James Smythe. Doar un episod de Star Trek

James Smythe – The Explorer – 266 pagini, hardcover, ISBN 9780007456758, Harper Voyager, 2013

Şi în 2011 şi în 2012, prima carte citită dintre apariţiile anului respectiv (Among Others în 2011 şi In the Mouth of the Whale în 2012) a fost în topul meu 5 al celor mai bune cărţi din acel an. Auzind destul de multe despre The Explorer înainte să o citesc, am avut speranţe că şi acest roman se va dovedi unul dintre cele mai bune ale anului. Din păcate, probabil din cauza aşteptărilor mari, am fost destul de dezamăgit.

The Explorer începe foarte bine, şi anume cu moartea în primul capitol a întregului echipaj al unei nave spaţiale, în afară de personajul principal. James Smythe descrie în acest capitol cam toate morţile generice de care au avut parte astronauţii în întreaga istorie literaro-vizuală a SF-ului. Dacă s-ar fi lungit aceste morţi în toată cartea, am fi avut parte de o poveste banală, însă aşa am avut speranţe că scriitorul englez va face altceva. Iar speranţele au devenit şi mai mari în momentul în care şi personajul principal şi-a dat duhul la sfîrşitul celui de-al patrulea capitol.

Din păcate nu pot argumenta ce nu merge în The Explorer fără să dezvălui mare parte din ceea ce se va întîmpla. Voi spune doar că, după moartea personajului principal, Smythe putea să se îndrepte către multe căi puţin umblate, dar din păcate a decis să facă în această carte doar un bun episod – e adevărat, mai realist şi mai întunecat – de Star Trek. Adam Roberts compară The Explorer cu serialul de televiziune Lost, datorită dezastrului de la început şi a flashback-urilor (oare cînd va face cineva o analiză serioasă a rolului pe care l-a avut Lost în transformarea felului de spune poveşti a serialelor şi a cărţilor gen The Explorer?). Roberts spune că finalul romanului lui Smythe este mult mai logic şi mai reuşit decît cel din Lost şi acest lucru este adevărat. Dar cu un final care încheie bine o poveste prost spusă, nu prea avem ce face. Eu prefer o poveste bună şi un final prost, ca în Lost sau Battlestar Galactica, decît invers.

Este păcat că Smythe nu a avut mai mult curaj, pentru că The Explorer este bine scrisă, de un scriitor pe care cu siguranţă îl voi urmări în viitor. Ce pot să vă recomand eu? Citiţi primul capitol şi, dacă vă place foarte mult şi sînteţi mari fani ai temei „naufragiaţi în spaţiu” cu parfum de horror, atunci vă puteţi încumeta să parcurgeți cele 200 şi ceva de pagini rămase. Dacă nu, atunci mai bine aşteptaţi apariţiile lunii februarie, care se anunţă mai reuşite.

Tudor Ciocârlie