Anunţarea cîştigătorilor Premiilor Galileo a stîrnit deja ecouri în mediul online. Pe plan internaţional, World SF Blog al lui Lavie Tidhar şi Science Fiction Awards Watch au preluat ştirea, iar Jonathan Cowie ne-a asigurat că Premiile Galileo îşi vor găsi locul în viitorul apropiat în sumarul ediţiei de vară a e-zinului Concatenation (care va marca cea de-a 25-a aniversare a grupării britanice). În ţară, SRSFF şi Oliviu Crâznic au publicat lista cîştigătorilor, iar Bogdan Bucheru a dus vestea membrilor AtelierKult.

Cele mai interesante reacţii ni s-au părut însă a fi cele ale laureaţilor.

Mike Haulică – laureat al Premiului Galileo 2012 la categoria proză scurtă, pentru „Povestea lui Calistrat Hadîmbu din Vizireni, ucis mişeleşte de nenicul Raul Colentina într-un han de la marginea Bucureştilor” – şi-a început însemnarea jubilatorie astfel: „a treia nominalizare, a doua finală, primul premiu Galileo”.

Dan Doboş, autor al romanului Demnet, care i-a adus premiul pentru volum, ne-a uns la inimă cu cele scrise:

Duminică am aflat […] că sunt laureatul premiului revistei Galileo pentru cel mai bun volum (publicat de un autor român în 2011), în urma unei competiții în care au votat doar abonații revistei. Și m-am bucurat ca la 19 ani, la vârsta primelor recunoașteri literare din cenaclul de proză pitit în pântecele Casei Sadoveanu. Să mă explic. De-a lungul vremurilor am primit tot felul de premii: unele de conjunctură – la diferite manifestări ad-hoc, unele extrem de prestigioase – Vladimir Colin sau cel al USR Iași, iar altele de-a dreptul ilare, cum ar fi ultima încurajare de la EuroCon. Galileo e însă, într-un fel, cel mai important premiu al meu de până acum, fiindcă el atestă pentru prima dată aprecierea publicului pe care mi-l doresc aproape: acela dispus să facă actul elementar de a plăti ceea ce scriu eu, acela față de care nu am nici o scuză dacă dau greș. acela pentru care mi-am modelat scrierea timp de ani lungi. Cu riscul de a supăra pe careva, trebuie să recunosc faptul că prețuiesc mai degrabă juriul agregat al cumpărătorilor DemNet în fața oricărui alt fel de grup deliberativ, fără ca asta să diminueze însă în vreun fel respectul pe care îl port multor oameni din SF-ul românesc.

Adrian Crăciun, editorul antologiei premiate Steampunk: A doua revoluţie, şi-a exprimat la rîndul său bucuria, pe blogul CititorSF:

[…] felicitari autorilor si celor care au contribuit la aparitia antologiei, si multumiri tuturor celor ce au votat. Me happy! :D Felicitarile merg mai departe catre Dan Dobos, Michael Haulica, Liviu Radu si catre toti ce s-au regasit pe listele Galileo. Felicitarile si multumirile de la fundul papornitei merg catre sponsori si organizatori. […] Cica ar fi si o mare ceremonie urmata de un mare chef, pe 18 martie, în cadrul Tîrgului de Carte F&SF Final Frontier, editia a doua (un alt motiv de bucurie). Faceti poze multe si sper sa vad si ceva clipuri.

Later edit: şi SF Site a preluat ştirea, aici.

 

2 Responses to Premiile Galileo 2012: primele reacţii

  1. michael says:

    de fapt a fost a patra nominalizare (anul trecut 2 – volum si povestire, anul asta 2 – ca am avut doua povestiri in cele 7)

  2. Ben Ami says:

    felicitari, Mike! Se pare ca esti cel mai bun la proze scurte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>