Pentru cei care o urmăresc pe Jo Walton pe Tor.com, scriind despre cărţi science-fiction (mie îmi pare că a citit toate SF-urile apărute vreodată de cel puţin 10 ori), această carte nu este o surpriză. Ceea ce este surprinzător şi minunat în acelaşi timp, este că Walton a reuşit ceva nemaivăzut pînă acum: integrarea aproape perfectă a vieţii unui fan SF într-o lume fantasy.
Among Others este jurnalul lui Morwenna (Mori) Phelps, o adolescentă crescută printre zîne şi cărţi SF în Ţara Galilor, aflată acum la un internat din Anglia anului 1979. Pare o poveste care s-a mai scris de mii de ori? Deloc, pentru că această carte începe după ce cel mai important moment al vieţii lui Mori a trecut. Acesta împreună cu sora ei geamănă au salvat omenirea de mama lor care a încercat să înrobească zînele. În lupta dintre ele, sora geamănă a murit, iar Mori a rămas cu un handicap fizic. De aici începe Among Others. Ca şi cum Lord of The Rings ar fi început cu povestea lui Frodo după ce a distrus inelul.
Este o modalitate minunată prin care Jo Walton scapă de recuzită şi îi conectează pe cititori la mintea personajului principal. Astfel o însoţim pe Mori în încercarea ei de a scăpa de lanţurile copilăriei şi de ecourile mamei, în timp ce descoperă capodoperele literaturii science-fiction, pentru că Among Others este un roman scris de un fan SF pentru un alt fan SF. Fiind un jurnal, cititorul este în permanenţă în dialog cu Mori despre romanele lui Delany, LeGuin, Silverberg sau James Tiptree. Cîteodată îţi vine să-i spui că nu are dreptate, altă dată vrei să te bucuri împreună cu ea după ce termină o carte, pentru ca uneori să iei un creion şi să-ţi notezi recomandările. Niciodată fandomul nu a fost creionat mai tandru, iar ceea ce ne arată Jo Walton pînă la urmă este că viaţa de fan SF poate să fie la fel de interesantă şi palpitantă ca şi fantasticul. Deşi Mori este înconjurată de fantastic şi interacţionează cu el, pentru ea romanele SF sînt cel mai minunat lucru de pe Pămînt şi mult mai importante în devenirea ei.
Probabil că aceia care au crescut în aceeaşi perioadă cu Jo Walton se vor simţi cel mai în largul lor printre însemnările acestui jurnal. Însă chiar dacă nu ai citit nimic din ceea ce a citit Mori, te vei simţi minunat parcurgîndu-i jurnalul. Pentru că de fapt această carte este o declaraţie de dragoste. Şi ca orice declaraţie de dragoste, este minunat de citit, deşi poate că nu ştii întotdeauna despre ce este vorba.
Citiţi-o şi voi şi veţi vedea cum cărţile şi viaţa, fantasticul şi realitatea, zînele şi oamenii sînt la fel de importante cînd se adună în a călăuzi drumul fiinţei umane de la copil pînă la adult.
Notă: 4.5/5.
•
Jo Walton – Among Others – hardcover, 304 pagini, ISBN 978-0765321534, Tor Books, 2011.
