David Chandler. Hoţul, cavalerul şi vrăjitoarea

Scrisă – cel puţin aşa pare la prima vedere – de un debutant, Ancient Blades este o trilogie sword & sorcery, cu întorsături de situație aproape inexistente, cu personaje ce se încadrează perfect în tiparele genului și cu un fir narativ liniar în care partea de romantism ocupă un loc important. Eroul principal este Malden, un hoț care, în primul volum, este angajat (și forțat) să șterpelească coroana cârmuitorului local, cel care guvernează oraşul liber Ness. Povestea decurge de așa natură încât Malden trebuie să fure respectivă coroana încă o dată, prilej pentru intrarea în scenă a altor două personaje principale. Din nefericire însă, toate trei sunt construite folosindu-se diverse clișee.

Malden este anti-eroul care se împotrivește sorții. Deși visul lui este să devină un om cu adevărat liber, cu casă, pământ și o familie fericită, natura ocupației sale îl pune în situații din ce în ce mai primejdioase, din care răzbate nu având un gram de noroc sau cu ajutorul tovarășilor lui, ci fiindcă faptele sale au aproape întotdeauna o componentă etică. Aici, David Chandler da dovadă de ipocrizie sau nepricepere: nu poți creiona un anti-erou care, oricât de imoral ar fi în gânduri, intenții și declarații, încearcă să țină calea cea dreaptă. Abia spre finalul trilogiei Malden evoluează, pentru că este pus în ipostaza de a lua câteva decizii dificile din punct de vedere moral.

Croy este exact invers. La început e un personaj interesant: chiar dacă viziunea sa asupra lumii e doar în alb și negru, compensează prin eroismul faptelor sale. Însă Croy devine plictisitor, chiar iritant, atunci când Chandler îl transformă într-un naiv mânat de intenții onorabile. Ar putea fi asemuit cu Don Quijote prin prisma idealismului exaltat, dar îi lipsește nebunia acestuia din urmă. Ceea ce nu e lucru neapărat bun, căci Croy este astfel privat de scuza de a fi privit ca un adolescent, nu mânat de porniri rebele, ci ațâțat de flacără iubirii neprihănite. Croy devine destul de repede antipatic și importanța sa se reduce la a fi o parte dintr-un triunghi amoros.

Cythera, pe care Croy o vede ca pe o fecioară ce are nevoia de a fi protejată de forțele malefice ce sălășluiesc pretutindeni, este sfâșiată între iubirea pentru Malden și datoria de a fi o vrăjitoare la fel ca mama ei. Uneori e calculată, vede și acceptă realitatea așa cum este, alteori e impulsivă, caută să lupte cu fatalitatea destinului care se întrevede. Totuși, e persoana cea mai echilibrată dintre toți trei, pentru că are la îndemână cinismul și resemnarea împotriva exceselor eroismului lui Malden și credulității lui Croy.

Pe la jumătatea celui de-al doilea volum al trilogiei am început să bănuiesc că David Chandler e un pseudonim. Există acolo niște scene cu iz de horror construite cu prea multă grijă pentru a le pune pe seama unui debut. Alegerea potrivită a anumitor cuvinte și modul în care sunt puse în scenă unele evenimente arată că autorul are ceva experiență în literatura horror. Într-adevăr, numele lui real este David Wellington și a scris diverse serii cu zombie, vampiri și vârcolaci.

Pe de altă parte, a scrie horror nu e totuna cu a scrie fantasy. Pe lângă șabloanele în care se încadrează personajele principale, povestea are ruperi de ritm, ceea ce face ca trilogia să nu poată fi citită unitar, ci ca fiind alcătuită din romane separate. Multe figuri și locuri apar din senin în al doilea volum – ori Chandler nu a vrut sau nu i-a păsat să plaseze “muguri” în prima parte, ori a scris următoarele două părți mânat de lăcomia banilor sau sub presiunea editorilor. De asemenea, elfii din al doilea volum nu se regăsesc în următorul, iar Bikker ar fi fost chiar memorabil dacă i s-ar fi acordat mai mult spațiu.

La părți bune intră aventurile prin care trec cei trei – chiar dacă sunt ușurele, sunt amuzante și mai ales credibile. Dwarfii, deși nu lipsiți de trăsăturile clasice, au aici un statut social inferior, asemănător cu cel din seria de cărți și jocuri video The Witcher. E un element proaspăt care te mai scoate din previzibilitatea acestui univers tolkienian, în care până și Vincularium este o copie (ce-i drept, mai horror) a Minelor din Moria. Păcat că Ancient Blades nu oferă locuri și întâmplări mai originale, căci David Chandler are talentul de a descrie peisaje de parcă ar fi chiar în fața ochilor tăi.

Dacă doriți un fantasy scris în stilul anilor ’80, dar cu pretenții pentru acest deceniu, Ancient Blades este o trilogie pe care nu trebuie să o ratați.

Silviu Gheorghe

•

David Chandler – Den of Thieves – 464 pagini, ISBN 9780007384181, paperback, Harper Voyager, 2011 • A Thief in the Night – 400 pagini, paperback, ISBN 9780007384167, Harper Voyager, august 2011 • Honour Among Thieves – 400 pagini, paperback, ISBN 9780007384150, Harper Voyager, septembrie 2011