Paul McAuley: SF britanic la superlativ

Paul McAuley – In the Mouth of the Whale – Gollancz, 2012

Dacă nu aţi citit pînă acum dipticul The Quiet War / The Gardens of the Sun, aţi pierdut una dintre cele mai reuşite creaţii literare ale science-fictionului din ultimii ani. McAuley făureşte un sistem solar care poate rivaliza cu galaxii întregi din romanele space-opera mai vechi. Culturile de pe lunile lui Jupiter sau Saturn sînt creaţii mai reale, mai interesante şi mai veridice decît lumile extraterestre ireale sau prea umane din SF-ul secolului XX. Mai mult, înghesuirea acestor culturi într-un spaţiu mic şi uşor de parcurs îi dă posibilitatea scriitorului britanic să realizeze personaje profunde şi bine conturate, influenţate de mediul unic în care au crescut, dar şi de interacţiunea cu celelalte lumi şi locuitorii acestora.

Acțiunea romanului In the Mouth of the Whale se petrece în acelaşi univers, dar într-un alt sistem solar – Fomalhaut şi la 1500 de ani distanţă de evenimentele din primele două romane. Aşezarea acestei cărţi la mii de ani în timp şi mulţi ani-lumină în spaţiu, dă măsura a ceea ce înseamnă colonizarea unui alt sistem planetar şi preţul care trebuie plătit pentru o astfel de realizare. Deşi nu trebuie citită duologia pentru a putea savura această carte, cunoaşterea întîmplărilor petrecute în The Quiet War / The Gardens of the Sun oferă o înțelegere mult mai adîncă a ceea ce înseamnă cu adevărat drumul parcurs de umanitate de la o cultură uniplanetară pînă la cea multisistemică.

Din sistemul nostru solar au plecat spre Fomalhaut trei nave: prima a fost cea care o transporta pe Sri Hong-Owen, „vrăjitoarea genelor“ (unul dintre personajele principale ale duologiei), următoarea a fost cea care transporta băncile de gene ale civilizaţiei True – fiinţele umane care au ales să nu-şi modifice ADN-ul, iar ultima, şi cea mai rapidă, transporta genele civilizaţiei Quick – oameni care şi-au luat evoluţia în propriile mîini modificîndu-și genele pentru a putea trăi în cele mai diverse medii. Dar din cauză că fiecare navă a fost mai nouă şi mai rapidă decît precedenta, primii ajunşi în Fomalhaut au fost ultimii plecaţi, cei numiți Quick. Pînă la sosirea navei True, civilizaţia Quick a avut timp să ajungă la apogeu şi să şi decadă, astfel că au putut fi uşor înrobiţi de ultimii veniți. Situaţia este complicată de o altă civilizaţie postumană, Ghost, o inteligenţă colectivă, care crede că primeşte mesaje din viitor şi soseşte dintr-un sistem solar vecin.

Povestea din In the Mouth of the Whale începe în timpul războiului dus între True şi Ghost pentru o gigantică gazoasă, Cthunga, care se pare că ascunde în centrul ei secrete ce pot schimba pentru totdeauna soarta universului. Pe orbita din jurul planetei Cthunga, Ori, o sclavă Quick, crede că are halucinaţii sau,poate, mintea ei deţine secretul planetei şi al încheierii războiului. În periculoasa junglă, Copilul care va deveni Sri Hog-Owen, este ghidat spre a-şi îndeplini destinul, dar nimic nu este simplu cînd vine vorba de soarta predestinată. Isak este un librar, un fel de hacker postuman, al cărui rol este de a debloca şi de a curăța de “demoni” vechile programe ale civilizaţiei Quick şi care va descoperi o misterioasă conspiraţie ce-l va atrage în mijlocul războiul.

Acestea sînt cele trei personaje ale căror destine le vom urmări în această carte. Ce mi-a plăcut foarte mult este cum alternează McAuley vocile din fiecare fir narativ: în cel al Copilului avem un narator misterios şi omnipotent, povestea lui Isak este narată la persoana întîi, pentru ca în firul narativ al lui Ori să avem perspectivă clasică a persoanei a treia. Fiecare dintre aceste trei voci sînt extraordinar de potrivite celor trei personaje: Copilul, al cărui destin pare condus de zei, Isak, un librar căzut în dizgrație, plin de remuşcări şi dorinţe de mîntuire, şi Ori, o sclavă care face tot ceea ce i se cere şi al cărei destin pare nesemnificativ. Aceste fire narative pornesc disparate unele faţă de altele, dar McAuley reuşeşte cu măiestrie să le aducă împreună. Am avut emoţii în legătură cu întîlnirile dintre aceste voci atît de diferite, dar ceea ce face autorul cu ele este o formidabilă dovadă de abilitate literară. Mi-e greu să descriu cît de bine se potrivesc firele narative, atît în ceea ce priveşte personajele, cît şi întîmplările descrise, şi cît de grozav se înnoadă pentru ca apoi să se despartă şi să nască ceva cu totul nou. Citiţi cartea şi vă veţi convinge.

Ultimele trei romane ale lui Paul McAuley mi-au fost adevărată hrană pentru minte. Sînt în ele atîtea lucruri care te vor pune pe gînduri, atîtea întrebări ale căror răspunsuri, date de autor sau de te tine însuţi, te vor însoţi probabil toată viaţa: unde ne ducem ca omenire, ce înseamnă de fapt evoluţia, ce vom face cu controlul ei, unde se termina umanul şi de unde începe altceva, ce formează o conştiinţă, dar una artificială, unde e adevărul social – într-un singur individ pe o navă spaţială sau într-o inteligenţă colectivă, există sau nu un echilibru la mijlocul celor două, ar trebui să ne schimbă noi după mediul în care trăim sau invers? Aş putea să continui cu cel puţin încă o sută din întrebările pe care aceste trei romane mi le-au ridicat. Dar o sa mă opresc aici. Şi sper că nu mai există nimeni care să citească această încheiere… pentru că aţi alerga cu toţii să citiţi aceste minunate cărţi.

Notă: 5/5.

Tudor Ciocârlie