În concursuri să ne concurăm și în pene să ne umflăm

“…call me Mr. Boombastic say me fantastic”

Se știe, politichia este o curvă ordinară care ne-o trage cu forța zilnic. De vorbit bombastic este ieftin și ușor, de făcut lucruri bombastice care să se apropie de acele vorbe este greu. Și mai greu este să faci ceva care să crească și să dureze, și în același timp să te abții de la a fi ‘bombastic’.

Nu mi-am inchipuit că o astfel de politichie curvărească poate să-și facă loc în cadrul organizațiilor culturale non-profit, și cu atît mai puțin în SF. Am crezut asta pentru că în primul rînd nu prea este mare lucru de cîștigat (sau furat) sub aspect personal-material, și în al doilea rînd am crezut că toată lumea vrea cam același lucru, adică mai multe cărți SF, mai multe cărți SF bune în particular.

M-am înșelat teribil pentru că nu am luat în considerare ORGOLIUL – de a te pretinde important în fandom, de a te pretinde scriitor adînc sau de succes (după preferințe) etc. Ar fi de menționat pe plan secundar micii oportuniști cu spirit lacheist, galeria din oficiu, pregătiți oricînd să irige din belșug cu lingușeală grețoasă vanitatea celor de pe urma cărora ar putea culege cîteva firimituri de glorie închipuită… și să împroaște cu noroi ‘detractorii’ și ‘dujmanii’ patriei. Treburile din astea cu aer de “a mea e mai mare, a ta nici nu se vede’ se întimplă la Timișoara, la București, la Craiova și aiurea, ba nu de puține ori mai sînt și meciuri naționale. Mai toți declamă “promovarea SF-ului românesc”, “unicul criteriu valoarea / calitatea”, “deasupra intereselor partizane sau de grup”, “împotrivirea la invazia superficialităţii” și alte chestii foarte cavalerești însă trec birjărește peste ele fără nici o jenă atunci cînd orgoliul dezvoltă o eczemă. Nu mă întelegeți greșit, multe din respectivele asociații, cenacluri, societăți fac și multe lucruri bune, mai multe bune decît rele, însă acestea pălesc în tăcere odată ce zgomotul demagogic și zînzania vanitoasă preiau controlul și pierd mințile slabe.

Spre exemplu în afara Timișoarei nu se știe mare lucru (sau în orice caz prea puțin) despre activitatea Helion. În schimb articolele ‘frontale’ semnate de cele mai multe ori de domnul Secu (articole care nu au legatură cu Helionul sau Bastionul) devin mici uragane. Altele ce țin de dadaismul SF ar putea sta cu mîndrie într-un volum de bancuri (foarte) seci: “Deschidem browserul, accesăm site-ul Google (google.ro va fi selectat automat) apoi vom scrie ceea ce de dorim să găsim, în cazul nostru club science fiction.” – după care urmează mirobolantele considerații.

La Craiova prietenul Victor Martin a ridicat iarăși steagul după o perioadă de pauză – probabil s-a resimțit după episodul “Cenzura sau Trebunalul” – sănătate și putere de luptă vă dorim. În rest ba se închid, ba se redeschid reviste / bloguri / whatever (nu, nu, al lui Scalzi e bine mersi).

La Bucuresti ba gălăgie, ba liniște, după cum pică bine – adică politichia struțului. A fost foarte liniște în chestiunile “Ion Hobana – omul şi opera”, precum și “Lăzărescu + Tiptree = eseu cu simțire” dar rămas nepublicat (în românește cel puțin, sic!), asta ca să dăm exemple recente. Mare gălăgie cu ProspectArt, pe deplin meritată de altfel – cred că redeschiderea acestui cenaclu este cea mai serioasă realizare a SRSFF-ului, poate chiar cea mai serioasă per total fandom în ultimii ani.

Mare gălăgie se face pe CulturalSFetc (aripa ‘para-militară’ a SRSFF) de fiecare dată cînd un nou membru intră pe listă. Aici lucrurile nu sînt doar zgomotoase, ci și foarte ‘maleabile’. Să vă dau un exemplu real life…

În urmă cu o vreme cîțiva membri de vază au participat la un așa-numit simpozion organizat de ASB, unde, citez de pe site-ul SRSFF “domnul Horia Gârbea (aflat în prezidiu, nm.) a făcut cîteva observaţii care nu prea au avut legătură cu tema simpozionului. Dînsul a remarcat, spre exemplu, că nu există ecranizări noi ale Cireşarilor şi ale romanului Toate pînzele sus. Domnia sa a ţinut să precizeze şi faptul că în România nu (mai) există o producţie de film de desene animate.” După care, în comentariile care au urmat, Balin Feri remarca cu inocența specifică: “am avut parte de cîteva monologuri axate pe propria importanţă a vorbitorilor şi pe jalnice tentative de a ne demosntra că aveam de-a face cu nişte intelectuali bine informaţi în privinţa literaturii infantile, a desenelor animate şi a altor asemenea la nivel mondial.”

