Cea mai veche emisiune de SF din Europa, „Exploratorii lumii de mîine”, va avea pe 14 august ediția cu numărul 100 de cînd se difuzează la Radio România Cultural. Despre această emisiune am stat de vorbă cu Ştefan Ghidoveanu, realizatorul ei din ultimii 20 ani.

PROLOG. Ca să înţelegem exact despre ce e vorba: sînt 100 de emisiuni unice, nu 100 de emisiuni difuzate, nu?

Întocmai! Nu am pus la socoteală și reluările, chiar dacă acestea sînt destul de puține – de obicei au fost situații cînd am participat la diverse manifestări prin țară, ori am fost în concediu sau bolnav. Dar, repet, comparativ cu numărul premierelor, cel al reluărilor este relativ nesemnificativ.

1. Spune-mi ceva din istoria acestei emisiuni. Cînd a început, cine a realizat-o înaintea ta, de-astea…

„Exploratorii lumii de mîine” s-a numit la început „Radiobiblioteca SF”. Avea 30 de minute, ca și acum, iar cea mai veche ediție pe care am găsit-o eu este din 27 ianuarie 1982. Cum decizia înființării acestei emisiuni a fost luată de conducerea Programului 3 al Radiodifuziunii Române după Romcon-ul de la Iași, din noiembrie 1981, cred că aceasta este și prima ediție difuzată vreodată. Redactor a fost Dan Ursuleanu, care s-a descurcat excelent în postura de sefist radiofonic și a obținut o „mărire” a spațiului de emisie la o oră, pe la sfîrșitul lui 1982, mi se pare, moment în care s-a schimbat și denumirea în „Exploratorii lumii de mîine”. De atunci, emisiunea s-a difuzat neîntrerupt, cu două excepții, prilejuite de evenimentele din decembrie 1989 – care au dus la restructurarea Radioului public – și de mutarea pe Radio România Cultural, după desființarea postului Radio România Tineret și trecerea acestuia pe internet sub titulatura de Radio3.net.

2. Cum ai ajuns să faci emisiunea? Îl ştiai pe Dan Ursuleanu? Lucrai în Radio?

După Romcon-ul de la Sibiu, din toamna lui 1982 – unde atît eu, cît și cenaclul „Modul 13 SF” (al cărui președinte eram) ne-am făcut remarcați prin obținerea mai multor premii naționale și prin propunerea de a organiza Romcon-ul din 1983 la Clubul Uzinelor „23 August” din București -, Dan Ursuleanu mi-a propus să colaborez la emisiunea sa cu un serial despre filmul SF, pe care l-am intitulat… – ați ghicit? – „Uzina de vise”!!! După un timp, am preluat și rubrica de radiocenaclu, „Steaua polară”, care fusese susținută pînă atunci de nume sonore precum Alexandru Mironov, Adrian Rogoz, Victor Bîrlădeanu (nu sînt sigur dacă în această ordine, dar asta e mai puțin important!) și pe care am reușit s-o păstrez destui ani la un nivel suficient de bun, încît să fie remarcată chiar și de „dușmanii ideologici” de la revista ”Săptămîna”, prin vocea Ralucăi Bungărzan. După 1989 – încurcate sînt căile vieții! – am avut o perioadă ocazia să colaborez cu d-na Bungărzan la una dintre revistele unde ocupa un post de conducere, și unde am încercat să susțin o rubrică săptămînală despre SF. N-a mers prea mult, se pare că nu sînt capabil de un efort susținut pe termene scurte, asta e…
Una peste alta, la un moment dat numele meu ajunsese să fie menționat emisiune de emisiune, la fel cu acela al redactorului, ceea ce i-a nemulțumit pe șefii postului care au hotărît că nu pot avea mai mult de două colaborări pe lună, față de patru sau cinci, cît avusesem pînă atunci. Ceea ce s-a și aplicat, noroc de faptul că asta se întîmpla foarte aproape de 1989…

În 1990, Dan Ursuleanu a fost promovat director de relații publice al Radioului și postul de redactor al emisiunii „Exploratorii lumii de mîine” a rămas vacant, fiind apoi scos la concurs. Am dat concursul, l-am luat și din 8 iunie 1990 am devenit realizatorul emisiunii mele de suflet, la care colaborasem deja peste șapte ani pînă atunci. Cam asta e…