One Response to Despre cum ne pot face cărțile de SF viața mai frumoasă și mai palpitantă decît dansul cu zînele şi lupta cu vrăjitoarele
Leave a Reply Cancel reply
COMENTARII RECENTE
- Dincolo de noapte: Sumar, making-of și un autodenunț » Cititor SF on The Making of DINCOLO DE NOAPTE (2): George Lazăr
- Sorin on ABONAMENTE
- chiper raluca on Millennium la Bookfest 2012 (2): Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului
- Dincolo de noapte: Sumar, making-of și un autodenunț » Cititor SF on The making of DINCOLO DE NOAPTE (1): Ştefana Cristina Czeller
- Dincolo de noapte: Primele making-of-uri « Biblioteca Babel on The Making of DINCOLO DE NOAPTE (2): George Lazăr
SUMARUL LUNII: MAI 2012
- The Making of DINCOLO DE NOAPTE (3): Liviu Radu
- Revista de povestiri 3, mai 2012
- Nocturnal Horror cu A.R. Deleanu
- Tîrgul de carte Kilipirim 2012, 16 – 20 mai, Galeria Dalles, București
- Știință & Tehnică 14, mai 2012
- The Making of DINCOLO DE NOAPTE (2): George Lazăr
- Aliette de Bodard, vineri 18 mai, la cenaclul ProspectArt
- Zece zile de reduceri la Millennium
- The making of DINCOLO DE NOAPTE (1): Ştefana Cristina Czeller
- Suspans 24, mai 2012
- Revoluţia începe la toamnă!
- Dincolo de noapte: primele reacţii şi sumarul
- N.K. Jemisin. Ce se întîmplă cînd medicina Egiptului antic se întîlneşte cu teoria visului a lui Freud
- Millennium la Bookfest 2012 (2): Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului
- Proză de Narcisa Stoica
- Elemental, un roman de Mircea Boboc
- Edituri europene: Ad Astra (Ungaria)
- Galaktika 266, mai 2012
- Aliette de Bodard la București
- David Brin – Existence: un nou trailer
- Biblioteca Nova 8, aprilie 2012
- Ana-Veronica Mircea – Floarea de loldilal
- Bookaholic în dialog cu Ştefana Czeller
- Premiul John W. Campbell Memorial: nominalizări
- Mircea Opriță – SF Mania 22: Instituția antologiei
- Making of: ÎN SÎNGELE TATĂLUI de Ciprian Mitoceanu
- The Writer – o săptămînă acces gratuit
- Millennium la Bookfest 2012 (1): Ciprian Mitoceanu – În sîngele tatălui
- British Fantasy Awards 2012: nominalizări
- Galileo at the movies: Spoiler
- Helion Online 22, mai 2012
- Robert Jackson Bennett. Ce se întîmplă cînd fiul american al lui Neil Gaiman și Susanna Clarke scrie povești?
- Short (Hi)Story of Romanian Speculative Fiction by CBG. Online
- Un fel de road-movie cu zombi
- Fețe noi: HG Wells, Narcisa Stoica, Adrian Sand
- Recenzii primăvăratice
- Premiul Heinlein 2012: Stanley Schmidt
- 5 mai pe Facebook
- Despre fantasy în revista Steaua nr. 9/2011
- Mary Gentle – The Black Opera
- Liviu Radu publicat în International Speculative Fiction
- Premiul Arthur C. Clarke 2012
- Eurocoane, benzi desenate, interviuri
- Euroconul din Zagreb (26-29 aprilie 2012)
- Premiere BD în mai: Răzbunătorii
- Aniversări, evenimente, curtezane
- Nautilus, nr. 52, mai 2012
- Premiile LOCUS 2012: nominalizări
- Stina Leicht. Despre cît e de subţire linia dintre om şi monstru
- Gazeta SF 17, mai 2012
- Premiere cinematografice F&SF în mai
- Mai: Calendar
ARHIVA GALILEO ONLINE
PARTENERI
SCRIITORI
- A.R. Deleanu
- Ana-Veronica Mircea
- Aron Biro
- Ciprian Mitoceanu
- Costi Gurgu
- Dan Doboş
- Florin Pîtea
- Jean-Lorin Sterian
- Marian Coman
- Marian Truţă
- Mircea Opriţă
- Mircea Pricăjan
- Oana Stoica-Mujea
- Oliviu Crâznic
- Radu Pavel Gheo
- Robert Coller
- Sebastian A. Corn
- Simona Şerbănescu
- Ştefana Cristina Czeller
- Viorel Pîrligras
SPRIJINĂ PUBLICAŢIILE GALILEO!













[...] Among Others, Jo Walton (Tor) [...]