Şerban Andrei Mazilu: „Am planuri mari!”

În luna ianuarie a acestui an, într-o perioadă în care pasionaţii de F&SF nu se-aşteaptă la prea multe noutăţi, tînărul autor Şerban Andrei Mazilu ne-a luat prin surprindere, publicînd, direct în limba engleză, la o editură din Statele Unite, romanul fantasy Crux, prima carte a unei trilogii intitulate The Angellove Society. Din dorinţa de a afla mai mult atît despre carte, cît şi despre autor, Galileo Online l-a luat la întrebări…

•

Prezintă-te în cîteva cuvinte cititorilor.

Sînt din Constanța, am 29 de ani (împlinesc 30 pe 11 februarie), iar de profesie sînt ofițer de marină. Am doi ani de Jurnalism la activ, precum și experiență în radio, dar cumva viața m-a împins spre o profesie mai bine remunerată. Nu urăsc să navighez și sînt destul de bun la asta, dar, dacă aș avea de ales, mi-aș face o carieră din scris. Iubesc cărțile, filmele și jocurile video probabil în aceeași măsură în care îmi iubesc pisicile… dar cel mai mult îmi place să scriu. Sper ca după publicarea întregii trilogii la care lucrez acum să am suficient de mult succes încît să mă pot dedica în totalitate literaturii.

De cît timp scrii? Ce ai scris pînă acum?

Scriu de prin… clasa a IV-a.  Am început cu poezii (și am continuat cam pînă-n anul II de facultate), dar m-am concentrat pe proză după ce m-am alăturat echipei revistei liceului. …Ce am scris? Ficțiune: fantasy şi horror. Multe proze scurte. Am cîteva caiete pline, cred că s-ar strînge cel puțin o duzină. Sigur, mai sînt și cele pe care le poţi găsi online, pe blogul meu. Și, desigur, Crux. Este prima carte dintr-o trilogie intitulată The Angellove Society.

De ce ai abordat genul fantasy, ce te atrage la el?

Întrebarea asta presupune premeditare și nu vorbim aici despre așa ceva. Nu am ales genul fantasy; ceea ce scriu se încadrează în parametrii genului, asta e tot. Dintotdeauna am avut o imaginație bogată, iar faptul că îi pot face și pe alții să vizualizeze asta prin cuvinte m-a împins, involuntar, spre fantasy.  Prefer genul fiindcă îmi dă libertatea să fac ce vreau cu personajele, cu povestea și cu decorul. Orice detaliu poate fi exagerat, iar apoi ferit de absurd cu o explicație potrivită. E foarte flexibil, versatil… și îmi place așa.

Unde ai mai publicat pînă acum proză?

Nicăieri, dacă vorbim despre publicare în sensul de tipărire. Bănuiesc că zilele de glorie din liceu nu se pun la socoteală, deci răspunsul rămîne în picioare: Crux reprezintă debutul meu. Pe blogurile mele sînt publicate cîteva povești și, cred, dacă vei căuta cu atenție, mai găsești cîteva din jocurile mele de role-playing pe forumurile Darkness; e vorba despre povești scrise împreună cu alți forumiști.

Ce te-a determinat să te apuci de scris un roman?

Nimic. A început cu o poveste scrisă în limba engleză – o revelație pe care care am avut-o pe cînd eram în voiaj și pe care am transformat-o în cîteva pagini de pline imagini vizuale și creaturi fantastice; și a rămas așa multă vreme. Proiect de roman a devenit după aproape un an, cînd o prietenă mi-a spus că textul meu ar putea fi un best-seller. Apoi am reîntîlnit-o pe Andreea Sterea după mulți ani, m-a citit, i-a plăcut și s-a oferit să-mi devină agent literar. Se poate spune că totul a început de la o joacă, dar cea care m-a ținut pe linia de plutire și m-a împins mereu de la spate este Andreea. Fără ea nu știu dacă aș fi terminat vreodată Crux…

Cum ai ajuns să scrii în limba engleză?

De ce aș scrie în română? Am facut-o vreme de mulți ani, fără nici un fel de rezultat. După ce a citit prima treime a romanului la care lucram la un moment dat, scriitoarea Dana Dorian mi-a garantat că se va găsi o editură la care să public. Cel puţin jumătate din ce există în Crux provine din acel prim roman, despre care mi s-a spus că nu seamănă cu nimic din ce publică autorii români. Pe de altă parte, cunoști tu vreun autor român căruia să i se fi oferit un contract de film sau serial? …Pentru mine, seria asta e doar începutul. Îmi doresc să văd un film făcut după ceea ce am scris, îmi doresc un serial, îmi doresc ca întreg proiectul să capete proporții hiperbolice, iar în România nu se poate face asta. La un moment dat, Andreea mi-a prezentat trei edituri din State care erau interesate să publice Crux. Am ales-o pe cea care a precizat în contract și faptul că îmi vor căuta o colaborare pentru o producție cinematografică sau televizată. Poate nu vor reuși din prima, cu Crux, dar există precizarea în contract; am încredere că la, un moment dat, întreaga serie va atrage și atenția lumii filmului.

