Grupul editorial Art şi imprintul Paladin îşi aşteaptă cititorii la Bookfest 2014 (în standul A15 din pavilionul C1) cu îndeajuns de multe noutăţi încît să devină un reper inconturnabil pe harta de tîrg a iubitorilor de F&SF. Cele şapte titluri noi din acest an de la Paladin  şi cele apărute în anul anterior (între acestea: Isaac Asimov – Imperiul. Curenţii spaţiului şi Paul McAuley – Războiul liniştit, ambele în traducerea lui Nicu Gecse; Lois McMaster Bujold – Barrayar şi Jeff Lindsay – Dexter. Vise întunecate în traducerea Onei Frantz; Arthur C. Clarke – Fîntînile paradisului, în traducerea lui Daniel Pătraşcu; Isaac Asimov – Fundaţia şi Fundaţia şi Imperiul, ambele în traducerea lui Mihai-Dan Pavelescu), cel puţin un titlu surpriză din colecţia Young Art (Ransom Riggs – Miss Peregrine, traducere de Gabriella Eftimie) şi un altul în colecţia Cărţi Cult (Kurt Vonnegut – Abatorul cinci, în traducerea Rodicăi Mihăilă), oferite cu reduceri consistente, îi vor ispiti cu siguranţă pe cei pasionaţi de aceste genuri literare.

10415623_398109853662073_349105263798022475_n

Evenimentul major al editurii Paladin va fi însă, incontestabil, lansarea noii traduceri (din polonă!) a capodoperei lui Stanislaw Lem, Solaris. Evenimentul se va desfășura la scena pavilionului C4 (Institutul Polonez), din cadrul Bookfest, sâmbătă, 31 mai, de la ora 17:00. Invitaţii la lansare vor fi Cristian Tudor Popescu (scriitor, jurnalist, critic de film) şi Constantin Geambașu (traducătorul cărții). Moderator: Diana Marin-Caea, redactor-șef al Editurii Paladin.

Evenimentul se va desfășura la scena pavilionului C4 (Institutul Polonez), din cadrul Bookfest, sâmbătă, 31 mai, de la ora 17:00. 

Participă: Cristian Tudor Popescu – scriitor, jurnalist, critic de film; Constantin Geambașu – traducătorul cărții
Moderator: Diana Marin-Caea, redactor-șef al Editurii Paladin.
– See more at: http://www.editura-paladin.ro/blog-paladin/archives/169#sthash.vngJFzNT.dpuf
Tagged with:
 

5 Responses to Bookfest 2014: Art & Paladin

  1. Catalin Maria says:

    De unde pot cumpara noutatile Paladin? Nu le gasesc nici pe site-ul lor si nici pe elefant.

  2. IB says:

    Se mai intampla ceva pe “segmentul” Crime&Noir? Mi-am facut loc in biblioteca pentru Ian Rankin, Colin Dexter, Martin Cruz Smith, etc. Mai pot spera la ceva nou in 2014?

  3. Cărţile sînt pregătite pentru tipar. Aşteaptă să le vină rîndul. Vor fi, sper, cît mai multe, cît de curînd.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>