3. Ai avut, cu siguranţă, mulţi invitaţi în toţi anii ăştia. Spune-mi cîţiva mai deosebiţi, mai greu de ajuns la ei. Poate o amintire interesantă…

Am avut ca invitați cam pe toți autorii, traducătorii, editorii, jurnaliștii de știință importanți de după 1990, ca și o serie de oaspeți străini între care i-aș aminti într-o ordine aleatorie, dată de trecerea timpului, pe David Anderson – la vremea cînd era directorul „Centrului de cercetări asupra călătoriei în timp”, agenție semi-guvernamentală a SUA (!), Roberto Quaglia – scriitor italian vorbitor de limba engleză, pe care l-am „descoperit” pentru România în 1992, la Eurocon-ul de la Freundenstadt (Germania) și care a publicat mai multe cărți în românește decît în italiană (!), Roberto Pinotti – ufolog italian care a reușit să tulbure puțin apele în NATO prin cercetările și descoperirile sale, Octavian Teodorescu – celebrul „OCTAVE” din anii ’90, artistul care a demonstrat că în România muzica electronică poate să însemne nu numai Jean-Michel Jarre, Vangelis sau Kraftwerk și, în fine, Cristian Tudor Popescu – într-o vreme cînd încă nu renegase apartenența sa la mediul SF.

De altminteri, de prezența „CTP”-ului într-una dintre emisiuni se leagă și amintirea aceea interesantă, despre care m-ai întrebat. Cristi era pe atunci în plină ascensiune la ziarul „Adevărul” și la „Adevărul literar și artistic”, publicase antologia Imperiul oglinzilor strîmbe, volume de Norman Spinrad și Dănuț Ungureanu, tradusese un Stanislaw Lem pentru Editura „Univers”, iar ca jurnalist ajunsese în numai cîțiva ani între primii 10 din România. Am vrut să fac și eu ceva mai deosebit, drept pentru care mi-am conceput întrebările interviului ca pe niște module interșanjabile și le-am pus pe fiecare în cîte un plic, în așa fel încît oricare ar fi fost ordinea răspunsurilor, acestea să dea un ansamblu coerent pentru ascultător. Zis și făcut, totul a mers perfect, astfel că la începutul unei pauze mi-am frecat mîinile satisfăcut și-am exclamat: „Cristi, e nemaipomenit, totul merge brici!” Moment în care mi-au căzut ochii pe becul roșu, care strălucea în toată splendoarea lui, semn că ne aflam încă în emisie!!! O țară întreagă a putut auzi remarca mea nerăbdătoare, dar cum emisiunea era difuzată sîmbăta, m-am gîndit că poate pînă luni totul va fi dat uitării, inclusiv de șefii mei. Așa că am fugit acasă, tînăr și neliniștit, și-am așteptat să treacă weekendul. S-a dus sîmbăta, s-a dus și ziua de duminică (aproape), cînd – pe la ora 23 – mă sună un prieten de la Brașov și-mi spune: „Măi Ștefane, am ascultat emisiunea aia de sîmbătă cu CTP-ul, eram în Poiană la un șpriț cu prietenii și toți am fost de acord că a fost ceva absolut deosebit, de la punerea în scenă la răspunsuri – ce mai mă, fain mă! Un singur lucru n-am înțeles: care-a fost faza cu briciul?”

4. S-a întîmplat să te lase baltă vreun invitat? Ce faci cînd te trezeşti că trebuie să intri în emisiune şi eşti singur?

Da, s-a întîmplat. Complet, o singură dată și nici chiar atît de demult, aproape complet de mai multe ori în trecut. În toate cazurile a fost vorba de situații de forță majoră combinate cu imposibilitatea comunicării – mașini în pană sau blocate în trafic, telefoane cu bateria descărcată, uitare pur și simplu. Este incredibil cîte lucruri se pot întîmpla atunci cînd te aștepți mai puțin. În fine, e dificil, dar te descurci. Experiența te învață. De obicei, ai asupra ta o emisiune de rezervă, nouă sau în reluare, tocmai pentru a preîntîmpina astfel de cazuri.