Spre deosebire de alți scriitori debutanți care merg pe self-publishing, ce te-a determinat să cauți o editură care să te publice?

Îți explic printr-o comparație: self-publishing versus editură e ca o tarabă în piață faţă de un supermarket. Scriitorii care-și finanțează singuri publicarea și preiau atribuțiile editurii, agentului ș.a.m.d., îmi par genul de oameni care doar vor să-și vadă propria carte în bibliotecă. Mi-i imaginez ducîndu-se cu sacoșa ca să-și ia întreg tirajul de la tipografie… Nu sînt genul de indivizi care chiar vor să fie scriitori; ceea ce fac seamănă mai mult cu un hobby. Cum iți spuneam, eu am planuri mari.

Ai încercat să publici mai întîi în România, înainte de a încerca peste hotare?

Nu. Singura dată cînd am contactat o editură românească a fost ca să-i întreb dacă publică și în limba engleză. Asta e o poveste interesantă, care spune multe despre țara și sistemul nostru. Pe pagina de Facebook a respectivei edituri am pus întrebarea cu pricina și mi s-a răspuns cu „caută-ne pe mail, trimite-ne manuscrisul etc.” Asta, deşi am specificat faptul că doar vreau să știu dacă publică și cărți în limba engleză: o  întrebare la care răspunzi cu „da” sau „nu”, corect? Incorect! Mi s-a răspuns cu niște cuvinte pe care mi-e jenă să le reproduc, dar ideea principala era că sînt un „fițos arogant care își dă aere de vedetă, dar n-a auzit nimeni de el” și că n-au nevoie de „mizeria” mea.  Jur că am fost cît se poate de politicos și modest, ca orice om care încearcă să afle într-un mod civilizat o informație. După o asemenea reacție, am fost sigur că am luat decizia potrivită hotărînd să public în S.U.A. și nu aici.

Cum a fost primit romanul tău în străinătate când ai început să cauți o editură?

Uite, de asta sînt foarte mîndru: nu m-a respins nimeni, oricît de mare sau mică a fost editura pe care am abordat-o. Andreea a reușit să ajungă pînă la Morgan James (New York), dar, spre surprinderea noastră, ei mi-au cerut o sumă fabuloasă drept garanție, în eventualitatea în care cartea nu s-ar fi vîndut destul cît să se acopere toate cheltuielile. N-aveam în sertar 6000 – 10000 dolari ca să bat palma cu ei și, chiar dacă i-aș fi avut, nu cred că aș vrea să susțin un astfel de sistem. Părerea mea e că un text trebuie evaluat calitativ, nu în funcție de cine semnează coperta sau cîți bani are scriitorul în cont. Mă rog, feedback-ul (în ce privește stilul și subiectul) a fost pozitiv din toate direcțiile.

Spune-ne cîte ceva despre întreg procesul publicării. Pașii urmați, cît a durat, cum s-a desfășurat…

Cred că Andreea ți-ar putea spune mai multe și mai în detaliu. Contribuția mea nu a fost atît de mare din momentul în care am terminat de scris povestea și nici nu cred că-mi amintesc tot ce s-a intamplat. Am terminat cartea pe 25 mai 2012, dar a mai suferit cîteva modificări de-atunci. Am adăugat cîteva pagini, am făcut o corectură la sînge… După analize și revizii, am făcut o pagină de Facebook, ne-am anunțat prietenii și, împreună cu ei, am reușit să creem un concept. Ilustrator pentru copertă ne-am găsit printr-un anunț pe pagina mea, la care au răspuns cinci artiști; am facut un concurs și l-am ales pe Andrei Marc, fiindcă stilul lui mi s-a părut cel mai potrivit pentru coperta romanului. E de menționat că este un artist extrem de talentat și sper din suflet că proiectul Crux și colaborarea noastră nu îi vor afecta performanța la bac – Andrei are doar 18 ani și vrea să dea la Universitatea Națională de Arte din București. Sper să reușească: avem un alt proiect programat pentru toamnă și ar fi mult mai ușor să lucrăm dacă am fi în același oraș (el e din Oradea). Dacă tot am pomenit de toamnă… în octombrie 2012 am semnat contractul cu Wheelman Press, pe 18 ianuarie 2013 a apărut cartea în format electronic, iar trei zile mai tîrziu era disponibilă și în format paperback.

Recenziile de pînă acum consideră cartea ta o combinație de misticism și fantezie cu multă acțiune și umor. Zi-mi ce se întâmplă, în mare, în Crux.

