La începutul lui ianuarie 1990, printre soldaţi înarmaţi şi jurnalişti agitaţi, bîntuiau prin Casa Scînteii doi olteni: Dragoş Vasilescu şi Marian Mirescu. Toată lumea scotea ziare şi săptămînale de actualitate, doar cei doi „orionişti” veniseră să dea bunul de tipar la noul număr al revistei Orion.
Orion nr. 5, subintitulat „nr.1-1990, serie nouă” nu mai avea nici o legătură cu primele 4 numere, din punct de vedere grafic. În primul rînd apărea pe format A4, în 32 de pagini, deci la jumătate faţă de numerele precedente (dar cu preţul de 10 lei, faţă de 14 lei primele numere). O copertă anostă, înfăţişînd un colaj inexpresiv, pagini întregi de text fără ilustraţii, doar cîte un desen rătăcit pe ici pe colo, de Valentin Iordache, Florin Mihai Diloiu şi Marian Mirescu. Majoritatea materialelor erau din cele pregătite de Viorel, dar apar şi unele noi semnate de Ion Ilie Iosif, fostul lider al cenaclului „Henri Coandă”.
Proze: „Soare sub flanşe”, de Dănuţ Ungureanu, „Triptic” de Mircea Liviu Goga, „Investigaţie în lacrimă” de Victor Martin.
Traduceri: „Elixirul dragostei”, de Gregg Chamberlain, traducere de Cristian Lăzărescu, şi „Tragedie de Anul Nou”, de Liuben Dilov, traducere din limba bulgară de Ion Ilie Iosif.
Articole: „Alte cîteva gînduri despre literatura SF” de Constandina Paligora, „Lumi Pierdute” de Gustav Wahl, O.Z.N.-isme de Ion Ilie Iosif şi miniinterviuri cu Ion Hobana, Mircea Opriţă, Raluca Bungărzan, G. Mandics, Alexandru Mironov, realizate de Dragoş Vasilescu.
La rubrica „Galaxiile bidimensionale”, cu o copertă interioară originală, concepută de Marian Mirescu, am publicat articolele „Călătorii temporale în universul bidimensional”, şi „Enki Bilal – Nemuritorul”, ultimul avînd ca punct de plecare un mic anunţ apărut în România Literară, în 1987, conform căruia Bilal primise Marele Premiu al Festivalului de Benzi Desenate de la Angouleme.
De asemenea au fost publicate următoarele benzi desenate: Detectivul Bruno, aventurile comice ale unui detectiv interspaţial, imaginate şi desenate de Radu Marian, care revenea asfel la BD după mai mulţi ani de tăcere, în urma întîlnirii pe care o avusesem cu el în 1988 la Constanţa (de notat că planşa fusese desenată pentru formatul A3 iniţial al revistei); Psihotron, BD realist de Marian Mirescu; Natură moartă cu soare şi stînci, o scurtă BD postapocaliptică trimisă de Sorin Anghel la concursul BD iniţiat în numărul anterior.
Acest prim număr al unei noi serii a fost vreme de cinci ani şi ultimul. Schimbarea de regim i-a aruncat pe realizatorii săi pe alte poteci ale vieţii şi revista Orion părea uitată, cel puţin deocamdată.
Dragoş Vasilescu, cu sprijinul lui Marian Mirescu, a fondat la Craiova ziarul Situaţia, care a funcționat cîţiva ani, înainte de a fi înlocuit de Gazeta de Sud, a lui G. C. Păunescu, unde Mirescu a fost la început redactor-şef.
În paralel Vasilescu a înfiinţat „grupul de presă” Orion, unde prima carte publicată (în format mic de buzunar – buzunarul de la cămaşă) a fost Lumea lui Rocannon. La mijlocul anilor nouăzeci Dragoş Vasilescu s-a mutat la Bucureşti şi nu s-a mai auzit nimic de el.
În martie 1990 Viorel Pîrligras, împreună cu Daniel Dumitru şi subsemnatul, înfiinţam prima editură particulară din Craiova, care a editat 12 numere din revista 467, un roman SF de Richard Canal, cu un titlu haios, Swap-Swap, cartea de benzi desenate Escală pe Tobra de Viorel Pîrligras şi Istoria Benzii Desenate din România de D. Niţă.
Să fi fost oare acesta sfîrşitul visului Orion?
(VA URMA)
Cartea săptămînii
Numărul curent – ediţia print
