Cel puţin aşa s-a întîmplat cu respectabilul şef de echipă Vladimir Nikolaevici (Stanislav Liubşin) şi tînărul Ghedevan (Levan Gabriadze), “scripcarul de care nimeni nu are nevoie”…

Ajunşi pe Pliuk aceştia s-au întîlnit cu doi băştinaşi telepaţi, Uef (Evgheni Leonov[1] ) şi Bi (Iurii Iakovlev [2] ), iar interesele (aparent) convergente i-au reunit.

Pliuk, cum spuneam, a 215-a în „tentură”, Galaxia în spirală Kin-Dza-Dza. O planetă deşertică, dezolantă şi extrem de săracă. Aici trăiesc paţaci, ciatlani, eţilopi într-o strictă orînduire de tip feudal. Cei cu pantaloni albi se înclină în faţa celor cu pantaloni galbeni, cei cu pantaloni galbeni se supun necondiţionat celor cu pantaloni roşii [3], iar peste toţi este Marele P.J., Conducătorul, singurul de pe planetă care-şi poate permite să deţină o piscină! Plecăciunile sînt haioase, însă obligatorii, maşinile zburătoare sînt nişte cazane cu forme ciudate, agăţate de nişte pale ce se rotesc anemic, iar reprezentaţiile artiştilor ambulanţi sînt de-a dreptul memorabile!

„Kin-Dza-Dza“ (1986) este considerată capodopera lui Gheorghi Danelia, unul dintre cei mai cunoscuţi regizori sovietici [4], autorul grupatelor „Afonya” – 1975, „Mimino” – 1977 şi „Maraton de toamnă” – 1979 (comedii remarcabile, cu gingaşe picături de tristeţe) sau al comediei „fantastice neştiinţifice” (subtitlul original!) „Treizeci şi trei” (1965). Scenariul e scris la două mîini cu un alt georgian, Revaz Gabriadze (coscenarist şi la „Mimino”). Muzica (grozavă!) compusă de Ghia Kanceli.

Filmul este o hazoasă şi inteligentă satiră la adresa absurdelor organizări şi categorisiri sociale (după destrămarea formală a U.R.S.S.-ului, Gheorghi Danelia a descurajat interpretarea limitativă conform căreia „Kin-Dza-Dza“ ar fi fost o alegorie a societăţii comuniste). Că e democraţie sau totalitarism, avem cel puţin două probleme: pe o planetă în care clasele sociale nu sînt diferenţiate clar, nici scopurile oamenilor nu pot avea substanţă, în plus, faptul că exprimăm ce nu gîndim şi că gîndim lucruri în care nu credem, ne aduce în starea de a trăi în nişte cuşti! Dealtfel, simpla invitaţie de a veni pe Pămînt îi repugnă unui ciatlan; ce să caute el pe o planetă în care ierarhia nu e clară (afişată de culoarea pantalonilor!)?

Dar să lăsăm deoparte aceste date tehnice şi aceste inutile consideraţiuni de tip filosofic! Dvs. trebuie să aveţi grijă dacă ieşiţi pe-nserat după pîine, mai ales dacă întîlniţi vreun individ în haine ponosite care susţine că-i de pe o planetă anume din „tentură”! Dacă cumva îşi mai şi întăreşte spusele suprapunînd perforaţiile de pe două bucăţi de tablă ruginită, luaţi-o din loc, sînteţi la numai cîteva secunde de Pliuk, Hanut, Alfa sau cine ştie ce altă planetă trăznită! Dacă totuşi nu v-aţi depărtat la timp, iată cîteva recomandări pe care e bine să vi le notaţi:

Degeaba aveţi în buzunar lei sau euro, vă trebuie monedă pliukană, „ciatl”. Căutaţi să găsiţi repede şi un „ţac”, un clopoţel micuţ de prins în nas căci scuturarea lui e vitală!
Dacă auziţi: „Kiu!”, nu începeţi să rîdeţi ca un sefist hîrşit, „kiu” e apostrofarea uzuală, înseamnă că deja aţi făcut o prostie sau aţi enervat pe cineva! Cereţi-vă scuze, faceţi plecăciuni şi daţi cîţiva ciatli dacă nu vreţi să fiţi „tranklukaţi” rapid (dezintegraţi, tăiaţi, distruşi… cu tranklukatorul, fireşte)!

Ca să plecaţi de pe Pliuk, vă trebuie un „pepelaţ”, adică o navă interplanetară şi o „graviţapă” (ca să nu fiţi înşelaţi de vreun paţac binevoitor, vă atrag atenţia că graviţapa e o componentă de bază pentru locomoţia pepelaţului şi are dimensiunea unui ou mare de gîscă). Folosind graviţapa veţi putea ajunge în orice colţ al universului în doar cîteva momente.

Pe cît posibil să vă feriţi de „eţilopi”, membri ai clasei conducătoare („eţilop”, inversul pămînteanului „poliţie”; ţineţi cont că acolo membrii aparatului poliţienesc sînt corupţi, stupizi, profitori… nu ca la noi!) şi, în general, de toţi locuitorii planetei care sînt de un egoism feroce! Dacă vă dă mîna, puteţi să-i ameninţaţi că-i duceţi pe planeta Alfa (cei din galaxia Kin-Dza-Dza sînt transformaţi acolo automat în cactuşi).

Pentru celelate cuvinte puteţi folosi universalul „ku” (el înseamnă pe rînd, „Bună!” [5], „Hai!”, „Ce?”, „Lasă!”, „Nu.”, „căciulă”, „haină”, „cronică de film”, „slănină”… funcţie de tonalitate sau context).

Indicat este totuşi să aveţi în permanenţă la dvs. o cutie de chibrituri, „kţ” (în jurul lor gravitează întreaga organizare socio-economică a planetei Pliuk, fosforul de la un chibrit putînd dezvolta energia necesară unei călătorii intergalactice).

Şi ţineţi minte, Pămîntul e a 13-a planetă în „antitentură”, fix lîngă Ursa Mare!

Ku!

NOTE:
[1] Celebru actor de comedie, Docentul din clasicul „Gentilomii baftei“, 1972.
[2] Țarul Ivan cel Groaznic din cunoscuta comedie a lui Gaidai, „Ivan Vasilievici îşi schimbă profesia“, 1973.
[3] Să nu uităm că pînă în urmă cu cîteva sute de ani şi pe Pămînt piesele vestimentare atestau poziţia socială. În decursul absurdei noastre istorii s-au luat în calcul nu numai culoarea hainelor, ci şi lungimea pantofilor, designul căciulii etc.
[4] Pe plan internaţional s-a făcut remarcat „încă din primii săi ani de activitate”, în ’64 „Colindînd prin Moscova” e nominalizat la „Palme d’Or” (titlul original, „Я шагаю по Москве”, a fost echivalat în engleză „I Step Through Moscow”, „Walking the Streets of Moscow”, în franceză „Romance à Moscou” etc.). Şi în cazul său, ca şi în cazul multor altor regizori de valoare din U.R.S.S. şi din fostul bloc comunist, producţiile de după ’89 au scăzut mult ca valoare şi asta nu neapărat din cauze financiare…
[5] „Ku!” mai este folosit şi acum în sensul de „Bună!” în schimburile de mesaje pe internet, asta bineînţeles în spaţiul ex-sovietic.

Adrian Buzdugan