Dacă spun „vampiri și vîrcolaci”, o sa strîmbi din nas, fiindcă se scot cărți și filme cu așa ceva pe bandă rulantă. Dacă-ți spun că eu scriam despre asta înainte să devina trendy, nu o să mă crezi. Aşa că îţi voi spune cî, în afară de personajele astea, vei întîlni în carte îngeri, demoni, magi și alte cîteva creaturi ciudate. Este o nebunie totală, în care toată lumea vînează pe toată lumea, dar nu ești niciodată sigur care e scopul vânătorii. Nu mi-am dorit să scriu romanul secolului, ci o carte care să înglobeze cît mai multe:  personaje variate, interesante și colorate, dragoste, ură, răzbunare, suspans și umor. Cred că am reușit.

Cum își pot procura cititorii cartea ta?

Cartea a aparut în toate marile librării online: Amazon, Barnes & Noble, Book Depository și altele. Informații exacte pot fi găsite pe pagina de Facebook a cărţii.

Ai vreun personaj propriu preferat?

E ca și cum ai avea o duzină de copii și te-aș pune să alegi unul. Fiecare este înzestrat cu anumite calităţi care-mi sînt dragi. Pe Thomas îl iubesc fiindcă este impulsiv, dar și foarte inteligent. Pe Drew, pentru atitudinea tipic englezească și pentru că e rigid, aproape antisocial. Dominic mi-e drag fiindcă suferă de o amnezie emoțională și joacă rolul asasinului perfect. Iar Akaba… ăsta e anti-eroul perfect. Individul care sare în mijlocul unei lupte pentru libertate, fără sa-i pese de vreuna din tabere. Are propria agenda: să-i pedepsească  pe toți cei care încalcă Ordinea. Și să ucidă câți mai mulți adversari… Ai observat că nu am menționat personajele feminine, da? Acestea nu joacă un rol important în Crux. În cartea a doua a seriei, vor ieși mult mai mult în evidență și asta va confirma că și ele sînt la fel de importante.

Ce ți-a plăcut cel mai mult din procesul scrierii cărții?

Să scriu Crux a fost ca și cum m-aș fi uitat la un film foarte lung sau la un serial foarte interesant. Mi-a plăcut să mă joc cu povestea, să virez brusc atunci cînd chiar și eu mă așteptam mai puțin. Să adaug personaje, cînd deja erau prea multe. Nu știu… Totul mi-a plăcut. Cel mai mult? Cred că reacția Andreei, după lectura cîte unui subcapitol proaspăt scris.

Ce ți-a plăcut cel mai puțin?

Ceea ce-i displace oricărui scriitor: atunci cînd trebuie să explice mai mult decât crede că e necesar, cînd trebuie să modifice sau să corecteze ceea ce a scris. Nu e plăcut, dar e necesar. Și produsul final arată foarte bine. Totuși, rutina e groaznică.

Ce surse de inspirație ai?

Toți mă întreabă același lucru… Nu am surse de inspirație, am flash-uri. Vizualizez ceva, din senin, iar apoi descriu acel ceva pe hîrtie. Imaginația este suficientă, zic eu… Am totuși o experiență cu jocurile și filmele, ceea ce a ajutat mult la dezvoltarea mea ca scriitor de fantasy. Dar nu, nu împrumut ideile altora – poți verifica asta uitîndu-te la personajele mele. Da, exista vampiri în Crux, dar nici unul nu seamănă cu stereotipurile folosite în filmele și cărțile cunoscute.

Folosești trucurile obișnuite de scriitor?

Trucurile obişnuite? Hahaha! Asta înseamnă că sînt niște metode cunoscute de toată lumea, mai puțin de mine, să înțeleg? Habar n-am la ce te referi. Eu nu am trucuri, am tabieturi. O cană de cafea, un pachet de țigări și un loc liniștit în care să scriu.

Ai lansarea oficială în România pe 9 februarie. La ce să se aștepte publicul participant?

Singurul lucru de care sînt sigur în ceea ce privește lansarea e că va include și promo-ul video al romanului. Este materializarea cooperării cu Andrei Marc (design) și Vladimir Belciug (narator) și va fi difuzat în premieră în cadrul evenimentului. În rest, habar n-am! Nu am pregătit un discurs, nu știu cine o să participe – o sa fie o surpriză și pentru mine.

Trecînd prin această experiență, ce le-ai spune tinerilor debutanți care ar dori să pornească pe acest drum?

Nu știu exact despre ce drum este vorba și nici nu cred că sînt în poziția din care să îmi permit să dau sfaturi. Am totuși o rugăminte: să se asigure că au într-adevar talent. Am întîlnit mult prea multe personaje care trăiau cu impresia că posedă condeiul lui Shakespeare fiindcă așa le-au zis prietenii. Recenziile făcute de dentiști, arhitecți sau ingineri în sudură nu au nici o valoare. Dați manuscrisele voastre unor oameni care știu cu ce se mănîncă și, dacă aveți tot ce trebuie, atunci faceți rost de răbdare. Fiindcă va dura ceva, asta e sigur!