Paradoxurile unui mit: revista ORION (1)

De cînd se ştie, Viorel Pîrligras (n. 1959) a fost pasionat de SF şi BD. Moştenind talentul la desen de la mama sa, profesoară de desen, Viorel desenează dinainte de a învăţa să meargă, iar în 1970 primeşte deja o diplomă de merit la Concursul de benzi desenate „Minitehnicus” organizat de revistele Cutezătorii şi Pif Gadget. Trei ani mai tîrziu, cîştigă premiul I la o altă ediţie a concursului, iar planşa premiată va apărea în revista Racheta Cutezătorilor. Viorel abia împlinise 14 ani.

Cea de-a doua sa pasiune, SF-ul, o capătă datorită fratelui său mai mare, care era abonat la Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice şi mai cumpăra şi toate cărţile SF pe care le găsea în acea vreme.

Sămînţa era aruncată, cît de curînd urma să înflorească.

Viorel se înscrie în cenaclul local „Henri Coandă”, animat de Ion Ilie Iosif şi Alexandru Mironov. După ceva vreme însă, împreună cu alţi tineri de vîrsta sa, declară „războiul de secesiune” şi înfiinţează cenaclul „Victor Anestin” (naş le va fi Ion Hobana) afiliat Casei Studenţilor din Craiova.

Cu aceasta ocazie nou-veniţii insuflă un suflu proaspăt şi revistei studenţeşti Mesaj Comunist, unde publică prozele lor SF, iar Viorel Pîrligras realizează prezentarea grafică (revista apărea pe format A3, detaliu important, după cum se va vedea).
La mijlocul anilor ’80 era aproape secetă pe piaţa SF-ului românesc (excepţia de la regulă constituind-o Almanahul Anticipaţia). Fanzinele anilor ’70 (Omicron – Craiova, Solaris – Bucureşti, Helion – Timişoara) erau o dulce amintire, iar cititorii pasionaţi de SF găseau mai multe noutăţi la anticariat decît la librărie.

Porunca vremii – sarcină de partid – era auto-finanţarea şi diverse instituţii culturale din ţară – teatre, reviste literare, asociaţii de scriitori – începuseră să editeze aşa-zise suplimente – practic, publicaţii de sine-stătătoare – pentru categoria tout-public şi mai ales pentru copii, publicaţii cu sumare vandabile şi mai ales fără politică şi fără Ceauşescu pe copertele lor.

În domeniul SF tonul îl dăduse la Iaşi descurcăreţul Dan Merişca, el înfiinţînd „suplimentul” de SF Argonaut al revistei Convorbiri Literare.

La Craiova, neconsolat, Viorel Pîrligras recitea revistele Vaillant, Le Journal de Pif le chien, frecventa lectoratul francez de la Universitatea din Craiova unde citea în original numeroşi autori moderni de SF francezi: Michel Jeury, Serge Brussolo, Michel Demuth, Richard Canal etc. şi, din cînd în cînd, cumpăra muzică nouă de la „magazinul de muzică” al unui anume Dragoş Vasilescu.

Dacă vă mai aduceţi aminte, la radio şi la televiziune nu se mai putea asculta decît muzică românească şi atunci, în compensaţie, în cadrul cooperaţiei de consum apăruseră un fel de buticuri unde, contra-cost, puteai să cumperi cea mai nouă muzică occidentală (de toate genurile), introdusă în ţară semi-clandestin. Semi-clandestin spun, pentru că în principiu nu aveai voie să faci trafic, nici cu muzică, nici cu nimic altceva, dar cei puşi să vegheze închideau ochii dacă erau şi ei „cinstiţi”.

Dragoş Vasilescu, un tip impozant, cu barbă şi plete, cum nu vedeai pe stradă în acea vreme, ci doar în filmele cu haiduci, îşi făcuse multe relaţii datorită buticului său: toată „lumea bună” venea să cumpere de la el muzică, inclusiv Mihai Duţescu, noul director al Teatrului Liric din Craiova. Viorel le-a împărtăşit visele sale celor doi şi aproape peste noapte s-a născut revista Orion.

Nu a fost însă uşor: Duţescu voia să-i spună revistei Orfeu, după numele cenaclului teatrului său; lui Vasilescu nu-i convenea formatul, care prea aducea a ziar comunist. Dar Viorel a ţinut cu dinţii de visul său şi nu a renunţat nici la formatul drag lui, A3, aşa cum erau revistele Vaillant de pe vremea sa şi aşa cum nu era nici o revistă de SF din România, şi nici la titlu, Orion, numele revistei editate în 1907 de Victor Anestin, cel care împrumutase numele său cenaclului SF animat de Viorel.

Aşa încît Moş Gerilă comunist a adus – în decembrie 1988 – un cadou neaşteptat, dar cu atît mai plăcut tuturor iubitorilor de SF din România: primul număr al revistei Orion.

Revista, deşi teoretic nu putea fi diferită prea mult de celelalte publicaţii SF româneşti care apăruseră de-a lungul timpului, cu proze autohtone, traduceri, cîteva articole teoretice şi un pic de grafică, a reprezentat în realitate o adevărată revoluţie în domeniu, lucru datorat în întregime personalităţii artistice a lui Viorel Pîrligras.

