În rătăcirile mele internautice am nimerit la un moment dat peste un articol semnat de un domn numit Jonathan Galassi, prezident al Farrar, Straus & Giroux pe timpul zilei, poet pe timp de noapte. Editura în cauză este considerată o casă conservatoare, un publisher de școală veche, așadar nu a fost o surpriză să constat că articolul în cauză este un fel de manifest contra cărților electronice, contra celor care le publică, dar mai ales împotriva celor ce publică ediții electronice ale cărților pe hîrtie ce au fost publicate de alte edituri.

Galassi înșiruie o serie de argumente, cum că succesul unei cărți nu este dat numai de către munca și talentul autorului, ci și de alți factori aduși în joc de către publisher cum ar fi redactarea, corectura, prezentarea grafică, efortul de marketing. Și pare că domul Galassi are dreptate. Pînă la un punct. Și punctul respectiv este acolo unde dînsul sugerează că nici o altă entitate nu ar trebui să aibă dreptul de a publica respectivul volum în ediție electronică, altul decît publisher-ul inițial. Asta, deși copyright-ul aparține autorului și, în virtutea acestui fapt, el poate face ce vrea cu opera respectivă atîta timp cît nu încalcă vreun contract aflat în vigoare. Motivația domnului Galassi este că de fapt ediția electronică e doar o copie a ediției originale, care încorporează și munca de redactare, corectură etc. Ce uită dumnealui să ne spună e că în schimbul respectivei munci (și a unei sume de bani) editura a avut dreptul de a exploata comercial respectiva scriere, conform unui contract care restituie toate drepturile autorului atunci cînd acesta expiră. Că volumul a fost un bestseller fenomenal sau o lămîie, ține de inspirația publisher-ului.  Dar de la toate astea și pînă la drepturi exclusive lifetime sau a sugera indirect perceperea unor comisioane (de redactare sau mai știu eu ce) la fiecare vînzare a drepturilor e cale lungă. Și uite așa drepturile de autor nu mai sînt numai ale autorului… Curios e că acest domn nu are nici o obiecție atunci cînd diferite opere se plimbă prin mîinile mai multor edituri „adevărate”, adică dintre cele care scot cărți doar pe hîrtie.

La polul opus se afla editurile mari, corporatiste, preocupate să scoată bani cît mai mulți din buzunarele cititorilor. Un astfel de publisher este MacMillan, care a avut nu demult un meci fain cu Amazon.com, din care, culmea, șifonat a ieșit cel din urmă. Pe scurt, MacMillan vrea să dicteze prețul, mai ales în cazul e-books, și să-l dicteze cît mai mare, pe cînd Amazon vrea un preț mic care să-i promoveze e-reader-ul Kindle și să-i asigure piața pe termen lung, în ciuda unor profituri mai modeste în prezent. De ce vrea MacMillan să dicteze prețul? Pentru că un preț mic al variantei electronice ar putea afecta vînzările de ediții hardcover, mult mai scumpe. De ce sînt importante vînzările de hardcover? Pentru că la fiecare hardcover vîndut profitul este de două sau chiar trei ori mai mare decît în cazul paperback-urilor în ediție de masă. Cu toate că hardcover-ul arată mult mai bine și cititorul percepe o valoare mai mare (deși textul este același), costurile nu sînt duble, așa cum este cazul prețului. Așadar, în cazul cărților nou-lansate, un hardcover poate coborî pînă la  aproximativ 14 dolari, iar editia Kindle, Nook sau mai știu eu care nu prea coboară sub 13 dolari. În acest caz, alegerea logică este ediția hardcover, cu excepția cazurilor în care suferiți de o acută lipsă de spațiu în bibliotecă.

Se ajunge astfel la situația aberantă în care publisher-ii încearcă să vîndă un fel de „e-book hardcover”. Pe lîngă prețul exagerat (fără cheltuieli de tipar, transport, depozitare, alte cheltuieli de vînzare – chirie, salarii, utilități etc.) cititorul care se încumeta să cumpere un „e-book hardcover” mai are de înfruntat și vicisitudinile DRM-ului, cu tot cu crearea unui cont, înregistrarea e-reader-ului, activarea lui, musai să pui pe masa vînzătorului credit card-ul, ba la sfîrșit mai afli că nici nu poți să dispui de cartea cumpărată așa cum vrei tu (număr de download-uri limitate, nu ai voie s-o dai la prieteni așa cum poti face cu o carte tipărită etc.).

Din fericire, nu există pe lumea asta doar MacMillan, Amazon ori B&N. În ce mă privește, cumpăr e-books de la Baen (tot ce au e non-DRM multiformat, download nelimitat) și de la Fictionwise (și aici, cumpăr doar non-DRM multiformat) unde marile hituri sînt revistele de gen.

În Romania, referitor la e-books au fost doar anunțuri deocamdata, de întîmplat încă nu s-a întîmplat nimic serios…

Adrian Crăciun