Mai departe? Ete: “Scriitorul Horia Gârbea, președintele filialei București (A.S.B.- Asociația Scriitorilor din București) a Uniunii Scriitorilor din România, a devenit membru SRSFF. Felicitări, domnule Gârbea, ne simțim onorați de prezența dumneavoastră în rîndul membrilor Societății Române de Science Fiction și Fantasy !“.

Se zice pe site-ul societății: “Calitatea de membru al SRSFF se poate acorda […] în cazul persoanelor fizice, pe baza notorietăţii în fandomul românesc sau pe baza unui CV care să conţină informaţii esenţiale despre activitatea candidaţilor în domeniul SF.” Și uite așa s-a ales praful de notorietatea în fandom, de sus-meționatul domeniu SF și de credibilitatea organizației (nu că ar conta prea mult). Chiar dacă USR/ASB sînt acre, parcă tot mai bine e cu ele, chiar dacă te curvești un pic și folosești ușa din dos. Traiască literatura pentru copii și tineret! (O măslină, o firimitură… săr-na șefu!)

Alte flatulări zgomotoase s-au produs cu ocazia evenimentului “Îngerul Păzitor, prima carte din România care a ajuns pe Amazon”. Respectivul post prezintă un mare numar de exagerări. În primul rînd nu este în nici un caz prima carte, așa cum spune titlul. Apoi:

- “a fost acceptat pentru publicare pe Amazon” – Amazon ‘acceptă’ să vinzi și cuie strîmbe atît timp cît îți plătești fee-urile administrative;

- “Apariţia romanului pe Amazon a fost posibilă exclusiv datorită unei alte edituri româneşti, Eagle Publishing House, care a încheiat un parteneriat cu Amazon” – la fel, oricine poate intra în parteneriat cu Amazon dacă își plătește fee-urile, foarte exclusiv de altfel;

- “romanele a mai mulți autori români vor fi disponibile pentru cititorii din diaspora dar și pentru cei din țară” – trebuie să fii nebun să dai 13$ plus transport cînd autorul își vinde cartea cu 10 lei, adică doar de 5 ori mai ieftin (există și oferte mai bune de atît) ;

- “considerată de critici un tehno thriller de excepție” – Hă???!!! Iarna atomică?!;

- “romanul Îngerul păzitor a fost desemnat drept Cel mai bun volum românesc apărut în 2009 de către cei care frecventează blogul CititorSF” – despre asta o să vă spun un pic mai tîrziu.

Nu vreau să mai zic nimic despre ‘criteriul valorii’, ‘producțiile cretinele’ (btw, articol inaugural dispărut în ceața ce a urmat) și ce afirmă SRSFF că promovează.

În altă ordine de idei, e bine de știut că S.C. Eagle Creative Associates S.R.L. (aka “Eagle Creative Associates”, “Eagle Publishing House”) este controlată de membrul SRSFF Mugur Cornilă. Nu am nici un dubiu că respectivul comunicat a fost scris de el, mare expert în marketing și promovare, așa cum aflăm din CV (scurt interludiu cu o ‘pildă’ SRSFF: …impotriva invaziei superficialităţii şi a non-valorilor promovate în exces). De altfel, Mugur Cornilă este implicat și în ‘făimoasele’ BestSeller Agency și Editura Virtuală (Gibson a fost foarte ofticat cînd a aflat), și lista nu se oprește aici. Așa ajungem la “Seniorii Imaginației”.

“Să ‘citiți’ bine!”

Organizatorii declamă iarăși un adevăr ‘adevărat’: primul concurs național (adică?) pe bani, cum altul nu a mai fost! Meh… au mai fost. Exemplul cel mai la îndemină este AtelierKult unde Bogdan Bucheru pune la bătaie propriile-i fonduri, fără să ceară exclusivități și contracte pompoase în schimb. În general premiile au fost 50$ – 100$ (proză scurtă), plus alte beneficii pentru participanți.