În primul rînd, cantitativ: fiecare număr al revistei se compunea din două caiete de cîte 16 pagini format A 3, tipărit, e-adevărat, pe hîrtie proastă, de ziar. Viorel a insistat pentru formatul A3 pentru că îi permitea să realizeze machete deosebite, atrăgătoare, cu accentul pe haina grafică a revistei (şi apoi era deja obişnuit cu acest format, de la Mesaj Comunist).

În al doilea rînd, tirajul: 150.000 exemplare din fiecare număr (Almanahul Anticipaţia, spre comparaţie, se tipărea în doar 100.000 exemplare). Această cifră făcea ridicolă formula sub care se ascundea apariţia revistei: „supliment de literatură ştiinţifico-fantastică la caietul program editat de Teatrul Liric Craiova cu concursul cenaclului SF Victor Anestin” ştiut fiind că un caiet program de teatru apărea în cîteva zeci, maximum cîteva sute de exemplare.

În fine, cel mai important, conţinutul. În caseta tehnică redacţia se prezenta astfel: Mihai Duţescu, Dragoş Vasilescu, Viorel Pîrligras. Grafica Viorel Pirligras. Dar adevărul era că Viorel era factotumul revistei: scria, traducea, desena, strîngea materiale de la colaboratori şi, mai ales, asigura prezentarea grafica unică a revistei.

Coperta primului număr înfăţişa o frumoasă cosmonaută ţinînd în braţe un animăluţ extraterestru, în timp ce în fundal o nava spaţială zbură dincolo de titlul revistei, ca în Războiul stelelor. Şi rezuma sumarul revistei astfel: Asimov, Fyfe, Brussolo, ConSF ’88, SFVA.

Revista pare a se numi Orfeu , Orion apărînd doar în subtitlu, din motivele enunţate mai sus. Pe pagina 2 conf. univ. dr. Ion Pătraşcu creionează un portret al scriitorului Victor Anestin, fondator în 1907 al revistei Orion, în timp ce Mihai Duţescu, directorul Teatrului Liric, scrie despre prima reuniune a cenaclului literar-muzical Orfeu al Teatrului pe care cu onor îl conducea.

În paginile următoare sînt publicate proze ale fanilor craioveni: „Oameni de lut“, de Anca Teodorescu, „Timbrul“, de Victor Martin, „N-a venit vremea“, de Mircea Liviu Goga, „Doi ciorapi de două culori“, de Viorel Pîrligras, „Scara în spirală“, de Dragoş Vasilescu, „Nemuritorii“, de Daniel Dumitru, „Comerţ şi ecologie“, de Marius Stătescu, dar şi ale prietenilor bucureşteni: „Ameţeala“, de Dănuţ Ungureanu sau „Începutul continuu“, de Constandina Paligora.

Traducerile ocupă un spaţiu important: „Specii protejate“, de H. B Fyfe, traducere de Mihai Cranta, „Ca o oglindă moartă“, de Serge Brussolo, traducere Cristina Diloiu, „Cine-şi cunoaşte fratele“, de Graham Door, traducere Viorel Pîrligras.
Este publicat în serial romanul Cavernele de oţel al lui Isaac Asimov, traducere de Marian Mirescu. Acţiunea sa o precede pe cea din Soarele Gol, apărut în 1983 la Eitura Univers, în celebra lor colecţie de romane de SF. De notat că, pentru a justifica – în ochii cui? – lipsa de copyright, se face menţiunea că ar fi vorba de publicarea doar a unor fragmente din roman.

Revista este bogat ilustrată cu desene inedite de Florin Mihai Diloiu, Viorel Pîrligras, Marian Mirescu şi Valentin Iordache, dar ceea ce diferenţiază în mod absolut Orion de celelalte publicaţii SF, inclusiv Almanahul Anticipaţia ( în care banda desenată este tratată ca un gen minor, bun de umplut cîteva pagini la sfîrşitul publicaţiei) este spaţiul privilegiat pe care îl acordă celei de-a noua arte: începînd cu pagina 3, unde apare o BD fără titlu a lui Viorel Pîrligras, mai multe alte BD sînt presărate ici-colo în revistă: două parodii BD Star Wear, de M. Mirescu, Stah şi Herta, fata cu ochii de aur, de Valentin Iordache, Înăuntrul acesteia, înafara celeilalte, de Viorel Pîrligras.

În fine, o ultimă secţiune este consacrată articolelor de teorie precum „Cine se teme de SF“ despre Consfătuirea anuală a cenaclurilor de artă şi literatură de anticipaţie tehnico-ştiinţifică – Piteşti 1988, de Dragoş Vasilescu, „Cinematografia SF – noua sfidare“, de M. Mirescu şi – o altă premieră – benzii desenate: „Galaxiile bidimensionale“ se numeşte rubrica mea despre benzi desenate. În primul număr am vorbit despre benzile desenate SF realizate de Valentin Tănase după scenarii de Horia Aramă şi Sorin Ştefănescu.

(va urma)

Dodo Niţă