Cîteodată însă, te poți trezi complet descoperit. Atunci te bazezi pe experiență, pe cultura generală combinată cu puterea de aducere aminte, pe aplomb și – în primul și în primul rînd – pe noroc. Fără un dram de noroc, jurnalismul – fie el radiofonic sau de alt gen – este un domeniu la fel de neinteresant ca oricare altul. Sau la fel de „interesant”, dacă te gîndești la consecințe și la scandalurile ce urmează… Mă rog, sper să mă fi făcut înțeles.

5. Ştiu că ai făcut emisiuni de radio şi în tabăra Atlantykron. Cum te-ai simţit ca instructor? Crezi că emisiunile de radio ar fi o soluţie, pe lîngă altele, pentru promovarea sefeului românesc, pentru ca fanii să se implice în dezvoltarea sefeului românesc? Pînă la urmă profesioniştii provin din fani…

Pentru mine, subiectul Atlantykron este unul definitiv închis, avînd în vedere proasta colaborare din ultimii ani cu organizatorii. De altfel, fiind și un subiect de vacanță, mi se pare lipsit de importanță pentru marea masă a fanilor din România. Radioul nu se învață 5 zile pe an, pe o insulă de pe Dunăre, doar pentru că există un microfon și niște difuzoare care nu se aud la mai mult de zece metri distanță, indiferent cît suflet și cîtă bunăvoință ai pune în așa ceva. Acolo era mai mult o stare de emulație din partea participanților și una de calcul financiar din partea organizatorilor. Mă rog…

În rest, că emisiunile de radio (mi-a plăcut folosirea pluralului, pentru că la ora asta există doar una singură la nivel național!) ar putea fi o soluție pentru promovarea SF-ului național, este adevărat, deși nu înseamnă că e și real. Noi, ca realizatori, facem tot ce putem, dar publicul nostru nu este alcătuit din fani – cel puțin nu din cei organizați în cluburi sau cenacluri ori încadrabili în categoria hard-core. Aceștia nici măcar nu știu cînd se difuzează emisiunea, darămite s-o mai și asculte ori s-o comenteze! Publicul nostru este unul tăcut, dar fidel, fără prea multe ifose de cunoscător, însă plăcut impresionat de cărțile bune, inclusiv de SF.

Cît despre fani, nu cred că au nevoie de o emisiune radiofonică de gen pentru a se implica în dezvoltarea SF-ului românesc. Dacă vor s-o facă, o fac. Dacă nu, nu. Așa merg lucrurile.

EPILOG. La ce crezi că ajută emisiunea asta? Ce s-ar întîmpla dacă n-ar exista?

În primul rînd, la apropierea de SF a marelui public neîncadrabil în categoria fanilor, ci doar în aceea a consumatorilor ocazionali, dar de bunăcredință. În al doilea rînd, la feedback-ul necesar fiecărui scriitor sau creator, în general, despre modul în care-i este receptată opera. „Am auzit la radio” constituie încă și astăzi una dintre cele mai bune metode de marketing direct. Iar dacă ne gîndim că o carte de succes în România abia dacă depășește 1000 de exemplare la un tiraj, în timp ce o emisiune de radio are cam de opt, nouă, eventual zece ori mai mulți ascultători, la o singură difuzare, atunci parcă lucrurile devin mult mai clare.

Ce s-ar întîmpla dacă n-ar exista? Greu de spus… Oricum, sper ca asta să nu se întîmple în decursul vieții mele…

(interviu realizat de Michael Haulică)

Alte întrebări, alte răspunsuri, în numărul de joi al revistei Observator cultural (vineri, 6 august, poate fi citit pe net aici).

 

One Response to Ștefan Ghidoveanu: emisiunile de radio ar putea fi o soluție pentru promovarea SF-ului românesc

  1. michael says:

    adica acum este varianta integrala a interviului pentru Galileo Online. si asa ramine, cu 5 intrebari, prolog si epilog.
    joi, in Observator cultural, vor fi pastrate 2,5 intrebari de aici, si vor fi altele noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>