Ce rezultă în urma regulamentului “Seniorilor…” precum și a precizărilor ulterioare e că în cazul în care ai un manuscris de premiul întîi, dacă nu accepți contractul cu firmele implicate pierzi nu numai $1.000 (una mie, cum zic ei), dar și onoarea primului loc. Adică nu mai contează ce ai scris. Adica poți să iei “Unicul criteriu” și să ți-l introduci unde vrei. Citat direct de la patron: “Cîștigarea concursului presupune cedarea exclusivă a drepturilor de autor pentru cărțile cîștigătoare” – pe o periodă de 5 ani pentru două tiraje (neprecizate), se spune în regulament. În plus de asta, regulamentul se poate modifica de la patronat.

Revenind strict la bani, suma este generoasă. Un roman SF cunoscut afară poate fi achiziționat de o editură românească undeva între 1.000-1.500 euro. Nimic de comentat aici, chiar dacă pentru 5 ani munca ta nu mai e a ta – ai fost plătit.

Îndoielile mele țin de capacitatea celor implicați în a scoate pe piață un produs finisat, în condițiile expuse în regulament, precum și în a duce la bun sfîrșit toate lucrurile frumoase promise acolo. Așa cum am spus, firmele implicate sînt controlate de Mugur Cornilă, care a inițiat multe proiecte, majoritatea prăbușite în flăcări sau uitate pe net, precum imaginastore, rosf și încă o găleata de site-uri.

BestSeller Agency (BSA) îl reprezintă în Romania pe Roberto Quaglia și pe bunul său prieten Ian Watson. Quaglia a scos cu ajutorul BSA o carte despre 11/09, aparută la Editura Ștefan, profilată pe manuale școlare, cărți pentru copii și cărți de bucate. Promovarea volumului a fost sublimă, dar nu a existat. Ian Watson nu a scos nimic. Presupun că George Lazăr este reprezentat tot de BSA, avînd ca rezultat Operațiunea Amazon sub umbrela Eagle – lumea știe ce și cum, dar să ne prefacem că totul s-a facut ca la carte. Ar mai fi de precizat că la momentul în care scriu aceste rînduri anti-patriotice domeniul site-ul BSA tocmai a fost suspendat – cam atît cu logistica și partea financiară ‘asigurată’.

Eagle Publishing a fost înregistrată ca firmă la 13 iulie 2009 cu un capital de 200 de lei și încă nu a publicat nici o carte pe hîrtie. Considerînd relația apropiată cu SRSFF, mă mir că nu i-au ajutat cu redactarea “Țărmurilor”. Sau i-au ajutat? Prefer să cred că nu.

Editura Virtuală, uh, aici nu prea am înțeles mare lucru: cred că trebui să plătești ca să citești niște eventuale manuscrise în formă electronică și să te joci de-a editorul pe ele. Mai mult nu am priceput. Oricum, activitate fulminantă pe site-ul respectiv.

Luînd în considerare toate cele de mai sus, am serioase îndoieli că acest concurs va fi dus la bun sfîrșit în forma de acum. Cred ca SRSFF se va strădui, dar nu cred că restul (adică domnul Cornilă) se va achita de obligațiile (de orice natură) asumate în regulament, cu atît mai puțin că va respecta termenele și termenii.

Dacă vă tentează una mie puneți mîna și scrieți (însă e ca la loto și jucați pe muzică impusă), dacă vreți doar să scrieți și vă mulțumiți cu mai puțin (sau deloc) pentru un text bun, sînt sigur că se vor găsi ceva reviste sau edituri gata să-l publice, așa cum s-a întîmplat cu textele scriitorilor membri SRSFF și nu numai.

PS. Era să uit – am promis că spun mai multe despre asta “romanul Îngerul păzitor a fost desemnat drept Cel mai bun volum românesc apărut în 2009 de către cei care frecventează blogul CititorSF.” În urma unor articole dure semnate de Horia Ursu, domnul Cornilă a găsit nimerit să se laude cum a votat el de 4-5 ori pentru respectivele Clasamente, evidențiind astfel cît de nerelevante sînt. Dar iată că uneori sînt relevante, precum în acest caz, chiar folositoare aș spune.

Tot cu respectiva ocazie, fiind ofensat de intervenția mea (pe măsura laudelor) a găsit de cuviința să treacă la un limbaj suburban și să aducă în discuție chestii personale care nu au nici o legatură cu fandomul și despre care nu are habar. După care vine cu apeluri creștine: “Hai sa fim fair macar o data si sa lasam deoparte chestiunile personale, k?”.

Ehei… mai e pînă la sfîrșitul lumii.

Adrian Crăciun