harul-baceanu-raluca-cop1Cunoscută iubitorilor de F&SF de la noi datorită povestirilor de o sensibilitate aparte, aparţinînd cu precădere subgenurilor dark fantasy sau horror şi publicate în mai toate revistele de gen, dar şi în urma participării la două dintre antologiile importante din anul trecut, (Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului, (editată de Oliviu Crâznic) şi Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF (editată de Ştefan Ghidoveanu), Raluca Băceanu ne oferă o surpriză plăcută, cu cel de-al doilea roman al său, Harul, ieşit de sub tipar zilele acestea la Ideea Europeană. Tînăra autoare a debutat în 2009 cu romanul Călătorie prin mintea unei adolescente (reeditat în 2010 la Litera).

Raluca-BaceanuVolumul Ralucăi Băceanu poate fi comandat, deocamdată, de aici. Iată prezentarea romanului, cel dintîi dintr-o proiectată trilogie:

Îngeri, demoni, fantome, mister și pasiune. Harul, primul roman paranormal romance din literatura română, urmărește transformarea lui Amy dintr-o adolescentă timidă și marginalizată într-una puternică și îndrăzneață. Aici este momentul când viața ei ia o întorsătură neașteptată și când convingerile și temerile din trecut pe care credea că le uitase încep să se adeverească. Tocmai când viața ei părea că devenise normală, dintr-o simplă dorință totul se schimbă. Misterele și secretele se adâncesc și sunt la ordinea zilei.

Harul, prima parte a trilogiei cu același nume, evocă viața adolescentei Amy de dinainte de dramatica schimbare și până la consecințele fatale pe care le poate avea contactul permanent cu Lumea de Dincolo. Rămâne de văzut dacă va reuși Amy să trăiască la granița subțire dintre cele două lumi.

Raluca Băceanu – Harul – 512 pagini, paperback, ISBN 9786065941724, Ideea Europeană, 2013

 

One Response to Raft: Raluca Băceanu – Harul

  1. [...] Acesta a fost publicat de  editura Ideea Europeană și poate fi achiziționat on-line de aici. [...]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>