-a marcat nu e povestea, ci descrierile unei Americi pustii care ascunde capcane la fiecare pas şi reacţia celor trăitori într-o colonie perfect izolată la întîlnirea cu ceea ce a fost vechea lume. Peisajul dezolant diurn devine un personaj în sine aici, iar ritmul cărţii se înteţeşte în părţile care descriu dezintegrarea subtilă a societăţii din enclavă. A treia parte a cărţii, cea care descrie călătoria, virează către fantastic pe alocuri şi, dacă m-a deranjat ceva la carte, acel lucru e aura mistică a unora dintre personaje şi, mai ales către sfîrşit, soluţiile niţel cam pripite, de tip deus ex machina, pe care le alege autorul.

Cartea lui Justin Cronin nu e originală. Se simte din plin influenţa lecturilor (de gen sau din afara lui). Sînt pasaje şi scene ce amintesc de The Stand al lui Stephen King, de I Am Legend a lui Matheson şi chiar de Molima lui Del Toro, imagini desprinse parcă din Mad Max (sau poate A Boy and His Dog a lui Harlan Ellison). Cruzimea şi violenţa unor scene ar putea oripila un cititor mai slab de înger.

Dar toate aceste lipsuri (inclusiv absenţa originalităţii) se compensează însă din plin prin calitatea scriiturii, prin intensitatea cu care lectura îţi întipăreşte în minte personajele extrem de bine conturate, prin peisajul suprarealist al unei Americi pustiite şi prin amploarea epică a construcţiei. The Passage fiind doar începutul unei trilogii, aştept cu nerăbdare următoarele segmente şi vă recomand cu căldură masivul volum.

PS: O interesantă comparaţie între The Passage, Molima lui Del Toro şi Dracula face Matt Staggs, aici.

Horia Nicola Ursu